2r-51/20 — incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- cuprinsul cererii de recurs
2r-51/20 — incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2r-51/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – D. Băbălău Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Panov Î N C H E I E R E 19 februarie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Serghei Condrea, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată cu valoare redusă înaintată de SA „Apă Canal Chișinău” către Serghei Condrea cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 07 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de Serghei Condrea în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, c o n s t a t ă : La 02 aprilie 2019, SA „Apă Canal Chișinău” s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva lui Serghei Condrea, solicitând încasarea datoriei în mărime de 1 604, 32 lei și a taxei de stat în mărime de 270 lei.
Prin hotărârea din 04 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Apă Canal Chișinău” a fost admisă integral. Împotriva hotărârii primei instanțe, la 24 iulie 2019, Serghei Condrea a declarat apel, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea apelantului Serghei Condrea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, a fost scutit apelantul integral de la plata taxei de stat la depunerea apelului. Totodată, nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat apelantului Serghei Condrea termen, pentru prezentarea apelului motivat, în limba de stat, până la data de 04 noiembrie 2019 (f.d.73-74).
Totodată, apelantului i s-a explicat că, în caz contrar apelul va fi restituit. Prin încheierea din 07 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de Serghei Condrea în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. La 12 decembrie 2019, Serghei Condrea a contestat cu recurs încheierea din 07 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, menționând că nu este de acord cu soluția instanței de apel. 1 La 18 februarie 2020, SA „Apă Canal Chișinău”, prin intermediul reprezentantului Alexandru Lupușor, a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia. Examinând materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Serghei Condrea urmează a fi restituit din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. b1) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art. 437 alin. (1). În conformitate cu art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.
În conformitate cu art. 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței la care se depune recursul; b) numele, denumirea, calitatea procesuală a recurentului sau a persoanei ale cărei interese le reprezintă, adresa lor; c) numele sau denumirea, adresa intimatului; e) denumirea instanței care a emis decizia în apel, data pronunțării și dispozitivul deciziei, argumentele admiterii sau respingerii apelului; f) esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective; g) data declarării recursului și semnătura recurentului.
Studiind materialele cauzei, în contradictoriu cu circumstanțele invocate în cererea de recurs, Colegiul a stabilit că cererea de recurs depusă de Serghei Condrea asupra încheierii din 07 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu este dactilografiată, în cererea de recurs nu sunt indicate esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective, or în lipsa acestor elemente obligatorii, instanța de recurs este în imposibilitate de a verifica legalitatea încheierii contestate. În circumstanțele date, cererea de recurs depusă de către Serghei Condrea contravine în mod vădit prevederilor art. 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul subliniază că Serghei Condrea, înaintând recursul nemotivat la 12 decembrie 2019, a avut suficient timp pentru a depune recurs motivat, or, recursul a fost numit spre examinare pentru 12 februarie 2020, informația despre data examinării recursului fiind plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Prin urmare, recurentul era obligat să depună cererea de recurs cu indicarea esenței și temeiurilor acestuia în termen, adică până la data examinării propriu-zisă a recursului, însă nu și-a exercitat dreptul procedural.
Instanța de recurs consideră necesar de menționat și faptul că, recurentul, fiind conștient că a depus încă la 12 decembrie 2019 doar cererea de recurs nemotivată, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale, fapt, însă, ignorat de aceasta. Totodată în cauza Weissman și alții versus România (nr. 63945/00 din 24 mai 2006), Curtea a indicat că statele urmează să respecte un just echilibru între interesul 2 de a promova o bună administrare a justiției și pe de altă parte interesul reclamanților de a prezenta argumentele lor în fața tribunalelor naționale.
Astfel, instanța de recurs remarcă ca fiind indubitabilă obligația recurentului de a întocmi cererea de recurs în conformitate cu cerințele Legii, aceasta este necesară într-o societate democratică și urmărește scopul unei bune administrări a justiției în stat, iar restituirea recursului nefiind disproporționată în raport cu acest scop. În acest context, instanța de recurs notează că în conformitate cu art. 56 alin (3) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
De altfel, instanța de recurs reiterează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, or, prevederile art. 15 din Codul de procedură civilă, stipulează expres că participanții la proces și alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăți ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condițiile legii. Față de cele expuse, instanța de recurs consemnează că art. 6 § 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
Instanța europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o instanță” nu este absolut. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul a fost depus cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de Serghei Condrea împotriva încheierii din 07 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. b1), 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Serghei Condrea împotriva încheierii din 07 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată cu valoare redusă înaintată de SA „Apă Canal Chișinău” către Serghei Condrea cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.