Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.07.2020
inadmisibil

3ra-664/20 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
01.07.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3ra-664/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-664/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 01 iulie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan examinând admisibilitatea recursului deсlarat de Valentina Covalenco, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Covalenco împotriva Preturii sectorului Ciocana, privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin s-a respins apelul declarat de Valentina Covalenco, împotriva hotărârii din 12 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, c o n s t a t ă: La 02 ianuarie 2019, Valentina Covalenco a depus cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Preturii sectorului Ciocana, privind anularea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta Valentina Covalenco a indicat că la moment, practică activitatea ca persoană fizică și administrează o ghereta de fructe și legume de pe str. Igor Vieru nr. 13, în baza înștiințării de recepționare a notificării privind inițierea activității de comerț nr. 28455 din 28 aprilie 2017, a schemei de amplasare a unității de comerț, înregistrată în registru Preturii sectorului Ciocana, SAC/17-04-9, cu nr. 171 din 05 aprilie 2017, valabilă până pe data de 04 aprilie 2020 și a confirmării privind luarea la evidență fiscală a persoanei fizice, care desfășoară activitatea independentă nr. 0410053 din 19 aprilie 2017. Reclamanta a mai indicat că la 19 octombrie 2018, i-a fost înmânată prescripția nr. 03-16/331 din aceeași dată, prin care s-a solicitat ca până la 30 octombrie 2018 să fie evacuată ghereta pe cont propriu, pe motiv că ghereta este amplasată neautorizat, deși are dreptul de a amplasa ghereta în baza dispoziției Primăriei municipiului Chișinău nr. 337-d din 30 aprilie 2014 și a schemei de amplasare a unității de comerț.

La 30 octombrie 2018 a expediat în adresa Preturii sectorului Ciocana o cerere prealabilă, prin care a solicitat revocarea actului administrativ individual și anume prescripția de demolare a gheretei, ca fiind ilegală, iar la 06 decembrie 2018 a 1 recepționat răspunsul Preturii sectorului Ciocana, prin care i-a fost adus la cunoștință că cererea a fost respinsă. Reclamanta consideră că acțiunile întreprinse de Pretura sectorului Ciocana contravin principiului securității raporturilor juridice și egalității în tratament. Reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, anularea prescripției emise de Pretura sectorului Ciocana, mun.

Chișinău la 19 octombrie 2018, privind evacuarea gheretei din str. Igor Vieru nr. 13. Prin hotărârea din 12 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Covalenco împotriva Preturii sectorului Ciocana, privind anularea prescripției emise de Pretura sectorului Ciocana mun. Chișinău la 19 octombrie 2018, privind evacuarea gheretei din str. Igor Vieru nr. 13. Prin decizia din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Valentina Covalenco, împotriva hotărârii din 12 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei instanței de apel, la data de 15 ianuarie 2020, Valentina Covalenco a contestat-o cu recurs nemotivat, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărârii prin care acțiunea depusă de Valentina Covalenco să fie admisă integral. În motivarea recursului recurenta Valentina Covalenco a indicat că își exprimă dezacordul cu decizia instanței de apel, deoarece instanța nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține prevederile art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, conform cărora Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. Recursul se declară inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2). La rândul său, art. 245 alin. (2) Cod administrativ, reglementează expres că motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că decizia motivată a instanței de apel a cărei casare a fost solicitată în prezentul recurs, a fost notificată recurentei Valentina Covalenco la 12 martie 2020, ceea ce se confirmă prin avizul de recepție, anexat la dosar (f.d.

105). Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 55 din 17 martie 2020 a fost instituită starea de urgență în Republica Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile care a durat până la data de 15 mai 2020. Prin prisma pct. 8 din Anexa la dispoziția nr. 1 din data de 18 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova termenele de exercitare a căilor de atac aflate în curs la data instituirii stării de urgență se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență, termenul de declarare a recursului motivat pentru Valentina Covalenco după întrerupere a început a curge de la data de 16 mai 2020. Însă, 2 Valentina Covalenco contrar prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, nu a depus în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii integrale a Curții de Apel Chișinău și de la ridicarea stării de urgență, adică până la 15 iunie 2020, inclusiv, motivarea recursului.

Sub aspectul dat Completul notează că, recursul depus împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Respectiv, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură să facă vizibile ilegalitatea hotărârii contestate. Recurenta Valentina Covalenco nu s-a conformat prevederilor legale și a formulat o simplă cerere de recurs nemotivată, fără a evidenția memoriului ilegalității și netemeiniciei hotărârii recurate, limitându-se doar la manifestarea dezacordului față de soluția pronunțată în fond.

Această circumstanță face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac. Or, în recurs nu este suficientă simpla expunere a dezacordului cu soluția instanței judecătorești, ci este necesară motivarea cu indicarea temeiurilor de ilegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate primei instanțe, cu expunerea argumentată a criticilor în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La capitolul dat completul decelează că, însăși recurenta Valentina Covalenco a indicat în recursul nemotivat că recursul motivat va fi depus după primirea deciziei motivate din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 102, vol. I). Însă, contrar prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, Valentina Covalenco nu a întreprins nicio măsură în vederea depunerii motivării recursului în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei Curții de Apel Chișinău.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ consideră că recurenta Valentina Covalenco, interesată în soarta soluționării prezentului litigiu, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja dreptul său de acces la instanță prin depunerea unui recurs motivat în termenul stabilit de lege, care să corespundă exigențelor impuse de legiuitor, condiție însă ce nu se atestă la caz, din care considerent în speță intervine aplicarea cu titlu de sancțiune procedurală, declararea recursului nominalizat ca inadmisibil în temeiul art. 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ. Aceasta deoarece recurenta Valentina Covalenco nu a depus motivarea recursului. În acest sens este imperioasă jurisprudența CtEDO în care Înalta Curte a reiterat că, ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție (Van Harn împotriva Germaniei).

În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios 3 administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Valentina Covalenco. Conform art. 193, 230 245 alin. (2) art. 246 alin. (1-2) lit. e) și art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul depus de Valentina Covalenco se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-02-26
0,95
3ra-264/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-264/20 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud.: V. Sîrbu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) D E C I Z I E 26 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, com
CSJ 2020-11-18
0,95
3ra-878/20 — contestarea prescripției
Dosarul nr. 3ra-878/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: V. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, G. Daşchevici, V. Clima) ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2020-11-25
0,94
3r-325/20 — anularea actului administrativ, obligarea autoritatii publice sa emita actul administrativ individual si incasarea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-325/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Negru, E. Palanciuc, A. Minciuna) D E C I Z I E 25 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2022-07-06
0,94
3ra-481/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-481/22 2-20129643-01-3ra-03052022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Clima) D E C I Z I E 06 iulie 2022 mun.
CSJ 2019-07-24
0,94
3ra-854/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-854/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud: V. Gîrleanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: V. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi) DECIZIE 24 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă