2ra-540/20 — recunoasterea dreptului de proprietate, constatarea inexistentei dreptului de proprietate, obligarea de a nu crea obstacole în exercitarea dreptului de proprietate

Dosarul nr. 2ra-540/20

Prima instanță: Judecătoria Hâncești, sediul central (jud: V. Grosu )

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, Gr. Dașchevici, A. Panov)

ÎNCHEIERE

26 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Gheorghe Ciobanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Ciobanu

împotriva lui Ștefan Borș, Constantin Borș și Elenei Borș cu privire la recunoașterea

dreptului de proprietate, constatarea inexistenței dreptului de proprietate, constatarea

intervenției prescripției extinctive, obligarea de a nu crea obstacole în exercitarea

dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care au

fost admise apelurile declarate de către Constantin Borș și Elena Borș, a fost casată

integral hotărârea din 04 aprilie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul central și a fost

emisă o nouă hotărâre cu privire la admiterea parțială a acțiunii,

constată:

La data de 22 august 2018 Gheorghe Ciobanu a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Ștefan Borș, Constantin Borș și Elenei Borș cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate, constatarea inexistenței dreptului de proprietate,

constatarea intervenției prescripției extinctive, obligarea de a nu crea obstacole în

exercitarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că este proprietarul terenului agricol

cu numărul cadastral xxxx, pe care l-a procurat de la Ana Chiriac la data de 05 decembrie

2008, înregistrat în Registrul bunurilor imobile la data de 16 ianuarie 2009.

A menționat că în perioada vară 2008 - primăvară 2009 a hotărât să planteze pe

toată suprafața acestui teren viță-de-vie de soi „Moldova”, prelucrând terenul.

A susținut că a efectuat procedura de plantaj la 1 m, a făcut semne pentru butași,

a instalat spalierul, a înființat o gospodărie țărănească și a solicitat unei societăți

comerciale întocmirea proiectului înființării plantațiilor multianuale pentru gospodăria

țărănească pe teritoriul satului Ciuciuleni, raionul Hîncești.

A declarat că a mers să planteze vița-de-vie și a depistat că pârâții, de comun

acord, au plantat pe terenul agricol cu numărul cadastral xxxx, viță-de-vie de soi

„Moldova”, contrar voinței sale.

A invocat că începând cu anul 2011 pînă în anul 2014 pârâții abuziv au cules

roada de pe terenul respectiv, deși lucrările aferente terenului erau efectuate exclusiv de

el, tot el achitând și impozitul pentru bunul imobil din litigiu.

A subliniat că roada anului 2015 a fost culeasă de el, pe când cea a anilor 2016 -

2017 a fost culeasă de către pârâți, la fel, contrar voinței sale.

A considerat că pârâții îi vor crea în continuare obstacole în folosirea terenului și

în culegerea roadei.

A solicitat constatarea reținerii și nașterii dreptului său de proprietate asupra

plantației de viță-de-vie de pe terenul agricol cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de

0,2 ha, constatarea intervenirii prescripției obligației de plată a sa asupra plantației de

viță-de-vie de pe terenul agricol cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha față de

pârâți, constatarea intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, având ca obiect

plata valorii materialelor și costul muncii folosite de către pârâți asupra plantației de viță-

de-vie de pe terenul agricol cu numărul cadastral xxxx, constatarea inexistenței dreptului

de proprietate al pârâților asupra plantației de viță-de-vie de pe terenul agricol cu numărul

cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha, obligarea pârâților de a nu-i crea obstacole în

exercitarea dreptului de proprietate asupra plantației de viță-de-vie și roadei de pe terenul

agricol cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha și încasarea de la pârâți a

cheltuielilor de judecată.

La data de 25 octombrie 2018 Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș au depus

cerere, prin care au solicitat pronunțarea unei încheieri cu privire la respingerea acțiunii

ca fiind depusă tardiv.

Prin încheierea din 21 decembrie 2018 a Judecătoriei Hîncești, sediul central a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de către Elena Borș, Ștefan Borș și

Constantin Borș cu privire la respingerea acțiunii ca fiind depusă tardiv.

Prin hotărârea din 04 aprilie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul central acțiunea

depusă de către Gheorghe Ciobanu a fost admisă parțial. A fost recunoscut dreptul de

proprietate al lui Gheorghe Ciobanu asupra plantației de viță-de-vie de pe terenul agricol

cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha, a fost constatată inexistența dreptului

de proprietate al lui Constantin Borș, Ștefan Borș și al Elenei Borș asupra plantației de

viță-de-vie de pe terenul agricol cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha, au

fost obligați Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș să nu-i creeze lui Gheorghe

Ciobanu obstacole în exercitarea dreptului de proprietate asupra plantației de viță-de-vie

și roadei de pe terenul agricol cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha și a fost

încasată în mod solidar de la Constantin Borș, Ștefan Borș și Elena Borș în beneficiul

lui Gheorghe Ciobanu suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău au fost admise

apelurile declarate de către Constantin Borș și Elena Borș, a fost casată integral hotărârea

primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost admisă parțial și

au fost obligați Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș să nu creeze obstacole lui

Gheorghe Ciobanu în exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului agricol plantat

cu viță-de-vie, cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,2 ha. În rest acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

În susținerea opiniei sale, instanța de apel s-a bazat pe prevederile art. 316

alin.(1) și (2), 320 alin. (2), 321 alin. (2), 329 alin. (1), (3) și (4) și 376 alin. (1) din Codul

civil și a constatat că, Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș au plantat vița-de-vie

pe terenul agricol cu nr. cadastral 6026109.454 și au cules roadă de pe această plantație,

încălcând, astfel, dreptul de proprietate al lui Gheorghe Ciobanu, or, terenul agricol în

cauză este bunul principal, iar plantația de viță-de-vie amplasată pe acest teren este un

bun accesoriu, care de altfel îi aparțin lui Gheorghe Ciobanu.

2

Respectiv, instanța de apel a relevat că Gheorghe Ciobanu este în drept să solicite

obligarea Elenei Borș, lui Ștefan Borș și Constantin Borș de a nu-i crea obstacole în

exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului agricol cu nr. cadastral xxxx, cu

suprafața de 0,2 ha, plantat cu viță-de-vie.

Totodată, instanța de apel a considerat lipsite de temei pretențiile lui Gheorghe

Ciobanu cu privire la constatarea intervenirii prescripției obligației de plată asupra

plantației de viță-de-vie față de Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș și constatarea

intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, având ca obiect plata valorii

materialelor și costul muncii folosite de către Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș

asupra plantației de viță-de-vie de pe terenul agricol cu nr. cadastral xxxx. Or, pe lîngă

faptul că conform art. 320 și 329 din Codul civil, dreptul de proprietate al lui Gheorghe

Ciobanu asupra terenului agricol și, respectiv, asupra plantației de pe acesta este

perpetuu și nu este obligatoriu de a fi recunoscut prin dispoziție judecătorească, instanța

de apel a remarcat că, în prezenta cauză, Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș nu

au înaintat revendicări față de Gheorghe Ciobanu ce țin de plantația de viță-de-vie.

Respectiv, atîta timp cît părțile interesate în proces, Elena Borș, Ștefan Borș și

Constantin Borș nu au înaintat careva pretenții ce țin de dreptul lor de proprietate, care

ar periclita exercitarea dreptului de proprietate al lui Gheorghe Ciobanu, instanța de apel

a considerat că în propria sa acțiune, privind recunoașterea dreptului său de proprietate,

intimatul nu poate pretinde recunoașterea intervenirii prescripției a cărorva obligații față

de apelanți.

De asemenea, instanța de apel a considerat că pretențiile lui Gheorghe Ciobanu

cu privire la constatarea inexistenței dreptului de proprietate al Elenei Borș, al lui Ștefan

Borș și Constantin Borș asupra plantației de viță-de-vie de pe terenul agricol din litigiu

au fost înaintate fără temei plauzibil, or, acest drept este dobândit de către Gheorghe

Ciobanu prin prisma art. 329 din Codul civil, iar în vederea apărării drepturilor sale

patrimoniale, apelanți nu sunt lipsiți de dreptul de a acționa în limitele legislației în

vigoare.

La data de 07 februarie 2020 Gheorghe Ciobanu a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel

și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel.

A menționat că el, în calitatea sa de proprietar, poate intenta acțiune negatorie

împotriva intimaților, persoane care pretind că, sunt titularii vreunui drept real asupra

bunului - roadă, plantație și teren.

A considerat că sunt create asemenea situații, care dau temei de a presupune că

ulterior vor fi create piedici în exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului și

roadei. Astfel, această acțiune negatorie este îndreptată și asupra eventualelor încălcări

care pot apărea pe viitor.

A susținut că, urmează a fi recunoscut și dreptul de proprietate asupra viței-de-

vie plantată pe terenul în cauză, iar în cazul apariției pretențiilor asupra acesteia din

partea intimaților urmează a fi respinse ca prescrise.

A afirmat că instanța de apel, la examinarea cauzei, nu a ținut cont de prevederile

art. 329 alin. (1) și (3) din Codul civil.

A considerat că instanța de apel i-a lezat dreptul de proprietate.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 24 octombrie

2019, iar la data de 09 decembrie 2019 a expediat-o copia acesteia în adresa părților

(f.d.257, vol. I).

Astfel, recursul, declarat la data de 07 februarie 2020, este în termen.

Intimații Elena Borș, Ștefan Borș și Constantin Borș, reprezentați de către

avocatul Andrei Iosip, prin referința depusă la data de 22 martie 2020, au solicitat de a

considera recursul inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Gheorghe Ciobanu nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

4

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are

caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și

temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de către

Gheorghe Ciobanu, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Gheorghe Ciobanu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Gheorghe Ciobanu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic