2rh-136/19 — partajarea bunurilor proprietate comuna in devalmasie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- partajarea bunurilor proprietate comuna in devalmasie
- Temei legal
- dispozitiile judecatoresti care pot fi supuse revizuirii
2rh-136/19 — partajarea bunurilor proprietate comuna in devalmasie (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
dosarul nr. 2rh-136/19 prima instanță: Judecătoria Basarabeasca (V. Carapirea) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc) instanța de recurs: Curtea supremă de Justiție (Iu. Sîrcu, T. Chișca-Doneva, Iu. Bejenaru) ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Tamara Chișca-Doneva Judecătorii: Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru examinînd cererea de revizuire depusă de Chiciuc Vladimir, reprezentat de avocatul Chiseev Dmitri, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chiciuc Ana împotriva lui Chiciuc Vladimir cu privirea la partajarea bunului proprietate comună în devălmășie a soților, împotriva încheierii din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de Chiciuc Vladimir a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 06 noiembrie 2013 Chiciuc Ana a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Chiciuc Vladimir cu privire la partajarea bunului proprietate comună în devălmășie a soților.
În motivarea acțiunii a indicat că în timpul căsătoriei cu pârâtul, împreună au construit casa de locuit situată în str. Sudică, 18, or. Basarabeasca. A susținut că în legătură cu faptul că starea financiară a familiei era precară, cu acordul pârâtului, a plecat peste hotarele țării la muncă, iar mijloacele bănești câștigate le transmitea acasă pentru întreținerea familiei, precum și pentru efectuarea reparației casei În anul 2003 a revenit în țară și a început reparația casei, fapt care nu era acceptat de soț, ulterior aflând că acesta se află într-o relație de concubinaj. A considerat că în legătură cu faptul că ei împreună au participat la construcția casei de locuit, aceasta urmează a fi partajată în părți egale, constituind proprietate comună în devălmășie a soților.
A solicitat partajarea casei de locuit din str. Sudică, 18, or. Basarabeasca în părți egale. Ulterior, Ana Chiciuc a depus cerere de completare a pretențiilor, solicitând repunerea în termen a acțiunii, invocând că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă din luna iunie 2012, când i-a fost lezat dreptul de acces în casa de locuit și partajarea casei din str.Sudică,18, or. Basarabeasca în părți egale. Chiciuc Vladimir a depus acțiune reconvențională împotriva Anei Chiciuc, solicitând împărțirea în părți egale a mijloacelor bănești transferate de Chiciuc Ana din Italia în perioada anilor 1999-2003 care se află la păstrare la alte persoane, precum și mijloacele bănești depuse de aceasta în instituțiile bancare din Republica Moldova în aceeași perioadă.
Ulterior, Chiciuc Vladimir a renunțat la acțiunea reconvențională, prin încheierea din 23 iunie 2015 a Judecătoriei Basarabeasca renunțarea la acțiunea reconvențională fiind admis. Prin hotărârea din 23 iunie 2015 a Judecătoriei Basarabeasca acțiunea a fost admisă; s-a dispus partajarea casei de locuit nr. 18 din tr. Sudică, or. Basarabeasca, după cum urmează: s-a atribuit în proprietate privată Anei Chiciuc 1/2 parte din casa de locuit nr.18, str. Sudică, or. Basarăbeasca și anume partea I potrivit Raportului de constatare nr.732 din 03.02.2014 al OCT Basarabeasca filiala ÎS „Cadastru” atribuindu-i în natură : camera nr. l cu suprafața de 5,2 m.p., cu costul de 48 914 lei, camera nr.2 cu suprafața 9,5 m.p.
cu costul de 89 364 de lei, camera nr.3 cu suprafața de 16,8 m.p. cu costul de 158 035 de lei, camera nr.4 cu suprafața de 11,9 m.p. cu costul de 111 941 de lei, veranda deschisă cu nr. cadastral xxxxx lit. „a” cu suprafața de 7,2 m.p. cu costul de 22 406 lei, 1/2 din gardul din metal lit. I, 1/2 poarta din metal lit. II, 1/2 din teren cu nr. cadastral xxxxx cu costul de 2734,50 de lei, în sumă totală de 433 394,50 de lei; s-a atribuit în proprietate privată lui Vladimir Chiciuc 1/2 parte din casa de locuit nr.18 or. Basarabeasca str. Sudică și anume partea a II potrivit Raportului de constatare nr.732 din 03.02.2014 al OCT Basarabeasca filiala ÎS„Cadastru”, atribuindu-i în natură : camera nr.5 cu suprafața 11,3 m.p.
cu costul de 196 297 de lei, camera nr.6 cu suprafața de 13,6 m.p. cu costul de 127 933 de lei, camera nr.7 cu suprafața de 13,6 m.p. cu costul de 51 736 de lei, camera nr.8 cu suprafața de 4,0 m.p. cu costul de 37 626 de lei, anexa rece cu nr. cadastral 12013160113.01 lit. „a” cu suprafața de 7,7 m.p. cu costul de 71 416 lei, șura cu nr. cadastral xxxxx lit. „1” cu suprafața de 36,3 m.p. cu costul de 117 905 lei, garaj cu nr. cadastral 12013160113.02 lit. ,,2” cu suprafața de 21,3 m.p.
cu costul de 68 131 de lei, beci cu nr. cadastral xxxxx lit. ,,3” cu suprafața de 14,4 m. p. cu costul de 52 234de lei, 1/2 din gardul din metal lit. I, 1/2 poartă din metal lit. II, 1/2 din teren cu nr. cadastral xxxxx3 cu costul 2734,50 de lei, cu costul total de 564 594,5 lei; s-a încasat de la Chiciuc Vladimir în beneficiul Anei Chiciuc diferența de preț a bunului adjudecat în sumă de 101309,50 de lei și în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 16041,12 lei; s-a încasat de la Vladimir Chiciuc în beneficiul Anei Chiciuc 1/2 din cheltuielile suportate la efectuarea expertizelor în sumă de 1924,46 de lei; Pentru realizarea partajării bunului imobil în natură a casei de locuit și anexelor amplasate în or.
Basarabeasca, str.Sudică,18 părțile urmează în comun să demoleze soba situată în camerele nr. 4,5,6, să închidă ușa din camera nr.5 în camera nr.4 și ușa din veranda deschisă în anexa rece. S-a obligat Chiciuc Ana să creeze intrare din camera nr.3 în camera nr.4. 2 Nefiind de acord cu hotărârea din 23 iunie 2015 a Judecătoriei Basarabeasca, la 20 iulie 2015 Chiciuc Vladimir a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2015 a fost respins apelul declarat de Chiciuc Vladimir și a fost menținută hotărârea primei instanțe. Instanța de apel la emiterea deciziei a apreciat ca fiind întemeiată hotărârea primei instanțe, partajând casa de locuit nr. 18 din str. Sudică, or.
Basarabeasca în părți egale și atribuind Anei Chiciuc în proprietate privată, conform raportului de constatare nr.732 din 03 februarie 2014, întocmit de către OCT Basarabeasca, partea I din casa de locuit nr. 18 din str. Sudică, or. Basarabeasca în sumă totală de 433 394,50 de lei, iar lui Vladimir Chiciuc - partea II din acest imobil în sumă totală de 564 594,50 de lei, cu încasarea de la Vladimir Chiciuc în beneficiul Anei Chiciuc a diferenței de preț a bunului adjudecat în sumă de 101 309,50 de lei. Instanța de apel a respins argumentele invocate de către apelantul Vladimir Chiciuc precum că intimata Ana Chiciuc a omis termenul de prescripție prevăzut de art. 25 alin. (8) din Codul familiei.
Conform art. 25 alin. (8) din Codul familiei, pentru împărțirea bunurilor proprietate în devălmășie a soților a căror căsătorie a fost desfăcută se stabilește un termen de prescripție de 3 ani. La caz, instanța de apel a reținut că curgerea termenului de prescripție de 3 ani stabilit de Codul familiei pentru cerințele de partaj a averii comune a soților începe nu din momentul încetării căsătoriei (rămânerii hotărârii definitive), dar de cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre lezarea dreptului său. Instanța de apel a stabilit că în speță termenul de prescripție a început să curgă din momentul când dreptul intimatei a fost încălcat de către apelant și, anume, din luna iunie 2012, când a început conflictul între părți privitor la imobilul în litigiu, în urma căruia apelantul a alungat-o pe intimată din casă.
Prin urmare, intimata nu a omis termenul de prescripție prevăzut de lege. La 01 februarie 2016 Chiciuc Vladimir a declarat recurs împotriva deciziei din 26 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea hotărârilor judecătorești și dispunerea scoaterii cereri de pe rol ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție. Prin încheierea din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de Chiciuc Vladimir a fost considerat inadmisibil. La 04 octombrie 2019 Chiciuc Vladimir, reprezentat de avocatul Chiseev Dmitri, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea tuturor hotărârilor judecătorești și remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță.
În motivarea cererii de revizuire a invocat că au devenit cunoscute unele circumstanțe și fapte esențiale ale cauzei care nu i-au fost și nu i-au putut fi cunoscute anterior. Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. 3 În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Conform prevederilor art. 3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.
La caz, se va menționa că prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 1 iunie 2018, au fost stabilite categoriile de încheieri care pot fi supuse revizuirii. Respectiv, în conformitate cu art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii.
În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Totodată, în conformitate cu art. 448 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.
Astfel, cu toate că legislatorul nu a indicat expres împrejurările, când o instanță de revizuire trebuie să pronunțe o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, acestea se pot deduce din prevederile legale ce reglementează procedura de depunere și examinare a cererii de revizuire și anume o cerere de revizuire poate fi declarată inadmisibilă, atunci când nu a fost depusă în termenele prevăzute la art. 450 al Codului de procedură civilă sau a fost declarată de persoanele care nu sunt în drept să declare revizuire, când nu sunt respectate condițiile de formă din art. 451 alin. (1) și (3) al Codului de procedură civilă, când cererea de revizuire nu conține temeiurile de revizuire prevăzute de art.449 din Codul de procedură civilă sau în cazul în care revizuirea este depusă împotriva unui act ce nu se supune revizuirii.
În interpretarea corectă a prevederilor legale este de înțeles că încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În speță, se constată că cererea de revizuire este depusă împotriva încheierii din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de Chiciuc Vladimir a fost considerat inadmisibil, în conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă. În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții 4 Supreme de Justiție conchide că prin prisma art. 440 Cod de procedură civilă, care reglementează procedura examinării admisibilității recursului, încheierea prin care completul din 3 judecători decide în mod unanim asupra inadmisibilității recursului, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.
Drept urmare, este cert că prin încheierea din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție supusă revizuirii de către Chiciuc Vladimir, instanța de recurs nu s-a expus asupra fondului recursului, respectiv nici a fondului cauzei, verificând doar, prin prisma art. 440 Cod de procedură civilă, existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat, constatând lipsa acestora. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Chiciuc Vladimir, reprezentat de avocatul Chiseev Dmitri, împotriva încheierii din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție ca inadmisibilă, din motiv că actul de dispoziție judecătoresc menționat nu se supune revizuirii.
În conformitate cu art. 269-270, 453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Chiciuc Vladimir, reprezentat de avocatul Chiseev Dmitri, împotriva încheierii din 30 martie 2016 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chiciuc Ana împotriva lui Chiciuc Vladimir cu privirea la partajarea bunului proprietate comună în devălmășie a soților. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.