2rc-181/19 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- cazurile când nu se dă curs cererii de apel
2rc-181/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2rc-181/19 Prima instanță : Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. : A. Brăgaru) Instanța de apel : Curtea de Apel Chișinău (jud. : L. Bulgac, V. Cotorobai, A. Panov) Î N C H E I E R E 24 decembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Victor Burduh Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest”, în cauza civilă, depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Elisav Nacamy” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat apelantului termen pentru înlăturarea neajunsurilor, c o n s t a t ă : La 31 ianuarie 21019, Societatea cu Răspundere Limitată „Elisav Nacamy” s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 28 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cerere de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Elisav Nacamy” a fost admisă integral. S-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Elisav Nacamy” datoria în mărime de 333 000 de lei, dobânda de întârziere pentru perioada 16 iunie 2017 – 29 ianuarie 2019 în sumă de 85 681,36 de lei și cheltuielile de achitare a taxei de stat în mărime de 12 560,44 de lei. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 26 iunie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” a declarat apel, prin care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de trimitere a cauzei spre rejudecare în prima instanță.
Prin încheierea din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea Societății cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” de amânare a plății taxei de stat și nu a fost dat curs cererii de apel cu acordarea unui termen apelantei până la 1 30 septembrie 2019 pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 9 420 de lei. La 27 septembrie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” a depus cerere de strămutare a cauzei într-o altă instanță egală în grad. Prin încheierea din 6 noiembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea de strămutare și s-a remis cauza civilă, pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău. La 28 noiembrie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” a declarat recurs împotriva încheierii din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău invocând dezacordul cu încheierea contestată.
În conformitate cu art. 426 alin.(3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind cererea de recurs, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o restitui din următoarele motive. În conformitate cu art. 4261 lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. Recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.
Colegiul constată că, prin încheierea din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins de stat și nu a fost dat curs cererii de apel cu acordarea unui termen apelantei până la 30 septembrie 2019 pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 9 420 de lei. Potrivit art. 368 alin. (3) Codul de procedură civilă (în redacția Legii nr.14 din 05 aprilie 2018 cu privire la modificarea și completarea actelor legislative, în vigoare din 01 iunie 2018), încheierea instanței de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată odată cu fondul. Articolul 429 alin. (2) din Codul de procedură civilă statuează că, încheierile date în apel pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs și când încheierea face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului.
În contextul dat, instanța de recurs reține că, că încheierea din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, nu este susceptibilă de a fi contestată separat cu recurs, dar numai odată cu fondul. Astfel, legislația națională pertinentă nu reglementează o cale de atac împotriva încheierii de a nu dat curs cererii de apel, fapt ce condiționează ne susceptibilitatea atacării în ordine de recurs a unei astfel de încheieri. Așa fiind, instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate în recurs, deoarece a fost declarat recurs împotriva unei încheieri, care în condițiile legii nu se supune recursului.
Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău nu este susceptibilă recursului, Colegiul Civil, 2 Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest”. În conformitate cu dispozițiile art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Activ Agro Vest” împotriva încheierii din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Victor Burduh Dumitru Mardari 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.