3ra-1310/19 — Contestarea actului adminsitrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Contestarea actului adminsitrativ
- Temei legal
- Termenul de declarare a recursului
3ra-1310/19 — Contestarea actului adminsitrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 3ra-1310/19 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Ceadîr-Lunga (jud. N.S. Lazareva) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. V.Movilă, N.Nina, E.Dvurecenschii) Î N C H E I E R E 4 decembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic Judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului depus de Iuriev Taras, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Iuriev Taras împotriva Consiliului orășenesc Vulcănești, intervenienți accesorii Primarul orașului Vulcănești și Întreprinderea Municipală „Direcția Gospodăriei Comunale și Locative” cu privire la anularea actului administrativ și autorizarea eliberării ordinului asupra bunului imobil, împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost respins apelul declarat de Iuriev Taras și s-a menținut hotărârea din 29 septembrie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, c o n s t a t ă: La data de 30 decembrie 2008, Iuriev Taras a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului orășenesc Vulcănești, intervenienți accesorii Primarul orașului Vulcănești și Întreprinderea Municipală „Direcția Gospodăriei Comunale și Locative” cu privire la anularea actului administrativ și autorizarea eliberării ordinului asupra bunului imobil.
În motivarea acțiunii a indicat că, prin hotărârea din 28 septembrie 2006 a Consiliului orășenesc Vulcănești a fost eliberat ordinul de repartiție nr. 2530 asupra apartamentului nr. 176 ce se află la etajul 9 în or. Vulcănești, str. Lenin 107. Prin dispoziția nr. 313 a Primarului orașului Vulcănești a fost creată Comisia pentru deschiderea și întocmirea actului de predare-primire a apartamentului nr. 176. Apartamentul primit era într-o stare nesatisfăcătoare, fapt confirmat prin actul din 6 octombrie 2006. După recepționarea apartamentului, din surse financiare proprii a efectuat lucrări de reparație a apartamentului, iar pentru finisarea lucrărilor este necesară schimbarea statutului apartamentului.
În luna august anul 2008, s-a adresat cu cerere către Consiliului orășenesc Vulcănești cu privire la schimbarea statutului apartamentului din apartament de serviciu în apartament de stat, care a fost respinsă prin decizia din 5 noiembrie 2008. 1 La 4 decembrie 2008 a depus cerere prin care a solicitat anularea deciziei din 5 noiembrie 2008 a Consiliului orășenesc Vulcănești, în partea respingerii cererii cu emiterea unei hotărâri prin care să fie schimbat statutul apartamentului. A solicitat Iuriev Taras admiterea cererii de chemare în judecată, anularea deciziei din 5 noiembrie 2008 a Consiliului orășenesc Vulcănești cu pronunțarea unei noi hotărâri privind schimbarea statutului apartamentului și sancționarea eliberării ordinului.
Prin hotărârea din 17 februarie 2010 a Judecătoriei Vulcănești, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată. Prin decizia din 4 februarie 2016 a Curții de Apel Comrat, s-a admis apelul declarat de Iuriev Taras, s-a casat hotărârea 17 februarie 2010 a Judecătoriei Vulcănești cu remiterea cauzei la rejudecare. Prin hotărârea din 30 martie 2017 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcănești acțiunea s-a respins ca neîntemeiată. Prin decizia din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel Comrat, s-a admis apelul declarat de Iuriev Taras, s-a casat hotărârea din 30 martie 2017 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcănești cu remiterea cauzei la rejudecare. Prin hotărârea din 29 septembrie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr- Lunga, s-a respins acțiunea înaintată de Iuriev Taras împotriva Consiliului orășenesc Vulcănești.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2019 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat și s-a strămutat cauza pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul. Prin decizia din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, s-a respins apelul declarat de Iuriev Taras și s-a menținut hotărârea din 29 septembrie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga. În favoarea acestei concluzii instanțele ierarhic inferioare au concluzionat că, prin ordinul nr. 551-p din 19 iunie 2007 a Procurorului General, Iuriev Taras a fost eliberat din funcția de procuror și concediat din organele procuraturii. La 5 noiembrie 2008, la data emiterii deciziei contestate, nu existau temeiuri pentru schimbarea statutului apartamentului din locuință de serviciu în apartament de stat.
Acest apartament a fost acordat lui Iuriev Taras cu statut de locuință de serviciu pe perioada când acesta activa în organele procuraturii. Odată cu concedierea sa, Iuriev Taras a pierdut dreptul de a locui în acest apartament. La data de 16 august 2019, Iuriev Taras a depus recurs împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul. În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanțele de judecată au depășit limitele cerințelor cererii de chemare în judecată, iar hotărârile contestate sunt ilegale și neîntemeiate. A menționat că, instanța eronat a tratat prevederile legislației în vigoare referitor la sarcina probațiunii. A solicitat Taras Iuriev admiterea recursului, casarea deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul și a hotărârii din 29 septembrie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
Examinând admisibilitatea recursului, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. 2 În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 1 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000 și Legea nr. 190/1994 cu privire la petiționare. Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.
Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Astfel, din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, decizia contestată a fost pronunțată la 23 mai 2019, adică după data intrării în vigoare a Codului administrativ.
Examinând temeiurile recursului depus de către Iuriev Taras în raport cu materiale cauzei, coroborat cu normele de drept, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitatea cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității cererii de recurs constă în verificarea faptului, dacă recursul se încadrează în cele prevăzute la art. 246 alin. (2) și 194 alin. (2) ale Codului administrativ.
În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. În conformitate cu art. 246 alin. (2) lit. d) Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special când recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1). Conform art. 245 alin. (1) Cod administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.
Potrivit procesului-verbal al instanței de apel din 23 mai 2019, Iuriev Taras a fost prezent la ședința de judecată unde s-a dat citire dispozitivului deciziei din 23 mai 2019 și s-a explicat părților termenul de atac al acesteia (vol. II, f.d. 136-138). Prin notificarea din 18 iunie 2019, în adresa participanților la proces a fost expediată copia deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul (vol. II, f.d. 149). La data de 24 iunie 2019, Iuriev Taras a recepționat copia deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, fapt confirmat prin avizul de recepție nr. DS3909337926AS (vol. II, f.d. 153). 3 Respectiv, termenul de 30 zile de declarare a recursului a început să curgă la 25 iunie 2019, ziua imediat următoare datei comunicării deciziei instanței de apel care a expirat la 24 iulie 2019, aceasta fiind ultima zi de depunere a recursului.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, cererea de recurs înaintată de către Iuriev Taras împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul a fost depusă prin intermediul oficiului poștal la data de 16 august 2019 (f.d. 158-165), cu depășirea termenului de 30 de zile.
În consecință, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, recursul depus de către Iuriev Taras împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Cahul nu se încadrează în termenul de 30 de zile de la notificarea deciziei, 24 iunie 2019, care este un termen de decădere și nu poate fi restabilit, ceea ce în conformitate cu art. 246 alin. (2) lit. d) Cod administrativ, constituie temei de a declara recursul inadmisibil.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a menționa și faptul că, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Or, prin depunerea recursului la data de 16 august 2019, recurentul Iuriev Taras nu a respectat termenul legal de depunere, iar în consecință atrage declararea recursului, ca fiind inadmisibil.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, recursul a fost depus după expirarea termenului prevăzut de art. 245 Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 246 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de către Iuriev Taras. În conformitate cu art. 193, 194 alin. (2), 230, 245, 246 alin. (1) și alin. (2) lit. d) și art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul depus de Iuriev Taras, se declară inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Mariana Pitic Judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.