2ra-2234/19 — incasarea cheltuielilor suportate pentru instruire

2ra-2234/19 — incasarea cheltuielilor suportate pentru instruire (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-2234/2019

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (C. Roșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, V. Buhnaci, G. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

18 decembrie 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră împotriva lui Andrei Canna privind încasarea

cheltuielilor suportate pentru instruire,

împotriva deciziei din 25 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 06 noiembrie 2017, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus

cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Canna privind încasarea

cheltuielilor suportate pentru instruire și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a indicat că, la 01 octombrie 2013, prin

ordinul șefului Departamentului Poliției de Frontieră nr. 1070/ps, pîrîtul Canna

Andrei a fost angajat în serviciu în funcția de inspector al unității de control al

frontierei a sectorului Poliției de Frontieră „Larga” a Direcției regionale Nord, iar

deoarece pentru funcția pe care urma să o îndeplinească pîrîtul, era necesară o

pregătire specială, prin ordinul șefului Departamentului Poliției de Frontieră nr.

1070/ps din 01 octombrie 2013 acesta a fost detașat la Colegiul Național al Poliției

de Frontieră, pentru urmarea cursurilor de instruire inițială pe perioada 01 octombrie

2013 – 31 ianuarie 2014.

A menționat că, ulterior pîrîtul a înaintat raport către Departamentul Poliției de

Frontieră prin care a solicitat eliberarea din serviciu și astfel la 19 mai 2014, prin

ordinul șefului Departamentului Poliției de Frontieră nr. 554/ps, pîrîtul a fost

eliberat din serviciu în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) lit.d) (transfer

într-o altă autoritate publică) al Legii nr. 283 din 28 decembrie 2011 cu privire la

Poliția de Frontieră.

1

Totodată, prin ordinul dat fiind stabilită și obligațiunea pîrîtului de a restitui

cheltuielile aferente pregătirii sale, proporțional perioadei rămase de pînă la 5 ani.

A invocat că în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (11) al Legii cu privire

la Poliția de Frontieră, polițistul de frontieră care a fost înmatriculat ori a absolvit o

instituție de învățământ sau cursuri de instruire din contul Poliției de Frontieră și

căruia raporturile de serviciu i-au încetat în primii 5 ani de activitate din motive

imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile aferente pregătirii sale,

proporțional cu perioada rămasă pînă la 5 ani și astfel, deoarece pîrîtul Canna

Andrei din cei 5 ani obligatorii și-a îndeplinit serviciul în Poliția de Frontieră doar

232 de zile, reclamantul considera că acesta urmează să restituie cheltuielile pentru

instruirea sa la Colegiul Național al Poliției de Frontieră în mărimea calculată prin

împărțirea sumei cheltuielilor generale la perioada aflării în serviciu, ce constituie

7496,62 de lei.

A indicat că în scopul prevenirii unui eventual litigiu și soluționării cauzei pe

cale amiabilă, la 19 august 2014 a remis în adresa pîrîtului somația nr. 35/20/2-

1924, prin care a solicitat restituirea benevolă a despăgubirilor materiale,

informându-l că în caz contrar va fi înaintată o acțiune în instanța de judecată, însă

suma datorată nu a fost achitată.

A solicitat reclamantul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră încasarea

din contul pîrîtului Canna Andrei în beneficiului reclamantului a sumei de 7496,62

de lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru instruirea ultimului și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 18 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-

a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva lui Andrei Canna privind

încasarea cheltuielilor suportate pentru instruire.

Prin decizia din 25 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea de

apel declarată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

S-a casat integral hotărîrea din 18 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, cu adoptarea unei hotărîri noi prin care s-a respins ca tardivă cererea

de chemare în judecată înaintată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

către Canna Andrei cu privire la încasarea cheltuielilor suportate pentru instruire în

mărime de 7496,62 de lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pretinsa datorie a intimatului

în mărime de 7496,62 de lei față de apelant, s-a format la data de 19 mai 2014 – data

emiterii Ordinului cu privire la eliberarea din serviciu, astfel încât termenul de

prescripție pentru încasarea acesteia a expirat la 19 mai 2017, iar acțiunea a fost

înaintată de către apelant la 06 noiembrie 2017, respectiv peste termenul de

prescripție stabilit de lege.

Colegiul civil a menționat că, din dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. b) Cod civil

reiese că întreruperea termenului poate fi efectuată pe motivul săvârșirii unei acțiuni

din care rezultă că debitorul recunoaște datoria doar în privința unui termen în

curgere și nu poate fi întrerupt un termen deja expirat, însă apelantul nu a prezentat

careva înscrisuri din care rezultă că în interiorul termenului de 3 ani de la data

formării datoriei solicitate spre încasare, intimatul Canna Andrei a întreprins careva

acțiunii din care rezultă că datoria respectivă a fost recunoscută.

2

În consecință, Colegiul a constatat că termenul de prescripție în cazul dat nu a

fost nici întrerupt, nici suspendat în baza temeiurilor prevăzute de Lege.

Colegiul a reținut că la 19 august 2014, după expirarea termenului de

prescripție, în adresa intimatului Canna Andrei a fost expediată cererea prealabilă a

apelantului, prin care acesta a solicitat restituirea benevolă în termen de 15 zile a

cheltuielilor în mărime de 7496,62 de lei suportate pentru instruirea acestuia în

instituția de învățământ, invocînd că în caz contrar Departamentul Poliției de

Frontieră va înainta în instanța de judecată cerere pentru recuperarea despăgubirii

materiale conform legislației în vigoare și pentru neexecutarea prevederilor

contractuale, cererea prealabilă fiind recepționată de intimatul Canna Andrei la 23

august 2014 (f.d.11), adică ultima zi oferită intimatului de apelant pentru

soluționarea litigiului pe calea extrajudiciară a expirat la data de 08 septembrie 2014

inclusiv.

Însă, în contextul în care somația nominalizată a fost remisă intimatului Canna

Andrei după expirarea termenului de prescripție, urmează a se reține că potrivit art.

281 alin. (1) Cod civil, după expirarea termenului de prescripție extinctivă, debitorul

poate refuza executarea obligației, motiv pentru care instanța nu este îndreptățită de

a depăși limitele drepturilor intimatului și de a-l obliga să execute o obligațiune

pecuniară prescrisă.

Colegiul a constatat că acțiunea intimatului este prescrisă în partea pretenției

nominalizate și, deoarece intimatul Canna Andrei în cadrul examinării cauzei în

prima instanța, în ședința de judecată din 03 septembrie 2018 (f.d. 38) a invocat

omiterea de către apelant a termenului de prescripție, adică până la finalizarea

dezbaterilor judiciare, această acțiune urmează a fi respinsă ca fiind tardivă, instanța

reținând că apelantul nici nu a solicitat primei instanțe repunerea în termen, nici nu a

prezentat probe ce ar justifica repunerea acestuia în termenul de prescripție.

La 21 octombrie 2019 Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei recurate cu

emiterea unei hotărîri noi prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă

integral.

În susținerea recursului a indicat prevederile art. 432 alin. (1), (2), (4) Cod de

procedură civilă.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel a fost emisă cu

încălcarea normelor de drept material și procedural.

A menționat că la 19 august 2014 în adresa intimatului a fost expediată cerere

prealabilă, prin care s-a solicitat restituirea benevolă a cheltuielilor în mărime de

7496,62 de lei suportate pentru instruirea acestuia în instituția de învățămînt, cererea

prealabilă fiind recepționată de intimat la 23 august 2014, fapt confirmat prin aviz

de recepție. Astfel, concluzia instanței de apel precum că cererea prealabilă a fost

înaintată intimatului după expirarea termenului de prescripție, este eronată.

A susținut că în condițiile în care Canna Andrei nu a invocat drept răspuns la

cererea prealabilă dezacordul cu datoria formată, sau nu a întreprins careva acțiuni

care ar semnala dezacordul, se prezumă recunoașterea datoriei în mod tacit de către

ultimul în interiorul termenului de 3 ani de la data formării datoriei solicitate spre

încasare. În consecință, se constată întreruperea/suspendarea termenului de

prescripție în baza temeiurilor prevăzute de lege. Respectiv nu sunt aplicabile

cazului prevederile art. 281 alin. (1) Cod civil la care face referire instanța de apel.

3

A indicat că decizia instanței de apel este întemeiată pe prevederile Codului civil

aplicabil până la 01 martie 2019, astfel trimiterile instanței în decizie la actele

normei abrogate nu sunt incidente speței.

A invocat că instanțele ierarhic inferioare nu au constat și elucidat pe deplin

circumstanțele cauzei, care au importanță pentru aplicarea corectă a normelor de

drept material și procedural.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 25 iulie 2019 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 23 august

2019 (f.d.96) lipsind însă date privind recepționarea acesteia de către participanți.

Astfel, recursul declarat la 21 octombrie 2019 de Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră, se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră, este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

4

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege,

condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor

imputate instanțelor inferioare, o minimă argumentare a criticii în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună

de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell c. Irlandei,

decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului

invocate în prezenta cauză sunt similare celor indicate în procesul judecării asupra

cărora instanța de apel s-a pronunțat deja în modul corespunzător.

5

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

6