2rh-60/20 — revendicarea bunului din posesia straina
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- revendicarea bunului din posesia straina
- Temei legal
- Temeiurile declararii cererii de revizuire
2rh-60/20 — revendicarea bunului din posesia straina (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
dosar nr. 2rh-60/20 prima instanță, Judecătoria Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, judecător: (S. Pilipenco) instanța de apel, Curtea de Apel Comrat judecători: (G. Colev, L. Caraianu, A. Curdov) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. M. Ghervas, Iu. Bejenaru, N. Vascan) Î N C H E I E R E 29 iulie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan examinând cererea de revizuire depusă de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Elena Iurovscaia împotriva Mariei Uzun cu privire la revendicarea bunului din posesia străină, împotriva încheierii din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a declarat inadmisibil recursul depus de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli, c o n s t a t ă : La 06 iulie 2017, Elena Iurovscaia, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Uzun, prin care a solicitat admiterea acțiunii, revendicarea bunului din posesia străină, restituirea automobilului de model Kia Rio cu numărul de înmătriculare AAC 545, încasarea de la Maria Uzun în beneficiul său a chltuielilor de judecată compuse din taxa de stat în sumă de 900 lei.
Prin hotărârea din 31 iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadâr-Lunga acțiunea a fost admisă integral. S-a revendicat din posesia ilegală a Mariei Uzun automobilul de model Kia Rio cu numărul de înmătriculare XXXXXX, cu transmiterea acestuia Elenei Iurovscaia, s-au încasat cheltuielile de judecată în mărime de 900 de lei din contul Mariei Uzun în beneficiul Elenei Iurovscaia. Prin decizia din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Comrat, s-a respins apelul declarat de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli și s-a menținut hotărârea din 31 iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadâr-Lunga, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Elena Iurovscaia împotriva Mariei Uzun cu privire la revendicarea bunului din posesia străină.
La 23 noiembrie 2019 Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu 1 Isiumbeli, a declarat prin intermediul oficiului poștal, recurs împotriva deciziei din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Comrat, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărârii de respingere a acțiunii depuse de Elena Iurovscaia. Prin încheierea din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli s-a declarat inadmisibil. La 13 iunie 2020 Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea revizuirii, casarea încheierii instanței de recurs, admiterea recursului și casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel sau instanța de fond.
Totodată, revizuenta a solicitat repunerea în termen a cererii de revizuire în cazul în care instanța va considera că aceasta a fost depusă tardiv. În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a invocat prevederile art. 449 lit. b) și c) Cod de procedură civilă, în sensul că i-au devenit cunoscute circumstanțe esențiale ale cauzei care influențează soluția, despre care nu au avut cunoștință la data examinării cauzei, iar instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces și anume a soțului Elenei Iurovscaia – Ivan Iurovschii. Revizuenta a precizat că din materialele unei cauze penale a aflat despre cererea Mariei Uzun împotriva Elenei Iurovscaia privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a automobilului încheiat fictiv și a acțiunilor de escrocherie a Elenei Iurovscaia, privind luarea bunului în proprietate în mod nelegitim, în temeiul unei tranzacții fictive.
În procesul-verbal de audiere în calitate de martor a Elenei Iurovscaia din 13 iunie 2019, cu care a luat cunoștință la 13 martie 2020, se invocă faptul existenței datoriilor în mărime de 100000 ruble rusești, dintre care o parte în mărime de 60000 de ruble rusești au fost restituite, ceia ce au confirmat și martorii audiați în ordine de apel. Din declarațiile menționate Elena Iurovscaia invocă că chipurile la notar a fost încheiat contractual de vânzare-cumpărare a automobilului, ceia ce nu este probat, dat fiind faptul că contractul a fost încheiat la DIT Taraclia. Tot din declarațiile date se atestă că împrumutul urmează a fi restituit la prima cerință, pe cînd așa cerință nu a fost prezentată instanței de fond sau de apel.
De aici rezultă fictivitatea contractului privind achitarea a 30000 de lei în ziua încheierii contractului și predarea automobilului în proprietatea ei. Revizuenta a susținut că cele indicate nu au avut loc, deoarece în aceiași zi Elena Iurovscaia a eliberat procură cu toate împuternicirile Mariei Uzun, inclusiv dreptul de vânzare-cumpărare. Probe privind predarea și primirea banilor de către Maria Uzun nu sînt. De asemenea, nu este probat prin actul de primire-predare, transmiterea automobilului ca obiect al tranzacției. Dacă automobilul în cauză ar fi fost înstrăinat pe numele Elenei Iurovscaia în contul datoriilor existente, după cum aceasta invocă, atunci în contractul de vânzare-cumpărare a automobilului urma să fie indicat că costul automobilului a fost achitat până la semnarea și înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare.
2 Prin urmare, din declarațiile Elenei Iurovscaia, cert se dovedește nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, care a fost încheiat în ultima zi a valabilității procurii pe numele Mariei Uzun, până la 02 aprilie 2015, contractul fiind semnat la 01 aprilie 2015. În continuare, revizuenta a invocat că instanța de recurs la examinarea recursului nu a ținut cont de argumentele aduse și neîntemeiat a lăsat în vigoare decizia instanței de apel, declarându-l inadmisibil. Tot aici, revizuenta a accentuat că instanțele de judecată neîntemeiat i-au respins cererile de amânare din motivul necesității contractării unui avocat și pe motiv de boală, și au examinat cauza în lipsa sa, prin ce i-a fost lezat dreptul la apărare.
Iar, prin declararea inadmisibilă a recursului, i-a fost îngrădit dreptul la o judecătă echitabilă, circumstanțe ce o impun să se adreseze la CEDO. Mai mult, Elena Iurovscaia întrând în cârdășie cu persoane neindentificate a pornit un atac raider și a deposedat-o de bunurile ei, a schimbat lăcata la oficiu, a creat firma SRL ”AIRSERVI.EN”, care până în prezent administrează illegal bunurile sale.
Revizuenta consideră că încheierea din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție urmează a fi supusă revizuirii în temeiul art. 446 Codul de procedură civilă, deoarece este una irevocabilă și Colegiul civil și de contencios administrativ, în încheierea dată s-a expus asupra fondului recursului (a se vedea pag.4 al încheierii), ceia ce este una contradictorie, deoarece de către recurent cert au fost indicate temeiurile recursului, care nu au fost examinate, dar ignorate de instanța de recurs, și anume temeiurile stipulate la art. 432 alin.(3) lit. b) și alin. (4) Codul de procedură civilă. În afară de aceasta, revizuenta a precizat că semnătura pe avizul de recepție pentru ședința de judecată la 05 februarie 2018 nu-i aparține, or, ultima nici nu a recepționat plicul cu materialele expediate în adresa sa, care au fost restituite instanței de judecată (f.d.
20, Vol.I) Faptul, că nu a fost citată pentru ședința de judecată în prima instanță se probează prin mențiunea de pe plicul poștal cu aviz de recepție, care a fost înregistrat la 13 noiembrie 2017, dar a fost înmânat, chipurile, la 12 noiembrie 2017, ceia ce este imposibil și contravine procedurii stabilite. Revizuenta a concluzionat că dacă instanța de recurs a examinat fondul recursului și a ajuns la soluția inadmisibilității acestuia de drept, atunci temeiurile indicate mai sus urmau a fi combătute, ceia ce lipsește. În conformitate cu 452 alin. (11) Codul de procedură civilă, dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Totodată, în conformitate cu art. 3 alin. (1) Codul de procedură civilă, 3 instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărîri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.
Iar, în temeiul art. 446 Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. La rândul său, art. 448 Codul de procedură civilă prevede expres că, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului.
Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre. Sub acest aspect, Colegiul menționează că cererea de revizuire depusă de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, or, la caz Curtea Supremă de Justiție nu este investită cu competență jurisdicțională materială de a examina cererea de revizuire nominalizată.
Aceasta deoarece prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare de la 01 iunie 2018, prevederile articolului 446, 448 Cod de procedură civilă au fost modificate, astfel încât încheierile de inadmisibilitate nu se mai supun revizuirii, iar instanța competentă să examineze cererile de revizuire, este cea care s-a expus asupra fondului, adică Curtea de Apel Comrat. Respectiv, încheierea din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, nu se supune revizuirii, or, instanța de recurs prin încheierea adoptată și a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză nu s-a expus asupra fondului cauzei, ci a verificat doar existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isumbeli.
Aici se va menționa că hotărârea din 31 iulie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadâr-Lunga fiind contestată cu apel a fost menținută prin decizia din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Comrat. În această ordine, Colegiul conchide că cererea de revizuire depusă de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli împotriva încheierii din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție urmează a fi respinsă ca fiind depusă contrar competenței stabilite de lege și împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în ordine de revizuire, însă acest fapt nu exclude posibilitatea revizuentei de a depune cererea de revizuire conform competenței.
Reieșind din considerentele menționate și având în vedere că încheierea de inadmisibilitate a Curții Supreme de Justiție nu poate fi suspusă revizuirii și Curtea Supremă de Justiție nu este competentă să examineze în prezent cererea de 4 revizuire vizată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli împotriva încheierii din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art. 270 și 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Maria Uzun, reprezentată de avocatul Valeriu Isiumbeli împotriva încheierii din 05 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Elena Iurovscaia împotriva Mariei Uzun cu privire la revendicarea bunului din posesia străină. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.