2ra-1892/19 — recunoașterea contractului de credit ca executat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoaşterea contractului de credit ca executat
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1892/19 — recunoașterea contractului de credit ca executat (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-1892/19
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. L. Bagrin)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Simciuc, L. Pruteanu, Iu. Cotruță)
ÎNCHEIERE
04 decembrie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală
Judecătorii Victor Burduh
Galina Stratulat
examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere
Limitată „Mezeleu - Com”, prin intermediul avocatului Paciurca Iulian,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de David Gheorghe și
Societatea cu Răspundere Limitată „Mezeleu - Com” împotriva Băncii Comerciale
„Moldindconbank” Societate pe Acțiuni cu privire la recunoașterea contractului de
credit ca executat și recunoașterea dreptului la beneficierea grantului nerambursabil,
împotriva deciziei din 05 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă :
La 27 iunie 2017 David Gheorghe și SRL „Mezeleu - Com” au depus cerere de
chemare în judecată împotriva BC „Moldindconbank” SA, intervenienți accesorii
Ministerul Finanțelor și Directoratul Liniei de Creditare cu privire la recunoașterea
contractului de credit ca executat și recunoașterea dreptului la beneficierea grantului
nerambursabil, constatarea stingerii dreptului de ipotecă, constatarea stingerii dreptului
de gaj, cu radierea dreptului de ipotecă din Registrul bunurilor imobile ale OCT Fălești.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 25 mai 2012, între SRL
“Mezeleu-Com” și BC “Moldinconbank” SA a fost încheiat contractul de credit nr.
320, în cadrul Programului National de Abilitate Economică a Tinerilor RISP. În
temeiul acestui contract, BC “Moldinconbank” SA a acordat, iar societatea reclamantă
a primit un credit în sumă de 298 930 de lei, dintre care 179 358 de lei - ceea ce
constituie 60%, cu titlu de credit rambursabil, iar suma de 119 572 de lei - ceea ce
constituie 40%, cu titlu de credit nerambursabil. Creditul a fost acordat pe un termen
de 58 luni, cu scadență finală la data de 25 martie 2017.
În scopul garantări rambursării creditului respectiv, au fost încheiate două
contracte de ipotecă asupra bunurilor imobile amplasate în or. Fălești, str. Cartierul
Victoriei, nr. 5, ap 15, în valoare de 79 250 de lei și din str. Cetatea Neamțului, nr. 14,-
în valoare de 169 473 de lei. Totodată, au fost gajate și bunurile procurate din sursele
financiare obținute cu titlu de credit rambursabil de la BC “Moldinconbank” SA, la
valoare de 119 500 de lei.
Reclamantul a specificat că au mai fost încheiate și contractele de fidejusiune cu
David Gheorghe și David Maria.
1
La data de 25 martie 2017, ultima tranșă a creditului rambursabil a fost restituită
de către SRL “Mezeleu-Com”, în conformitate cu condițiile convenite la încheierea
contractului nr. 320 din 25 mai 2012 și cu respectarea esențială a tuturor clauzelor
imperative. Mai mult, societatea reclamantă efectua lunar transferuri în mărimi mai
mari decât cele indicate în graficul de rambursare.
Astfel, angajamentele asumate au fost îndeplinite în totalitate. Acest fapt denotă
că, contractele încheiate în scopul garantării creditului la fel și-au produs efectele și,
prin urmare, bunurile gajate și aflate în ipotecă urmează a fi eliberate de careva
restricții, cu întocmirea corespunzătoare a actelor juridice în acest sens.
Totodată, reclamantul a indicat că, la data de 25 martie 2017, adică după
executarea completă a contractului, administratorul SRL “Mezeleu-Com” a fost
contactat de Directoratul Liniei de Credit, care i-a comunicat că, este obligat să restituie
și partea de credit nerambursabilă, invocând motivul precum că, în luna ianuarie 2014,
SRL “Mezeleu-Com” a avut rețineri la achitarea creditului pe un termen de 10 zile,
fapt care în opinia băncii comerciale constituie o încălcare a prevederilor pct. 5.3 din
contractul de credit. În consecință, partea de credit nerambursabilă este transformată în
rambursabilă, astfel debitorul având obligația de a restitui și creditul în mărime de 119
572 de lei, plus 36 745,14 lei cu titlu de dobândă.
Nefiind de acord cu declarația/decizia de transformare a creditului nerambursabil
în rambursabil, la începutul lunii iunie 2017, din numele reclamanților a fost înaintată
în adresa pârâtului și intervenienților accesorii o cerere, prin care s-a solicitat stabilirea
unei întrevederi în scopul soluționării neînțelegerii pe cale amiabilă. La fel, din numele
reclamanților la data de 07 iunie 2017 s-a solicitat BC “Moldinconbank” SA de a
elibera un aviz/demers privind radierea gajului/ipotecii înregistrată asupra bunurilor
imobile din or. Fălești, str. Cetatea Neamțului, 14, și str. Cartierul Victoriei, 5, ap. 15.
Urmare a adresărilor menționate, pârâtul nu a dat un răspuns față de cerințele
formulate, însă la data de 06 iunie 2017 a expediat în adresa reclamanților notificări,
reclamații și aviz de executare a gajului/ipotecii, cu expunerea poziției negative.
Astfel constată că, BC “Moldinconbank” SA a respins solicitarea privind
soluționarea extrajudiciară a diferendelor apărute.
De asemenea, reclamantul a mai susținut cu referire la prevederile pct. 5.3 din
Contractul de credit nr. 320 din 25 mai 2012, că într-adevăr, SRL “Mezeleu-Com” în
luna ianuarie 2014 a avut întârziere la rambursarea creditului bancar cu 10 zile, însă
acest fapt nu poate servi ca temei de modificare a statutului creditului nerambursabil
în rambursabil din considerentul că, debitorul nu a întârziat cu rambursarea unei tranșe
întregi, însă doar cu o parte din tranșa de 3 092,38 de lei, și anume cu 569,92 de lei,
precizând că reținerea la achitarea parțială nu se datorează societății reclamante, acest
factor fiind independent de voința debitorului, deoarece transferul bănesc a avut loc de
fiecare dată lunar, cu coordonarea reprezentantului băncii, pentru confirmarea corectă
a cuantumului, care a și fumizat suma nominală pentru transfer cu eroare.
Prin reținerea transferului cu 10 zile, SRL “Mezeleu-Com” nu a prejudiciat
pârâtul, din contra, ultimul recepționând lunar sume de bani peste limita stabilită prin
contract, astfel întârzierea/neconcordanța fiind asigurată prin substituirea bănească
rambursată anterior.
A evidențiat reclamantul că, SRL “Mezeleu-Com” nu a întâmpinat dificultăți
financiare în anul 2014, fapt care exclude neachitarea parțială a unei tranșe din credit
ce constituie 3092,38 de lei dintr-un motiv neîntemeiat.
2
Totodată, reieșind din poziția băncii, creditul acordat are un caracter lipsit de
siguranță, ce nu garantează pe deplin dreptul debitorului la beneficierea unui grant în
Programului Național de Abilitate Economică a Tinerilor - RISP. Eroarea neachitării
depline a tranșei nu este în contradicție cu prevederile contractului de credit încheiat
între SRL “Mezeleu-Com” și BC “Moldinconbank” SA. Restanța eronată a avut loc în
luna ianuarie 2014, iar cerințele de modificare a statutului de grant sunt invocate după
achitarea deplină a creditului rambursabil de 60% și expirarea termenului de prescripție
de 3 ani, în interiorul căruia banca era în drept să ia o decizie în acest sens și să pretindă
la reîntoarcerea a 40% din grant. Aceste circumstanțe îl privează pe creditor de dreptul
de a pretinde la pretențiile sale, precum și acordă dreptul debitorului de a refuza
întemeiat pretenția.
Astfel, consideră reclamantul că datoria pretinsă este inexigibilă față de
reclamanți.
Reclamantul a menționat că, SRL ”Mezeleu-Com” se află într-o situație foarte
dificilă de activitate, David Gheorghe și Vrabie Ghenadie, care au gajat/ipotecat
proprietatea sa în cadrul Programului Național de Abilitate Economică a Tinerilor -
RISP sunt atentați la dreptul proprietate privată.
Reieșind din circumstanțele cauzei, începând cu data transferării ultimei tranșe a
creditului rambursabil în luna martie 2017, interdicțiile asupra bunurilor garantate prin
contractele de ipotecă și de gaj urmau a fi ridicate, prin întocmirea actelor
corespunzătoare.
La 13 iunie 2018 David Gheorghe și SRL „Mezeleu - Com”, prin intermediul
avocatului Paciurca Iulian, au depus cerere de concretizare a pretențiilor solicitând
recunoașterea contractului de credit nr. 320 din 25 mai 2012, încheiat între BC
„Moldinconbank” SA - în calitate de creditor, și SRL „Mezeleu-Com” - în calitate de
debitor în cadrul Programului Național de Abilitate Economică a Tinerilor - RISP, ca
executat totalmente de debitor, recunoașterea dreptului la beneficierea grantului
nerambursabil în valoare de 119 572 de lei, acordat reclamantului SRL „Mezeleu-
Com” prin contractul de credit nr. 320 din 25 mai 2012, încheiat cu BC
„Moldinconbank” SA în cadrul Programului Național de Abilitate Economică a
Tinerilor – RISP, constatarea încetării raporturilor juridice stabilite între BC
„Moldinconbank” SA și SRL „Mezeleu-Com” în baza contractului de credit nr. 320
din 25 mai 2012 în cadrul Programului Național de Abilitate Economică a Tinerilor -
RISP, prin stingerea totală a obligațiilor debitorului, constatarea declarației BC
„Moldinconbank” SA cu privire la schimbarea statutului de grant din nerambursabil în
rambursabil în baza contractului de credit nr. 320 din 25 mai 2012 încheiat între BC
„Moldinconbank” SA și SRL „Mezeleu-Com” în cadrul Programului Național de
Abilitate Economică a Tinerilor - RISP, cu pretinderea sumei bănești calculate în baza
acestei decizii ca neîntemeiate și ilegale
Prin hotărârea din 19 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
cererea de chemare în judecată depusă de David Gheorghe și SRL „Mezeleu - Com”
au depus cerere de chemare în judecată împotriva BC „Moldindconbank” SA,
intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor și Directoratul Liniei de Creditare cu
privire la recunoașterea contractului de credit ca executat, recunoașterea dreptului la
beneficierea grantului nerambursabil, constatarea încetării raporturilor juridice prin
stingerea totală a obligațiilor debitorului, constatarea ca fiind ilegale și neîntemeiate a
declarației cu privire la schimbarea statutului de grant din nerambursabil în
3
rambursabil, cu pretinderea sumei bănești calculate în baza acestei decizii a fost
respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia din 05 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea
de apel depusă de David Gheorghe și SRL „Mezeleu - Com”, și a fost menținută
hotărârea din 19 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La 04 iulie 2019, SRL „Mezeleu - Com”, prin intermediul avocatului Paciurca
Iulian a declarat recurs împotriva deciziei din 05 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău,
solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței
de fond și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel a aplicat și apreciat în mod
eronat legea, normele dreptului procedural, nu a aplicat legea care trebuia să fie
aplicată, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată.
În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se
declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă
legea nu prevede altfel.
Materialele cauzei atestă faptul că decizia contestată a fost expediată părților la
data de 25 iunie 2019, însă dovada că aceasta recepționată de către recurent și la ce
dată, la materialele cauzei lipsește.
Astfel, recursul declarat la data de 04 iulie 2019, conform ștampilei aplicate pe
plicul poștal (f.d. 7, vol. II), este în termen.
Examinând temeiurile recursului declarat de SRL „Mezeleu - Com”, prin
intermediul avocatului Paciurca Iulian, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept
inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept
procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la
alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care
acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care
instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a
fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs
se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Mezeleu - Com”, prin
intermediul avocatului Paciurca Iulian, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.
432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul
recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie
temei de casare a deciziei contestate.
4
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter
devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se
doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul
normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele
de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,
suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului
instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că
instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile
de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursurile
declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a
probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența
sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune
motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe
dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de
o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra
Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursul declarat de SRL „Mezeleu - Com”, prin intermediul avocatului
Paciurca Iulian ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată
„Mezeleu - Com”, prin intermediul avocatului Paciurca Iulian, împotriva deciziei din
05 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Oleg Sternioală
Judecătorii Victor Burduh
Galina Stratulat
5