2r-169/20 — constatarea faptului ce are valoare juridică
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea faptului ce are valoare juridică
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-169/20 — constatarea faptului ce are valoare juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2r-169/20 Prima instanță: (Judecătoria Ungheni) M. Ulinici Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, V. Buhnaci, V. Sîrbu D E C I Z I E 18 martie 2020 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu, în cauza civilă, la cererea petiționarei Boța Maria, persoană interesată Primăria orașului Nisporeni, Serviciul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului valabilității actului juridic, împotriva încheierii din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu din motivul neînlăturării în termenul acordat a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel, constată: La 20 aprilie 2018, petiționara Boța Maria a solicitat constatarea faptului valabilității contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață.
Prin hotărârea din 14 octombrie 2019 a Judecătoriei Ungheni, s-a respins cererea petiționarea Boța Maria cu privire la constatarea faptului valabilității actului juridic. La data de 13 noiembrie 2019, Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 14 octombrie 2019 a Judecătoriei Ungheni și fără plata taxei de stat (f.d. 74). Prin încheierea din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Boța Maria și s-a acordat termen până la data de 10 ianuarie 2020 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea apelului motivat (f.d. 82-84). Prin încheierea din 15 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a acordat apelantei Boța Maria termen suplimentar până la data de 24 ianuarie 2020 pentru 1 achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea apelului motivat (f.d.
87-89). La data de 21 ianuarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Boța Maria a depus cerere de apel motivată (f.d. 91-93). Prin încheierea din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu din motivul neînlăturării în termenul acordat a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel (f.d. 96-98). La 13 februarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu, a declarat recurs împotriva încheierii din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului cu casarea încheierii contestate. În motivarea recursului, a menționat că nu a recepționat încheierea instanței de apel din 15 ianuarie 2020, prin care nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat termen pentru prezentarea bonului de achitarea a taxei de stat.
În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 28 ianuarie 2020, dar date ce ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă la dosar lipsesc. Astfel recursul declarat la data de 13 februarie 2020, este în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând recursul declarat, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din materialele cauzei rezultă că la data de 13 noiembrie 2019, Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 14 octombrie 2019 a Judecătoriei Ungheni și fără plata taxei de stat (f.d. 74). În conformitate cu art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.
În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit. d), e) și h) pot fi incluse într-o cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărârii integrale. În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea 2 participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Boța Maria și s-a acordat termen până la data de 10 ianuarie 2020 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea apelului motivat (f.d. 82-84). Încheierea în cauză a fost recepționată de Boța Maria la data de 09 ianuarie 2020, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 86). Ulterior, prin încheierea din 15 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a acordat apelantei Boța Maria termen suplimentar până la data de 24 ianuarie 2020 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea apelului motivat (f.d. 87-89). La data de 21 ianuarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Boța Maria a depus cerere de apel motivată, însă nu a prezentat dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 112,50 de lei (f.d.
91-93). În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Astfel prin încheierea din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu din motivul neînlăturării în termenul acordat a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel privind prezentarea dovezii de plată a taxei de stat. Pornind de la prevederile normelor de drept menționate, Colegiul conchide că instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu, or apelanta nu s-a conformat dispozițiilor încheierii din 15 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău și nu a prezentat instanței de apel dovada de achitare a taxei de stat în termenul stabilit.
Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că nu poate fi reținut argumentul recurentei cu referire la faptul că nu a recepționat încheierea instanței de apel, prin care nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat termen pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat. Contrar celor invocate de recurentă, din materialele cauzei urmează că la data de 09 ianuarie 2020, Boța Maria a recepționat încheierea din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Boța Maria și s-a acordat termen până la data de 10 ianuarie 2020 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea apelului motivat, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d.
86). Iar la 21 ianuarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Boța Maria a depus cerere de apel motivată, însă nu a prezentat dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 112,50 de lei. La caz, Colegiul relevă că recurenta nu a dat dovadă de diligență și bună credință în realizarea drepturilor sale, și astfel soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată privind restituirea cererii de apel în rezultatul nelichidării neajunsurilor, este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor 3 Omului și a Libertăților Fundamentale, avînd în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen.
Or, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Malahov vs. Moldova), denotă că „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi supus limitărilor, or art. 6 § 1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele acestui scop. Limitările inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o ”instanță judecătorească” nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Din considerentele menționate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu și de a menține încheierea din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Boța Maria, reprezentată de avocatul Tîmbur Sergiu. Se menține încheierea din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea petiționarei Boța Maria, persoană interesată Primăria orașului Nisporeni, Serviciul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului valabilității actului juridic. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.