3ra-527/20 — cu privire la contestarea actelor administrative

3ra-527/20 — cu privire la contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.3ra-527/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – L. Holivițcaia

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu

ÎNCHEIERE

17 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Altcomprim- Grup”,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de către Societatea cu Răspundere Limitată „Altcomprim-Grup” împotriva

Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei din data de 10 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a admis apelul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat, s-a casat hotărârea

din data de 27 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani cu emiterea unei

noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată,

constată:

La 23 august 2017 Societatea cu Răspundere Limitată „Altcomprim-Grup” (în

continuare SRL „Altcomprim-Grup”) a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat anularea deciziei nr.l39/l/c

din 28 aprilie 2017 și a actului de control nr.5-681682/83/84 din 30 martie 2017 ca

fiind emis cu încălcarea procedurii legale de efectuare a controlului fiscal.

În motivarea cererii de chemare în judecată SRL „Altcomprim-Grup” a indicat

că în perioada 27 februarie 2017 – 10 martie 2017 Serviciul Fiscal de Stat a efectuat

la SRL „Altcomprim-Grup” controlul fiscal a activității desfășurate în perioada de

la 01 ianuarie 2014 până la 31 ianuarie 2017 și anume: impozitul pe venit din

activitatea de întreprinzător pentru perioadele fiscale 2014-2016, TVA pentru

perioada 01 iunie 2014 – 31 ianuarie 2017, alte impozite și taxe pentru perioada 01

mai 2014 – 31 ianuarie 2017. În rezultatul acestui control, la 30 martie 2017

Serviciul Fiscal de Stat a emis actul de control nr.5-681682.

Societatea reclamantă a menționat că controlul fiscal a fost efectuat în baza

documentelor prezentate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale în baza actului de predare-primire nr.14 din 15

februarie 2017. Documentele contabile au fost ridicate la 27 decembrie 2016 în

cadrul percheziției de la oficiul SRL „Altcomprim-Grup”.

Nefiind de acord cu actul de control efectuat societatea reclamantă la 14 aprilie

2017, în temeiul art. 216, alin. (8) din Codul fiscal, a înaintat dezacord. La 28 aprilie

2017 Serviciul Fiscal de Stat a examinat actul de control și dezacordul cu cele

1

contestate și a adoptat decizia nr.139/1/c, prin care a recunoscut existența mai multor

încălcări fiscale.

La 09 iunie 2017 societatea reclamantă a înaintat către Serviciul Fiscal de Stat

o contestație împotriva deciziei nr.l39/l/c din 28 aprilie 2017.

Prin decizia Serviciul Fiscal de Stat nr.95 din 20 iulie 2017 contestația a fost

respinsă.

SRL „Altcomprim-Grup” a indicat că controlul fiscal precum și examinarea

actului de control, au avut loc în lipsa reprezentantului contribuabilului. Ca urmare,

contribuabilul nu a avut posibilitatea să prezinte toate argumentele și documentele

relevante. Mai mult, în lipsa contribuabilului, inspectorii fiscali nu au putut stabili

pe deplin și aprecia corect activitatea controlată.

În opinia societății reclamante constatarea organului fiscal privind

„…încălcarea art.161, alin. (8) din Codul fiscal, prin neprezentarea informației cu

privire la sediul subdiviziunii sale structurate”, este total neîntemeiată și ilegală,

deoarece prin prisma art.5 alin.(29) din Codul fiscal activul (locuință) nu se regăsește

în noțiune de subdiviziune, ori el nu este o unitate structurală, prin care

întreprinderea gestionează și/sau desfășoară oarecare activitate economică sau

neeconomică. Activul respectiv a fost procurat pentru ulterioara vânzare, fiind un

activ sub formă de marfă și se reflectă în evidența contabilă la contul contabil

corespunzător în baza Legii contabilității și S.N.C.2 „stocurile de mărfuri și

materiale”.

Referitor la penalitățile deductibile, aplicate ca urmare a încălcării art.30,

alin.(l) din Codul fiscal prin neajustarea în scopuri fiscale a cheltuielilor calculate ca

sancțiuni, penalități pentru anul 2014 în sumă de 16 187 lei, anul 2015 – 18 920 lei

și anul 2016 – 29 164 lei, SRL „Altcomprim-Grup” a indicat că sancțiunile

nominalizatesunt calculate, suportate, achitate în urma neîndeplinirii

corespunzătoare a obligațiilor contractate față de BC „ProCreditBank” SA în urma

activității de antreprenor și sunt calificate ca cheltuieli ordinare și/sau necesare și

deductibile fără limită în baza art. 24, alin.(l) din Codul fiscal, fapt care se confirmă

prin documente corespunzătoare și cu date din programul 1C. Documentele

nominalizate au fost ridicate cu toată contabilitatea întreprinderii și predate

serviciului fiscal pentru control.

SRL „Altcomprim-Grup” a indicat că abordarea controlorilor fiscali este

unilaterală, abuzivă și nejustificativă în partea stabilirii unor datorii creditoare ca

datorii cu termen de prescripție expirat și includerea acestora în venitul impozabil în

baza art.18, lit. j) din Codul fiscal și diminuarea TVA în cont de la datoriile

respective prin încălcarea art.102, alin.(l) din Codul fiscal fără să analizeze, studieze

toate documentele și fără participarea contribuabilului la control. Întreprinderea

colaborează economic cu toți creditorii, având înțelegeri referitor la recunoașterea și

la termenii de stingere a obligațiunilor comerciale, fapt care se confirmă prin

periodicitatea tranzacțiilor economico-financiare reciproce.

Societatea reclamantă a susținut că art.18, lit. j) din Codul fiscal nu prevede

termenul de prescripție. În acest sens „neachitarea datoriei” și „expirarea termenului

de prescripție a unei datorii creditoare” sunt situații absolut diferite, cu condiții și

consecințe distincte. Instituția „prescripției extinctive” este reglementată de Codul

civil, potrivit căruia termenul general, în interiorul căruia persoana poate să-și apere

pe calea intentării unei acțiuni în instanță de judecată dreptul încălcat, este de 3 ani.

2

Astfel, termenul de prescripție nu este un termen maxim pentru executarea

obligației, ci este un termen pentru adresarea acțiunii în instanța de judecată. La caz,

debitorul SRL „Altcomprim-Grup” nu a invocat expirarea termenului de prescripție,

acest termen nici nu poate fi aplicat. Mai mult, în situația creată, creditorii nici nu au

înaintat acțiuni împotriva contribuabilului pentru încasarea datoriei. Ca urmare, nici

nu au survenit condiții pentru invocarea termenului de prescripție.

Între partenerii economici ai SRL „Altcomprim-Grup”, vizați în actul de

control, existau relații comerciale continue și multilaterale. În cadrul acestor relații,

periodic se făceau (direct și indirect) confirmări ale situațiilor curente, care, la sigur,

pot fi calificate drept recunoașteri de datorii. Acest aspect a fost omis de către

inspectorii fiscali din cauza neimplicării eficiente a contribuabilului în control fiscal.

În acest context colaboratorii organului fiscal unilateral au constatat că aceste

datorii sunt prescrise.

Referitor la datoria inexistentă, societatea reclamantă a menționat că nașterea

datoriei în mărime de 21 987 690 lei față de Societatea Invalizilor din Republica

Moldova este o eroare mecanică și care trebuie să fie stornată prin contul contabil

naționale de contabilitate respective, deoarece ea nu există, și, atribuirea

neîntemeiată la venit impozabil este un abuz vădit din partea inspectorilor fiscali.

Acest fapt se confirmă prin scrisoarea de la Societatea Invalizilor din Republica

Moldova.

Prin urmare, SRL „Altcomprim-Grup” a considerat că calculele la impozitul pe

venit, prin majorarea venitului impozabil pentru anul 2014 – 1 099 351 lei, anul 2015

– 19 299 112 lei și anul 2016 – 27 319 901 lei și anularea ajustărilor efectuate la

TVA în mărime totală de 2 957 983 lei de la datorii creditoare atribuite neîntemeiat

ca fiind cu termen de prescripție expirat sunt nejustificate și ilegale.

Referitor la trecerea în cont a TVA, societatea reclamantă a invocat art. 102,

alin. (l) din Codul fiscal, din care rezultă că nu este prevăzută ajustarea TVA de la

unele datorii care sunt reale și urmează a fi achitate după înțelegerea părților, aceste

datorii sunt reflectate în contabilitate și nu sunt casate de către contribuabil. Se

ajustează TVA de la datoriile creditare, care sunt casate de însuși contribuabil la

apariția unui temei justificativ.

SRL „Altcomprim-Grup” a mai menționat că nu este de acord cu încălcarea

art. 18, lit. o) din Codul fiscal, prin neajustarea în scopuri fiscale a venitului pentru

anul 2016 în mărime de 588 000 lei. Suma menționată a fost atribuită la venit în anul

2013 și reprezintă venituri anticipate pe termen lung, reflectate la contul contabil

515, fapt care se confirmă prin documente corespunzătoare și cu date din programul

1C. Documentele nominalizate au fost ridicate cu toată contabilitatea întreprinderii

și predate serviciului fiscal la control.

Referitor la nereflectarea procurărilor în decembrie 2016, societatea reclamantă

a indicat că atât în actul de control, cât și în decizia contestată, la determinarea sumei

TVA pentru perioada lunii decembrie 2016, nu s-a luat în vedere că pentru a efectua

livrări trebuie de a avut procurări, deoarece, conform datelor controlului, rezultă că

în luna decembrie 2016 întreprinderea a exportat „aer”. Astfel, Serviciul Fiscal de

Stat a negat dreptul contribuabilului a deconta suma TVA de la procurările efectuate

în luna decembrie 2016 preconizat pentru livrările menționate. În același context,

inspectorii fiscali indică numai venitul, fără a lua în calcul costul vânzărilor, astfel,

3

atât declarația privind TVA pentru luna decembrie 2016, cât și rezultatul financiar

pentru anul 2016 sunt eronate. Societatea reclamantă a mai indicat că omisiunile

menționate au avut loc din cauza efectuării controlului fără participarea

contribuabilului. Cu câteva zile înainte de fiecare export SRL „Altcomprim-Grup”

a procurat marfa exportată, fiind întocmite toate actele necesare și în special facturile

fiscale, înregistrate electronic la serviciul fiscal. Mai mult, fiecare procurare a fost

confirmată de postul fiscal, instituit la acel moment la întreprindere. Toate

documentele, cât și informația din baza de date a facturilor fiscale au fost accesibile

pentru inspectorii fiscali. Iar contribuabilul nu le are, întrucât toată documentația a

fost ridicată în cadrul percheziției și predată Serviciului Fiscal de Stat pentru control.

Prin hotărârea din data de 27 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani s-a admis parțial cererea de chemare în judecată, s-a anulat decizia

Serviciului Fiscal de Stat nr.l39/l/c din 28 aprilie 2017 asupra cazului de încălcare a

legislației comisă de către SRL „Altcomprim-Grup”, în rest s-a respins în partea

anulării actului de control nr.5-681682/83/84 din 30 martie 2017. ( f.d. 88,95-111,

vol.VI)

În motivarea soluției sale instanța de fond a menționat că obiectul examinării

cauzei de contencios administrativ reprezintă verificarea legalității deciziei

Serviciului Fiscal de Stat nr.l39/l/c din 28 aprilie 2017 asupra cazului de încălcare a

legislației comisă de către SRL „Altcomprim-Grup”, iar actul de control nr.5-

681682/83/84 din 30 martie 2017 reprezintă un act preparatoriu, care nu produce

efecte juridice față de contribuabil, fapt ce nu constituie obiect separat al

contenciosului administrativ.

Cu referire la pretenția SRL „Altcomprim-Grup” privind anularea deciziei

Serviciului Fiscal de Stat nr.l39/l/c din 28 aprilie 2017 instanța de fond a

concluzionat că aceasta este întemeiată, deoarece ilegalitatea actului administrativ

contestat a fost constatată în baza raportului de expertiză judiciară nr. 1443-1444 din

10 septembrie 2018, iar Serviciul Fiscal de Stat, luând cunoștință cu raportul de

expertiză judiciară, nu a solicitat efectuarea unei expertize complexe/în comisie, însă

s-a bazat doar pe constatările inspectorilor fiscali.

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 10 februarie 2020 a admis

apelul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat, a casat hotărârea din data de 27

martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani cu emiterea unei noi hotărâri

prin care a respins cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. (f.d. 25, 26-

48, vol.VI)

Instanța de apel a menționat că concluzia instanței de fond se bazează exclusiv

pe raportul de expertiză judiciar-contabilă, care deși este o probă importantă în

soluționarea litigiului, circumstanțele constatate în raport nu au o forță decisivă

pentru instanța de judecată, fiindcă în raport s-au analizat perioade care nu au intrat

în actul de control fiscal. În aceste circumstanțe instanța de apel a concluzionat că

raportul de expertiză nu are forță probantă în raport cu actul de control fiscal.

Cu referire la legalitatea deciziei Serviciului Fiscal de Stat nr.l39/l/c din 28

aprilie 2017 asupra cazului de încălcare a legislației fiscale comisă de către SRL

„Altcomprim-Grup”, instanța de apel a indicat că în cadrul elaborării raportului de

expertiză, expertul judiciar a analizat operațiuni economice, care nici nu au constituit

obiectul controlului fiscal în perioada de referință 01 ianuarie 2014 –31 ianuarie

4

2017 și anume contractele de cesiune de creanță încheiate cu agenți economici în

luna iulie 2017 și septembrie 2017.

Mai mult, în procesul investigării, expertul nu a dat careva aprecieri extraselor

din evidența contabilă, prin care se confirmă datoriile creditoare existente cu termen

de prescripție expirat ale SRL „Altcomprim-Grup”, care au fost prezentate de către

Serviciul Fiscal de Stat la materialele cauzei pe data de 13 martie 2018, expertul

judiciar, având posibilitatea să analizeze inclusiv și probele prezentate de Serviciul

Fiscal de Stat, pentru a elucida obiectiv circumstanțele cauzei.

Cu referire la încălcarea constatată de Serviciul Fiscal de Stat, prin

neprezentarea informației de către SRL „Altcomprim-Grup” cu privire la sediul

subdiviziunii sale structurale amplasate în mun. Chișinău, str. B. Voievod, 2, ap.237,

instanța de apel în baza art. 5, alin. (29), art. 161, alin. (8) din Codul fiscal și a

prevederilor Planului general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministerului

Finanțelor nr. 119 din 06 august 2013, a indicat că bunurile imobiliare deținute

pentru vânzare urmează a fi înscrise la contul 217 „Mărfuri”, iar SRL „Altcomprim-

Grup” nu a respectat prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 119 din 06

august 2013, neînscriind apartamentul nr. 237 din mun. Chișinău, str. Bogdan

Voevod nr. 2, la contul respectiv.

Instanța de apel, în baza art.18, lit. j), art. 102, alin. (1) și art. 116, alin. (3) din

Codul fiscal, a menționat că Serviciul Fiscal de Stat corect a depistat încălcări

privind stabilirea incorectă a datoriilor creditoare de către SRL „Altcomprim-Grup”

față de alți agenți economici, neajustarea în scopuri fiscale a veniturilor ca rezultat

al neachitării datoriilor creditoare cu termen expirat, a veniturilor din alte datorii

financiare pe termen scurt cu termen de prescripție expirat, prin majorarea

neîntemeiată a sumei pierderilor fiscale raportate din perioadele fiscale precedente

permise spre deducere. La caz, s-a stabilit că SRL „Altcomprim-Grup” dispune de

„datorii pe termen scurt față de alți agenți economici”, „împrumuturi pe termen scurt

de la părți nelegate”, „datorii comerciale curente”, „datorii comerciale curente

naționale”, care aveau termenul de prescripție expirat.

Aici, instanța de apel a mai indicat că expertul judiciar incorect a stabilit, în

baza actului de verificare la data de 31 decembrie 2016 și în temeiul contractelor de

cesiune din 14 ianuarie 2016 și 07 aprilie 2016 că SRL „Altcomprim-Grup” nu

dispune de datorii creditoare cu termenul de prescripție expirat față de SRL „Handi”

la data de 31 decembrie 2015, or, contractele de cesiune a datoriilor au fost încheiate

ulterior expirării termenului de prescripție, iar actul de verificare reflectă tranzacțiile

efectuate în anul 2016, dar semnificativ este că efectele acestor contracte de cesiune

a creanțelor nu au fost luate la evidența contabilă a unității, probe contrare nu au fost

prezentate.

În concluzie instanța de apel a constatat că raportul de expertiză nr. 1443-1444

din 10 septembrie 2018, realizat de Centrul Național de Expertize Judiciare, a fost

întocmit în contradicție cu circumstanțele cauzei elucidate în ședința de judecată și

cu înscrisurile prezentate la materialele cauzei, astfel acesta nu poate fi apreciat în

calitate de probă distinctă pentru justa soluționare a litigiului.

De asemenea, instanța de apel prin prisma art. 115, alin. (1) din Codul fiscal a

criticat argumentele instanței de fond referitor la concluziile expertului privitor la

faptul că Serviciul Fiscal de Stat nu a luat în considerare TVA de la procurările SRL

,,Altcomprim-Grup” pentru perioada noiembrie - decembrie 2016 la verificarea

5

corectitudinii calculării TVA pe perioada decembrie 2016, dat fiind că SRL

„Altcomprim-Grup” a prezentat Serviciului Fiscal de Stat declarația privind TVA

pentru perioada fiscală L/11/2016 cu declararea TVA de la procurări în sumă de

320 779 lei, care a fost luată în considerare la verificarea corectitudinii calculării

TVA. La acest segment instanța de apel a menționat faptul că SRL „Altcomprim –

Grup” nu a efectuat ajustarea în declarația privind TVA a taxei pe valoare adăugată

de la datoria creditoare cu termenul de prescripție expirat în sumă de 467 586 lei față

de SRL „Incar Prim”, drept consecință, în tabela cu privire la calculul TVA pe

perioada supusă controlului este indicată TVA destinată trecerii în cont ajustată cu

taxa pe valoare adăugată de la datoria creditoare.

Cu referire la constatarea încălcării și anume procurările SRL „Altcomprim-

Grup” pentru perioada decembrie 2016 instanța de apel a menționat că SRL

„Altcomprim-Grup” a prezentat Serviciului Fiscal de Stat declarația privind taxa pe

valoare adăugată pentru perioada fiscală L/12/2016, cu declararea sumei TVA de la

procurări zero. Formularul de declarație privind TVA și modului de completare a

declarației privind TVA este aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1164 din 25 octombrie

2012.

Conform pct. 4.16 din Ordinul IFPS nr. 1164 din 25 octombrie 2012, în boxa

13 „Suma TVA aferentă procurărilor de mărfuri, servicii”, se indică suma TVA

pentru procurările de mărfuri și servicii efectuate pe teritoriul Republicii Moldova,

determinate în boxa 12 care, în conformitate cu prevederile art. 102 al Codului fiscal,

este destinată deducerii (trecerii în cont).

În acest context argumentul Serviciului Fiscal de Stat, care indică că nu poate

fi dedusă (trecută în cont) taxa pe valoare adăugată în sumă de 224 115,21 lei, în

cazul când, aceasta nu a fost declarată de către intimat în declarația privind taxa pe

valoare adăugată pentru perioada fiscală L/12/2016, a fost reținut de către instanța

de apel ca fiind întemeiat.

Instanța de apel a concluzionat că actul de control nr.5-681682/83/84 din 30

martie 2017 este un act premergător deciziei de sancționare și care expune detaliat

controlul efectuat de Serviciul Fiscal de Stat și sub aspect de fond și procedură, nu

există premise legale de anulare a actului de control, precum nici a deciziei de

sancționare.

Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs SRL „Altcomprim-Grup”,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei

noi hotărâri privind menținerea hotărârii instanței de fond.

În argumentarea recursului SRL „Altcomprim-Grup” a indicat că concluziile

instanței de apel cu privire la constatările indicate în raportul de expertiză privind

inexistența datoriilor la 31 decembrie 2016 față de alți agenți economici sunt

arbitrare, deoarece expertul nu a pretins că a ajuns la aceste concluzii în baza

contractelor de cesiune de creanță, ori expertul expres a indicat că nu s-a referit la

situația de după 31 decembrie 2016.

La fel, instanța de apel a invocat că expertul judiciar nu face referire la

documentele de evidență contabilă ridicate de Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale. În opinia recurentei această apreciere

este categoric arbitrară, deoarece în fața expertului nu a fost pusă sarcina de

contrapunere a contabilităților, ci de verificare a corectitudinii din punct de vedere

6

contabil a concluziilor serviciului fiscal, expuse în actul de control respectiv. Astfel,

expertul a răspuns motivat și complet la întrebările ordonate de instanța de fond.

Societatea recurentă a mai indicat că Serviciul Fiscal de Stat a invocat că a primit

evidența contabilă în format electronic de la organul de urmărire penală, însă nu a

prezentat nici un document procesual admisibil, care ar demonstra faptul transmiterii

și legalitatea acesteia. Mai mult, din materialele cauzei rezultă că în cadrul

controlului efectuat organul fiscal nici nu a putut primi în mod legal baza electronică

de evidență contabilă 1C. Astfel, informația electronică prezentată de Serviciul

Fiscal de Stat nu a putut fi disponibilă în mod legal inspectorului fiscal în perioada

controlului fiscal.

SRL „Altcomprim-Grup” a criticat și concluziile instanței de apel privitor la

prescrierea datoriilor societății recurente, atribuindu-le la venitul impozabil, astfel

aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Serviciul Fiscal de Stat a depus referință la recursul înaintat de către SRL

„Altcomprim-Grup”, solicitând recunoașterea acestuia inadmisibil, deoarece nu se

încadrează în criteriile de admisibilitate a recursului, menționând că decizia instanței

de apel este legală, fiind elucidate pe deplin circumstanțele cauzei și aplicate corect

normele de drept material și procedural.

Efectuând controlul judiciar al hotărârilor contestate prin prisma argumentelor

expuse în recurs și referință, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018 a

fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257

alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258, alin. (3) al Codului administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Astfel, din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Codului

administrativ.

Prin urmare, legalitatea procedurilor, care au urmat după punerea în aplicare a

Codului administrativ se vor verifica prin prisma Codului administrativ.

În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții

Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea

de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 10 februarie 2020.

7

SRL „Altcomprim-Grup” s-a conformat prevederilor art. 245, alin.(1) din

Codul administrativ și a depus recurs nemotivat la 06 martie 2020. (f.d. 50, vol.VI)

Cu referire la termenul de declarare a recursului motivat completul specializat

menționează că decizia instanței de apel a fost notificată recurentei la 09 martie

2020.

Dat fiind faptul că prin prisma pct. 8 din Anexa la dispoziția nr. 1 din data de

18 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

termenele de exercitare a căilor de atac aflate în curs la data instituirii stării de

urgență se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data

încetării stării de urgență, termenul de declarare a recursului motivat pentru SRL

„Altcomprim-Grup” după întrerupere a început a curge de la data de 16 mai 2020.

În aceste circumstanțe recursul motivat înaintat de către SRL „Altcomprim-

Grup” la 03 iunie 2020, se consideră a fi depus în termen.

Examinând temeiurile invocate în recurs și referință în raport cu materialele

cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție îl consideră drept inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din

art.246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs menționează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea

de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate,

motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care

trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

8

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare

în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,

p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers

c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către SRL „Altcomprim- Grup”, este

inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul, declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Altcomprim-

Grup”, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

9