Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.02.2020
inadmisibil

2rhc-4/20 — încasarea sumei

HOTĂRÂRE
26.02.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumei
Temei legal
temeiurile declararii revizuirii
Citează această cauză
2rhc-4/20 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rhc-4/20 Prima instanță: Judecătoria Bălți (jud. D. Gherasim) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. N. Chircu, A. Albu, A. Toderaș) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. T. Vieru, I. Bejenaru, I. Oprea, P. Moraru, O. Sternioală) Î N C H E I E R E 26 februarie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru Mariana Pitic Nicolae Craiu examinând cererea de revizuire depusă de către Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” împotriva Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei din 22 iulie 2015 a Curții Supreme de Justiție, c o n s t a t ă: La data de 21 august 2014 Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data 26 noiembrie 2012 Judecătoria Comercială de Circumscripție prin hotărârea nr. 2e-1339/2012, a intentat procesul de lichidare față de Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga- Lux”, fiind transmisă gestionarea societății lichidatorului Dorin Ciobanu. A menționat că în urma restabilirii evidenței contabile și a inventarierii masei debitoare s-a constatat că în perioada lunii februarie a anului 2008 între reclamant și Societatea cu Răspundere Limitată „Cospamo” au fost stabilite relații contractuale, în rezultatul cărora ultima a acumulat față de Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” o datorie în sumă de 110 000 de lei, fapt confirmat prin Raportul independent de audit întocmit de Societatea pe Acțiuni „Total Audit”.

A explicat că, la 6 noiembrie 2008 Societatea cu Răspundere Limitată „Cospamo” a fost radiată din Registrul de stat, în rezultatul reorganizării prin absorbție de către Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere 1 Limitată. Astfel, în urma absorbirii, Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată a devenit succesor de drept al Societății cu Răspundere Limitată „Cospamo”, ceea ce rezultă că reclamanta are dreptul de a pretinde executarea obligațiilor pecuniare ale Societății cu Răspundere Limitată „Cospamo” față de Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” de la succesorul Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată. A afirmat că pîrîta ignoră și fără careva temei nu își execută obligațiile corespunzătoare, cu bună-credință și în modul stabilit de lege.

A mai adăugat că în cazul în care pîrîta nu execută în termen obligația de achitare a datoriei restante și folosește mijloacele bănești ce aparțineau reclamantei, în interesele sale personale, debitorul este obligat să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat, prin încasarea unei dobânzi prevăzute de art. 585, 619 alin. (2) din Codul civil. Reclamanta a specificat că la data 3 martie 2014 a expediat în adresa Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată somația nr. 2e-1339/2012 cu cerința de a efectua transferul datoriei restante pe contul de acumulare gestionat de lichidator. Însă, până în prezent, pârâta nu a executat cerințele reclamantei și nu a prezentat nici o propunere rezonabilă de tranșare amiabilă a litigiului ivit.

Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” a solicitat încasarea de la Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată a datoriei în sumă de 110 000 de lei și a dobânzii de întârziere aferente, calculate conform art. 619 din Codul civil. În cadrul examinării cauzei, Societatea cu Răspundere Limitată ”Beșleaga- Lux” și-a concretizat cerințele din acțiune în partea dobânzii de întârziere solicitând încasarea din contul Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată a dobânzii de întârziere în mărime de 8 020 de lei. Prin hotărârea din 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Bălți a fost admisă acțiunea înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” și s-a încasat din contul Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată în beneficiul reclamantei suma de 118 020 de lei, precum și taxa de stat în mărime de 3 540,60 de lei.

Prin decizia din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Bălți a fost admis apelul depus de Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, s-a casat hotărârea primei instanțe și s-a emis o hotărâre nouă de respingere a acțiunii. Prin decizia din 22 iulie 2015 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux”, s-a casat decizia din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Bălți și s-a menținut hotărârea din 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Bălți. La data de 30 decembrie 2019 Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 22 iulie 2015 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii de revizuire a invocat că la data de 15 mai 2019 a descoperit unele înscrisuri, prin care se confirmă că datoria Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, succesor în drepturi al Societății cu 2 Răspundere Limitată „Cospamo” în mărime de 110 000 de lei a fost achitată deplin, fapt ce se confirmă prin dispozițiile de încasare nr. 7 din 25 martie 2008 și nr. 11 din 7 aprilie 2008. A menționat că datoria Societății cu Răspundere Limitată „Cospamo” a apărut în baza livrării a 20 000 de bucăți de plăci de carton în sumă de 110 000 de lei de către Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” în temeiul facturii fiscale seria SX nr. 3161941 din 20 februarie 2008. A adăugat că aceste înscrisuri nu au fost prezentate anterior, deoarece au fost descoperite în arhiva documentară a Societății cu Răspundere Limitată „Cospamo” abia în luna mai a anului curent.

A invocat prevederile art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, conform căruia revizuirea se declară în cazul în care: au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei. În drept și-au întemeiat cererea de revizuire în baza dispozițiilor art. 447 alin. (1) lit. b), 448 alin. (2), 449 lit. b), 450 lit. b) din Codul de procedură civilă, art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 1216 din 3 decembrie 1992 a taxei de stat. Recurentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din 22 iulie 2015 a Curții Supreme de Justiție cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și pasibilă de a fi respinsă ca inadmisibilă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 450 lit. b) din Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoștință de circumstanțele sau faptele esențiale ale cauzei care nu i-au fost și nu puteau să-i fie cunoscute anterior, dar nu mai târziu de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, încheierii sau deciziei – în cazul prevăzut la art.449 lit. b). Conform art. 451 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art.447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexându-se probele ce le confirmă.

În temeiul art.453, alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite unul din următoarele acte de dispoziție: încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că revizuenta Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc la data de 30 decembrie 2019 a depus cerere de revizuire a deciziei din 22 iulie 2015 a Curții Supreme de Justiție, în conformitate cu art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, invocând că i-au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute anterior adoptării decizii a cărei revizuire solicită.

3 Pentru a invoca acest temei de drept, Colegiul judiciar menționează că circumstanțele sau faptele date trebuie să existente până la data pronunțării hotărârii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente și pertinente, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă.

Concomitent, Colegiul notează că circumstanțele nou-descoperite pot fi definite ca totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile, care au o importanță esențială pentru soluționarea justă a cauzei civile, totodată, având putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost cunoscute revizuentului anterior, dar existau până la momentul pronunțării hotărârii, care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă și dacă revizuentul dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.

Prin urmare, pentru a redeschide procesul pe temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă este important ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii, a cărei revizuire se cere, despre aceste circumstanțe sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.

Astfel, cu referire la prevederile enunțate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție remarcă că cele invocate de Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc, în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă or, revizuenta făcând referire la dispozițiile de încasare nr.7 din 25 martie 2008 și nr. 11 din 7 aprilie 2008 (dovada achitării sumei de 110 000 de lei formată în baza facturii fiscale seria SX nr. 3161941), care în opinia sa confirmă circumstanțe esențiale ale cauzei, nu a făcut dovada faptului că nu a cunoscut aceste circumstanțe anterior emiterii deciziei instanței de recurs și nu a avut posibilitatea de a le cunoaște.

În acest context, se mai reține că Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată nu a fost lipsită, în sensul art. 56 alin. (1) și art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, să reclame probe, să formuleze cereri și să prezinte instanței de judecată dovezile de care dispune. Așadar, revizuenta Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc nu a făcut dovada faptului că în 4 procesul examinării cauzei a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele enunțate pentru soluționarea cauzei. În consecință, argumentele invocate de revizuientă nu cad sub incidența prevederilor art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, și ca rezultat indică la caracterul declarativ al cererii de revizuire, fiind lipsită de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului cu soluția dată de instanța de recurs, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a revizuirii.

Or, cele specificate în cererea de revizuire nu pot fi calificate altfel, decât o încercare a revizuentei de a crea o vizibilitate falsă privind existența unui temei de drept, la caz, a unui temei de revizuire. Revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, care înseamnă că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, iar competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere printre altele, că atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (cazul Brumărescu contra României). Principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești cere că nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceiași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (cazul Roșca contra Moldovei). În contextul dat, urmează a se preciza că admiterea cererii de revizuire ar contravine și principiului securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul lucrului judecat și ar constitui o violare a art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Din considerentele menționate și având în vedere că temeiul invocat de revizuentă nu corespunde prevederilor art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc ca fiind inadmisibilă.

5 În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea Comercială „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Alexandru Panciuc împotriva deciziei din 22 iulie 2015 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Beșleaga-Lux” împotriva Societății Comerciale „Pandalex” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru Mariana Pitic Nicolae Craiu 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-11-20
0,95
2r-623/19 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2r–623/19 Prima instanță: Judecătoria Bălți (sediul central) (jud. V. Pădurari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu) D E C I Z I E 20 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2021-01-27
0,93
2ra-103/21 — încasarea sumelor restante
Dosarul nr. 2ra-103/21 2ra-1769/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (jud. I. Chirtoacă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruţă) Î N C H E I E R E 27 ianuarie 2021 mun. Chişin
CSJ 2018-09-26
0,93
2ra-1746/18 — incasarea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-1746/18 Prima instanță: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud. A. Donos) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă) ÎNCHEIERE 26 septembrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comer
CSJ 2017-03-15
0,93
2rac-96/17 — încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere
prima instanţă, Judecătoria Centru, mun. Chişinău dosarul nr. 2rac-96/2017 judecător: G. Bivol instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahapol Î N C H E I E R E 15 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Ci
CSJ 2016-09-07
0,93
2rc-720/16 — Tabelul definitiv al creanței
Prima instanţă: D.Corolevschi dosarul nr.2rc-720/16 Curtea de Apel Bălţi Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 07 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă