2rac-496/16 — încasarea sumei

prima instanță: Gh. Burdujan dosarul nr. 2rac-496/16

instanța de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac

Î N C H E I E R E

30 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea individuală „Petru Reniță”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe acțiuni

„JLC” împotriva Întreprinderii individuale „Petru Reniță” cu privire la încasarea

sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Întreprinderea individuală „Petru Reniță” și

menținută hotărârea Judecătoriei Basarabeasca din 29 februarie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 11 noiembrie 2015, SRL „JLC” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎI „Petru Reniță” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data de 18 august 2010, a

încheiat cu pârâtul contractul de comodat, prin care s-a obligat să transmită

pârâtului în folosință frigiderele Klimascan D400 cu nr. 182681070700171 și nr.

182681070700121, iar pârâtul s-a obligat să păstreze și să comercializeze doar

marfa transmisă de către reclamantă.

Menționează că, în baza actului de predare – primire a transmis pârâtului

frigiderele Klimascan D400 cu nr. 182681070700171 și nr. 182681070700121 în

valoare de 500 dolari SUA fiecare, însă pârâtul sistematic a încălcat obligația

asumată.

Susține că, a întrerupt livrarea produselor lactate către pârât și

reprezentanții săi s-au prezentat la sediul pârâtului pentru a ridica frigiderul, însă

au constatat că, frigiderele, care au fost transmise în baza contractului, nu sunt de

găsit.

Afirmă că, prin pretenția nr. 271/15 din 06 mai 2015, expediată în adresa

pârâtului, a solicitat achitarea sumei de 1 000 dolari SUA, care constituie valoarea

frigiderelor Klimascan D400 cu nr. 182681070700171 și nr. 182681070700121,

însă ultimul a lăsat pretenția fără răspuns.

1

Solicită încasarea de la pârât a sumei de 19 000 lei ceea ce constituie

echivalentul de 1 000 dolari SUA, costul frigiderelor și încasarea cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Basarabeasca din 29 februarie 2016 a fost

admisă acțiunea și au fost încasate de la ÎI „Petru Reniță” în beneficiul SA „JLC”

suma de 19 000 lei, cu titlu de datorie și cheltuielile de judecată în sumă de 570

lei.

Prima instanță, admițând cerința privind încasarea sumei datorate, și-a

argumentat concluzia prin constatarea faptului, încheierii între părți a contractului

de comodat din 18 august 2010 pe un termen nedeterminat, precum și neonorarea

de către pârât a obligației de restituire a frigiderelor Klimascan D400

nr.182681070700171 și nr. 182681070700121 cu costul de 500 dolari SUA

fiecare, transmise în folosință acestuia prin actul de predare – primire din data de

18 august 2010, astfel, conform pct. 4.2 al contractului, urmează a fi încasată

contravaloarea frigiderelor în sumă de 19 000 lei.

Instanța a mai reținut că, conform pct. 5.1 din contractul de comodat din

18 august 2010, acesta a fost încheiat pe un termen nedeterminat, iar prin prisma

art. art. 575 alin. (1) și 864 alin. (3) din Codul civil, creditorul este în drept să

pretindă oricând de la debitor executarea obligației contractuale de restituire a

bunurilor.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2016 a fost respins apelul

declarat de către ÎI „Petru Renița” și menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 28 septembrie 2016, ÎI „Petru Renița” a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri

cu privire la respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece instanțele ierarhic inferioare au aplicat eronat normele de

drept material, și anume, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată și au

interpretat eronat legea.

Menționează că, nu este de acord cu concluzia instanței cu privire la

aplicarea termenului de prescripție, deoarece în speță, curgerea termenului de

prescripție urma a fi calculat în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (2) din

Codul civil, pe motiv că, contractul de folosință a frigiderelor din 18 august 2010

depindea direct de un alt contract încheiat între părți cu privire la livrarea

produselor lactate.

Relevă că, conform pct. 2.3.2. al contractului de comodat, frigiderele

urmau a fi folosite conform destinației lor, prevăzute la pct. 1.1. al contractului,

pentru păstrarea și realizarea înghețatelor și altor produse livrate doar de către SA

„JLC”.

Invocă că, în cadrul ședințelor de judecată, intimatul a afirmat întreruperea

livrărilor de produse lactate, în temeiul contractului de bază, încă în anul 2010,

respectiv, instanțele de judecată urmau să concluzioneze că, odată cu întreruperea

livrărilor de marfă, a devenit imposibilă executarea de către recurent a condițiilor

contractului de comodat.

2

Afirmă că, nu cunoaște motivele întreruperii de către intimat a livrărilor de

marfă, însă este cert că, începând cu data întreruperii livrărilor, intimatul cunoștea

sau cel puțin trebuia să cunoască despre faptul aflării nejustificate a frigiderelor în

folosința recurentului.

Astfel, susține că, intimatul a cunoscut despre încălcarea dreptului său,

începând cu data întreruperii livrărilor de marfă.

Mai invocă că, instanțele de judecată au încălcat principiului

contradictorialității în privința admisibilității și discutării probelor din dosar,

deoarece, nu au fost apreciate corespunzător argumentele și probele prezentate în

susținerea poziției sale, nu au fost examinate declarațiile martorului Raisa Renița,

instanțele invocând doar prevederile art. 210 alin. (1) din Cod Civil.

Consideră că, refuzul instanțelor de judecată de a examina în mod

corespunzător declarațiile acestui martor sunt nejustificate și îi încalcă dreptul la

un proces echitabil.

Prin referința depusă la data de 18 noiembrie 2016 SA „JLC” a solicitat

respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei

integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost declarat în termen, or,

din materialele cauzei rezultă că, recurentul a recepționat copia deciziei instanței

de apel la data de 03 august 2016 (f. d. 111), iar cererea de recurs a fost depusă

de către acesta la data de 28 septembrie 2016 (f. d. 118).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-

a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

3

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de

desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către ÎI „Petru

Reniță” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței

CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere

îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea

de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16

aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎI „Petru Reniță”, asemenea

aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul ÎI „Petru Reniță” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin.

(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

4

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Întreprinderea individuală „Petru Reniță” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Iulia Sîrcu

judecătorul

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

5