2ra-132/22 — încasarea prejudiciului material

2ra-132/22 — încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.2ra-132/22

2-20111965-01-2ra-02022022

Prima instanță - Judecătoria Soroca, sediul Florești ( jud.: E. Marandici )

Instanța de Apel - Curtea de Apel Bălți (jud. : I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)

Î N C H E I E R E

02 martie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne către Roman (Grosu) Doina

privind încasarea cheltuielilor de instruire, a valorii restante a uniformei și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 23 septembrie 2021 prin care s-a

respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Soroca, sediul Florești din 29 martie 2021,

c o n s t a t ă :

La 02 octombrie 2020, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus

împotriva pârâtei Roman (Grosu) Doina cerere de chemare în judecată solicitând

încasarea cheltuielilor suportate pentru instruire în mărime de 11098, 25 lei, a valorii

restante a uniformei în mărime de 792, 69 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivare, a indicat că la 26 iunie 2013 Roman (Grosu) Doina a depus cerere

către Departamentul Poliției de Frontieră privind angajarea sa în cadrul Poliției de

Frontieră.

La 23 iulie 2013, a înaintat cerere către Departamentul Poliției de Frontieră

privind participarea la studii în Colegiul Național al Poliției de Frontieră.

Conform extrasului nr.58 din Ordinul Directorului Colegiului Național al Poliției

de Frontieră Roman (Grosu) Doina, a fost înmatriculată în anul I de studii, începând cu

data de 19 august 2013.

Potrivit Extrasului din Ordinul șefului Departamentului Poliției de Frontieră nr.

649/ps din 19 iunie 2015, Roman (Grosu) Doina a fost angajată în funcția de inspector

al unității control al frontierei a sectorului Poliției de Frontieră „Vălcineț - feroviar” al

Direcției regionale Nord.

Reclamantul a invocat că potrivit Angajamentului semnat la 17 iunie 2019,

Roman (Grosu) Doina și-a asumat obligația ca după absolvirea instituției de

1

învățământ a Ministerului Afacerilor Interne (Colegiul Național al Poliției de

Frontieră) să restituie cheltuielile pentru instruire proporțional cu perioada rămasă

până la 5 ani în modul stabilit de Ministerul Afacerilor Interne.

La 22 iunie 2015, Roman (Grosu) Doina a semnat Contractul nr. 52/15 privind

îndeplinirea serviciului în cadrul Poliției de Frontieră.

Conform ordinului Ministrului de Interne nr. 123ef din 02 august 2019 cu privire

la transfer, Roman (Grosu) Doina a fost transferată în funcția de subofițer superior de

serviciu al Serviciului de gardă al Secției coordonare operațională a Inspectoratului de

Poliție Glodeni al Inspectoratului de Poliție (cu statut de departament) al MAI,

eliberând-o din funcția de subofițer superior al Unității control al frontierei a

Sectorului Poliției de Frontieră „Otaci” al Direcției regionale Nord a Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră.

Roman (Grosu) Doina fiind instruită conform planurilor de asigurare cu resurse

umane a Poliției de Frontieră și fiind concediată din cadrul Poliției de Frontieră, având

vechimea în serviciu mai puțin de 5 ani după absolvirea instituției de învățământ sus

menționată, este obligată să restituie cheltuielile suportate pentru instruirea acesteia, în

temeiul art. 26 alin. (4) al Legii nr. 288 din 16 decembrie 2016 cu privire la

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit certificatului calcul nr. 53/2019 din 21 august 2019 pentru instruirea

Roman (Grosu) Doina la Colegiul Național al Poliției de Frontieră, Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră a suportat cheltuieli în mărime de 63097, 54 lei.

Termenul obligatoriu de a activa în Poliția de Frontieră după absolvirea instituției

de învățământ este de 5 ani echivalentul a 1825 zile.

Roman (Grosu) Doina a activat doar 1504 zile și respectiv, ultima urmează să

restituie cheltuielile pentru instruirea sa la Centrul de Excelență în Securitatea

Frontierei, în mărimea calculată prin împărțirea sumei cheltuielilor generale la

perioada aflării în serviciu, ceea ce constituie suma de 11098, 25 lei.

Totodată echipamentul eliberat funcționarului public cu statut special care a

activat în Poliția de Frontieră, trece în folosință după expirarea termenului de

exploatare.

Reieșind din faptul că echipamentului transmis în folosință Doinei Roman

(Grosu), nu i-a expirat termenul de exploatare, iar potrivit normelor de asigurare cu

echipament a polițiștilor de frontieră stabilite în anexa nr. 6 a Hotărârii Guvernului nr.

434 din 19 iunie 2012 cu privire la Poliția de Frontieră, aceasta urmează să

compenseze valoarea restantă a echipamentului, care conform calculelor anexate

constituie suma de 792, 69 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Soroca, sediul Florești din 29 martie 2021 cererea de

chemare în judecată înaintată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, s-a

admis parțial.

S-a încasat de la Roman (Grosu) Doina în beneficiul Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne valoarea restantă a uniformei în

mărime de 792,69 lei, cheltuieli pentru citarea publică în mărime de 544 lei și

cheltuieli de transport în mărime de 205,39 lei, în total suma de 1542,08 lei.

S-a încasat de la Roman (Grosu) Doina în beneficiul statului taxa de stat aferentă

examinării prezentei acțiuni, proporțional părții admise din acțiune, în mărime de 150

lei. În rest, pretențiile sau respins ca fiind neîntemeiate.

2

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că Roman (Grosu) Doina nu a

încetat raportul de muncă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, însă a fost

transferată într-o altă subdiviziune (structură de forță) a aceluiași minister.

Instanța de judecată a conchis că potrivit anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr.

778 din 27 noiembrie 2009, atât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cât și

Inspectoratul de Poliție Glodeni al Inspectoratului General al Poliției, reprezintă

autorități administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Transferul pârâtei Roman (Grosu) Doina din cadrul IGPF în cadrul IP Glodeni al

IGP, constituie transferul funcționarului într-o altă structură de forță a MAI, temei care

exclude restituirea cheltuielilor pentru instruire suportate din bugetul Ministerului

Afacerilor Interne, acțiuni ce se încadrează în prevederile art. art.33 alin.(1) al Legii

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

nr.288 din 16.12.2016, care prevede că transferul funcționarului public cu statut

special presupune numirea acestuia într-o funcție vacantă sau temporar vacantă în

cadrul aceleiași autorități administrative sau într-o altă autoritate administrativă a

Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, pct.6 art.9 capitolul II al Regulamentului privind condițiile și

modalitatea de restituire a cheltuielilor pentru instruire de către funcționarii publici cu

statut special, prevede că funcționatul public cu statut special nu va restitui cheltuielile

pentru instruire în cazul încetării raportului de serviciu în cazul transferului într-o altă

structură de forță în termen mai mare de 6 luni.

Cu referire la pretenția acțiunii privind încasarea valorii restante a echipamentului

(uniformei de serviciu), instanța a reținut că echipamentului (uniformei) transmis în

folosință pârâtei nu i-a expirat termenul de exploatare, iar potrivit normelor de

asigurare cu echipament a polițiștilor de frontieră stabilite în anexa nr. 6 din Hotărârea

de Guvern nr. 434 din 19 iunie 2012 cu privire la Poliția de Frontieră, pârâta urmează

să compenseze valoarea restantă a echipamentului, care conform calculelor anexate

constituie suma de 792,69 lei.

Nefiind de acord cu soluția instanței de fond, la 22 aprilie 2021 Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră a depus apel solicitând admiterea apelului, casarea

parțială a hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Florești din 29 martie 2021 în partea

respingerii acțiunii și pronunțarea unei noi decizii de admitere integrală a cererii de

chemare în judecată înaintată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 23 septembrie 2021, s-a respins apelul

declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Soroca, sediul Florești din 29 martie 2021.

La 19 ianuarie 2022, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 23 septembrie 2021 solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond în

partea respingerii acțiunii și emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.

Ca temei de drept recurentul a invocat art. 432, alin.(2) lit. a) din Codul de

procedură civilă.

Ca temei de drept recurentul a invocat art. 432, alin.(2) lit. a) din Codul de

procedură civilă.

În motivare a invocat că atât prima instanță cât și instanța de apel, nu a luat în

considerație și nu s-au expus asupra circumstanței invocată de către reclamant precum

3

că, Centrul de Excelentă în Securitatea Frontierei este o instituție de învățământ din

subordinea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei asigură formarea inițială și

continuă anume a subofițerilor pentru Poliția de Frontieră și nu alte instituții, fapt

prevăzut de pct. 8 al Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului de

Excelență în Securitatea Frontierei al Poliției de Frontieră.

Roman (Grosu) Doina a fost instruită la Colegiul Național al Poliției de Frontieră,

instituție de învățământ din subordinea Poliției de Frontieră în domeniul securității

Frontierei, iar pentru instruirea respectivă intimata este obligată să restituie cheltuielile

ca urmare a transferului într-o altă unitate care nu are tangență cu instituția dată.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General al Poliției

sunt două autorități publice distincte au scopuri și sarcini diferite, precum și pregătirea

profesională a angajaților se face prin metode diferite și au ca obiectiv îndeplinirea

unui serviciu public care diferă unul de celălalt.

Recurentul consideră eronată concluzia instanței de apel precum că Roman

(Grosu) Doina nu a întrunit condiția de încetare a serviciului public, indiferent de

entitate, deoarece Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră fac parte din serviciul public, doar că specificul activității, sarcinile și

scopurile sunt diferite.

Instanța de apel eronat a constatat că relațiile de serviciu cu Ministerul Afacerilor

Interne au continuat prin transferul intimatei Roman (Grosu) Doina la o altă autoritate

publică, dat fiind faptul că art. 38 alin. (1) lit. a), g) - r) și t) - w) al Legii nr. 288 din 16

decembrie 2016 cu privire la funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, prevede că raportul de serviciu al funcționarului

public cu statut special încetează în cazul transferului în o altă autoritate publică.

Roman (Grosu) Doina prin transferul într-o altă autoritate a încetat raportul de

muncă cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și astfel este obligată să

restituie cheltuielile de instruire.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează

că Curtea de Apel Bălți a pronunțat dispozitivul deciziei la 23 septembrie 2021.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Cererea de recurs declarată la 19 ianaurie 2022, Colegiul o consideră depusă în

termenul legal ținând cont că potrivit avizului de recepție, recurentul a recepționat

decizia instanței de apel motivată la 07 decembrie 2021 (f.d.154).

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

La 02 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a comunicat intimatului

recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de la

data primirii scrisorii, însă corespondența s-a returnat instanței cu mențiunea

nereclamat.

4

Până la data examinării recursului, intimatul referință nu a depus.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

5

Potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii

Mariana Pitic

Victor Burduh

6