3ra-576/20 — cu privire la contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile de incetare a procesului
3ra-576/20 — cu privire la contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3ra-576/20 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul central – V. Hudoba Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul – E. Dvurecenschii, N. Veleva, V. Movilă DECIZIE 01 iulie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Ala Cobăneanu Nina Vascan Iurie Bejenaru Victor Burduh examinând recursurile declarate de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care s- au respins apelurile declarate de către Adunarea Populară a Găgăuziei și Guvernatorul Găgăuziei împotriva hotărârii din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central, constată: La 01 septembrie 2016 Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală, prin care a solicitat anularea următoarelor prevederi din Codul Electoral al Găgăuziei: sintagma „autorităților ale administrației publice locale: primarilor (kuu bașî, kasaba bașî, munitipiy bașî) și consilierilor (nasaatci),
revocarea acestora în UTA Găgăuzia” și „referendumurilor locale” din alin. (2) al preambulului Codului Electoral al Găgăuziei; art. 2 alin. (4); art. 14 alin. (2); art. 21 alin. (7); art. 25 alin. (1) lit. d); sintagma „sau funcția autorităților publice locale executive” din art. 25 alin. (1) lit. f); art. 26 alin. (1) lit. i); sintagma ,,deciziile căreia sunt definitive și fără drept de atac” din art. 26 alin. (2) paragraful 5; sintagma „în instanța de judecată la locul aflării consiliului electoral corespunzător în cazul unor alegeri locale generale ale Găgăuziei privind alegerea consilierilor (nasaatci) în consiliile locale sau alegeri locale noi.
Instanța de judecată examinează cererea și emite hotărârea în cauză în decurs de trei zile, însă nu mai târziu de ziua premergătoare a alegerilor” din art. 26 alin. (2); sintagma ,,decizia Curții de Apel Comrat, adoptată în termen de trei zile, însă nu mai târziu de ziua alegerilor, devine definitivă și fără drept de atac” din art. 36 alin. (2); art. 38, Registrul de Stat al Alegătorilor Găgăuziei; art. 39, listele 1 alegătorilor; art. 41 alin. (2), desemnarea candidaților; sintagma „cât și în susținerea fiecărui candidat la funcția de deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, desemnați de partide și de blocurile electorale” din art. 42 alin. (1); art. 53 alin. (2) lit. b); art. 60 alin. (5); sintagma „alegerilor locale” din art. 61 alin. (2) lit. a); sintagma „care au studii superioare„ din alin. (1) art. 76; sintagma ,,care au studii superioare” din art. 97 alin. (1); titlul V, Alegerile locale; titlul VI, Referendum; art. 202 alin. (5) și (6); titlul (denumirea) actului normativ contestat.
În motivarea acțiunii Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a indicat că la 31 iulie 2015 Adunarea Populară a Găgăuziei prin legea locală nr. XXVII/V a adoptat Codul Electoral al Găgăuziei. Având sesizările Comisiei Electorale Centrale și a unor deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei, în conformitate cu art. 64 din Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 a efectuat controlul sub aspectul legalității a Codului electoral vizat și a constatat că unele prevederi din acesta contravin legislației în vigoare. La 27 iulie 2016 Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a înaintat Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei notificarea nr.1304/OT5-257, solicitând abrogarea Codului Electoral al Găgăuziei, însă nu a primit răspuns.
Consideră că unele prevederi din Codul Electoral al Găgăuziei au fost emise contrar legislației în vigoare și cu încălcarea competenței, motiv pentru care a fost depusă prezenta acțiune în instanța de contencios administrativ. La 18 aprilie 2017 Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a depus cerere, prin care a renunțat la pretenția cu privire la anularea ca fiind emisă cu încălcarea legii și cu încălcarea competenței a sintagmei „cu studii superioare” reflectată în art. 76 alin. (1) din Codul Electoral al Găgăuziei nr. XXVII/V din 31 iulie 2015. (f.d.
96, vol. I) Prin încheierea din 25 aprilie 2017 a Judecătoriei Comrat, sediul central s-a admis cererea Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, prin care a renunțat la pretenția cu privire la anularea ca, fiind emisă, cu încălcarea legii și a competenței a sintagmei „cu studii superioare” reflectată în art. 76 alin. (1) din Codul Electoral al Găgăuziei nr. XXVII/V din 31 iulie 2015 și s-a încetat procesul pe acest capăt de acțiune. (f.d.
106-107, vol. I) Prin hotărârea din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central, corectată prin încheierea din 29 iunie 2018, cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a fost admisă integral, fiind dispusă anularea următoarelor prevederi din Codul Electoral al Găgăuziei nr. XXVII/V din 31 iulie 2015, și anume, a sintagmei „autorităților ale administrației publice locale: primarilor (kuu bașî, kasaba bașî, munitipiy bașî) și consilierilor (nasaatci), revocarea acestora în UTA Găgăuzia” și „referendumurilor locale” din alin. (2) al preambulului Codului Electoral al Găgăuziei; art. 2 alin. (4); art. 14 alin. (2); art. 21 alin. (7); art. 25 alin. (1) lit. d); sintagmei „sau funcția autorităților publice locale executive” din art. 25 alin. (1) lit. f); art. 26 alin. (1) lit. i); sintagmei ,,deciziile căreia sunt definitive și fără drept de atac” din art. 26 alin. (2) paragraful 5; sintagmei „în instanța de judecată la locul aflării consiliului electoral corespunzător în cazul unor alegeri locale generale ale Găgăuziei privind alegerea consilierilor (nasaatci) în consiliile locale sau alegeri locale noi.
Instanța de judecată examinează cererea și 2 emite hotărârea în cauză în decurs de trei zile, însă nu mai târziu de ziua premergătoare a alegerilor” din art. 26 alin. (2); sintagmei ,,decizia Curții de Apel Comrat, adoptată în termen de trei zile, însă nu mai târziu de ziua alegerilor, devine definitivă și fără drept de atac” din art. 36 alin. (2); art. 38, Registrul de Stat al Alegătorilor Găgăuziei; art. 39, listele alegătorilor; art. 41 alin. (2), desemnarea candidaților; sintagmei „cât și în susținerea fiecărui candidat la funcția de deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, desemnați de partide și de blocurile electorale” din art. 42 alin. (1); art. 53 alin. (2) lit. b); art. 60 alin. (5); sintagmei „alegerilor locale” din art. 61 alin. (2) lit. a); sintagmei ,,care au studii superioare” din art. 97 alin. (1); titlului V, Alegerile locale; titlului VI, Referendum; art. 202 alin. (5) și (6); titlului (denumirea) actului normativ contestat.
(f.d. 154-155,162, 163-167 vol. I) Adunarea Populară a Găgăuziei și Guvernatorul Găgăuziei, nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond au contestat-o cu apel. Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Comrat s-au admis apelurile declarate de către Adunarea Populară a Găgăuziei și de Guvernatorul Găgăuziei. S-a casat hotărârea din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central și s-a pronunțat o hotărâre nouă, prin care s-a admis parțial acțiunea. S-a anulat următoarele prevederi din Codul Electoral al Găgăuziei nr. XXVII/V din 31 iulie 2015, și anume, art. 21 alin. (7); sintagma ,,deciziile căreia sunt definitive și fără drept de atac” din art. 26 alin. (2) paragraful 5 și sintagma ,,decizia Curții de Apel Comrat, adoptată în termen de trei zile, însă nu mai târziu de ziua alegerilor, devine definitivă și fără drept de atac” din art. 36 alin. (2). În rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
(f.d.222, 223-236 vol. I) Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 24 iulie 2019 a casat integral decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Comrat emisă în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea cauzei pentru examinare la Curtea de Apel Cahul. (f.d. 69-79, vol. II) Prin decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul s-au respins apelurile declarate de către Adunarea Populară a Găgăuziei, Guvernatorului Găgăuziei și s-a menținut hotărârea din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central.
(f.d. 125, 12160138, vol. II) Nefiind de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea instanței de fond, la 18 februarie 2020 Guvernatorul Găgăuziei a depus recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul și a hotărârii din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central. (f.d. 150-154, 170- 178, 161-190, vol. II) În motivarea recursului Guvernatorul Găgăuziei a indicat că instanța de apel nu a elucidat toate circumstanțele cauzei, a aplicat incorect normele de drept material, fiind interpretată greșit legea și a lăsat fără apreciere argumentele Guvernatorului Găgăuziei. A mai menționat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 388 Cod de procedură civilă și nu a soluționat chestiunea privind drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, deoarece a fost solicitat de a fi atras în proces în calitate de terță persoană Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei.
3 Totodată a indicat că instanța a examinat cauza în lipsa reprezentantului apelantului la data de 28 noiembrie 2019 fără a fi înștiințat despre data, ora și locul ședinței de judecată, fiind încălcat normele de drept procedural. Adunarea Populară a Găgăuziei nefiind de acord cu decizia instanței de apel a depus la 18 februarie 2020 cerere de recurs, prin care a solicitat casarea deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii înaintată de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat. (f.d. 158- 161, 193-199, 201-206, vol. II) În motivarea recursului Adunarea Populară a Găgăuziei a invocat că instanța de apel la emiterea deciziei a aplicat incorect normele de drept material, nu a aplicat legea care trebuie să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.
Consideră că instanța de apel s-a limitat doar la compararea normelor Codului Electoral al Găgăuziei nr. XXVII/V din 31.07.2017 cu normele Codului Electoral al Republicii Moldova nr. 1381-XIII din 21.11.1997, în același timp indicând că unele norme ale legii contestate contravin Constituției Republicii Moldova, dar în același timp nu s-a axat nici pe un articol din Constituție, care ar demonstra contradicția sau depășirea atribuțiilor de către Adunarea Populară a Găgăuziei. La 05 mai 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Guvernatorului Găgăuziei, Adunării Populare a Găgăuziei și Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, copia recursurilor declarate de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunării Populare a Găgăuziei împotriva deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul (f.d.
1, vol. III). Completul specializat relevă că participanții la proces au recepționat copiile recursurilor expediate, fapt confirmat prin avizele de recepție anexate la materialele dosarului (f.d. 3-5, 14, vol. III). La 18 mai 2020 și la 19 mai 2020 Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei au depus referințe la recursurile declarate de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunării Populare a Găgăuziei împotriva deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, solicitând respingerea recursurilor ca inadmisibile. (f.d. 7, 8-9 12, vol. III) Conform art. 245 din Codul administrativ recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. La caz, Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei s-au conformat prevederilor legale și au contestat în termen decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul. La 24 iunie 2020, examinând admisibilitatea recursurilor depuse de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție le-a numit spre examinare în fond, în complet de cinci judecători.
4 La 12 iunie 2020, la 15 iunie 2020 și la 25 iunie 2020 Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a depus cereri cu privire la renunțul de la acțiune și încetarea procesului. (f.d. 19-25, 27-33, 35, 36-39, 42-45, 46, vol. III) În susținerea cererilor date a indicat că conform art. 111 alin. (1) al Constituției Republicii Moldova Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte integrantă și inalienabilă a Republicii Moldova și soluționează de sine stătător, în limitele competenței sale, potrivit prevederilor Constituției Republicii Moldova, în interesul întregii populații, problemele cu caracter politic, economic și cultural.
Alin. (3) indică că în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia activează organe reprezentative și executive potrivit legii. A menționat că nici un act normativ adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova nu reglementează desfășurarea alegerilor Guvernatorului Găgăuziei și deputaților Adunării Populare a Găgăuziei. Prin prisma art. 17 alin. (1) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22.12.2017, Codul Electoral al Găgăuziei funcționează doar pe teritoriul UTA Găgăuzia și nu se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Argumentele privind lipsa competenței Adunării Populare a Găgăuziei în adoptarea legilor locale care reglementează relațiile electorale și desfășurarea referendumului este incorectă deoarece atribuțiile Adunării Populare a Găgăuziei sunt stabilite în Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei.
Astfel Parlamentul a adoptat Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei unde este clar indicat competența Adunării Populare a Găgăuziei. A menționat că art. 38 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova indică că voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat. De asemenea, art. 2 din Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei nr. 344 din 23.12.1994 prevede că Găgăuzia este administrată în temeiul Constituției Republicii Moldova, prezentei legi și altor legi ale Republicii Moldova (cu excepțiile prevăzute de prezenta lege), Regulamentului Găgăuziei și actelor normative ale Adunării Populare (Halc Toplușu) a Găgăuziei, care nu vin în contradicție cu Constituția și legislația Republicii Moldova.
A indicat ca Codul Electoral a fost adoptat de Adunarea Populara în executarea și dezvoltarea normelor Legii nr. 344 din 23.12.1994 cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri), conform împuternicirilor art. 12, care prevede ca competența Adunării Populare a Găgăuziei se referă, inclusiv și la numirea, organizarea și desfășurarea alegerilor deputaților în Adunarea Populară și aprobarea componenței Comisiei Electorale Centrale pentru petrecerea alegerilor; referendumului local privind problemele atribuite competenței Găgăuziei.
Faptul că Legea nr. 344 din 23.12.1994 cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), Legea de bază a Găgăuziei, legea UTA Găgăuzia Codul Electoral al Găgăuziei nr. XXVII/V din 31.07.2015 nu coordonează cu unele norme ale Codului Electoral al Republicii Moldova sau invers, nu indică necesitatea eliminării drepturilor și libertăților acordate UTA Găgăuzia în domeniile respective, dar indică la existența anumitor probleme în procesul legislativ. Legea nr. 344 din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) indică că actul normativ dat a fost adoptat de Parlamentul Republicii 5 Moldova, inclusiv în scopul de a satisface necesitățile naționale și pentru a păstra identitatea găgăuzilor, dezvoltarea lor mai completă și cuprinzătoare, îmbogățirea limbii și culturii naționale, asigurarea independenței politice și economice.
Astfel, ținând cont de principiile de baza ale legislației (art. 3 din Legea privind actele normative nr. 100 din 22.12.2017), a oportunității, coerenței și corelării normelor concurente, respectarea principiilor si normelor universal recunoscute ale dreptului internațional și dispozițiilor constituționale Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a concluzionat că legea locală a Găgăuziei Codul Electoral nu contravine Constituției Republicii Moldova, ci este adoptat în limitele prevăzute de Legea nr. 344 din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei și Legii de bază a Găgăuziei.
A solicitat admiterea cererii cu privire la renunțul la acțiune și încetarea procesului, în legătură cu refuzul reclamantului la acțiune, anularea hotărârii din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central, a deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, a înceta procesul privind examinarea cererii de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ în legătură cu refuzul reclamantului la acțiune. Totodată Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a solicitat examinarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu art. 258 alin. (3) Cod administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Astfel, din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.
Totodată, rezultând din aceeași normă legală, admisibilitatea unei cereri de recurs urmează a fi examinată prin prisma prevederilor Codului de procedură civilă, având în vedere că prezenta procedură de contencios administrativ a fost inițiată până la intrarea în vigoare a Codului administrativ. În conformitate cu art. 247 Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursurile depuse de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei, a casa integral decizia instanței de apel și hotărârea instanței de fond și a emite o nouă decizie, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: casează integral decizia instanței de apel și emite o nouă decizie. 6 Totodată, Codul administrativ în art. 195 a stipulat că procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169–171. Prin urmare, regulile stabilite în Codul de procedură civilă se aplică numai în completarea Codului administrativ. Articolul 265 lit. c) Cod de procedură civilă prevede că instanța judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care reclamantul a renunțat la acțiune, renunțul fiind admis de instanță. Conform art. 212 alin. (5) Cod de procedură civilă în cazul admiterii renunțării reclamantului la acțiune sau confirmării tranzacției, instanța judecătorească pronunță o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Prin prisma art. 60 alin. (2) Cod de procedură civilă pe tot parcursul examinării cauzei, reclamantul este în drept să renunțe la acțiune, pârâtul este în drept să recunoască acțiunea, iar părțile pot înceta procesul prin tranzacție de împăcare.
Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că renunțarea la acțiune este un act de dispoziție unilateral al reclamantului care are drept scop încetarea procesului și presupune dezicerea reclamantului de la pretențiile înaintate față de pârât expuse în cererea de chemare în judecată. Dreptul reclamantului de a renunța la acțiune rezultă din unul din principiile fundamentale ale procesului și anume, din principiul disponibilității, în corespundere cu care persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunța la acțiune sau la dreptul pretins, de a recunoaște pretențiile ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție.
Din materialele cauzei se constată că Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală, prin care a solicitat anularea următoarelor prevederi din Codul Electoral al Găgăuziei: sintagma „autorităților ale administrației publice locale: primarilor (kuu bașî, kasaba bașî, munitipiy bașî) și consilierilor (nasaatci), revocarea acestora în UTA Găgăuzia” și „referendumurilor locale” din alin. (2) al preambulului Codului Electoral al Găgăuziei; art. 2 alin. (4); art. 14 alin. (2); art. 21 alin. (7); art. 25 alin. (1) lit. d); sintagma „sau funcția autorităților publice locale executive” din art. 25 alin. (1) lit. f); art. 26 alin. (1) lit. i); sintagma ,,deciziile căreia sunt definitive și fără drept de atac” din art. 26 alin. (2) paragraful 5; sintagma „în instanța de judecată la locul aflării consiliului electoral corespunzător în cazul unor alegeri locale generale ale Găgăuziei privind alegerea consilierilor (nasaatci) în consiliile locale sau alegeri locale noi.
Instanța de judecată examinează cererea și emite hotărârea în cauză în decurs de trei zile, însă nu mai târziu de ziua premergătoare a alegerilor” din art. 26 alin. (2); sintagma ,,decizia Curții de Apel Comrat, adoptată în termen de trei zile, însă nu mai târziu de ziua alegerilor, devine definitivă și fără drept de atac” din art. 36 alin. (2); art. 38, Registrul de Stat al Alegătorilor Găgăuziei; art. 39, listele alegătorilor; art. 41 alin. (2), desemnarea candidaților; sintagma „cât și în susținerea fiecărui candidat la funcția de deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, desemnați de partide și de blocurile electorale” din art. 42 alin. (1); art. 53 alin. (2) lit. b); art. 60 alin. (5); sintagma „alegerilor locale” din art. 61 alin. (2) lit. a); sintagma „care 7 au studii superioare„ din alin. (1) art. 76; sintagma ,,care au studii superioare” din art. 97 alin. (1); titlul V, Alegerile locale; titlul VI, Referendum; art. 202 alin. (5) și (6); titlul (denumirea) actului normativ contestat.
Instanța de fond, prin hotărârea din 22 iunie 2018 a admis integral cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat. Judecând apelurile declarate de către Adunarea Populară a Găgăuziei și Guvernatorul Găgăuziei, instanța de apel le-a respins și a menținut hotărârea instanței de fond. La 18 februarie 2020 Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei au contestat cu recurs soluțiile adoptate, solicitând casarea deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul și a hotărârii din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat.
După cum s-a constatat, la 12 iunie 2020, la 15 iunie 2020 și la 25 iunie 2020 Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, în persoana șefului Piotr Manol, a depus cereri cu privire la renunțul de la acțiune și încetarea procesului. A solicitat admiterea cererilor cu privire la renunțul la acțiune și încetarea procesului, în legătură cu refuzul reclamantului de la acțiune, anularea hotărârii din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central, a deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, a înceta examinarea cererii de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ în legătură cu refuzul reclamantului de la acțiune.
De asemenea, prin cererea depusă Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a indicat și despre cunoașterea efectelor de renunțare la acțiune. În conformitate cu art. 60 alin. (5) Cod de procedură civilă înstanța nu va admite renunțarea reclamantului la acțiune, nici recunoașterea acțiunii de către pârât, nu va confirma tranzacția dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului. În acest caz, instanța este obligată să verifice dacă actele de dispoziție ale părților (renunțarea la judecată, la însuși dreptul subiectiv, tranzacția, recunoașterea acțiunii de către pârât) nu urmăresc un scop ilicit, nu contravin legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului.
Pornind de la considerentele expuse, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ consideră că în speță, renunțarea la acțiune de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, nu contravine legii și nu încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului, motiv din care se impune concluzia de a admite acest renunț de la acțiune.
Având în vedere că cererea depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat este apreciată de instanța de apel ca fiind un renunț la acțiune, iar în conformitate cu art. 60 alin. (5) Codul de procedură civilă renunțul la acțiune nu contravine legii și nu încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de 8 a admite recursurile declarate de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei, a casa integral decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central și a emite o nouă decizie sub formă de încheiere, prin care a admite renunțul la acțiune a Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat și a dispune încetarea procesului în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c), art. 248 alin. (2), 258 alin. (3), 195 Cod administrativ, art. 265 lit. c) Cod de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se admit recursurile depuse de către Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei.
Se casează decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 22 iunie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul central emise în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ și se emite o nouă decizie sub formă de încheiere, prin care: Se admite renunțul reclamantului Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat de la acțiunea formulată împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ.
Procesul de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și a Guvernatorului Găgăuziei, intervenient accesoriu Comisia Electorală Centrală cu privire la contestarea actului administrativ, se încetează. Se explică părților că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceleiași părți cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Ala Cobăneanu Nina Vascan Iurie Bejenaru Victor Burduh 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.