2ra-412/20 — rezilierea contractului de antrepriză, repararea prejudiciului material si moral, încasarea penalitătii de întârziere, precum si compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-412/20 — rezilierea contractului de antrepriză, repararea prejudiciului material si moral, încasarea penalitătii de întârziere, precum si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-412/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Roșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, Gr. Dașchevici, A. Panov)

Î N C H E I E R E

20 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Eugeniu Negrescu,

reprezentat de avocatul Vadim Marchitan,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Eugeniu

Negrescu împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lima”, intervenient accesoriu

Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieții cu privire la

rezilierea contractului de antrepriză, repararea prejudiciului material și moral,

încasarea penalității de întârziere, precum și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către avocatul Vadim Marchitan în interesele lui

Eugeniu Negrescu și s-a menținut hotărârea din 4 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 10 iunie 2013, Eugeniu Negrescu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lima”, intervenient accesoriu Agenția

pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieții cu privire la rezilierea

contractului de antrepriză, repararea prejudiciului material și moral, încasarea

penalității de întârziere, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 15 noiembrie 2008 a

încheiat cu Societatea cu Răspundere Limitată ”Lima” contractul de antrepriză

nr.15/2008. În baza contractului dat, reclamantul în calitate de beneficiar a achitat

suma de 5 320 de Euro în contul Societății cu Răspundere Limitată „Lima”, în calitate

de antreprenor pentru efectuarea lucrărilor de confecționare a geamurilor, ușilor și

vitraliilor la casa amplasată în mun. Chișinău, orașul xxxxx.

Reclamantul a menționat că, antreprenorul în baza pct. 5.1 lit. d) din contract, s-a

obligat să asigure garanția pentru 60 luni de la data recepției lucrărilor, termen în care

să remedieze fără plată eventualele vicii care cad în sarcina sa.

A specificat că, peste câteva luni după montare, în procesul exploatării, a observat

că, geamurile și ușile montate au deformări arcuite a profilului, cauciucurile

1

necalitative, mecanismele de închidere/deschidere nu funcționează normal, nu se

închid ermetic, șuieră vântul prin ele și multe alte defecte. Astfel că, pe parcursul

anilor 2009-2011, a chemat de mai multe ori meșterii din cadrul Societății cu

Răspundere Limitată „Lima” pentru a remedia situația. În luna aprilie a anului 2012,

de la Societatea cu Răspundere Limitată ”Lima” s-a prezentat un lucrător, care a

stabilit defectele geamurilor, ușilor, vitraliilor. La fel, meșterul a informat reclamantul

precum că, atunci când va apărea profil pentru a repara defectele geamurilor și ușilor,

îl va informa. Ulterior, la data de 22 aprilie 2013, s-au prezentat reprezentanții

Societății cu Răspundere Limitată „Lima”, care au verificat starea produselor și au

constatat că, acestea au defecte, iar, unele nu pot fi reparate și au informat reclamantul

că, remedierea lor la moment nu poate fi efectuată, sub pretextul că, la depozit nu sunt

așa materiale.

Reclamantul a precizat că, viciile bunurilor au fost constatate prin concluziile

raportului de constatare tehnico-științifică nr.177 din 3 decembrie 2013, cât și prin cele

din raportul de expertiză judiciară din 10 iulie 2017, în conținutul cărora se indică

despre faptul că, calitatea articolelor din profile PVC (geamuri, vitralii), confecționate

și montate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Lima”, nu corespund cerințelor

tehnice, standartelor și normelor în vigoare. Totodată, defectele la aceste din urmă

articole au fost produse în perioada de la montare. Prin urmare, geamurile nu pot fi

exploatate în continuare.

În continuare, a relatat că, la 28 martie 2013, prin corespondența poștală a expediat

Societății cu Răspundere Limitată „Lima” cerere prealabilă, prin care a solicitat

soluționarea problemei necalității geamurilor și repararea prejudiciului moral.

Eugeniu Negrescu a afirmat că, prin procesul-verbal cu privire la contravenție din

29 iulie 2013 și prescripția de înlăturare a defectelor, Agenția pentru Protecția

Consumatorilor a constatat încălcarea prevederilor art. 18 din Legea privind protecția

consumatorilor, obligând Societatea cu Răspundere Limitată „Lima” să înlăture

neajunsurile indicate în reclamația expediată. Iar, prin decizia din 18 septembrie 2013,

Agenția pentru Protecția Consumatorilor a decis sancționarea pârâtului în temeiul art.

278 alin.(2) Cod contravențional, decizie care a fost menținută prin hotărârile

instanțelor de judecată din 3 iunie 2014 și respectiv din 11 august 2014.

A mai adăugat că, comercializarea de către Societatea cu Răspundere Limitată

„Lima” a unor produse defectuoase și neexecutarea obligațiilor prevăzute în scrisoarea

de garanție constituie neexecutare esențială a obligațiilor, situație prevăzută de art. 735

Cod civil. Astfel că, în temeiul art. 738 Cod civil, în cazul exercitării dreptului de

rezoluțiune, contractul încetează și părțile sunt eliberate de obligația de a presta,

trebuind să restituie prestațiile executate și veniturile realizate.

Reclamantul a invocat că pornind de la suma încasată de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Lima” în mărime de 5 320 de Euro și coroborată prin prisma art.

32 din Legea privind protecția consumatorilor, de la data de 28 martie 2013 și până la

data de 11 iunie 2013 s-a format suma penalității de întârziere în mărime de 19 550 de

Euro, calculată în cotă procentuală de 5 % din suma contractului pentru o perioadă de

întârziere de 76 de zile.

În opinia reclamantului, compensarea prejudiciului moral în mărime de 15 000 de

lei justifică emoțiile negative, stresul și sănătatea sa și a familiei sale, care au fost

supuși în mod continuu, timp de 10 ani.

2

În urma concretizării cerințelor, Eugeniu Negrescu a solicitat rezilierea

contractului de antrepriză nr. 15/2008 din 15 noiembrie 2008, restituirea sumei de 5

320 de Euro, cu titlu de cost al contractului sus-menționat, încasarea sumei de 19 550

de Euro cu titlu de penalitate de întârziere, a sumei de 15 000 de lei cu titlu de

prejudiciu moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată sub forma asistenței

juridice în mărime de 3 500 de lei.

Prin hotărârea din 4 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de către Eugeniu Negrescu.

Prin decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de către avocatul Vadim Marchitan în interesele lui Eugeniu Negrescu și s-a

menținut hotărârea din 4 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanțele ierarhic inferioare au reținut că, în cadrul

dezbaterilor judiciare, ambele părți au confirmat și nu au constestat faptul, că lucările

de antrepriză au fost executate în volumul stipulat în contract și recepționate în luna

decembrie 2008 și că pentru aceste lucrări a fost achitată suma de 5 320 de Euro.

Instanțele de judecată au notat că în cadrul examinării cauzei a fost numită

efectuarea exepertizei tehnice în construcții în vederea verifării calității lucrărilor de

antrepriză efectuate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Lima”, care s-a soldat

cu întocmirea de către experții Centrului Național de Expertize Judiciare a raportului

de expertiză judiciară nr. 428 din 10 iulie 2017. Conform concluziilor experților,

articolele din profilele PVC (geamuri, uși) confecționate de Societatea cu Răspundere

Limitată „Lima” montate la obiectivul din or. xxxxx, nu corespund cerințelor tehnice,

standardelor și normativelor în vigoare, acestea au defecte.

Instanțele inferioare însă au apreciat critic concluziile experților din raport, or,

acestea nu conțin nici o argumentare amplă științifică din care considerente toate

articolele din PVC executate de Societatea cu Răspundere Limitată „Lima” nu sunt

conforme și ar avea defecte încă pînă la montare, or doar prin cercetarea vizuală, care a

avut loc peste 9 ani de la montare, fără careva încercări de laborator sau studii mai

aprofundate, concluziile experților nu pot fi luate în considerare la adoptarea soluției.

În afară de aceasta, din conținutul planșei foto anexă la raportul de expertiză, rezultă că

au fost cercetare doar 2 sau 3 ferestre și 2 uși, pe cînd Societatea cu Răspundere

Limitată „Lima” a executat lucrări de confecționare și montarea a construcțiilor din

PVC la locuința reclamantului, în număr de 26 de geamuri; 2 uși balcon; 26 de

scurgeri; 26 de pervazuri, 23 de plase și 2 uși intrare în valoare de 5 320 de Euro.

Astfel, experții nu s-au expus referitor la calitatea a 26 de scurgeri, 26 de pervazuri și

23 de plase și nu au întocmit acte de neconformitate pentru fiecare articol în parte.

Instanțele de judecată au conchis că nu este clar cum este posibil de a stabili faptul

că careva defecte au fost produse în perioada de pînă la montare sau după, examinînd

doar vizual construcțiile, fără a folosi echipament specializat, mai ales în cazul în care

de la data montării au expirat mai mult de 9 ani.

Astfel, au constatat că, concluziile experților conținute în raportul de expertiză nr.

428 din 10 iulie 2017 sunt nemotivate, lipsește metodologia și însăși argumentarea

științifică, cum au ajuns experții la astfel de concluzii, or, doar cercetarea vizuală în

astfel de cazuri este insuficientă.

Instanțele ierarhic inferioare au menționat că, în eventualitatea admiterii acțiunii în

sensul solicitat, adică rezilierea contractului cu restituirea contravalorii integrale a

articolelor din PVC, reclamantul Negrescu Eugeniu s-ar îmbogăți fără just temei, ceea

3

ce este inadmisibil, or ultimul, în situația creată nu este îndreptățit să solicite restituirea

integrală a contravalorii articolelor din PVC confecționate și montate de Societatea cu

Răspundere Limitată „Lima”, atîta timp cît noul coproprietar nu are careva pretenții la

calitatea lor și le exploatează în continuare.

Instanțele de judecată au stabilit în cadrul ședințelor de judecată că reclamantul

Eugeniu Negrescu în continuare exploatează ușile și ferestrele confecționate de

Societatea cu Răspundere Limitată „Lima”, fapt care a fost confirmat nemijlocit de

acesta, ceea ce combate în mod desăvîrșit concluzia experților, precum că aceste

geamuri și uși nu pot fi exploatate în continuare.

La data de 30 decembrie 2019, Eugeniu Negrescu, reprezentat de avocatul Vadim

Marchitan a declarat recurs împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea cererii de recurs a invocat că, constatările instanței de apel sunt

fondate pe aprecierea arbitrară a probelor, or, la materialele cauzei au fost anexate mai

multe reclamații și tentative de negocieri între părți privind defectele produselor din

PVC. Reclamația din 1 martie 2013 a fost înaintată oficial după epuizarea tuturor

căilor de reglementare amiabilă a conflictului.

A menționat că, instanța ierarhic inferioară nu a apreciat ca probă raportul nr. 177

din 3 decembrie 2013, a considerat ca fiind efectuat în afara procesului civil, însă

Legea cu privire la protecția consumatorului recunoaște raportul de expertiză

extrajudiciar drept probă în relațiile ce ține de protecția consumatorilor.

A mai declarat că, concluziile din raportul de expertiză nr. 428 din 10 iulie 2017 nu

au fost combătute până în prezent, iar neclaritățile apreciate de către instanța de apel

nu au suport probant și juridic, iar netemeinicia concluziilor din raport urmau a fi

demonstrată în ordinea art. 29 din Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 privind expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar, adică prin numirea unei expertize judiciare

repetate, ceea ce la materialele cauzei nu există.

A explicat că, instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 1, 10 alin. (4), 12 alin.

(3) din Legea nr. 105 din 13 martie 2003 privind protecția consumatorilor. De

asemenea, a omis să aplice dispozițiile art. 735 din Cod civil coroborat cu art. 13 din

Legea nr. 105 din 13 martie 2003, apreciind și arbitrar probele anexate.

A relatat că, motivarea deciziei contestate este contradictorie, pe de o parte instanța

de apel recunoaște că pârâtul/intimatul a fost sancționat în temeiul art. 287 alin. (2)

Cod contravențional, însă indică că acest fapt nu poate servi temei de încasarea a

penalității enorme și nejustificată.

A specificat că, decizia este vădit arbitrară, deoarece instanța de apel urma să

aplice direct prevederile art. 123 alin. (5) Cod de procedură civilă coroborat cu art. 27

din Legea nr. 105 din 13 martie 2003 privind protecția consumatorilor și să încaseze

penalitatea solicitată.

A susținut că, decizia instanței de apel nu este motivată, este ilegală și vădit

arbitrară, ceea ce a dus la încălcarea drepturilor sale de a beneficia de un proces

echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 CEDO și încălcarea art. 1 Protocolul 1 CEDO.

Prin referința depusă la 27 februarie 2020 Agenția pentru Protecția Consumatorilor

și Supravegherea Pieței a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

4

Alte referințe nu au parvenit.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Completul reține că dispozitivul deciziei instanței de apel a fost pronunțat la 31

octombrie 2019, iar cererea de recurs a fost depusă la 30 decembrie 2019.

Prin urmare,completul consideră recursul declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Eugeniu Negrescu, reprezentat

de avocatul Vadim Marchitan, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Eugeniu Negrescu,

reprezentat de avocatul Vadim Marchitan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor

procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța

de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

5

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor

și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul

declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa

constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de

o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de

către Eugeniu Negrescu, reprezentat de avocatul Vadim Marchitan urmează a fi

considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Eugeniu Negrescu, reprezentat

de avocatul Vadim Marchitan.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

6