ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.07.2020

3ra-35/20 — contestarea actului administrativ, obligarea recalculării pensiei si repararea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
08.07.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ, obligarea recalculării pensiei si repararea prejudiciului moral
Temei legal
conditiile de stabilire a pensiei, mărimea pensiilor
Citează această cauză
3ra-35/20 — contestarea actului administrativ, obligarea recalculării pensiei si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-35/20

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Pulbere)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)

08 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de către Vladimir Grișco împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale,

intervenient accesoriu Ministerul Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului

administrativ, obligarea recalculării pensiei și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 17 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care au

fost admise apelurile declarate de către Vladimir Grișco și Casa Națională de

Asigurări Sociale, a fost anulată în parte hotărârea din 25 martie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru și a pronunțată în această parte o nouă hotărâre, iar în rest

hotărârea a fost menținută,

constată:

La data de 30 octombrie 2018 Vladimir Grișco a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, intervenient accesoriu

Ministerul Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ,

obligarea recalculării pensiei și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în perioada 15 noiembrie 1992-

29 iunie 2011 a îndeplinit serviciul în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor

Interne.

A menționat că, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 270 ef. din 01

iulie 2011 a fost concediat din organele afacerilor interne și a fost trecut în rezerva

forțelor armate, cu dreptul de a primi pensie pe linia Ministerului Afacerilor Interne.

A susținut că, la data concedierii (29 iunie 2011) din funcția de polițist – șofer

al Izolatorului de detenție provizorie al Comisariatului de poliție Ocnița i-a fost

calculată vechimea în muncă pentru stabilirea pensiei, care a constituit 18 ani 07 luni

și 14 zile.

1

A afirmat că, conform certificatului nr. 123 din 16 mai 2018, eliberat de către

Inspectoratul de poliție Ocnița, în calculul vechimii în serviciu pentru stabilirea

pensiei urma a fi inclusă perioada de serviciu militar în termen, calculându-se 1/1,

de la data de 25 ianuarie 1991-01 iulie 1992, în total 01 ani 05 luni și 06 zile, iar

perioadele 26 septembrie 1994-07 iulie 1995 și 01 aprilie 1999-29 iunie 2011 au fost

incluse în vechimea în serviciu în cadrul MAI, fiind recunoscute în calitate de

perioade de serviciu, care urmează a fi luate în calculul vechimii în muncă cu

înlesniri (avantaje) pentru stabilirea pensiei, calculându-se 2/1 (două luni vechime

în muncă cu înlesniri pentru o lună vechime în serviciu), în total 26 de ani 00 luni și

18 zile.

A mai afirmat că, conform certificatului enunțat, la data de 29 iunie 2011

vechimea sa în muncă pentru stabilirea pensiei a constituit 34 de ani 00 luni și 29 de

zile.

A invocat că, la data de 04 iunie 2018 s-a adresat la Casa Teritorială de

Asigurări Sociale Ocnița cu o cerere, prin care a solicitat recalcularea pensiei, însă

prin răspunsul nr. X-01/09-896 din 02 iulie 2018, eliberat de către Casa Teritorială

de Asigurări Sociale Ocnița, i-a fost comunicat că, nu este temei de recalculare a

pensiei.

A declarat că, conform certificatului nr. 2018/38/1283 din 25 iulie 2018,

eliberat de către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Ocnița, el beneficiază de o

pensie pentru limita de vârstă în mărime de 2647,13 lei.

A notat că, la data de 27 iulie 2018 s-a adresat la Casa Teritorială de Asigurări

Sociale Ocnița și Casa Națională de Asigurări Sociale cu o cerere, prin care a

solicitat eliberarea copiei deciziei (hotărârii) privind stabilirea pensiei sale pentru

vechimea în muncă și certificatul detaliat privind mărimea pensiei începând cu anul

2011 până în prezent, adică pe fiecare an în parte, începând cu data pensionării.

A relatat că, conform răspunsului Casei Naționale de Asigurări Sociale

nr.1680/18 din 17 august 2018, începând cu data de 29 iunie 2011, conform

dosarului de pensionare, mărimea pensiei sale constituia 1713,02 lei, iar cu

indexarea anuală, pensia sa constituia: începând cu data de 01 aprilie 2012 - 1843,21

lei, 01 aprilie 2013 - 1928 de lei, 01 aprilie 2014 - 2016,68 de lei, 01 aprilie 2015-

2119,53 de lei, 01 aprilie 2016 - 2325,13 lei, 01 aprilie 2017 - 2483,24 de lei și 01

aprilie 2018 - 2647,13 lei.

A considerat că, pârâta urma să-i stabilească pensia în mărime de 50% din

suma soldei (pentru vechimea în muncă de cel puțin 20 ani) și pentru fiecare an

complet de vechime în muncă peste vechimea stabilită la art. 13 lit. a) din Legea

nr.1544-XII din 23 iunie 1993 - 3% din sumele respective ale soldei, dar în total nu

mai mult de 75% din aceste sume. Astfel, pentru perioada 29 iunie 2011-01

septembrie 2018 nu i-a fost achitată suma de 90678,96 de lei, ce constituie

echivalentul a 25% din suma soldei.

A menționat că, la data de 18 septembrie 2018 s-a adresat la Casa Națională

de Asigurări Sociale și Casa Teritorială de Asigurări Sociale Ocnița cu cerere

prealabilă, prin care a solicitat recalcularea pensiei, cu achitarea sumei în mărime de

90687,96 de lei, însă, deși, aceasta a fost recepționată de către Casa Teritorială de

2

Asigurări Sociale Ocnița la data de 19 septembrie 2018 și de către Casa Națională

de Asigurări Sociale la data de 20 septembrie 2018, nu a fost soluționată în termenul

de 30 de zile.

A susținut că, prin refuzul ilegal de a-i recalcula pensia, pârâta i-a cauzat

prejudiciu moral.

A solicitat constatarea ilegalității nesoluționării de către Casa Națională de

Asigurări Sociale a cererii prealabile din 18 septembrie 2018, obligarea Casei

Naționale de Asigurări Sociale de a-i recalcula pensia începând cu data de 29 iunie

2011, în temeiul art. 13 și 14 lit. a) din Legea asigurării cu pensii a militarilor și a

persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din

cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, cu

achitarea sumei de 90678,96 de lei pentru perioada 29 iunie 2011 – 01 septembrie

2018 și încasarea din contul pârâtei a sumei de 90000 de lei, cu titlu de prejudiciu

moral și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 6000 de lei.

Prin hotărârea din 25 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost

admisă parțial acțiunea depusă de către Vladimir Grișco, a fost declarată ilegală

nesoluționarea de către Casa Națională de Asigurări Sociale a cererii prealabile din

18 septembrie 2018, a fost obligată Casa Națională de Asigurări Sociale să

recalculeze lui Vladimir Grișco mărimea pensiei, reieșind din recalculul vechimii în

muncă, cu achitarea diferenței de pensie pentru 12 luni precedente datei depunerii

actelor suplimentare și au fost încasate de la Casa Națională de Asigurări Sociale în

beneficiul lui Vladimir Grișco suma de 1000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și

cheltuielile de asistență juridică în mărime de 3500 de lei. În rest acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 17 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău au fost admise

apelurile declarate de către Vladimir Grișco și Casa Națională de Asigurări Sociale,

a fost casată hotărârea primei instanțe în partea încasării diferenței de pensie pentru

12 luni precedente datei depunerii actelor suplimentare și în partea reparării

prejudiciului moral și a fost emisă în această parte o nouă hotărâre, prin care a fost

obligată Casa Națională de Asigurări Sociale să recalculeze lui Vladimir Grișco

mărimea pensiei, cu achitarea diferenței acesteia, începând cu data de 29 iunie 2018

și a fost respinsă pretenția înaintată de către Vladimir Grișco împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale cu privire la repararea prejudiciului moral. În rest

hotărârea primei instanțe a fost menținută.

La data de 06 septembrie 2019 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel și pronunțarea unei noi decizii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel în partea obligării Casei Naționale de Asigurări Sociale de a recalcula lui

Vladimir Grișco mărimea pensiei, cu achitarea diferenței de pensie, începând cu data

de 29 iunie 2018.

A menționat că, analizând prevederile pct. 8 lit. d) din Hotărârea Guvernului

RM nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în

muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din

corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului

3

penitenciar, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici

cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare și ale art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 1036-XIII din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar,

se poate deduce că, activitatea intimatului în cadrul Izolatorului de detenție

provizorie, care a fost calculată cu înlesniri, conform certificatului nr. 123 din 16

mai 2018, eliberat de către Inspectoratul de poliție Ocnița, nu poate fi raportată la

prevederile pct. 8 din Hotărârea Guvernului RM enunțată.

A susținut că, calcularea vechimii în muncă a intimatului cu înlesniri – două

luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu pentru perioadele de activitate 26

septembrie 1994-07 iulie 1995 și 01 aprilie 1999-29 iunie 2011 a fost efectuată de

către Inspectoratul de poliție Ocnița în temeiul ordinului Ministerului Afacerilor

Interne nr. 96 din 20 martie 2018 cu privire la recunoașterea unor înlesniri pentru

stabilirea pensiei anumitor categorii de funcționari publici cu statut special și militari

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

A afirmat că, ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 96 din 20 martie 2018

nu poate produce efecte juridice, deoarece contravine actelor normative în vigoare.

A relevat că, ordinul enunțat depășește prevederile actului normativ, în

temeiul căruia a fost emis. Or, Hotărârea Guvernului RM nr. 78 din 21 februarie

1994 nu conține prevederi stipulate în ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 96

din 20 martie 2018 (perioada de activitate în cadrul subdiviziunilor de pază, escortă

și deținere a persoanelor reținute și arestate în izolatoarele de urmărire penală

(izolatoarele de detenție provizorie).

A declarat că, prevederile pct. 7 lit. g) și 8 lit. d) din Hotărârea Guvernului

RM enunțată reglementează expres circumstanțele în care la calcularea vechimii în

muncă se acordă două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu și, anume, în

instituțiile penitenciare de tip închis, izolatoarele de urmărire penală și instituțiile

destinate pentru deținerea și tratarea bolnavilor contagioși și bolnavilor psihici,

precum și la lucrări de subteran.

A notat că, două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu se acordă

persoanelor care au activat în penitenciare de tip închis și nu provizoriu cum este

indicat în ordinul emis de către Ministerul Afacerilor Interne.

Prin referința depusă la 19 noiembrie 2019 Vladimir Grișco, reprezentat de

către avocatul Angela Capmoale, a solicitat considerarea recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție a fost ridicat

de la examinare, în ordine de recurs, cauza de contencios administrativ și a fost

remisă instanței de apel cauza de contencios administrativ pentru corectarea greșelii.

Prin încheierea din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost corectată

eroarea mecanică din dispozitivul deciziei instanței de apel și a fost indicat că, data,

începând cu care s-a dispus recalcularea lui Vladimir Grișco a pensiei, este 29 iunie

2011 în loc de 29 iunie 2018.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod

intră în vigoare la 01 aprilie 2019.

4

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni de

acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până

la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în

conformitate cu prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ.

În conformitate cu art. 247 din Codul administrativ, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: respinge

recursul.

Studiind materialele dosarului, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și

care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel din următoarele

considerente.

Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, în perioada 15 noiembrie 1992–

29 iunie 2011 Vladimir Grișco a îndeplinit serviciul în cadrul subdiviziunilor

Ministerului Afacerilor Interne, iar prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne

nr.270 ef. din 01 iulie 2011 a fost concediat din organele afacerilor interne și trecut

în rezerva forțelor armate, cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI.

De asemenea, s-a constatat că, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne

nr.96 din 20 martie 2018 „Cu privire la recunoașterea unor înlesniri pentru stabilirea

pensiei anumitor categorii de funcționari publici cu statut special și militari din

cadrul Ministerului Afacerilor Interne” au fost acordate înlesniri două luni vechime

în muncă pentru o lună de serviciu militarilor, care au îndeplinit serviciul prin

contract, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor

interne, corpului de ofițeri și subofițeri din cadrul subdiviziunilor, autorităților

administrative și instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne

(funcționarilor publici cu statut special și din cadrul MAI), pe perioada activității în

cadrul subdiviziunilor de pază, escortare și deținere a persoanelor reținute și arestate

în izolatoarele de urmărire penală (izolatoarele de detenție provizorie), care urmează

a fi luate în considerare la calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei în

conformitate cu prevederile Legii asigurării cu pensii a militarilor și persoanelor din

corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23

iunie 1993. Eliberarea confirmărilor privind înlesnirile prevăzute la pct. 1 al

prezentului ordin la calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pentru

5

funcționarii publici cu statut special și militarii, care și-au îndeplinit serviciul în

cadrul Serviciilor de pază, escortare și deținere a persoanelor reținute și arestate în

izolatoarele de urmărire penală (izolatoarele de detenție provizorie) se va realiza, la

cererea acestora, de către autoritățile administrative și instituțiile din subordine, prin

intermediul subdiviziunilor de resurse umane, conform competenței, care va fi

determinată de ultimul loc de muncă al solicitantului. În cazul lichidării

subdiviziunilor în care solicitanții au activat anterior, confirmările vor fi eliberate de

către subdiviziunile, autoritățile administrative sau instituțiile din subordinea MAI,

care au devenit succesori de drepturi și obligații sau au preluat competențele

subdiviziunilor de poliție reorganizate sau lichidate.

La data de 16 mai 2018 Inspectoratul de poliție Ocnița a eliberat certificatul

nr. 123, din care rezultă că, în perioada 15 noiembrie 1992-29 iunie 2011 Vladimir

Grișco a îndeplinit serviciul în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor

Interne, vechimea calendaristică în serviciu în cadrul MAI, la data concedierii (29

iunie 2011) din funcția de polițist – șofer al Izolatorului de detenție provizorie al

Comisariatului raional de poliție Ocnița, a constituit 18 ani, 07 luni și 14 zile. Astfel,

la data de 29 iunie 2011, pentru stabilirea pensiei conform art. 13 lit. a) din Legea

asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele

organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri

nr.1544-XII din 23 iunie 1993, vechimea în muncă a lui Vladimir Grișco a constituit

34 ani, 00 luni și 29 zile.

La data de 04 iunie 2018 Vladimir Grișco s-a adresat la Casa Teritorială de

Asigurări Sociale Ocnița cu cerere, prin care a solicitat recalcularea pensiei, iar prin

răspunsul nr. X-01/09-896 din 02 iulie 2018 ultima l-a informat că, nu este temei

pentru recalcularea pensiei sale, stabilită din data de 30 iunie 2011.

De asemenea, s-a constatat că, la data de 18 septembrie 2018 Vladimir Grișco

s-a adresat la Casa Națională de Asigurări Sociale cu cerere prealabilă, prin care a

solicitat recalcularea pensiei în temeiul art. 13 și 14 lit. a) din Legea enunțată, cu

achitarea sumei de 90687,96 de lei.

Neprimind răspuns în termenul prevăzut de lege, Vladimir Grișco a înaintat

prezenta cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat constatarea ilegalității

nesoluționării de către Casa Națională de Asigurări Sociale a cererii prealabile din

18 septembrie 2018, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-i recalcula

pensia începând cu data de 29 iunie 2011, în temeiul art. 13 și 14 lit. a) din Legea

asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele

organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, cu

achitarea sumei de 90678,96 de lei pentru perioada 29 iunie 2011 – 01 septembrie

2018 și încasarea din contul Casei Naționale de Asigurări Sociale a sumei de 90000

de lei, cu titlu de prejudiciu moral și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de

6000 de lei.

Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la

concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, declarând ilegală nesoluționarea de către

Casa Națională de Asigurări Sociale a cererii prealabile din 18 septembrie 2018,

obligând Casa Națională de Asigurări Sociale să recalculeze lui Vladimir Grișco

mărimea pensiei, reieșind din recalculul vechimii în muncă, cu achitarea diferenței

6

de pensie pentru 12 luni precedente datei depunerii actelor suplimentare și încasând

de la Casa Națională de Asigurări Sociale în beneficiul lui Vladimir Grișco suma de

1000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielile de asistență juridică în mărime

de 3500 de lei, în rest respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Ulterior, instanța de apel, fiind învestită cu judecarea apelurilor declarate de

către Vladimir Grișco și Casa Națională de Asigurări Sociale, a ajuns la concluzia

temeiniciei acestora, casând hotărârea primei instanțe în partea încasării diferenței

de pensie pentru 12 luni precedente datei depunerii actelor suplimentare și în partea

reparării prejudiciului moral și pronunțând în această parte o nouă hotărâre, prin care

a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să recalculeze lui Vladimir Grișco

mărimea pensiei, cu achitarea diferenței acesteia, începând cu data de 29 iunie 2011

și a respins pretenția cu privire la repararea prejudiciului moral, în rest menținând

hotărârea primei instanțe.

Conform art. 13 lit. a) Legii asigurări cu pensii a militarilor și a persoanelor

din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul

Inspectoratului General de Carabinieri nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, dreptul la

pensie pentru vechime în serviciu îl au militarii care au îndeplinit serviciul prin

contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor

interne, precum și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciare, și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri care la 1 iulie 2011

au o vechime în serviciu de cel puțin 20 de ani și 6 luni. În fiecare an ulterior,

vechimea în serviciu se majorează, până la atingerea vechimii în serviciu de 25 ani,

conform tabelului expus în lege (de la 01 iulie 2012 – 21 ani).

Art. 14 lit. a) din Legea enunțată stipulează că, mărimea pensiilor pentru

vechime în muncă se stabilește în următoarele proporții: pentru militarii care au

îndeplinit serviciul prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă și din

trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu stabilită la art. 13

lit. a) - 50 procente din suma soldei, iar pentru cei pensionați pentru limită de vârstă

sau din motive de boală - 55 procente din suma soldei; pentru fiecare an complet de

vechime în serviciu peste vechimea stabilită la art. 13 lit. a) - 3 procente din sumele

respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume.

Conform pct. 8 lit. d) din Hotărârea Guvernului RM nr. 78 din 21 februarie

1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a

pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din

trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, colaboratorilor

Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul

sistemului administrației penitenciare, la calcularea vechimii în muncă pentru

stabilirea pensiei militarilor care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanelor

din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor

Centrului Național Anticorupție și a funcționarilor publici cu statut special din cadrul

sistemului administrației penitenciare, se acordă următoarele înlesniri: două luni

vechime în muncă pentru o lună de serviciu: în instituții penitenciare de tip închis,

izolatoarele de urmărire penală și instituțiile destinate pentru deținerea și tratarea

bolnavilor contagioși și bolnavilor psihici, precum și la lucrări de subteran.

7

Actele cauzei denotă faptul că, Vladimir Grișco este subiect care poate

beneficia de înlesnirile prevăzute în pct. 8 lit. d) din Hotărârea Guvernului RM

enunțată, deoarece acesta a activat în funcția de polițist – șofer al Izolatorului de

detenție provizorie al Comisariatului raional de poliție Ocnița.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție relevă că, instanțele judecătorești corect au concluzionat

că, din vina organului cu atribuții de stabilire și calculare a pensiei, Ministerul

Afacerilor Interne, intimatului i-a fost achitată o pensie mai mică începând cu 29

iunie 2011 până în prezent.

Conform art. 54 din Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor

din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, suma pensiei

calculată pentru pensionarii din rândurile militarilor, persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne și pentru familiile acestora și

nesolicitată la timp se plătește pentru perioada precedentă, însă cel mult pentru 3 ani

premergători datei solicitării pensiei. Sumele pensiei neprimite la timp din vina

organelor care au stabilit sau care plătesc pensia se plătesc pentru perioada

precedentă fără limite în timp.

Art. 48 din Legea enunțată (în redacția Legii nr. 282 din 16 decembrie 2016,

în vigoare la 01 ianuarie 2017) prevede că, pensiile militarilor în termen, ale

militarilor care au îndeplinit serviciul prin contract, ale persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ale

ofițerilor de protecție și colaboratorilor organelor securității statului, Centrului

Național Anticorupție și ale membrilor familiilor acestora se stabilesc de Casa

Națională de Asigurări Sociale, în modul stabilit de Guvern.

Conform pct. 1-4 din Hotărârea Guvernului RM nr. 1427 din 28 decembrie

2016 cu privire la preluarea atribuțiilor de plată a pensiilor și prestațiilor sociale

militarilor care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanelor din corpul de

comandă și din trupele organelor afacerilor interne, sistemului penitenciar, ofițerilor

de protecție și colaboratorilor organelor securității statului și Centrului Național

Anticorupție, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Departamentul

Instituțiilor Penitenciare, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova,

Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Protecție și Pază de Stat transmit Casei

Naționale de Asigurări Sociale, pînă la 30 iunie 2017, conform graficului stabilit de

către Casa Națională de Asigurări Sociale, documentele și informația, în format

electronic, privind stabilirea pensiilor, alocațiilor lunare de stat, alocațiilor lunare

nominale pentru merite deosebite față de stat ale beneficiarilor de pensii, stabilite

pînă la 31 decembrie 2016.

Instituțiile menționate la pct.1 al prezentei hotărâri prezintă Casei Naționale

de Asigurări Sociale listele beneficiarilor de pensii și prestații sociale, pe suport de

hîrtie și în format electronic, în mărimile stabilite pînă la 31 decembrie 2016.

Casa Națională de Asigurări Sociale va efectua plata pensiilor și prestațiilor

sociale începând cu 1 ianuarie 2017, în mărimile stabilite de instituțiile menționate

la pct.1.

8

Datoriile acumulate la plata pensiilor și prestațiilor sociale către beneficiari la

data de 1 ianuarie 2017 vor fi achitate din contul transferurilor de la bugetul de stat

la bugetul asigurărilor sociale de stat.

În contextul celor expuse, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel

temeinic și legal a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să recalculeze lui

Vladimir Grișco mărimea pensiei, cu achitarea diferenței acesteia, începând cu data

de 29 iunie 2011.

Argumentul invocat de către recurentă precum că, certificatul nr. 123 din 16

mai 2018, eliberat de către Inspectoratul de poliție Ocnița nu are vreo valoare

juridică, deoarece a fost eliberat în temeiul ordinului Ministerului Afacerilor Interne

nr. 96 din 20 martie 2018, care nu poate produce efecte juridice, nu poate fi reținut

ca întemeiat. Or, simplul dezacord al recurentului cu ordinul menționat, atât timp cât

acesta nu a fost anulat, nu reprezintă un temei pentru nerecunoașterea efectelor

acestuia.

Astfel, din considerentele menționate, Completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, Completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale.

Se menține decizia din 17 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău în cauza de

contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Vladimir

Grișco împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, intervenient accesoriu

Ministerul Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ,

obligarea recalculării pensiei și repararea prejudiciului moral.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

Victor Burduh

Mariana Pitic

9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-01-22
1,00
3ra-35/20 — contestarea actului administrativ, obligarea recalculării pensiei si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-35/20 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Pulbere) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) DECIZIE 08 iulie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2019-12-18
0,95
3ra-898/19 — contestarea actului administrativ si obligarea recalculării pensieimei
Dosarul nr. 3ra-898/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu) DECIZIE 18 decembrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2020-11-04
0,95
3r-292/20 — contestarea actului administrativ, obligarea recalculării pensiei, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-292/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud: G. Cazacu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) DECIZIE 4 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2019-03-06
0,95
3ra-55/19 — contestarea actului administrativ si obligarea efectuarii recalcularii pensiei pentru vechimea în serviciu.
Dosarul nr. 3ra-55/19 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Gh. Stratulat) Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău (Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) D E C I Z I E 06 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2020-03-11
0,95
3ra-370/20 — contestarea actului administrativ încasarea diferenței de salariu și a altor plăți de stimulare, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-370/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: A. Paniş) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: E.Palanciuc, A.Malîi, V.Clima) ÎNCHEIERE 11 martie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
Sursă