2ra-220/20 — cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului subiectiv ca urmare a detenției în condiții inumane și degradante

Dosarul nr. 2ra-220/20

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani – P. Harmaniuc

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna

ÎNCHEIERE

05 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Valeriu Condrea

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului

subiectiv ca urmare a detenției în condiții inumane și degradante,

împotriva deciziei din data de 17 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au respins apelurile declarate de către Valeriu Condrea și Ministerul Justiției, s-a

menținut hotărârea din data de 13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani,

constată:

La 25 iulie 2018 Valeriu Condrea a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Justiției, prin care a solicitat constatarea faptului încălcării dreptului

subiectiv ca urmare a detenției în condiții inumane și degradante.

În motivarea cererii de chemare în judecată Valeriu Condrea a indicat că a fost

deținut în Penitenciarul nr. 13 din mun. Chișinău în perioada 02 aprilie 2013 - 29 iulie

2015 în condiții inumane de detenție.

Reclamantul a menționat că au fost comise mai multe încălcări și anume refuzul

în acordarea asistenței și tratamentului medical necesar deținuților și condamnaților

garantate de Stat; aprovizionarea cu medicamente conform diagnozei maladiilor de care

suferă: xxxxx, aprovizionarea cu haine, lenjerie de pat, obiecte de uz casnic, mașină de

frezat, veselă de bucătărie și altele; dotarea cu saltele cu un grad avansat de uzură, rupte

și murdare; achitarea energiei electrice din cont propriu a deținuților și condamnaților,

economia energiei electrice prin deconectarea zilnică a acesteia între orele 02:00-05:00,

10:00-12:00 și 14:30-16:30; asigurarea insuficientă a celulelor cu lumină, lipsa

accesului direct la lumina soarelui; suprafața insuficientă a celulelor în raport cu

numărul deținuților și condamnaților; asistența juridică redusă a deținuților și

condamnaților; neaprovizionarea deținuților cu alimente pe parcursul deplasării la

1

procesele de judecată; refuzul administrației Penitenciarului de a deține persoanele care

nu fumează în celule separate de cele care fumează; procurarea materialelor de

construcție și de reparație a celulelor penitenciarului din contul deținuților; încălzire

insuficientă în perioada de iarnă; lipsa condițiilor minime necesare pentru igienă

personală a deținuților; alimentarea cu produse alimentare de o calitate joasă și în

condiții anti-sanitare.

Valeriu Condrea a relatat că deținerea în Penitenciarul nr. 13 din mun. Chișinău în

perioada 02 aprilie 2013 - 29 iulie 2015 i-a provocat afectarea stării sănătății, care se

confirmă prin buletinul de analize nr. A22559 din 11 iunie 2015 și extrasul din fișa

medicală nr. 157/385 din 01 decembrie 2016.

În aceste circumstanțe reclamantul a considerat că este îndreptățit de a solicita

constatarea faptului încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art. 25 din Constituția

Republicii Moldova, art. 3 și 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale ca urmare a detenției în condiții inumane și

degradante.

Prin hotărârea din data de 13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani s-a admis parțial cererea de chemare în judecată, s-a constatat încălcarea

drepturilor lui Valeriu Condrea, prevăzute și garantate de art. 3 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ca

urmare a detenției în condiții inumane și degradante. În rest, pretenția în partea ce

vizează constatarea încălcării drepturilor prevăzute de art. 25 din Constituția Republicii

Moldova, precum și art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale s-a respins, ca fiind neîntemeiată. ( f.d.176,182-

188, vol.I)

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 17 aprilie 2019 a respins

apelurile declarate de către Valeriu Condrea și Ministerul Justiției, a menținut hotărârea

din data de 13 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. ( f.d. 62,63-

67, vol.II)

Instanțele de judecată au concluzionat că pretenția lui Valeriu Condrea cu privire

la violarea art. 3 din CEDO este întemeiată, ori faptul aflării lui în detenție în condiții

inumane și degradante au fost confirmate, atât prin constatările expuse în rapoartele

naționale elaborate la acest capitol, cât și în rapoartele mecanismelor internaționale.

Referitor la pretenția lui Valeriu Condrea privind încălcarea art. 25, alin. (1) și (6)

din Contituție și art. 5 din CEDO instanțele de judecată au reținut că aceasta nu este

întemeiată, ori nu se atestă prezența indicilor de încălcare a dreptului lui Valeriu

Condrea prevăzute de normele de drept menționat.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 06 iunie 2019, prin intermediul Curții de

Apel Chișinău, Ministerul Justiției a depus recurs, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii instanței de fond cu emiterea

unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată. (f.d.76-79, vol. II)

În motivarea recursului Ministerul Justiției a indicat că instanțele de judecată au

apreciat arbitrar probele prezentate, nu au constatat și nu au elucidat pe deplin

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, iar circumstanțele pe care

instanțele le-au considerat constatate nu au fost dovedite cu probe veridice și suficiente.

2

La aprecierea condițiilor de detenție trebuie luate în considerație principalele

puncte de reper și anume dacă s-a depășit nivelul minim de severitate prin prisma art.

3 din Convenția europeană; efectele cumulative ale acelor condiții; precum și durata

detenției.

La caz, nu s-a adeverit faptul că Valeriu Condrea a fost supus unui tratament

inuman și degradant, nefiind încălcate prevederile art. 3 CEDO, prin deținerea, conform

alegațiilor lui, în condiții de insuficiență de lumină naturală, lipsa ventilației, hrană

insuficientă și de proastă calitate.

Ministerul Justiției a subliniat că deținerea reclamantului a avut loc în condiții

compatibile cu respectul față de demnitatea sa umană, astfel, încât detenția la care a fost

supus nu i-a cauzat acestuia suferințe de o intensitate ce depășesc nivelul admisibil al

suferințelor cauzate în detenție. Valeriu Condrea fiind asigurat cu minimul necesar

pentru trai, cu respectarea normelor stabilite și cu întreprinderea altor măsuri pentru

menținerea și îmbunătățirea condițiilor de detenție în instituțiile penitenciare.

La 05 noiembrie 2019, în conformitate cu art. 439, alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs intimatului, informând

că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod

corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia (f.d. 84).

Valeriu Condrea la 13 noiembrie 2019 a depus referință la recursul înaintat de

către Ministerul Justiție, prin care a susținut hotărârea instanței de fond și decizia

instanței de apel, indicând că sunt legale, ori s-a constatat violarea drepturilor sale prin

deținerea în condiții inumane, crude și degradante, iar recursul declarat de către

Ministerul Justiției este declarativ și fără suport. ( f.d. 92-93, vol.II)

În conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de procedură civilă,

instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat cu recurs, dacă

cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost

depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din data de 17 aprilie

2019 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De asemenea, aceasta este depusă de către

Ministerul Justiției, care este îndreptățit să o conteste, nefiind depusă repetat.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi restabilit.

Prin scrisoarea din 17 mai 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților

la proces copia deciziei integrale din 17 aprilie 2019 (f.d.70), însă date despre

recepționarea deciziei contestate nu sunt la materialele cauzei. Totodată, este de

menționat că decizia instanței de apel a fost publicată pe portalul instanțelor naționale

de judecată la 17 mai 2019.

Drept consecință, instanța de recurs consideră că cererea dedusă judecății a fost

declarată în termenul prevăzut de lege.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul

3

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că cererea de recurs formulată de către Ministerul Justiției, este inadmisibilă,

pentru motivele ce succed.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă că

Ministerul Justiției a indicat argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele

de judecată au apreciat înscrisurile probatorii și au constatat circumstanțele cauzei. Nu

pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea

probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu pot

constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres

stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) din Codul de procedură civilă

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4).

Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să

posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat

de către Ministerul Justiției, asemenea aspecte nu se regăsesc.

În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține obiecții

de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel,

primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în

care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

4

Drept urmare, se reține că argumentele invocate de către recurent nu pot constitui

temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum

formal invocă Ministerul Justiției, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către Ministerul Justiției, inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440, alin.

(1) și (11) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul, declarat de către Ministerul Justiției, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Iurie Bejenaru

5