2ra-600/20 — constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești și reparare aprejudiciului material și moral

2ra-600/20 — constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești și reparare aprejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-600/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mazur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Danilov, A. Pahopol, O. Cojocaru)

ÎNCHEIERE

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Nica Grigore și de

Ministerul Justiției,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nica Grigore

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

Consiliul municipal Chișinău și executorul judecătoresc Grigore Stoian privind

constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, încasarea prejudiciului material și moral și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 24 iunie 2019, Nica Grigore a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

Consiliul municipal Chișinău și executorul judecătoresc Grigore Stoian privind

constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, încasarea prejudiciului material și moral, cheltuielilor de judecată,

În motivarea acțiunii s-a invocat că, Nica Grigore, a activat din anul 1993 în

cadrul Brigăzii de poliție cu Destinație specială ”Fulger” în cadrul Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Din decembrie 2005 este pensionar al MAI

al RM.

Reclamantul a afirmat că, în conformitate cu prevederile art.35 al Legii cu

privire la poliție nr. 416 din 18 decembrie 1990, colaboratorilor poliției li se acordă de

către organele publice locale, cel mult după trei ani de zile de la angajare la serviciu,

spațiu locativ sub formă de apartament sau casă separată conform normelor stabilite

de legislație.

Totodată, a menționat că, la 22 octombrie 2007, s-a adresat în temeiul art.35 al

Legii cu privire la poliție nr. 416 din 18 decembrie 1990, cu o cerere către Primăria și

Consiliul municipal Chișinău, în privința asigurării cu spațiu locativ.

Prin răspunsul Direcției Generale Locativ Comunale și Amenajare a Consiliului

municipal Chișinău, din 07 noiembrie 2007, reclamantul a fost informat că problema

1

locativă este luată la control și urmează a fi soluționată pe parcurs, în funcție de fondul

locativ disponibil.

Conform art. 53 al Constituției, art.1 al Legii contenciosului administrativ nr.

793 din 10 februarie 2000, art. 277 codul de procedură civilă, persoana vătămată într-

un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal are dreptul să obțină recunoașterea dreptului pretins,

anularea actului și repararea pagubei.

Reclamantul a afirmat că, ținând cont de faptul, că nu a fost asigurat cu spațiu

locativ de către autoritățile publice locale conform legislației în vigoare, nu a dispus și

nici nu dispune în prezent de spațiu locativ conform legislației în vigoare, deoarece

locuiește împreună cu soția sa și fiii săi minori, într-o odaie din cămin, pe care o

închiriază, cu suprafața locativă de 12 m2, a contestat refuzul Consiliului municipal

Chișinău în instanța de judecată.

Prin hotărârea din 13 martie 2008 a Curții de Apel Chișinău, s-a recunoscut

dreptul lui Nica Grigore la asigurarea cu spațiu locativ, fiind obligat Consiliul

municipal Chișinău să elibereze decizia cu privire la asigurarea reclamantului Nica

Grigore cu spațiu locativ conform normelor stabilite.

Astfel, la 09 iunie 2008, a depus o cerere către Oficiul de Executare Centru

mun. Chișinău, prin care a solicitat pornirea procedurii de executare, cât și executarea

hotărârii Curții de Apel Chișinău din 13 martie 5008.

Prin scrisoarea Primăriei mun. Chișinău nr.08-3034 din 24 iunie 2008, adresată

executorului judecătoresc al Oficiului de Executare Centru al DE MJ RM, se

comunică, că Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs la hotărârea Curții de Apel

Chișinău din 13 martie 2008, la Curtea Supremă de Justiție iar după pronunțarea unei

hotărâri definitive și irevocabile a instanței de judecată, care va fi investită cu formula

executorie pentru toți participanți la proces, Consiliul municipal Chișinău se va

conforma acesteia.

Prin decizia din 15 octombrie 2008 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins

recursul declarat de către reprezentantul Consiliul municipal Chișinău, Direcția

generală locativ-comunală și amenajare, Petru Bogoja și menținută hotărârea Curții de

Apel Chișinău din 13 martie 2008, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a

lui Nica Grigore împotriva Consiliul municipal Chișinău, Direcției Generale locativ-

comunale și amenajare cu privire la contestarea actului administrativ.

Reclamantul a afirmat că, la data de 30 octombrie 2008 s-a adresat cu o cerere

către Șeful oficiului de executare a sectorului Centru mun. Chișinău, Primarul General

al mun. Chișinău și Consiliul municipal Chișinău (nr. întrare N-10368/08 din

30.10.2008), prin care a solicitat să contribuie la executarea hotărârii Curții de Apel

Chișinău din 13 martie 2008, menținute prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 15

octombrie 2008.

Prin răspunsul parvenit de la direcția generală locativ comunală și amenajare a

Consiliului municipal Chișinău nr. 2980/08 din 05 decembrie 2008, reclamantul a fost

informat că organele publice locale din motivul că sunt mai multe hotărâri judecătorești

irevocabile neexecutate și din lipsa de surse financiare, nu poate executa hotărârea

instanței de judecată.

Hotărârea judiciară nominalizată a rămas fără executare până în prezent.

2

Reclamantul a menționat că, la 08 ianuarie 2009, a înaintat la CEDO o cerere în

temeiul art. 34 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 45 și 47 ale

Regulamentului Curții, care a fost înregistrată cu nr.2504/09, Nica vs Moldova, în

legătură cu faptul că prin neexecutarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 13 martie

2008, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 15 octombrie 2008, se

încalcă art.6 al Convenției, adică a dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, prin neexecutarea deciziei judecătorești menționate, se încalcă și

dreptul său la protecția proprietății, drept prevăzut de art. 1 al Protocolului 1 al

Convenției.

Prin decizia din 04 iunie 2013 a CEDO, pe cazurile Modrînga și alții vs

Moldova, Gurinovici vs Moldova nr. 16151/07, Prodan vs Moldova nr.24235/07,

Romașcu vs Moldova nr.36095/07, Nica vs Moldova nr.2504/09, luând în considerație

declarația unilaterală a Guvernului Republicii Moldova, prezentată la CEDO de către

Agentul Guvernamental prin care Guvernul Republicii Moldova recunoaște că au fost

violate articolul 6 § 1 a Convenției și Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție,

totodată oferă fiecărui reclamant pentru perioada de neexecutare în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești sume bănești, CEDO a radiat cererile sus menționate.

Reclamantul a indicat că, la 14 noiembrie 2013 a depus o cerere de chemare în

judecată la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, conform Legii nr.87 din 21 aprilie 2011, privind repararea de

către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 13 februarie 2014,

acțiunea a fost admisă parțial, s-a constatat faptul încălcării dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești și s-a dispus repararea prejudiciului material

și moral.

A punctat reclamantul că, drept urmare, a prezentat titlul executoriu spre

executare Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Totodată a înaintat la CEDO

din nou o cerere la data 29 decembrie 2014, în conformitate cu articolul 34 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și cu articolele 45 și 47 ale

Regulamentului Curții, care a fost înregistrată cu nr.2598/15, Nica vs Moldova, în

legătură cu faptul că prin neexecutarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 13 martie

2008, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 15 octombrie 2008, se

încalcă art.6 al Convenției, adică a dreptului său la un proces echitabil iar prin

neexecutarea Deciziei judecătorești menționate, se încalcă și dreptul său la protecția

proprietății, drept prevăzut de art. 1 al Protocolului 1 al Convenției.

Conform scrisorii CEDO din 24 septembrie 2015 a fost informat, că la data de

24 septembrie 2015 CEDO a adoptat decizia în cauza ”IAL TEXGAL AURICA” SA

vs Moldova (cererea nr. 16000/10) și altele 60 cereri, printre care este și cererea

nr.2598/15, Nica vs Moldova, care au fost toate conexate și comunicate Guvernului

Republicii Moldova. Dar și după aceasta hotărârea nominalizată rămâne fără executare

până în prezent.

La 10 mai 2017, a depus repetat o nouă cerere de chemare în judecată, pentru o

altă perioadă de timp de neexecutare a hotărârii judecătorești la Judecătoria Buiucani

mun. Chișinău împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

3

Prin hotărârea din 02 august 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani,

acțiunea a fost admisă parțial, hotărârea devenind definitivă. Dar nici după aceasta

hotărârea privind obligarea la asigurare cu spațiu locativ nu a fost executată, din care

motiv la 03 octombrie 2018 din nou a înaintat o cerere la CEDO.

Conform practicii judiciare a Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului, hotărârea judecătorească nu se finalizează cu pronunțarea, ci cu executarea ei.

În acest sens se aduc ingerințe drepturilor lui Nica Grigore prevăzute de art. 6 al

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, care declară, că fiecare

persoană are dreptul la protejarea drepturilor .sale civile de către o instanță

independentă, care se va pronunța referitor la drepturile sale cu caracter civil. Odată ce

o hotărîre de judecată nu va fi executată are loc încălcarea art.6 Convenției CEDO.

Conform art.1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, se obligă

Statele Membre să recunoască oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și

libertățile definite în titlul I al Convenției. Această obligație trebuie respectată de către

toate instituțiile statale, de către puterea executivă a statului, însă și de puterile

legislativă și judecătorească, precum și de către toate persoanele care acționează în

numele acestor puteri.

A pretins reclamantul, că neexecutarea ulterioară a hotărârii în favoarea sa va

încălca dreptul lor garantat de articolul 6 § 1 a Convenției. Art.6 §1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în partea

relevantă, prevede, că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei

sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî

asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil”.

Executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie, prin urmare,

privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Homsby

vs Greece hotărâre din 19 martie 1997, Reports 1997-11, p.510, § 40). 18.05.2004 -

Prodan vs Moldova (cererea nr. 49806/99) etc. O autoritate de stat nu poate să invoce

lipsa fondurilor și a spațiului locativ alternativ, ori altfel de motive, ca scuză pentru

neexecutarea unei hotărâri judecătorești. La fel și pronunțarea unei hotărâri care se

cunoaște cu certitudine că nu va fi executată. Firește, o întârziere în executarea unei

hotărâri ar putea fi justificată de circumstanțe speciale. Dar întârzierea nu poate fi

astfel, încât să prejudicieze esența dreptului protejat conform articolului 6 § 1 al

Convenției (a se vedea Immobiliare Saffi vs Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR

1999-V). Prin omisiunea timp de mai mulți ani de a lua măsurile necesare pentru

executarea hotărârilor judecătorești irevocabile în această cauză, autoritățile

moldovenești ar putea priva prevederile articolului 6 § 1 al Convenției de toate efectele

benefice.

A pretins reclamantul, că datorită eventualei neexecutării a hotărâri judecătorești

în favoarea sa, nu poate beneficia de bunurile sale și, astfel, în consecință se încalcă

dreptul său la protecția proprietății garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la

Convenție.

Prin hotărârea din 13 martie 2008 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin

decizia din 15 octombrie 2008 a Curții Supreme de justiție, devenind irevocabilă și

executorie, reclamantul nu a putut să obțină executarea acestei hotărâri imediat ce a

devenit executorie. Aceasta constituie o ingerință în dreptul său la respectarea

4

bunurilor sale, așa precum este prevăzut în prima propoziție a primului paragraf al

articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

Reclamantul Nica Grigore a solicitat și încasarea din bugetul de stat, prin

intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui suma de 100

000 lei cu titlul de prejudiciu moral pentru neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii

din 13 martie 2008 Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia din 15 octombrie

2008 a Curții Supreme de Justiție, pentru perioada de neexecutare, din 01 mai 2017 -

01 iunie 2019 și a prejudiciului material în sumă de 50 000 de lei cu titlu de plată pentru

chirie, pentru 25 luni, pentru perioada de neexecutare din 01 mai 2017 - 01 iunie 2019,

încasarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 5000 de lei și a cheltuielilor de

judecată.

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. art. 56,

art. 85, art. 166-167 Codul de procedură civilă și jurisprudența CtEDO.

Prin hotărârea din 21 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea

de chemare în judecată depusă de Nica Grigore privind constatarea încălcării dreptului

la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, încasarea prejudiciului

material și moral, cheltuielilor de judecată, a fost admisă parțial.

S-a constatat încălcarea dreptului lui Nica Grigore la executarea în termen

rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinăul din 13 martie 2008, menținută prin

decizia Curții Supreme de justiție din 15 octombrie 2008 și violarea drepturilor

prevăzute de art. 6 CEDO și art. 1 protocolul adițional la CEDO.

S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției al RM în

beneficiul lui Nica Grigore suma de 22 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, suma de

50 000 de lei cu titlu de prejudiciu material, cauzat prin neexecutarea în termen

rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinăul din 13 martie 2008, pentru perioada de

neexecutare din 01 mai 2017 – 01 iunie 2019 și 4000 de lei cu titlu de cheltuieli de

asistență juridică.

În rest, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins cererile

de apel depuse de Nica Grigore și Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a

menținut hotărârea din 21 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel redând prevederile legale ale art. 2 alin.

(1)-(7), art. 4 alin. (1) – (5), art. 5 alin. (1) și (2) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011

privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea în termen rezonabil

a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, a

reținut că este întemeiată cerința privind constatarea încălcării dreptului lui Nica

Grigore la executarea în termen rezonabil a hotărârii din 13 martie 2017 a Curții de

Apel Chișinău.

Instanța de apel a menționat că consideră că prima instanță întemeiat a dispus,

subsecvent admiterii cerințelor de constatare a încălcării dreptului la executare în

termen rezonabil, încasarea prejudiciului material pentru prejudiciul cauzat.

De asemenea, a accentuat că prima instanță a apreciat corect și a cercetat

minuțios argumentele invocate de apelanți, din care motive consideră legală și

întemeiată hotărârea primei instanțe.

La 12 februarie 2020, Nica Grigore, a declarat recurs împotriva deciziei din 21

ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea parțială a deciziei instanței

5

de apel și a hotărârii primei instanțe în partea încasării prejudiciului moral cauzat și

cheltuielilor de judecată, pronunțarea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat

legea. Instanțele ierarhic inferioare au considerat că pretenția privind încasarea

prejudiciului moral în perioada neexecutării hotărârii judecătorești este neîntemeiată.

De asemenea, recurentul a invocat jurisprudența națională în cauze similare prin

care s-a dispus încasarea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și jurisprudența CtEDO.

La 28 februarie 2020, Ministerul Justiției, a declarat recurs împotriva deciziei

din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea deciziei instanței de

apel și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere

integrală a acțiunii.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 21 ianuarie 2020, iar Nica Grigore și

Ministerul Justiției, a declarat recurs la12 februarie 2020 și respectiv 28 februarie 2020.

Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei participanților la proces la

03 februarie 2019, conform scrisorii de însoțire (f.d.121, vol. II). Astfel, recursul este

declarat în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Nica Grigore și recursului declarat

de Ministerul Justiției, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Nica Grigore și Ministerul

Justiției, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de

procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursurile declarate se referă la dezacordul

părților recurente cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

6

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă din

recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de

o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibile recursurile declarate de Nica Grigore și de Ministerul Justiției.

În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Nica Grigore și de Ministerul

Justiției, împotriva deciziei din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

7