2ra-92/20 — incasarea prejudiciului cauzat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea prejudiciului cauzat
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-92/20 — incasarea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ra-92/20 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, judecător – A. Mironov Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul, judecători – R. Petrov, N. Bondarenco, S. Pilipenco Î N C H E I E R E 05 februarie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Alexandr Bogatu și avocatul său Victor Babără, în cauza civilă la cererea înaintată ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA către Alexandr Bogatu cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, împotriva deciziei din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Alexandr Bogatu, fiind menținută hotărârea din 25 martie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, c o n s t a t ă: La 14 mai 2018, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandr Bogatu, solicitând încasarea din contul lui Alexandr Bogatu în beneficiul său a despăgubirii de asigurare în sumă de 31 190 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 935,07 lei.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 01 noiembrie 2017, în satul Balabanu, raionul Taraclia, a avut loc accidentul rutier cu implicarea autovehiculelor de model „Mercedes 208”, cu n/î XXXXXXXX, și „Menci Semiremorcă”, cu n/î XXXXXXXX. Prin procesul-verbal cu privire la contravenție nr. XXXXXXXX, Alexandr Bogatu a fost recunoscut vinovat de producerea accidentului rutier, fiind conducător al autovehiculului de model „Mercedes 208”, cu n/î XXXXXXXX.
În temeiul contractului de asigurare de răspundere civilă auto internă nr. XXXXXXXX din 08 septembrie 2017, încheiat între ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA și Boris Culev, pe care îl deținea Alexandr Bogatu la data producerii accidentului rutier, pentru autovehiculul de model „Mercedes 208”, cu n/î XXXXXXXX a fost achitată despăgubirea de asigurare în mărime de 31190 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 16860 din 20 noiembrie 2017. 1 Conform contractului menționat, Alexandr Bogatu nu era inclus în calitate de subiect asigurat al contractului de asigurare de răspundere civilă auto internă nr. XXXXXXXX din 08 septembrie 2017. Prin urmare, în scopul valorificării posibilității de restituire benevolă a sumei achitate, reclamanta s-a adresat către Alexandr Bogatu cu cerere prealabilă repetată privind recuperarea despăgubirii de asigurare nr. 808 din 28 martie 2018. Răspuns la solicitarea înaintată nu a primit.
Prin hotărârea din 25 martie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, cererea de chemare în judecată a fost admisă. S-a încasat de la Alexandr Bogatu în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA suma de 31 190 lei cu titlu de recuperare a despăgubirii de asigurare pentru prejudiciul material cauzat în urma comiterii contravenției. S-a încasat de la Alexandr Bogatu în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA suma de 935,70 lei cu titlu de taxă de stat la depunerea acțiunii. Prin decizia din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Cahul, a fost respinsă cererea de apel depusă de Alexandr Bogatu, fiind menținută hotărârea din 25 martie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia. Pentru a decide astfel, instanța de apel a respins argumentele apelantului cu privire la pretinsele încălcări de procedură la evaluarea prejudiciului cauzat prin accidentul rutier, precum și cu privire la valoarea exagerată a acestuia.
Or, suma despăgubirii de asigurare constituie valoarea pagubei real-suportate, astfel încât, invocând nemulțumirea față de actul defecțiunilor din 10 noiembrie 2017, apelantul nu a prezentat în cadrul examinării cauzei probe admisibile și pertinente, în sensul art.121,122 din Codul de procedură civilă, care ar demonstra că valoarea pagubei real suportate în accidentul rutier din 01 noiembrie 2017 este mai mică decât suma de 31190 lei, sumă indicată în actul defecțiunilor semiremorcii întocmit de către „Iunes-Grup” SRL. La 05 noiembrie 2019, Alexandr Bogatu și avocatul său Victor Babără, au contestat cu recurs decizia din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Cahul.
În motivarea recursului au invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii. Suplimentar, s-au indicat argumente similare celor din cererea apel, și anume încălcări de procedură în cadrul evaluării prejudiciului cauzat în urma producerii accidentului rutier, valoarea estimată a lucrărilor de reparație, precum și volumul lucrărilor. Astfel, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Cahul și a hotărârii din 25 martie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, cu pronunțatea unei noi decizii prin care acțiunea ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA să fie respinsă integral.
La 05 decembrie 2019, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Alexandr Bogatu și avocatul său Victor Babără, este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare 2 a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Cahul a fost pronunțată la 11 septembrie 2019 și expediată participanților la proces la 27 septembrie 2019 (f.d. 215, vol. I), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării acesteia de către părți. Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Cahul a fost înregistrat la 05 noiembrie 2019, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.
În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind 3 admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Alexandr Bogatu și avocatul său Victor Babără. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Alexandr Bogatu și avocatul său Victor Babără. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.