2ra-653/20 — cu privire la declararea nula a procedurii de vinzare prin negocieri directe si a contractului de vinzare-cumparare

Dosarul nr. 2ra-653/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. N. Iordachi)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Panov)

ÎNCHEIERE

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Ghenadie Ursu, reprezentat de avocatul Ion Rusu

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Lilianei Vasilevscaia și

Ghenadie Ursu împotriva Societății pe Acțiuni „Banca Comercială Română

Chișinău”, Victoriei Țurcan, Nicolae Țurcan și notarului public Daniela Țurcan

cu privire la declararea nulă a procedurii de vânzare prin negocieri directe și a

contractului de vânzare-cumpărare

împotriva deciziei din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost respins apelul declarat de Ghenadie Ursu, reprezentat de avocatul Ion

Rusu și menținută hotărârea din 7 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru,

prin care acțiunea a fost respinsă

constată:

La 12 septembrie 2016, Liliana Vasilevscaia și Ghenadie Ursu au depus

cerere de chemare în judecată împotriva SA „Banca Comercială Română

Chișinău” și Victoriei Țurcan cu privire la declararea nulă a procedurii de vânzare

prin negocieri directe și a contractului de vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii au invocat că la 17 iulie 2008, au beneficiat de un

credit de la SA „Banca Comercială Română Chișinău” conform contractului de

credit nr. 2072 din 17 iulie 2008 în sumă de 470 000 lei.

În scopul asigurării executării creditului a fost încheiat contractul de

gaj/ipotecă din 17 iulie 2008, autentificat notarial și înregistrat în registrul actelor

notariale cu nr. 14282 la 17 iulie 2008, obiectul contractului constituind

apartamentul nr. X, compus din 3 odăi, cu nr. cadastral XXXXX, cu suprafața

totală de 118,2 m2 situat în mun. XXXXX str. XXXXX, cu valoarea de ipotecă în

mărime de 476 000 de lei.

Au menționat că obligațiunile stabilite în contractul de credit nu au fost

onorate și astfel în luna octombrie 2010, au acumulat datorii la credit în mărime

de 591 871 de lei.

Astfel, prin hotărârea din 20 decembrie 2010 a Judecătoriei Ciocana

mun. Chișinău, a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de

SA „Banca Comercială Română Chișinău” și transmis silit de la debitorii ipotecari

Ghenadie Ursu, XXXXX, XXXXX și Liliana Vasilevscaia în posesia creditorului

ipotecar SA „Banca Comercială Română Chișinău” pentru a fi vândut

apartamentul nr. X, compus din 3 odăi, cu suprafața de 118,2 m2 situat în

mun. XXXXX str. XXXXX, cu evacuarea tuturor persoanelor și a bunurilor din

acest imobil.

Au remarcat că, după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, au

mai continuat să achite creditul după măsura posibilităților, mizând pe faptul că

își vor obține bunul gajat.

Au comunicat că la 13 iunie 2016, Ghenadie Ursu a înregistrat la

SA „Banca Comercială Română Chișinău” două cereri cu nr. intrare 17136 și

17133, prin care a solicitat începerea unui dialog cu privire la negocierile și

comercializarea bunului imobil menționat și că este de acord să achite datoria față

de bancă, la care însă nu a primit niciun răspuns.

La fel, la 2 septembrie 2016, Ghenadie Ursu s-a mai adresat cu o cerere

înregistrată cu numărul 26460, în care a indicat că este de acord să achite datoria

față de bancă și dorește să-și recapete bunul imobil înapoi, însă când s-a prezentat

la bancă pentru a înregistra cererea, reprezentantul băncii i-a înmânat un răspuns,

prin care i-a comunicat că imobilul dat este vândut.

Așadar, din răspunsul eliberat de SA „Banca Comercială Română

Chișinău”, rezultă că la 31 mai 2016, a parvenit o ofertă de procurare a bunului

imobil la prețul de 24 000 de euro, iar la 15 iunie 2016, a fost încheiat contractul

de vânzare-cumpărare și bunul imobil sus menționat a fost vândut la prețul de

24 000 de euro.

Au considerat că procedura de organizare și vânzare prin negocieri directe

și contractul de vânzare-cumpărare sunt ilegale, deoarece pârâtul a vândut bunul

imobil fără a-i informa pe ei, fiind încălcate astfel prevederile art. 34 alin. (1) și

(2) din Legea cu privire la ipotecă.

Au obiectat că la înstrăinarea bunului imobil nu s-a ținut cont de interesele

debitorilor și a copiilor minori XXXXX și XXXXX, care la moment alt spațiu

locativ nu au, fiind încălcate și prevederile art. 39 Legea cu privire la ipotecă.

La fel, au menționat că procedura de vânzare a bunului imobil a fost

încălcată și din motiv că la acel moment la bancă parveniseră două cereri de

procurare și astfel bunul urma fi vândut la licitație, iar cea mai avantajoasă ofertă

pentru bancă era cea propusă de el, deoarece a indicat că este de acord să achite

integral datoria față de bancă.

Astfel, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil

pârâtul a încălcat prevederile legislației în vigoare, cât și interesul prioritar al

debitorului ipotecar.

Și-au întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 8, 9, 10, 11, 207, 216,

217, 220 Cod civil, art. 34, 39 din Legea cu privire la ipotecă, art. 75 din Legea

cu privire la gaj, art. 166, 167, 174, 175 CPC.

Au solicitat admiterea acțiunii, anularea proceduri de organizare și vânzare

prin negocieri directe, anularea contractului de vânzare-cumpărare din 15 iunie

2016 a bunului imobil situat în mun. XXXXX str. XXXXX, cu nr. cadastral

XXXXX.

Prin încheierile protocolare din 8 februarie 2017 și 20 aprilie 2017 a

Judecătoriei Chișinău sediul Centru, au fost admise demersurile înaintate de

Ghenadie Ursu și atrași în proces în calitate de copîrîți notarul Daniela Țurcan și

Nicolae Țurcan.

Prin hotărârea din 7 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Ghenadie Ursu, reprezentat de avocatul Ion Rusu și menținută

hotărârea primei instanțe.

Prima instanță și instanța de apel au reținut că cererea depusă de Ghenadie

Ursu la 13 iunie 2016 în adresa SA „BCR Chișinău” nu poate fi considerată ca o

ofertă a unui cumpărător al bunului imobil litigios, deoarece Ghenadie Ursu și

Liliana Vasilevscaia la acea dată deja erau proprietari ai acestui bun și prin prisma

art. 753 Cod civil (în redacția până la 1 martie 2019), nu pot întruni concomitent

în aceiași persoană calitatea de vânzător al bunului imobil și calitatea de

cumpărător al aceluiași bun.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare au constatat că, contrar

prevederilor art. 118 alin.(1) CPC, Ghenadie Ursu nu a prezentat probe ce ar

demonstra că intenția manifestată prin scrisoarea din 13 iunie 2016 de a achita

definitiv suma creditului restantă a fost una reală, iar din răspunsul BC „BCR

Chișinău” SA nr. 1018, eliberat lui Ghenadie Ursu la 13 iunie 2016, rezultă că

banca a solicitat achitarea integrală a datoriei în sumă de 598 350 de lei până la

14 iunie 2016.

Totodată, prima instanță și instanța de apel au stabilit că Ghenadie Ursu nu

a prezentat probe ce ar demonstra că după ce la 13 iunie 2016 și-a manifestat

intenția de a achita integral creditul și după ce i-a fost comunicată suma restantă

a făcut careva achitări.

La fel, instanțale de judecată ierarhic inferioare au conchis că bunul imobil

a fost transmis în posesia băncii pentru a fi vândut încă la 20 decembrie 2010,

astfel, Ghenadie Ursu și Liliana Vasilevscaia, în cazul în care au avut intenția

reală de a achita creditul au avut posibilitate să-și exercite această opțiune timp de

6 ani până la 15 iunie 2016.

La 17 ianuarie 2020, Ghenadie Ursu, reprezentat de avocatul Ion Rusu a

declarat recurs împotriva deciziei din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu remiterea cauzei spre o nouă rejudecare în prima

instanță.

În motivarea recursului a invocat că în urma aplicării eronate a normelor de

drept material și de drept procesual a fost îngrădit accesul lui libert la justiție prin

suprimarea dreptului de a modifica obiectul, temeiul acțiunii și majorarea

volumului pretențiilor, împrejurări ce s-au confirmat prin restituirea cererii

suplimentare și respingerea recursului împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 a

primei instanțe.

Instanța de apel la soluționarea cauzei nu s-a expus asupra argumentelor

invocate de reprezentatnul lui privind constatările eronate ale primei instanțe prin

care se menționa că între el, Liliana Vasilevscaia și bancă a fost încheiat contractul

de credit nr. 2072 din 17 iulie 2008, conform cărui dânsul și soția sa au luat un

credit în sumă de 470 000 de lei, concluzii care contraveneau circumstanțelor

reale ale litigiului, deoarece potrivit părții itroductive a contractului de credit nr.

2072, calitatea de împrumutat îi revine numai lui, iar Liliana Vasilevscaia este

indicată în calitate de girant plătitor, calitate care nu a putut fi confirmată de către

reprezentantul băncii și nici nu a fost stabilită pe parcursul dezbaterilor judiciare

la instanțele de judecată ierarhic inferioare.

Având în vedere prevederile art. 488 alin. (2) Cod civil, a remarcat că

reprezentanții băncii au încălcat cerințele legale referitoare la vânzarea fără nicio

întârziere nejustificată, la prețul comercial rezonabil, ignorând totodată și

interesul major al debitorilor ipotecari, dar instanțele de judecată ierarhic

inferioare nu au luat în considerație argumentele reprezentantului lui prin care se

confirma încălcarea acestei prevederi legale, fapt care în consecință a dus la

adoptarea unor soluții neîntemeiate și ilegale.

Înstrăinarea bunului ipotecat a fost realizată contrar prevederilor art. 488

alin. (2) Cod civil, deoarece în urma unei diminuării cu o treime din prețul bunului

ipotecat în raport cu prețurile ce figurau pe piața imobiliară a fost încălcată cerința

legală referitoare la prețul comercial rezonabil și ceea ce ține de protecția

interesului major al debitorului ipotecar.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au apreciat corect faptul că prin

scrisoarea băncii nr. 1018 din 13 iunie 2018 nu s-a pretins de a stinge datoriile

reale ale debitorului ipotecar, dar de-ai crea o imposibilitate să-și recupereze

bunul ipotecat, acordându-i în acest sens un termen de o zi.

A mai notat că Victoria Țurcan și Nicolae Țurcan au intrat în posesia

imobilului respectiv și atunci care era necesitatea de restituit creditul dacă bunul

imobil ipotecat a fost deja vândut.

La 1 ianuarie 2020, în adresa intimaților a fost expediată copia cererii de

recurs depusă de Ghenadie Ursu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele

dosarului (f. d. 25 vol. III), fiind recepționată de către SA „BCR Chișinău” la

11 martie 2020 și de Liliana Vasilevscaia la 12 martie 2020, ceea ce se atestă prin

avizele de recepție anexate la actele cauzei (f. d. 26, 27 vol. III), iar corespondența

trimisă în adresa avocatului Olga Lozovanu a fost returnată de către Oficiul Poștal

cu mențiunea „plecat” (f. d. 28 vol. III), cea trimisă în adresa Victoriei Țurcanu,

Nicolae Țurcanu și notarului public Daniela Țurcanu cu mențiunea „nereclamat”

(f. d. 29, 30 vol. III).

La 27 martie 2020, prin intermediul Oficiului Poștal, SA „BCR Chișinău”

a depus referință la recursul declarat de Ghenadie Ursu, solicitând declararea

recursului ca fiind inadmisibil.

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care

ceilalți intimați să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

în adresa părților la 4 noiembrie 2019, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de

însoțire (f. d. 250 vol. II), însă careva date care ar confirma recepționarea acesteia

de către recurent la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 17 ianuarie 2020 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de Ghenadie Ursu, reprezentat de

avocatul Ion Rusu, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus

la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ghenadie Ursu,

reprezentat de avocatul Ion Rusu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în

fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în

materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța

de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă

argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,

25 februarie 1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul

declarat de Ghenadie Ursu, reprezentat de avocatul Ion Rusu urmează a fi

considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ghenadie Ursu, reprezentat

de avocatul Ion Rusu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu