Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.11.2019
casat

2ra-1794/19 — cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii

HOTĂRÂRE
13.11.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii
Temei legal
acceptarea succesiunii
Citează această cauză
2ra-1794/19 — cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1794/19 Prima instanță: Judecătoria Cahul sediul central (jud. I. Cotea) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. R. Petrov, N. Bondarenco, S. Pilipenco) DECIZIE 13 noiembrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Svetlana Filincova Galina Stratulat Maria Ghervas Victor Burduh examinând recursul declarat de Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii și la cererea reconvențională a Ecaterinei Șuhan împotriva lui Vasile Gheonea cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost respins apelul declarat de Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi și menținută hotărârea din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei Cahul sediul central constată: La 5 decembrie 2017, Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii.

În motivarea acțiunii a invocat că la XXXXX, a decedat tatăl său Vasilii Gheonea, după decesul căruia a rămas masa succesorală care constă din ½ din bunul imobil situat în sat. XXXXX r-nul XXXXX și terenuri agricole, cealaltă ½ din bunul imobil cu numărul cadastral XXXXX aparținând bunelului Ivan Gheonea, decedat la XXXXX. A comunicat că, după decesul lui Ivan Gheonea, în bunul imobil menționat a locuit tatăl Vasilii Gheonea, care a achitat impozitul, astfel a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral, dar nu a oformat moștenirea. 1 După decesul tatălui său Vasilii Gheonea, dânsul este singurul moștenitor, a achitat impozitul pentru bunul imobil și terenurile agricole și a acceptat de facto masa succesorală, însă nu s-a adresat la notar pentru oformarea moștenirii fiind nevoit să plece peste hotarele țării, iar când s-a adresat la notar i-a fost explicat că a omis termenul de 6 luni.

Ulterior, a solicitat de la Primăria sat. Larga Nouă r-nul Cahul forma nr. 39 pentru a se adresa în instanță pentru constatarea faptului acceptării succesiunii, fiindu-i eliberată doar forma după decesul tatălui și refuzat în eliberarea formei nr. 39 după decesul lui Ivan Gheonea, pe motiv că fiica acestuia a acceptat moștenirea și forma va fi eliberată doar cu acordul ei. În aceste circumstanțe, consideră că există litigiu în privința faptului acceptării succesiunii. A precizat că Ecaterina Șuhan i-a comunicat că nu pretinde la bunul imobil rămas, dar nu dorește să se prezinte la notar și să depună o declarație de refuz. Având în vedere prevederile art. 1516 Cod civil, a remarcat că dânsul și tatăl său au intrat în posesia patrimoniului succesoral după decesul lui Ivan Gheonea prin locuirea și administrarea bunului cu achitarea impozitului pentru imobil.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 166, 167 CPC, art. 1516, 1517 Cod civil. A solicitat admiterea acțiunii, constatarea faptului acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea decedat la XXXXX, asupra masei succesorale rămase după decesul lui Ivan Geonea, decedat la XXXXX, precum și constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea, decedat la XXXXX. La 31 mai 2018, Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi a depus cerere de chemare în judecată cu privire la extinderea pretențiilor, solicitând constatarea faptului acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea decedat la XXXXX, asupra masei succesorale rămase după decesul părinților Ivan Geonea, decedat la XXXXX și Parascovia Gheonea, decedată la XXXXX, precum și constatarea faptului acceptării succesiunii de către dânsul asupra masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea, decedat la XXXXX.

La 11 aprilie 2018, Ecaterina Șuhan a depus cerere reconvențională împotriva lui Vasile Gheonea cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii. În motivarea acțiunii reconvenționale a invocat că la XXXXX, a decedat tatăl său Ivan Gheonea, în urma cărui fapt moștenirea a fost acceptată de facto de către soția Parascovia Gheonea, fiind compusă din casa de locuit cu teren aferent și terenurile agricole amplasate în extravilanul sat. XXXXX r-nul XXXXX. A precizat că mama sa Gheonea Parascovia a acceptat de facto moștenirea rămasă după decesul tatălui Ivan Gheonea decedat la XXXXX, prin prelucrarea terenurilor, strângerea roadei și achitarea impozitelor, însă nu a legalizat moștenirea pe numele său.

După decesul mamei sale Gheonea Parascovia, decedată la XXXXX, dânsa a intrat în posesia averii succesorale, însă nu a depus în termeni legali cerere privind acceptarea succesiunii. 2 A evidențiat că moștenitori legali în urma decesului defuncților Ivan Gheonea și Parascovia Gheonea nu mai sunt. Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 1516 alin. (3), (4) Cod civil, art. 281 alin. (1) CPC. A solicitat admiterea acțiunii reconvenționale, constatarea faptului acceptării de către Parascovia Gheonea a succesiunii deschise la XXXXX ca urmare a decesului lui Ivan Gheonea, precum și constatarea faptului acceptării succesiunii de către ea după decesul Parascoviei Gheonea, decedată la XXXXX.

Prin hotărârea din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei Cahul sediul central, a fost admisă parțial acțiunea înaintată de Vasile Gheonea. A fost constatat faptul acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea după decesul tatălui Ivan Gheonea și mamei Parascovia Gheonea. În rest a fost respinsă acțiunea lui Vasile Gheonea. A fost respinsă acțiunea reconvențională înaintată de Ecaterina Șuhan ca neîntemeiată. Prin decizia din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, a fost respins apelul declarat de Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi și menținută hotărârea primei instanțe.

La 18 iulie 2019, prin intermediul Oficiului Poștal, Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi a declarat recurs împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel în partea respingerii acțiunii sale, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, în partea contestată, considerându-le ilegale. A menționat că o hotărâre trebuie să fie executorie, iar în speța dată nici hotărârea primei instanțe, nici decizia instanței de apel nu pot fi executate, or, dânsul nu poate înregistra după sine moștenirea fiind singurul moștenitor legal după decesul tatălui său Vasilii Gheonea.

Cu referire la prevederile art. 1516 Cod civil, a evidențiat că o regulă generală de dobândire a succesiunii constă în faptul că moștenitorul, fie testamentar sau legal, trebuie s-o accepte. Așadar, prin intrare în posesiune de fapt se înțelege administrarea, asigurarea, exercitare folosinței asupra bunurilor succesorale, perceperea chiriei de la locatarii care locuiesc în casa defunctului, achitarea cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorală, plata impozitelor și alte acte ce demonstrează intenția moștenitorului de a accepta moștenirea. În ședința de judecată s-a demonstrat faptul acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea, or, potrivit certificatului eliberat de Primăria sat.

Larga r-nul Cahul nr. 433 din 19 octombrie 2017 se atestă că din moștenitorii enumerați a acceptat moștenirea doar fiul Vasiliii Gheonea prin intrarea în posesia averii moștenite prin administrarea bunurilor, plata impozitului pentru terenurile agricole și achitarea plăților obligatorii. Având în vedere prevederile Recomandării nr. 63 a Curții Supreme de Justiție, a obiectat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat greșit 3 circumstanțele cauzei astfel cum achitarea impozitului pentru bunul imobil poate fi considerat ca intrare în posesie a masei succesorale.

A considerat ca fiind eronată concluzia instanței de apel în sensul că martorii audiați de parte lui se află în legătură de rudenie cu dânsul, fapt care implică o bănuială rezonabilă în veridicitatea declarațiilor martorilor respectivi, or, acești martori sunt și nepoți, cumnate și ai Ecaterinei Șuhan, astfel, instanța nici nu a intrat în fondul cauzei, nu a studiat declarațiile martorilor, ce denotă faptul că concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. A mai evidențiat că reieșind din certificatul prezentat la dosar de Primăria sat. Larga r-nul Cahul se confirmă faptul că după decesul lui Vasilii Gheonea sunt achitate impozitele de către dânsul și faptul acceptării succesiunii în termen de 6 luni, or, au fost achitate după decesul tatălui în perioada anului 2009. La 17 august 2019, prin intermediul Oficiului Poștal, Ecaterina Șuhan a depus referință la recursul declarat de Vasile Gheonea, solicitând respingerea recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 18 iulie 2019 împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul în termenul legal. În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând în partea casată o nouă hotărâre. În conformitate cu art. 432 alin. (2) lit. c) se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în mod eronat legea. După cum rezultă din actele cauzei, Vasile Gheonea înaintând acțiunea în judecată împotriva Ecaterinei Șuhan, cu ulterioarele concretizări a solicitat constatarea faptului acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea decedat la XXXXX, asupra masei succesorale rămase după decesul lui Ivan Geonea, decedat la XXXXX și Gheonea Parascovia, decedată la XXXXX, precum și constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea, decedat la XXXXX.

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a ajuns la concluzia de a admite parțial acțiunea înaintată de Vasile Gheonea și a constatat faptul acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea după decesul tatălui Ivan Gheonea și mamei Parascovia Gheonea. În rest a fost respinsă acțiunea lui Vasile Gheonea. A fost respinsă acțiunea reconvențională înaintată de Ecaterina Șuhan ca neîntemeiată. 4 Judecând apelul declarat de Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi, instanța de apel a respins apelul și a menținut hotărârea primei instanțe.

Este de menționat că prin cererea de recurs depusă de către Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi, a fost invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe doar în partea prin care a fost respinsă acțiunea lui Vasile Gheonea împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor instanțelor de judecată ierarhic inferioare în partea contestată, în raport cu prevederile aplicabile la caz și criticile aduse în recurs, instanța de recurs constată că instanțele de judecată ierarhic inferioare, la adoptarea hotărârilor sale în partea contestată au interpretat eronat normele de drept material și au dat o apreciere greșită materialului probator anexat la dosar, ajungând eronat la concluzia respingerii cerinței lui Vasile Gheonea cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXX.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține prevederile art. 1516 alin. (3) Cod civil, în vigoare la acel moment, potrivit cărora succesiunea se consideră acceptată când moștenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral. În interpretarea corectă a normei de drept enunțate, este de înțeles că acceptarea succesiunii poate fi efectuată prin una din cele două modalități: formal, adică depunerea declarației de acceptare a succesiunii la notar și de fapt, adică prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral, care este însoșită de acțiunile legate de administrarea și utilizarea acesteia.

Aici instanța de recurs notează că prin intrarea în posesiune de fapt se înțelege: administrarea, asigurarea, exercitarea folosinței asupra bunurilor succesorale, perceperea chiriei de la locatarii care locuiesc în casa defunctului, achitarea cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorală, plata impozitelor și alte acte ce demonstrează intenția moștenitorului de a accepta moștenirea.

Coroborând prevederile normei enunțate la materialului probator administrat în speță, instanța de recurs reține ca fiind incertă concluzia instanțelor de judecată ierarhic inferioare care, deși pe de o parte, au admis cererea lui Vasile Gheonea și au constatat faptul acceptării succesiunii de către Vasilii Gheonea după decesul tatălui Ivan Gheonea și a mamei Parascovia Gheonea, pe de altă parte, într-un mod neînțeles, au respins cererea lui Vasile Gheonea cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul tatălui său Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXX.

Și asta deoarece, după cum au constatat însuși instanțele de judecată, unicul moștenitor legal după decesul lui Vasilii Gheonea la data de XXXXX, este fiul său Vasile Gheonea, fapt confirmat prin certificatul de naștere nr. NA-VI 2108557 (f. d. 6). Mai mult ca atât, circumstanțele statuate în cauză, conturează faptul că Vasile Gheonea a acceptat de fapt succesiunea rămasă după decesul lui Vasilii Gheonea, 5 prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral, care este însoțită de acțiuni legate de administrarea și utilizarea acesteia prin plata impozitelor și a plăților obligatorii.

Or, deși instanțele de judecată ierarhic inferioare, au respins în calitate de probe privind acceptarea succesiunii de către Vasile Gheonea după decesul tatălui său Vasilii Gheonea, chitanțele privind achitarea impozitelor pe imobilul care face parte din averea succesorală, deoarece sunt datate cu anul 2017 și nu confirmă administrarea imobilului de către Vasile Gheonea în termen de șase luni de la deschiderea succesiunii, instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au ținut cont de faptul că prin certificatul nr. 433 din 19 octombrie 2017, eliberat de către Primăria sat.

Larga Nouă r-nul Cahul, se confirmă cu certitudine că în legătură cu decesul lui Vasilii Gheonea, fiul său Vasile Gheonea unicul moștenitor legal, a acceptat moștenirea prin intrarea în posesie a averii moștenite după decesul tatălui său, prin administrarea bunurilor, plata impozitului pe terenurile agricole și a achitării plăților obligatorii (f. d. 12). Astfel, constatările date indică la netemeinicia concluziei instanțelor de judecată ierarhic inferioare precum că Vasile Gheonea nu și-a manifestat voința sa de a accepta moștenirea după decesul tatălui său Vasilii Gheonea care avea dreptul de proprietate asupra masei succesorale, în termenul de 6 luni prevăzut de legislația civilă.

Mai cu seamă că în speță, Vasile Gheonea a solicitat constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul tatălui său Vasilii Gheonea, inclusiv și a masei succesorale în urma constatării acceptării succesiunii de către tatăl său Vasilii Gheonea rămase după decesul buneilor lui, Ivan Gheonea și Parascovia Gheonea, cerință care, de altfel, a fost admisă de către instanțele de judecată ierarhic inferioare. În raport de cele mai sus reținute, se impune admiterea cererii de chemare în judecată a lui Vasile Gheonea împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXX.

Pentru motivele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe și anume în partea respingerii cererii de chemare în judecată a lui Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXXși de a emite în partea dată o nouă hotărâre de admitere a cererii și de a constata faptul acceptării sucesiunii de către Vasile Gheonea a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXX.

Dat fiind faptul că în rest decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe nu au fost contestate cu recurs, instanța de recurs consideră inoportun, prin prisma prevederilor art. 442 alin. (1) CPC, de a se expune cu privire la legalitatea acestora în partea necontestată. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție 6 decide: Se admite recursul declarat de Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi.

Se casează parțial decizia din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei Cahul sediul central, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii și la cererea reconvențională a Ecaterinei Șuhan împotriva lui Vasile Gheonea cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, și anume în partea respingerii cererii de chemare în judecată a lui Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXXși în această parte se emite o nouă hotărâre prin care: Se admite cererea de chemare în judecată a lui Vasile Gheonea, reprezentat de avocatul Galina Reșulschi împotriva Ecaterinei Șuhan cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii de către el a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXX.

Se constată faptul acceptării sucesiunii de către Vasile Gheonea a masei succesorale rămase după decesul lui Vasilii Gheonea născut la XXXXX și decedat la XXXXX. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Ala Cobăneanu judecătorul Judecătorii Svetlana Filincova Galina Stratulat Maria Ghervas Victor Burduh 7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-11-13
0,94
2ra-1751/19 — Constatarea faptului acceptării succesiunii, recunoasterea dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2ra-1751/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, judecător – L. Ciubotaru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – G. Daşchevici, A. Danilov, A. Panov Î N C H E I E R E 13 noiembrie 2019 mun. Chiş
CSJ 2019-07-10
0,94
2ra-1363/19 — cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii
Dosarul nr. 2ra-1363/19 Instanţa de fond: Judecătoria Ceadîr-Lunga – N. Lazareva Instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul – N. Bondarenco, S. Pilipenco, R. Petrov ÎNCHEIERE 10 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencio
CSJ 2018-03-28
0,94
2r-271/18 — prelungirea termenului de acceptare a succesiunii
Dosarul nr. 2r-271/18 Prima instanţă: Jud. Drochia, sediul Râșcani (jud. S. Godorogea) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Albu, A. Toderaș, E. Bejenaru) D E C I Z I E 28 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2019-09-18
0,94
2r-529/19 — constatarea faptului acceptarii succesiunilor si a locului deschiderii succesiunilor
Dosarul nr. 2r-529/19 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Rezina (judecător I. Negreanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători I. Cotruță, L. Pruteanu și M. Guzun) D E C I Z I E 18 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2019-07-10
0,94
2r-419/19 — constatarea faptului acceptarii succesiunii si a locului de deschidere
Dosarul nr. 2r-419/19 Prima instanţă: Judecătoria Cimișlia sediul central (jud. S. Aramă) Instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. R. Petrov, N. Bondarenco, S. Pilipenco) DECIZIE 10 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă