2ra-471/20 — recunoasterea bunului proprietate comună în devălmăsie, recunoasterea nulitătii contractului de vânzare-cumpărare, partajarea în natură a bunului imobil, evacuarea din bunul imobil si compensarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-471/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. V. Hadîrca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, A. Minciuna)

Î N C H E I E R E

27 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Valeriu Dumitraș,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Valeriu Dumitraș

împotriva Svetlanei Beniș, lui Veaceslav Pînzaru și Inei Pînzaru cu privire la

recunoașterea bunului proprietate comună în devălmășie, recunoașterea nulității

contractului de vânzare-cumpărare, partajarea în natură a bunului imobil, evacuarea

din bunul imobil și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat Valeriu Dumitraș și s-a menținut hotărârea din 11

octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

c o n s t a t ă:

La 22 februarie 2017, Valeriu Dumitraș a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Svetlanei Beniș, lui Veaceslav Pînzaru și Inei Pînzaru cu privire la

recunoașterea bunului proprietate comună în devălmășie, recunoașterea nulității

contractului de vânzare-cumpărare, partajarea în natură a bunului imobil, evacuarea

din bunul imobil și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin hotărîrea din 10 iulie 2006 a

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău a fost desfăcută căsătoria între acesta și Svetlana

Beniș (Dumitraș). Prin decizia din 27 martie 2003 a Curții de Apel Chișinău s-a dispus

partajarea în natură a apartamentului nr. xxxxx, care constituia proprietatea comună în

devălmășie a ambilor soți. La partajarea averii pârâta a tăinuit garajul cu numărul

cadastral xxxxx, care la acel moment nu era legalizat, ultima susținând că îl vor partaja

benevol după ce bunul respectiv va fi înregistrat în modul prevăzut de lege.

Reclamantul a afirmat că, înregistrând garajul dat la organul cadastral, pârâta nu a

dorit să îl partajeze, însă a eliberat o procură pe numele lui Veaceslav Pînzaru pentru

vânzarea acestui bun.

A explicat că, garajul a fost construit în timpul căsătoriei, respectiv constituie

proprietate comună în devălmășie a ambilor soți.

1

În acest context, a menționat că, la data de 22 aprilie 2005 a eliberat procură pe

numele Svetlanei Dumitraș (Beniș) (fosta soție) pentru perfectarea actelor necesare

legalizării dreptului de proprietate asupra bunului dat.

Prin cererea suplimentară din 17 mai 2017, reclamantul Valeriu Dumitraș a

concretizat cerințele înaintate împotriva Svetlanei Beniș, lui Veaceslav Pînzaru și Inei

Pînzaru, solicitând: recunoașterea garajului cu numărul cadastral xxxxx, situat în mun.

Chișinău, str. xxxxx, ca proprietate comună în devălmășie a foștilor soți Valeriu

Dumitraș și Svetlana Dumitraș (Beniș); recunoașterea nulității contractului de vînzare-

cumpărare cu nr. 860 din data de 7 februarie 2017, prin care pîrîta a înstrăinat bunul

imobil litigios - garajul cu numărul cadastral xxxxx; partajarea în natură a acestui bun

prin atribuirea lui în proprietate reclamantului, în schimbul unei sulte bănești

echivalentă cu costul suprafeței din subsol ocupat de pârâtă; evacuarea lui Veaceslav

Pînzaru și Ina Pînzaru din garajul menționat; încasarea din contul pîrîtei Svetlana

Beniș a cheltuielilor de judecată aferentă judecării cauzei.

În motivarea cerințelor reclamantul a invocat că în procesul de partajare a averii

comune, a ajuns la o înțelegere cu fosta soție privind împărțirea garajului, care

prevedea că în schimbul atribuirii întregului garaj, îi va plăti fostei soții o doime din

prețul acestuia.

A specificat că, la 3 septembrie 2013, când a fost executată hotărârea privind

împărțirea în natură a apartamentului xxxxx, a depistat că fosta soție a ocupat o

suprafață din subsol cu 4, 7 m2 mai mare decât cea atribuită de către instanța de

judecată.

A notat că fosta soție i-a promis, în schimb, oferirea întregului garaj.

A precizat că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 090 din 23

februarie 2009, prețul de piață al unui metru pătrat din subsol este de 6 377 de lei, ceea

ce înseamnă că Svetlana Beniș a ocupat o suprafață în valoare de 29 971 de lei.

A relatat că, prețul garajului este de 38 697 de lei, iar, valoarea cotei ce-i revine

Svetlanei Beniș fiind în sumă de 19 348 de lei.

În opinia reclamantului sulta cuvenită Svetlanei Beniș este pe deplin acoperită de

valoarea porțiunii ocupate a subsolului.

Valeriu Dumitraș a comunicat însă că după recepția finală a garajului, care s-a

produs fără știrea sa, Svetlana Beniș a înstrăinat garajul lui Veaceslav Pînzaru.

Prin hotărârea din 11 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a

fost respinsă acțiunea depusă de către Valeriu Dumitraș. S-a încasat din contul lui

Valeriu Dumitraș în beneficiul Svetlanei Beniș, cheltuielile de asistență juridică în

sumă de 2 000 de lei.

Prin decizia din 24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul declarat

de Valeriu Dumitraș, prin intermediul avocatului Gheorghe Arhiliuc, s-a casat integral

hotărârea primei instanțe și s-a emis o nouă hotărâre, prin care acțiunea înaintată de

Valeriu Dumitraș a fost admisă. S-a recunoscut garajul cu numărul cadastral xxxxx

situat în mun. Chișinău, str. xxxxx, ca proprietate în devălmășie a foștilor soți Valeriu

Dumitraș și Svetlanei Dumitraș (Beniș). S-a declarat nulitatea contractului de vânzare-

cumpărare a garajului nr. 860 din 7 februarie 2017. S-a partajat în natură garajul cu

numărul cadastral xxxxx situat în mun. Chișinău, str. xxxxx și s-a atribuit în

proprietate lui Valeriu Dumitraș în schimbul sultei bănești în mărime de 19 348 de lei

în folosul Svetlanei Beniș. S-au evacuat Veaceslav Pînzaru și Ina Pînzaru din garajul

2

cu numărul cadastral xxxxx. S-a încasat din contul lui Svetlana Beniș cheltuielile de

judecată în mărime de 6 834 de lei.

Prin decizia din 28 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție au fost admise

recursurile declarate de Veaceslav Pînzaru și de Svetlana Beniș, prin intermediul

avocatului Valentina Hriplivaia, s-a casat decizia din 24 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău și s-a trimis cauza spre rejudecare, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat Valeriu Dumitraș și s-a menținut hotărârea din 11 octombrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a decide astfel, instanțele ierarhic inferioare au reținut că, potrivit datelor

din Registrul bunurilor imobile (f.d.18,Vol. I), dreptul de proprietate al Svetlanei Beniș

asupra garajului litigios a fost înregistrat la 8 aprilie 2016, adică peste aproape 10 ani

din data desfacerii căsătoriei între Valeriu Dumitraș și Svetlana Dumitraș (în prezent,

Svetlana Beniș). Drept temei al înscrierii dreptului de proprietate au servit procesul-

verbal de recepție finală nr. 6 din 10 ianuarie 2014 și actul de constatare nr. 24093 din

3 februarie 2016.

Instanțele de judecată au notat că, pretențiile lui Valeriu Dumitraș privind

declararea garajului ca fiind proprietate comună în devălmășie sunt apreciate ca pur

declarative, or, la judecarea cauzei nu au găsit confirmare alegațiile acestuia, precum

că garajul a fost construit în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune ale

soților sau ale unuia dintre soți, ori în urma muncii numai a unuia dintre soți valoarea

garajului a sporit simțitor (reparație capitală, reconstrucție, reutilare,reamenajare etc.).

La fel, nu s-a stabilit existența garajului în perioada căsătoriei, chiar și sub forma unei

construcții incipiente.

Instanțele inferioare au invocat că, însuși reclamantul/apelantul a declarat că

garajul a fost construit neautorizat iar, potrivit legislației în vigoare, dreptul de

proprietate, evaluarea și partajarea acestuia a apărut la data de 8 aprilie 2016, cînd

imobilul a fost înregistrat la organul cadastral. Astfel, chiar dacă reclamantul ar fi

contribuit la construirea acestui bun, dreptul de a cere partajarea bunului în natură a

apărut la data legalizării construcției neautorizate, care, la momentul divorțului, fiind

viciată de drept, nici nu putea fi inclusă în averea comună în devălmășie, indiferent de

faptul dacă bunul a fost tăinuit de una din părți, acest motiv neavînd nici o relevanță.

Or, garajul litigios constituie proprietatea doar a titularului de drept - Svetlana Beniș,

dreptul de proprietate fiind dobîndit în condiții legale după desfacerea călătoriei, la caz

nefiind aplicabile prevederile art. 23 din Codul familiei.

La data de 3 ianuarie 2020, Valeriu Dumitraș a declarat recurs împotriva deciziei

din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi

decizii prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea cererii de recurs a invocat că, instanța de apel la adoptarea deciziei

contestate nu a interpretat corect legea materială și nu a aplicat prevederile art. 20, 23,

25 Codul familiei, art. 320, 321, 371 Cod civil.

A menționat că, din conținutul deciziei instanței de apel nu rezultă cu certitudine că

a ținut cont de poziția Curții Supreme de Justiție în decizia sa referitor la faptul când

real a fost construit garajul. Or, în prima ședință de judecată a instanței de apel a fost

solicitat de la intimați să prezinte probe când a fost construit garajul, însă intimații nu

au prezentat nici o probă și nici nu s-au prezentat în ședință.

3

Recurentul a afirmat că pentru a confirma cerințele sale a cerut în cererea de apel și

ulterior în mod verbal audierea martorului Ion Rotaru, însă fără temei legal instanța de

judecată a respins solicitarea sa, invocând că acest fapt nu se dovedește prin martori.

A relatat că, probele prezentate în susținerea poziției sale au fost apreciate de către

instanța de judecată arbitrar, iar erorile date au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale a reclamantului (dreptul la proprietate, dreptul la un proces

echitabil).

În drept, și-a întemeiat cererea de recurs în baza prevederilor art. 430, 432 alin.(1),

(2) lit. a), c), alin. (4), 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă.

Prin referința depusă la data de 28 februarie 2020 Svetlana Beniș, reprezentată de

avocatul Valentina Hriplivaia a solicitat ca recursul declarat de către Valeriu Dumitraș

să fie considerat inadmisibil.

Alte referințe nu au parvenit.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Completul reține că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa participanților la proces la 25 noiembrie 2019 (f.d.122, Vol. II), însă careva date

ce ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la actele cauzei lipsesc.

Prin urmare, recursul din 3 ianuarie 2020, este declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Valeriu Dumitraș, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Valeriu Dumitraș nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

4

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor

procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța

de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor

și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul

declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa

constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de

o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de

către Valeriu Dumitraș urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Valeriu Dumitraș.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

5