2rac-67/20 — Încasarea sumei

Dosarul nr.2rac-67/20

Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Comrat, judecător: V. Hudoba

Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat, judecători: A. Curdov, L. Caraianu, Gr. Colev

ÎNCHEIERE

25 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de FPC „Drancor” SRL,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de FPC „Drancor”

SRL către ÎI „Cuflina P.” cu privire la încasarea prejudiciului material,

împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Comrat, prin care a

fost respins apelul declarat de FPC „Drancor” SRL împotriva hotărârii din 13

februarie 2019 a Judecătoriei Comrat, sediul Comrat, prin care a fost admisă parțial

cererea de chemare în judecată,

c o n s t a t ă:

La 10 august 2016, FPC „Drancor” SRL a depus cerere de chemare în judecată

împotriva ÎI „Cuflina P.” cu privire la încasarea contravalorii congelatorului transmis

în posesie și folosință temporară, în mărime de 4500 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că, între reclamantul FPC „Drancor” SRL și ÎI

„Cuflina P.” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a mărfii nr. 150.

Conform p. 5.1 al contractului, vânzătorul va pune la dispoziția cumpărătorului în

folosință temporară frigidere speciale necesare pentru eventuala realizare a mărfii, iar

conform p. 5.2 al contractului, cumpărătorul se obligă să exploateze bunurile conform

instrucțiilor, să le mențină în stare bună funcționării, să nu le înstrăineze nici sub o

formă.

Potrivit p.5.5, p.5.6. ale contractului, în cazul defectării sau deteriorării bunurilor

materiale primite din vina Cumpărătorului, repararea și restabilirea acestora va fi

efectuată din sursele acestuia. În cazul furtului sau pierderii bunurilor materiale

primite, Cumpărătorul se obligă a restitui Vânzătorului contravaloarea lor.

Astfel, la 12.07.2010, creditorul FPC „Drancor” SRL a transmis ÎI „Cuflina P.” în

folosință temporară congelatorul de model CS-40 (1 buc.), în stare bună funcțională,

în valoare totală de 4500 lei, fapt ce se confirmă prin factura de expediție ET149766

din 12.07.2010.

Ulterior, reieșind din considerentul că ÎI „Cuflina P.” nu a mai procurat producție

de la FPC „Drancor” SRL și a încetat relațiile contractuale cu creditorul, prin

reclamația nr. 507 din 30.07.2014, a solicitat rezilierea contractului cu ÎI „Cuflina P.”

și restituirea congelatorului de model CS-40 (1 buc.), în stare bună funcțională în

termen de 3 zile de la recepționarea reclamației, sau achitarea contravalorii acestui

bun în mărime de 4500 de lei. Însă, ÎI „Cuflina P.” nu a restituit congelatorul transmis

acesteia în folosință gratuită, sau contravaloarea acestuia, eschivându-se prin diferite

metode de la executarea obligațiilor contractuale asumate.

Conform art. 622 Cod civil, în cazul neexecutării de către debitor a obligației de a

preda un bun, creditorul are dreptul să ceară ca bunul să fie luat de la debitor și să-i fie

predat ori să ceară plata despăgubirii.

Astfel, din considerentul că până la moment, pârâtul nu a restituit congelatorul

transmis în posesie și folosință temporară gratuită, prin prezenta acțiune FPC

„Drancor” SRL solicită încasarea din contul ÎI „Cuflina P.” a contravalorii acestuia.

Prin hotărârea din 13 februarie 2019 a Judecătoriei Comrat, sediul Comrat,

menținută prin decizia din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Comrat, acțiunea a fost

admisă parțial, fiind încasată suma de 1093 de lei.

În justificarea soluției, instanțele de judecată ierarhic inferioare au indicat că

pretențiile reclamantului urmează a fi admise parțial, având în vedere gradul de uzură

al congelatorului transmis în posesia și folosința ÎI „Cuflina P.”.

La 20.01.2020, FPC „Drancor” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel.

În motivarea recursului a indicat că instanțele au încălcat și au aplicat eronat

prevederile legale, iar concluziile instanțelor sunt în contradicție cu circumstanțele

cauzei.

Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere integrală a

acțiunii.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 31

octombrie 2019 și comunicată participanților la proces la 03 decembrie 2019 (f. d.

191), iar recursul a fost declarat la 20 ianuarie 2020. Astfel, se constată că societatea-

recurentă s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei

din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Comrat, în termen.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către FPC

„Drancor” SRL, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil, din

considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură

civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din

prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de FPC „Drancor” SRL, nu pot duce la

admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului

de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că,

rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar

exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea societății-recurente, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în

cererea de recurs depusă de către FPC „Drancor” SRL.

Astfel, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către FPC „Drancor” SRL.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru