2ra-885/20 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-885/20 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-885/20

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) L. Bagrin

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Anton, I. Țurcan, V. Cotorobai

Î N C H E I E R E

24 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Dari Efim, reprezentat

de avocatul Ionaș Gheorghe,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dari Efim

împotriva lui Manolache Gheorghe cu privire la încasarea prejudiciului material și

moral cauzat prin contravenție,

împotriva deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Dari Efim și s-a menținut hotărârea din 18 iunie 2019

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă :

La 22 iulie 2013, Dari Efim a depus cerere de chemare în judecată împotriva

lui Manolache Gheorghe cu privire la încasarea prejudiciului material și moral

cauzat prin contravenție.

În motivarea acțiunii, Dari Efim a menționat că potrivit procesului-verbal cu

privire la contravenție și deciziei agentului constatator din 24 ianuarie 2013,

Manolache Gheorghe a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției

prevăzute de art. 78 alin. (1) Cod contravențional, cu stabilirea pedepsei sub formă

de amendă în mărime de 10 unități convenționale.

Prin hotărârea din 28 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

repusă în termen contestația depusă de Manolache Gheorghe împotriva procesului-

verbal din 24 ianuarie 2013, a fost admisă contestația și s-a declarat nul procesul-

verbal întocmit în privința lui Manolache Gheorghe.

Prin decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins

recursurile declarate de Dari Efim și agentul constatator cu menținerea hotărârii din

28 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

1

Reclamantul a invocat că instanțele de judecată au constatat nulitatea

procesului-verbal cu privire la contravenție în privința lui Manolache Gheorghe pe

motivul nerespectării de către agentul constatator a normelor legale de aducere la

cunoștință a deciziei adoptate și drepturilor contravenientului.

Astfel reclamantul a reiterat că instanțele de judecată nu au pus la îndoială

vinovăția lui Manolache Gheorghe în comiterea contravenției prevăzute de art. 78

alin. (1) Cod contravențional.

La fel, a specificat că vinovăția lui Manolache Gheorghe se confirmă prin

Raportul de expertiză medico-legală, prin care s-a constatat trauma cranio-

cerebrală închisă, manifestată prin comoție cerebrală, care a fost cauzată în

rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contodent, dur, care condiționează

dereglarea stării sănătății de scurtă durată și se califică ca vătămare corporală

ușoară.

Prin urmare, în rezultatul vătămărilor corporale, i-a fost cauzat prejudiciu

material și moral.

A solicitat Dari Efim, inclusiv prin cererea de modificare a pretențiilor

(f.d. 206-210 Vol. I), încasarea de la Manolache Gheorghe a sumei de 11 877,9 lei

cu titlu de prejudiciu material, încasarea sumei de 200 000 lei cu titlu de prejudiciu

moral și încasarea sumei de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Prin hotărârea din 18 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Dari Efim.

S-a admis parțial pretenția lui Manolache Gheorghe cu privire la încasarea de

cheltuielilor de asistență juridică.

S-a încasat de la Dari Efim în beneficiul lui Manolache Gheorghe suma de

4 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În rest, cerința s-a respins.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că în speța dedusă judecății - fapta concretă cu caracter ilicit săvârșită de

către pârâtul Manolache Gheorghe, se invocă ca fiind manifestată prin acțiunea de

cauzare a leziunilor corporale lui Dari Efim.

Deci, instanța de fond constatat că probatoriul administrat nu denotă astfel de

circumstanțe.

Or, prin hotărârea din 04 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, menținută prin decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

are puterea lucrului judecat, caracter obligatoriu pentru soluționarea cauzei civile și

prin efectele sale, constituie temei al degrevării de probațiune în conformitate cu

art. 123 alin. (6) din Codul de procedură civilă.

Astfel, prima instanță a concluzionat că vinovăția persoanei în comiterea unui

fapt ilicit urmează a fi demonstrată printr-un act oficial, inclusiv: sentința,

hotărârea instanței judecătorești și nicidecum prin careva demersuri către organele

competente sau cereri.

Respectiv, instanța de fond a conchis că așa cum în cadrul procesului

contravențional nu s-a dovedit existența faptei imputabile pârâtului cauzatoare de

prejudicii, precum și vinovăția acestuia, instanța civilă nu poate dispune asupra

2

efectelor juridice civile, în măsura în care aceste acte nu au avut loc sau nu a fost

săvârșită de pârât.

La fel, instanța a specificat că răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin

vătămare a integrității corporale sau prin altă vătămare a sănătății este o răspundere

delictuală, care trebuie să conțină următoarele condiții generale: existența unui

prejudiciu, existența unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciul cauzat, existența vinovăției persoanei care a săvârșit fapta ilicită.

Prin urmare, instanța de fond a concluzionat că condițiile respective nu sunt

întrunite în speță, fapt care impune concluzia privind lipsa pretinsei fapte ilicite

săvârșită de Manolache Gheorghe față de Dari Efim.

În consecință, referitor la legătura cauzală dintre prejudiciu ți fapta ilicită,

instanța de judecată a reținut că existența acesteia este obligatorie, în contextul în

cate prejudiciul pretins de reclamant poate fi reparat în cazul și în măsura în care

este consecință directă a faptei ilicite săvârșite de pârât.

La caz, instanța de fond a apreciat critic pertinența Raportului de constatare

medico-legală, care a fost întocmit în perioada 19 martie 2013 – 02 aprilie 2013,

pe baza documentelor medicale ale lui Dari Efim și nicidecum în prezența

persoanei vătămată.

Deci, instanța de judecată a conchis că expertul și-a bazat concluziile doar pe

înscrisurile prezentate de solicitant, iar acestea nu sunt de natură să elucideze

existența legăturii cauzale în sensul indicat.

Referitor la bonurile fiscale prezentate de reclamant în vederea procurării

medicamentelor, instanța a reținut că reclamantul a omis specificarea necesității

fiecăruia dintre preparatele achiziționate întru demonstrarea legăturii cauzale

directe dintre suportarea traumei cranio-cerebrale prin comoție cerebrală și

administrarea medicamentelor respective.

Mai mult ca atât, reclamantul nu a prezentat înscrisuri care demonstrează

prescrierea unor asemenea medicamente de către medicul specialist anume în

tratarea afecțiunii depistate.

În acest context, prima instanță a considerat că legătura cauzală dintre

prejudiciul invocat și fapta ilicită a lui Manolache Gheorghe nu este prezentă și

demonstrată.

Prin decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de Dari Efim și s-a menținut hotărârea din 18 iunie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 13 aprilie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Dari Efim, reprezentat de

avocatul Ionaș Gheorghe a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin

care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești, cu emiterea

unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

Recurentul Dari Efim, în motivarea recursului a invocat că faptele constatate

de instanțele de judecată sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei, precum și

faptul că la examinarea cauzei, au fost aplicate eronat normele de drept material.

Recurentul a relatat că declararea nulității procesului-verbal cu privire la

contravenție nu exclude faptul cauzării vătămărilor corporale unei victime și

obligativitatea contravenientului de a recupera prejudiciul cauzat.

3

Or, vinovăția lui Manolache Gheorghe se confirmă prin Raportul de expertiză

medico-legală, prin care s-a constatat trauma cranio-cerebrală închisă, manifestată

prin comoție cerebrală, care a fost cauzată în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contodent, dur, care condiționează dereglarea stării sănătății de scurtă durată

și se califică ca vătămare corporală ușoară, procesul-verbal cu privire la

contravenție, declarațiile martorilor Caproșu Tatiana și Popescu Irina.

În opinia recurentului, prin probele menționate se constată cauzarea de către

Manolache Gheorghe a vătămărilor corporale ușoare.

De asemenea, recurentul a specificat că în urma traumelor cauzate de către

Manolache Gheorghe, a pierdut capacitatea deplină de muncă (care constituie doar

70%).

La 22 mai 2020, instanța de recurs a expediat în adresa intimatului copia

recursului, fiind recepționat de către Manolache Gheorghe la data de 27 mai 2020

(f.d. 82).

La 22 iunie 2020, Manolache Gheorghe, reprezentat de avocatul Eni Artiom,

a depus referință la recursul declarat de Dari Efim, prin care a solicitat să fie

considerat inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la

28 noiembrie 2019, iar la 20 februarie 2020, reprezentantul recurentului a

recepționat prin poșta electronică decizia motivată a instanței de apel (f.d. 70).

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 13 aprilie 2020, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

4

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate

a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

5

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Dari Efim,

reprezentat de avocatul Ionaș Gheorghe, nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Dari Efim, reprezentat de avocatul

Ionaș Gheorghe.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

6