Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.05.2020
inadmisibil

2rac-81/20 — rezilierea contractului de investitii

HOTĂRÂRE
20.05.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
rezilierea contractului de investitii
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului
Citează această cauză
2rac-81/20 — rezilierea contractului de investitii (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-81/2020 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul Central (jud. I.Volcovschi) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud. G.Colev, L.Caraianu, D.Fujenco) Î N C H E I E R E 20 mai 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore”, administrator Breahna Grigore, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Madnin Com” cu privire la rezilierea contractului de prestări de servicii, încasarea sumei achitate și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Comrat, c o n s t a t ă: La 17 ianuarie 2019, ÎI ,,Breahna Grigore” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Madnin Com” privind rezilierea contractului de prestări de servicii cu nr. 01 din data de 21.02.2018, încasarea sumei achitate în avans în mărime de 19 600 de lei achitate conform ordinului de plată nr.9 din 07.03.2018 și nr.12 din data de 30.03.2018, încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că, la data de 21.02.2018 între SRL „Madnin Com” ca „Antreprenor” și ÎI ,,Breahna Grigore” ca „Beneficiar” a semnat Contractul nr. 01 de achiziționare a bunurilor/serviciilor. În baza contractului respectiv SRL ,,Madnin Com” și-a asumat obligația de a executa/confecționa beneficiarului ÎI ,,Breahna Grigore” 100 bucăți corpuri de stup (cu dimensiunea de 430 x 500 x 245 mm) la prețul de 180 de lei bucata și 80 piese din lemn pentru împerecherea albinelor (cu dimensiunea de 245 x 250 x 25 mm), la prețul de 20 lei bucata. A indicat că, în vederea onorării obligațiunii contractuale ÎI ,,Breahna Grigore” la data de 07.03.2018 prin ordinul de plata nr.9 a transferat pe contul SRL ,,Madnin Com” suma de 18000 de lei pentru confecționarea a 100 bucăți corpuri de stup, iar la data de 30.03.2018 în baza ordinului de plata nr. 12 suma de 1600 de lei pentru confecționarea 80 piese din lemn pentru împerecherea albinelor.

A relatat că, la data de 14.03.2018 a recepționat comanda de 100 bucăți corpuri de stup, însă după verificarea dimensiunilor acestora a constatat că au fost greșit executate și anume nu corespundeau mărimii solicitate de 245 mm pe înălțime, mărimea înălțimii deviind de la 235 mm la 240 mm, astfel în consecință aceste corpuri nu pot fi folosite. La fel, acestea au fost executate necalitativ și de o calitate inferioara celor solicitate. Iar, cele 80 de piese din lemn pentru împerecherea albinelor nu au fost executate până la moment. 1 A declarat reclamantul că, despre faptul că comanda a fost executată necalitativ și nu în conformitate cu dimensiunile specificate a informat în prealabil administratorul SRL ,,Madnin Com”, Arnaut Nina purtând discuții telefonice, cât și expedierea somației în format electronic pe adresa de e-mail a companiei.

A comunicat că la data de 17.06.2018 la adresa juridica a ÎI „Breahna Grigore” s-a prezentat directorul de producere a SRL ,,Madnin Com”, Valeriu Arnaut, care a verificat corpii de stupi executați, fiind informat reclamantul că, în scurt timp se va lua o decizie ori de remediere a viciilor depistate sau de restituire a banilor. Prin urmare, după ceva timp scurt, apelând de mai multe ori către administrația SRL ,,Madnin Com”, nu răspundea la telefon, iar, la ultima conversație telefonică purtată cu directorul de producere, Arnaut Valeriu, a menționat că, dacă doresc ca corpii de stup să fie modificați urmează să mai achit suplimentar suma de 3500 de lei. Reclamantul a considerat neîntemeiată solicitarea pârâtului de achitare suplimentară de 3500 de lei pentru înlăturarea viciilor bunurilor comandate aceasta fiind contrară prevederilor art.958 alin.(2); art.960 alin.(2) Cod civil, potrivit căreia viciile și abaterile se înlătura pe contul antreprenorului.

Prin urmare, a refuz achitarea suplimentară a sumei solicitate. Iar, după ce a refuzat achitarea suplimentară a sumei solicitate directorul de producere, Valeriu Arnaut, a anunțat într-o maniera brutală că ei nu vor face careva modificări și daca nu sunt de acord pot sa să adresez în judecata. Până la adresarea acțiunii în instanța de judecată, reclamantul a expediat, în adresa pârâtului, la data de 04.07.2018 și la data de 30.08.2018 reclamații prin care a solicitat ca în termen de 7 zile din momentul recepționarii reclamațiilor să remedieze viciile depistate cât și executarea celor 80 de piese din lemn pentru împerecherea albinelor sau restituirea sumei achitate în avans. A susținut reclamantul că reclamațiile adresate pârâtului au fost refuzat în recepționare, fapt menționat pe adeverința poștală, astfel că până la moment bunurile nu au fost remediate și nici suma achitată în avans nu a fost restituită.

A solicitat reclamantul emiterea unei hotărâri prin care să fie reziliat contractul nr. 01 din 21.02.2018 încheiat între SRL ,,Madnin Corn” și ÎI ,,Breahna Grigore” cu dispunerea încasării din contul SRL ,,Madnin Corn” în beneficiul ÎI ,,Breahna Grigore” a sumei de 19600 lei achitați prin ordinile de plata nr.9 din 07.03.2018 și nr.12 din 30.03.2018, privind executarea a 100 bucăți corpi de stup și a 80 piese din lemn pentru împerecherea albinelor, încasarea din contul pârâtului SRL ,,Madnin Com” în beneficiul ÎI ,,Breahna Grigore” a cheltuielilor de judecată suportate în suma de 1698 lei. Prin hotărârea din 04 iunie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central acțiunea a fost admisă integral.

S-a reziliat contractul de prestări de servicii cu nr.01 din data de 21.02.2018 încheiat între SRL ,,Madnin Com” și ÎI ,,Breahna Grigore”. S-a încasat din contul SRL ,,Madnin Com” în folosul ÎI ,,Breahna Grigore” suma în mărime de 19600 lei achitate conform ordinelor de plată nr. 9 din 07.03.2018 și nr.12 din data de 30.03.2018. S-a încasat din contul SRL ,,Madnin Com” în folosul ÎI ,,Breahna Grigore” suma în mărime de 1698 de lei compusă din taxa de stat achitată la depunerea acțiunii și prestarea serviciilor juridice. 2 Prin decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Comrat s-a admis cererea de apel declarată de avocatul Melinteanu Călin în interesele SRL „Madnin Com”, s-a casat hotărârea din 04 iunie 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central și s-a emis o nouă hotărâre de respingere a acțiunii ca nefondată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat că instanța de fond a preluat circumstanțele de fapt expuse de intimatul ÎI „Breahna Grigore” în cererea de chemare în judecată, fără a le supune examinării și fără a le da fiecăreia în parte apreciere, considerându-le din start ca fiind probate. În sensul dat, instanța de apel a reținut ca fiind juste argumentele apelantului care invocă că, „...prima instanță de judecată în lipsa unei raport de expertiză, act de constatare și fără a fi vizualizate așa-zisele corpuri de stupi a ajuns la concluzia că acestea nu au fost executate calitativ, nefiind indicat în ce constă viciul la comanda dată.” Instanța de apel a considerat că este relevant la caz faptul că la data de 27 aprilie 2018, potrivit facturii fiscale cu seria și nr. IA0041247, unde este ștampila și semnătura intimatului ÎI „Breahna Grigori”, acestui i s-a transmis 20 de stupuri multietajate la prețul total de 19600 lei.

(f.d.10) Astfel, factura indicată urmează a fi respinsă ca probă deoarece nu are careva tangență cu cazul ce se examinează, suma și cantitatea mărfii nefiind stipulată în conținutul contractului și fiind distinctă de cele precăutate la speță. Cât privește scrisoarea electronică din 18 mai 2018 anexată de intimatul ÎI „Breahna Grigori” instanța de apel la fel a constatat că urmează a fi respinsă, nefiind în stare de a o menține în calitate de probă, or, potrivit conținutului acesteia nu este posibil de stabilit adresa electronică la care înscrisul a fost expediat, mai mult ca atât apelantul a invocat că SRL „Madnin Com” nu are poștă electronică, iar contrariul nu a fost demonstrat de către ÎI „Breahna Grigori”.

(f.d.13) Subsecvent, instanța de apel a concluzionat că concluziile instanței, expuse în hotărâre, sânt în contradicție cu circumstanțele cauzei, aceasta bazându-se pe probele prezentate de intimatul ÎI „Breahna Grigori” care nu pot fi reținute în calitate de probe și mai mult ca atât, unele nu au tangență cu cauza. La 17 ianuarie 2020 Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore”, administrator Breahna Grigore a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului s-a indicat că soluția instanței de apel în sensul adoptat rezultată din interpretarea greșită a prevederilor legale ce guvernează raportul juridic litigios și circumstanțele probatorii ale dosarului.

Ca temei de drept a invocat prevederile art.432, alin.(2) lit. a) și c) din Codul de procedură civilă care statuează că, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.(4) Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

3 A relatat că instanța de apel a ignorat prevederile art.239 Cod de procedură civilă. Conform art.434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că Curtea de Apel Comrat a pronunțat dispozitivul deciziei la 31 octombrie 2019 și a fost recepționată de către recurentul Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore”, administrator Breahna Grigore la 03 decembrie 2019 (f.d.116, 118). Astfel, cererea de recurs declarată la 17 ianuarie 2020 de către Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore”, administrator Breahna Grigore este depusă în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Astfel, prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 03 martie 2020 instanța de recurs a comunicat intimatei recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței (f. d.129), iar potrivit avizelor de recepție recursul a fost recepționat de către SRL „Madnin Com” la 05 martie 2020 (f.d.131).

Până la data examinării recursului, referință asupra recursului intimata nu a depus. Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. În conformitate cu art.432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică 4 la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore”, administrator Breahna Grigore. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Întreprinderea Individuală ,,Breahna Grigore”, administrator Breahna Grigore. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-11-18
0,95
2rac-243/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rac-243/20 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : L. Bagrin) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : N. Budăi, A. Malîi, A. Minciuna) Î N C H E I E R E 18 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul C
CSJ 2020-07-22
0,94
2rac-148/20 — Rezilierea contractului, încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-148/20 Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, judecător – T. Avasiloaie Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – I. Secrieru, Iu. Cotruţă, V. Mihaila Î N C H E I E R E 22 iulie 2020 mun. Chiş
CSJ 2020-08-12
0,94
2rac-153/20 — încasarea datoriei rezultate din contractul de transport
Dosarul nr. 2rac-153/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: A. Miron) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: I. Secrieru, Iu. Cotruţă, V. Mihaila) ÎNCHEIERE 12 august 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2020-09-16
0,94
2r-380/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-380/20 Prima instanţă : Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Pascari) Instanța de apel : Curtea de Apel Chișinău ( jud. : L. Bulgac, V. Buhnaci. V. Sîrbu ) D E C I Z I E 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil
CSJ 2020-09-23
0,94
2rac-193/20 — incasarea datoriei
dosarul nr. 2rac-193/2020 prima instanţă: Judecătoria Comrat, sediul Vulcănești (I. Botezatu) instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (A. Curdov, D. Fujenco, L. Caraianu) ÎNCHEIERE 23 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă