2rac-369/19 — incasarea datoriei; rezilierea contractelor de investitii si incasarea datoriei; incasarea datoriei; incasarea datoriei; declararea nulitatii actelor

2rac-369/19 — incasarea datoriei; rezilierea contractelor de investitii si incasarea datoriei; incasarea datoriei; incasarea datoriei; declararea nulitatii actelor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-369/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (judecător V. Jomiru-Niculiță)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători I. Muruianu, I. Secrieru și N. Budăi)

Î N C H E I E R E

06 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „MN Speranța”

SRL împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea

datoriei de bază, a dobânzii de întârziere și a penalității,

la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Popescu împotriva

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la rezilierea contractelor de

investiții și încasarea datoriei de bază și a cheltuielilor de judecată,

la cererea de chemare în judecată depusă de „Crăiasa” SRL împotriva

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei de bază,

a penalității și a cheltuielilor de judecată,

la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Uncu împotriva „Plugarul”

SRL în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei de bază, a penalității

și a cheltuielilor de judecată,

și la cererile reconvenționale depuse de „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate împotriva lui Ion Uncu, „MN Speranța” SRL, Tatianei Popescu și

„Crăiasa” SRL cu privire la declararea nulității actelor,

împotriva deciziei din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate și

menținută hotărârea din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

Din decizia din 20 septembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție, rezultă că

prin hotărârea din 08 aprilie 2013 a Curții de Apel Chișinău, a fost intentat procesul

de insolvabilitate față de „Plugarul” SRL, iar prin încheierea din 19 iunie 2013 a

1

Curții de Apel Chișinău, a fost validată creanța creditorului „Crăiasa” SRL în sumă

de 306 790 lei, creanța creditorului Tatiana Popescu în sumă de 1 013 676 lei,

creanța creditorului Ion Uncu în sumă de 1 572 444, 71 lei și creanța creditorului

„MN Speranța” SRL în sumă de 1 135 855, 99 lei (f.d. 21-40, vol. I).

Prin decizia din 20 septembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție, inter alia, a

fost casată încheierea din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Chișinău în partea validării

creanțelor sus-menționate și a fost emisă o nouă încheiere, prin care s-au respins

cererile de validare a creanțelor ale următorilor creditori: „Crăiasa” SRL cu suma de

306 790 lei, Tatiana Popescu cu suma de 1 013 676 lei, Ion Uncu cu suma de

1 572 444, 71 lei și „MN Speranța” SRL cu suma de 1 135 855, 99 lei (f.d. 21-40,

vol. I).

Din decizia din 24 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție, rezultă că la

27 septembrie 2013, Ion Uncu, Tatiana Popescu, Cătălin Pripa, Diana Nedelcu,

„Crăiasa” SRL și „MN Speranța” SRL din nou au depus cereri de validare a

creanțelor (f.d. 52-58, vol. I).

Prin încheierea din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Chișinău, s-au strămutat la

Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, pentru examinare conform competenței,

cererile depuse de Ion Uncu, Tatiana Popescu, Cătălin Pripa, Diana Nedelcev,

„Crăiasa” SRL și „MN Speranța” SRL cu privire la creanțele înaintate către

„Plugarul” SRL în procedura falimentului (f.d. 12-15, vol. I).

Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta „MN Speranța” SRL, reprezentată

de avocatul Valentin Pelin, a depus cerere de concretizare a cerințelor, solicitând

încasarea datoriei de bază în sumă de 1 135 855 lei, a dobânzii de întârziere în sumă

de 920 510, 14 lei și a penalității în sumă de 204 454 lei (f.d. 33-36, vol. III).

Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta Tatiana Popescu a depus cerere de

concretizare a cerințelor, solicitând rezilierea contractelor de investiții nr. 45 din

01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, încheiate cu „Plugarul” SRL privind

construcția a două apartamente, cu suprafața de 57, 03 m2 fiecare, în blocul locativ

de pe XXXXX mun. Chișinău, și încasarea datoriei de bază în sumă de 1 230 433

lei, a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 5 000 lei și a taxei de stat (f.d.

246-248, vol. II).

În motivarea acțiunii, reclamanta Tatiana Popescu a invocat că în calitate de

investitorul nr. 2, a încheiat cu „Plugarul” SRL, în calitate de beneficiar (investitorul

nr. 1), contractele de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008

privind construcția apartamentelor nr. XXXXX din blocul locativ situat pe XXXXX,

mun. Chișinău.

Reclamanta Tatiana Popescu a declarat că în baza contractului de investiții nr.

45 din 01 iulie 2008, a achitat în beneficiul „Plugarul” SRL următoarele sume

bănești: la 24 iunie 2008 suma de 107 597 lei (dispoziția de încasare nr. 45/24-07

din 24 iunie 2008), la 01 iulie 2008 suma de 469 490 lei (dispoziția de încasare nr.

45/01-07 din 01 iulie 2008) și la 23 aprilie 2009 suma de 59 030 lei (dispoziția de

încasare nr. 45/24-04 din 23 aprilie 2008).

Reclamanta Tatiana Popescu a mai afirmat că în baza contractului de investiții

2

nr. 46 din 14 iulie 2008, a achitat în beneficiul „Plugarul” SRL următoarele sume

bănești: la 16 iulie 2008 suma de 235 746 lei (dispoziția de încasare nr. 46/16-7 din

16 iunie 2008), la 18 septembrie 2008 suma de 84 000 lei (dispoziția de încasare nr.

46/18-09 din 18 septembrie 2008), la 20 noiembrie 2008 suma de 156 950 lei

(dispoziția de încasare nr. 46/20-11 din 20 noiembrie 2008) și la 23 aprilie 2008

suma de 117 620 lei (dispoziția de încasare nr. 46/23-04 din 23 aprilie 2008).

Reclamanta Tatiana Popescu a specificat că în total, a achitat în beneficiul

„Plugarul” SRL suma de 1 230 433 lei.

Reclamanta Tatiana Popescu a relevat că potrivit pct. 2.1 lit. g) din contractele

de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, „Plugarul” SRL s-a

obligat să organizeze împreună cu Tatiana Popescu primirea-darea în exploatare de

către Comisia de Stat de recepție finală a blocului de locuințe, unde este amplasat

obiectul imobiliar, nu mai târziu de trimestrul IV al anului 2009.

Reclamanta Tatiana Popescu a menționat că „Plugarul” SRL până la sfârșitul

trimestrului IV al anului 2009 și nici până în prezent nu a îndeplinit condițiile

contractelor respective, și anume nu a construit apartamentele nr. XXXXX din

blocul locativ de pe XXXXX, mun. Chișinău, cauzându-i astfel un prejudiciu

material în sumă de 1 230 433 lei.

În drept, reclamanta Tatiana Popescu a invocat prevederile art. 946, 747 și 748

din Codul civil.

Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta „Crăiasa” SRL a depus cerere de

concretizare a cerințelor, solicitând confirmarea creanței în sumă de 306 790, 06 lei

față de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate și încasarea datoriei de bază în

sumă de 306 790, 06 lei, a penalității în sumă de 27 540 lei și a cheltuielilor de

asistență juridică în sumă de 5 000 lei (f.d. 14-16, vol. III).

Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul Ion Uncu a depus cerere de

concretizare a cerințelor, solicitând încasarea datoriei de bază în sumă de 74 800

euro, a penalității în sumă de 30 406, 8 euro și a cheltuielilor de asistență juridică în

sumă de 5 000 lei (f.d. 205, vol. II).

În motivarea acțiunii, reclamantul Ion Uncu a susținut că a încheiat cu

„Plugarul” SRL contractul de investiții nr. 2/2 din 31 martie 2006 privind construcția

spațiului locativ, iar conform pct. 1.3 și 2.1 lit. d) din acest contract, precum și în

temeiul acordului din 10 aprilie 2006, „Plugarul” SRL s-a obligat să-i vândă 170 m2

de spațiu locativ la un preț de 440 euro/m2, la etajul trei, care urma să fie construit

în blocul locativ de pe XXXXX, mun. Chișinău, până la 01 iulie 2007.

Reclamantul Ion Uncu a invocat că în contul prețului spațiului locativ

menționat, a transmis în proprietatea „Plugarul” SRL imobilul nelocativ situat în

mun. Chișinău, pe str. Constructorilor nr. 84.

Reclamantul Ion Uncu a precizat că în baza acordului privind indexarea

prețului bunului imobil, încheiat între reclamant și „Plugarul” SRL la 01 iulie 2011

cu titlu de anexă nr. 3 la contractul de investiții nr. 2/2 din 31 martie 2006, s-a

constatat că la data de 01 iunie 2011, bunul imobil obiect al contractului de investiții

nu a fost dat în exploatare, iar conform pct. 6.1 din contractul de investiții respectiv,

3

în cazul încălcării termenului de dare în exploatare a bunului imobil mai mult de trei

ani, antreprenorul restituie investitorului suma totală a investițiilor și penalitatea în

mărimea dobânzii medii a depozitului valutar stabilit de bancă.

În drept, reclamantul Ion Uncu a invocat prevederile art. 512, 572 și 946 din

Codul civil.

Pe parcursul examinării cauzei, pârâta „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a depus cerere reconvențională împotriva lui Ion Uncu cu privire la

declararea nulității contractul de investiții nr. 2/2 din 31 martie 2006 și a acordurilor

din 10 aprilie 2006, 01 iulie 2011 și 01 iulie 2012, încheiate între „Plugarul” SRL și

Ion Uncu (f.d. 195-197, vol. II).

În motivarea cererii reconvenționale, „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a susținut că, contractul nr. 2/2 din 31 martie 2006 nu poate produce

efecte juridice, întrucât „Plugarul” SRL nu era în drept să încheie contracte de

investiții în construcție până la obținerea autorizației de construire de la Primăria

mun. Chișinău.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a indicat că, contractul nr. 2/2 din

31 martie 2006 are un caracter fictiv, ceea ce se confirmă și prin prevederile pct. 3.2

din acest contract, în baza cărora Ion Uncu s-a obligat să achite 10% din prețul

imobilului în avans, 85% la momentul încheierii contractului, iar 5% în termen de 5

zile din momentul înregistrării dreptului de proprietate în Registrul bunurilor

imobile, însă din probele anexate la dosar se constată că Ion Uncu nu a achitat nimic

nici până la încheierea contractului și nici după încheierea acestuia..

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a evidențiat că Ion Uncu nu a

prezentat nicio probă precum că întru confirmarea stingerii obligațiilor asumate prin

contractul din 31 martie 2006 a servit acordul din 10 aprilie 2006, prin care părțile

ar fi convenit ca spațiul locativ ce formează obiectul contractului să fie alocat lui Ion

Uncu în schimbul bunului imobil din YYYYY, ce aparține lui Ion Uncu.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a reliefat că după cum rezultă din

probele prezentate de ÎS „Cadastru”, „Plugarul” SRL a devenit proprietara bunului

imobil din YYYYY, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006,

unde în calitate de vânzător și respectiv proprietar al bunului este „Maria Unim”

SRL, dar nu Ion Uncu.

Mai mult, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a arătat că potrivit pct.

4 al contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006, prețul contractului este în

sumă de 560 000 lei, care a fost achitat până la semnarea contractului, prin transfer

bancar la contul „Maria Unim” SRL, la data de 15 martie 2006.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a mai menționat că deși Ion Uncu

a afirmat că a transmis în proprietatea „Plugarul” SRL imobilul din YYYYY, acesta

nu a prezentat nicio probă în această privință.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a relatat că bunul imobil pe care

Ion Uncu a pretins că s-a obligat să-l transmită către „Plugarul” SRL în schimbul

spațiului locativ cu suprafața de 170 m2 nu a fost identificat și individualizat în

modul prevăzut de Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din

4

25 februarie 1998.

De asemenea, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a invocat că acordul

din 10 aprilie 2006 nu a fost semnat de către un reprezentant împuternicit al

„Plugarul” SRL, ci de către o persoană neidentificată, întrucât în fața cuvântului

„director” a fost aplicată o bară.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a subliniat că această concluzie

rezultă și din analizarea semnăturii aplicate de administratorul Ion Vornicescu pe

contractul de vânzare-cumpărare din 31 martie 2006 și pe acordul din 01 iunie 2006,

autentificat notarial.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a afirmat că în realitate, semnătura

de pe acordul din 10 aprilie 2006 aparține fondatorului „Plugarul” SRL, Anatol

Plugaru, care este și ginerele lui Ion Uncu.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a mai specificat că se află în

procedura de insolvabilitate în temeiul hotărârii din 08 aprilie 2013 a Curții de Apel

Chișinău, iar instanța de insolvabilitate a stabilit termenul-limită de înaintare a

creanțelor de către creditori, termenul de verificare de către administratorul

insolvabilității a creanțelor înaintate și de depunere a tabelului definitiv cu creanțele

acceptate sau înlăturate, pentru validarea lor de către instanță în cadrul ședinței de

validare din 10 iunie 2013.

Astfel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a punctat că un pretins

creditor, care nu a fost acceptat și, respectiv, nu a fost trecut în tabelul creanțelor de

către administratorul insolvabilității pentru a fi validat de către instanța de

insolvabilitate, urma să depună cu cel puțin 3 zile înaintea ședinței de validare a

creanțelor o contestație la tabelul creanțelor, care urma a fi examinată de către

instanța de insolvabilitate, și doar în cazul respingerii acestei contestații, creditorul

obținea dreptul de înainta acțiune separată de încasare a datoriei pretinse.

Însă, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a indicat că în cazul dat, Ion

Uncu nu a depus nicio contestație la tabelul definitiv al creanțelor, respectiv

decăzând din dreptul de a mai înainta acțiune separată în procedură contencioasă

privind confirmarea creanței, cu atât mai mult că prin decizia din 20 septembrie 2013

a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă cererea lui Ion Uncu privind validarea

creanței în sumă de 1 572 444, 71 lei.

Pe parcursul examinării cauzei, pârâta „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a depus cerere reconvențională împotriva Tatianei Popescu cu privire

la declararea nulității contractelor de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din

14 iulie 2008, încheiate între „Plugarul” SRL și Tatiana Popescu, precum și

declararea nulității chitanțelor nr. 45/24-07 din 24 iunie 2008, nr. 45/01-07 din

01 iulie 2008, nr. 45/24-04 din 23 aprilie 2008, nr. 46/16-7 din 16 iunie 2008, nr.

46/18-09 din 18 septembrie 2008, nr. 46/20-11 din 20 noiembrie 2008 și nr.

46/23-04 din 23 aprilie 2008 (f.d. 213-218, vol. II).

În motivarea cererii reconvenționale, „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a susținut că, contractele de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46

din 14 iulie 2008, cât și chitanțele nr. 45/24-07 din 24 iunie 2008, nr. 45/01-07 din

5

01 iulie 2008, nr. 45/24-04 din 23 aprilie 2008, nr. 46/16-7 din 16 iunie 2008, nr.

46/18-09 din 18 septembrie 2008, nr. 46/20-11 din 20 noiembrie 2008 și nr.

46/23-04 din 23 aprilie 2008 sunt fictive și contrare legii, fiind respectiv lovite de

nulitate absolută.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a invocat că validitatea

contractelor de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, cât și

achitarea mijloacelor bănești în baza acestora nu se confirmă nici prin rulajul bancar,

nici prin actul de revizie economico-finaciară, întocmit de Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice și Corupției la data de 23 septembrie 2011.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a indicat că prin actul de revizie

întocmit de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, au fost

constatate investițiile și respectiv investitorii în construcția din str. Ciuflea, însă

printre aceștia nu figurează și Tatiana Popescu, iar conform datelor și constatărilor

din dosarul penal intentat față de Anatol Plugaru, fondatorul „Plugarul” SRL, și față

de Ion Plugaru, directorul „Plugarul” SRL, privind însușirea prin înșelăciune și abuz

de încredere a mijloacelor investite în construcția blocului locativ de pe str. Ciuflea

nr 1, Tatiana Popescu de asemenea nu figurează în calitate de investitor.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat că Tatiana Popescu nu

figurează în calitate de investitor cu suma de 1 230 433 lei în construcția de pe

XXXXX nici în lista investitorilor prezentată în cadrul dosarului penal de către

contabilul-șef al „Plugarul” SRL, Livia Bria, cu atât mai mult că Tatiana Popescu în

general nu a demonstrat că a dispus de asemenea mijloace bănești.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a afirmat că, confirmarea

fictivității contractelor de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din

14 iulie 2008, precum și a chitanțelor anexate în copie la dosar, se dovedește și prin

faptul că soțul Tatianei Popescu este vărul lui Anatol Plugaru.

La fel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a notat că după cum rezultă

din chitanța nr. 45/24-07, aceasta i-a fost eliberată Tatianei Popescu la data de

24 iunie 2008, adică până la încheierea contractului de investiții din 01 iulie 2008,

în lipsa vreunui temei legal, iar toate chitanțele la care Tatiana Popescu face trimitere

ca dovadă a achitării plăților nu constituie documente justificative în sens contabil,

or acestea nu constituie temei de introducere în contabilitate a operațiunilor

economice și nu acordă deținătorului niciun drept, fiind în esență nule.

Suplimentar, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a subliniat și faptul

că cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Popescu este și tardivă, fiind

depusă cu omiterea termenului de prescripție, or rezultând din condițiile

contractuale, termenul-limită pentru transmiterea apartamentului prin act de

primire-predare pentru efectuarea reparațiilor la cheie a fost stabilit pentru data de

31 octombrie 2009, iar termenul-limită de dare în exploatare și de transmitere a

dreptului de proprietate fiind până la data de 31 decembrie 2009.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a specificat că pentru investitor,

dreptul la acțiune privind rezilierea contractului de investiții a apărut cu mult înainte

de sfârșitul trimestrului IV al anului 2009, or începând cu luna aprilie 2009,

6

„Plugarul” SRL nu a mai dispus de autorizație de construire a blocului locativ, iar

începând cu luna ianuarie 2009, nu a executat anumite lucrări de construcție a

imobilului de pe XXXXX, circumstanțe ce evident indicau la imposibilitatea

executării de către „Plugarul” SRL a contractelor de investiții.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a evidențiat că în speță, Tatiana

Popescu a cunoscut și era obligată să cunoască despre neexecutarea de către

„Plugarul” SRL a condițiilor contractuale, luând în considerare că până la data de

01 octombrie 2009, nu au fost transmise cheile de la apartament pentru executarea

finală a lucrărilor interioare necesare pentru darea în exploatare a blocului locativ,

precum și rezultând din faptul că începând cu luna ianuarie 2009 și până în prezent,

blocul locativ se află la nivelul ciclului „0” de execuție, fiind executată doar fundația,

având un grad de finisare de 10% din totalul lucrărilor preconizate, conform avizului

tehnic din 07 noiembrie 2013.

Mai mult ca atât, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a invocat că

autorizația de construire nr. 359 din 07 aprilie 2008 i-a fost eliberată „Plugarul” SRL

de către Primăria mun. Chișinău doar pentru construcția ciclului „0”, fapt pe care

Tatiana Popescu era obligată să-l cunoască la data încheierii contractelor din

01 iulie 2008 și din 14 iulie 2008.

Astfel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a reliefat că având în

vedere că la data de 07 aprilie 2009, a expirat valabilitatea autorizației de construire

a „Plugarul” SRL, iar Tatiana Popescu era obligată să cunoască despre stoparea

lucrărilor și imposibilitatea continuării lor, iar având în vedere că din luna ianuarie

2009, deja nu se mai executau lucrări de construire, termenul rezonabil de declarare

a rezilierii contractului a fost de cel târziu până la data de 07 iulie 2009, însă Tatiana

Popescu s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu cerere de validare a creanței abia

la data de 17 mai 2013, iar cu cerere de chemare în judecată privind încasarea

datoriei de la „Plugarul” SRL – abia la data de 02 decembrie 2016.

Pe parcursul examinării cauzei, pârâta „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a depus cerere reconvențională împotriva „MN Speranța” SRL cu

privire la declararea nulității facturilor fiscale seria SU nr. nr. 3779261 din

01 decembrie 2010 și seria SU nr. 3779262 din 03 decembrie 2010, a actelor

lucrărilor executate pentru luna decembrie 2010, a acordului de recunoaștere a

datoriei din 03 septembrie 2009, a actului de verificare din 24 august 2009 și a

actului de verificare din 31 decembrie 2011, întoarcerea părților la poziția inițială și

încasarea mijloacelor bănești încasate de „MN Speranța” SRL în temeiul actelor

juridice nule în sumă de 1 625 486, 48 lei (f.d. 66-68, vol. III).

În motivarea cererii reconvenționale, „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a susținut că antreprenorul „MN Speranța” SRL a pretins, în temeiul

contractului de antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008, executarea lucrărilor de

construcție pentru care nu a fost remunerată, datoria fiind formată în baza facturilor

fiscale seria SU nr. nr. 3779261 din 01 decembrie 2010 și seria SU nr. 3779262 din

03 decembrie 2010, și parțial în baza facturii fiscale seria SU nr. 2063462 din

31 ianuarie 2009.

7

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a invocat că potrivit pct.1.1 din

contractul de antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008, „MN Speranța” SRL s-a obligat

să construiască și să-i transmită „Plugarul” SRL, în calitate de beneficiar, obiectul

ce constituie „Ciclul zero” al blocului locativ de pe XXXXX, în conformitate cu

documentația de proiect și de deviz aprobată.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a indicat că în contradicție cu

pct.1.1 din contractul de antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008, „MN Speranța” SRL

nu a prezentat niciun act permisiv în temeiul căruia a executat lucrările de construcție

ce reprezintă „Ciclul zero” al blocului locativ de pe XXXXX.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a afirmat că valabilitatea

autorizației de contruire nr. 359 din 08 aprilie 2008, eliberată de Primăria mun.

Chișinău în scopul permisiunii de a executa „Ciclul zero” al blocului locativ de pe

XXXXX, a expirat la data de 08 aprilie 2009, din care dată, „MN Speranța” SRL și

subantreprenorii săi nu mai erau în drept să îndeplinească respectivele lucrări de

construcție.

Astfel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat că facturarea

anumitor lucrări de construcție la obiectul nominalizat după data expirării

autorizației de construire este ilegală, fiind contrară atât condițiilor contractuale

stipulate la 1.1 din contractul de antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008, precum și

prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile

urbanismului și amenajării teritoriului.

De asemenea, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a considerat că

facturile fiscale seria SU nr. nr. 3779261 din 01 decembrie 2010 și seria SU nr.

3779262 din 03 decembrie 2010, au fost semnate din partea „Plugarul” SRL de către

persoane neîmputernicite, cât și contrar interdicțiilor dispuse prin încheierea din

22 martie 2010 a Curții de Apel Chișinău.

Aici, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a specificat că prin

încheierea din 22 martie 2010 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă spre

examinare cererea introductivă depusă de Corina Doroș privind intentarea

procesului de insolvabilitate față de „Plugarul” SRL, iar în funcția de administrator

provizoriu al „Plugarul” SRL a fost desemnat Vladimir Balan.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a remarcat că potrivit informației

prezentate de Camera Înregistrării de Stat, la data de 09 aprilie 2010, au fost

efectuate modificări în Registrul persoanelor juridice, cu înscrierea în Registru a

datelor administratorului provizoriu Vladimir Balan, în temeiul încheierii din

22 martie 2010 a Curții de Apel Chișinău.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a subliniat că potrivit aceluiași

răspuns, radierea din Registrul persoanelor juridice a datelor administratorului

provizoriu a avut loc doar la data de 15 aprilie 2011, iar conform prevederilor Legii

nr. 220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și

a întreprinzătorilor individuali, efectul juridic al modificărilor în privința datelor

înscrise în Registrul persoanelor juridice apare din momentul efectuării

modificărilor corespunzătoare în acest Registru, astfel încât la 01 decembrie 2010

8

și, respectiv, la 03 decembrie 2010, „MN Speranța” SRL nu putea să factureze

lucrări de construcții sau să transmită aceste lucrări către „Plugarul” SRL fără

acordul administratorului provizoriu Vladimir Balan.

De asemenea, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a evidențiat că la

rândul său, „MN Speranța” SRL era obligată să cunoască faptul instituirii

administrării provizorii în privința „Plugarul” SRL, or acest fapt era înregistrat în

mod public în Registrul persoanelor juridice.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat că în perioada din data

desemnării administratorului provizoriu al „Plugarul” SRL și până în prezent, nu au

fost efectuate niciun fel de lucrări de construcții la obiectul de pe XXXXX, iar

facturile fiscale seria SU nr. nr. 3779261 din 01 decembrie 2010 și seria SU nr.

3779262 din 03 decembrie 2010 sunt fictive, fapt confirmat și prin lipsa anumitor

documente ce confirmă lucrările pretins executate conform acestor facturi fiscale.

De asemenea, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a punctat că nu

există niciun deviz de cheltuieli care ar confirma valoarea serviciilor de construcții

contractate de „Plugarul” SRL, după cum nu există nicio concretizare a etapelor de

executare a lucrărilor de construcții, graficul de executare a lucrărilor, acte de

recepție a lucrărilor, precum și etapa la care se află deja construcția menționată la

momentul încheierii contractului de antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008 și

transmiterii obiectului pentru finisare.

În aceeași ordine de idei, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a arătat

că la materialele cauzei nu au fost anexate procesele-verbale ale lucrărilor îndeplinite

de către „MN Speranța” SRL și, respectiv, de recepționare a lor de către „Plugarul”

SRL.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a mai indicat că nu au fost

prezentate nici procesele-verbale privind constatarea lucrărilor ascunse executate de

antreprenorul „MN Speranța” SRL, ceea ce constituie un act obligatoriu la fiecare

etapă de executare a lucrărilor, or aceste verificări urmează a fi efectuate în prezența

proiectantului și inginerilor responsabili de calitatea construcției îndeplinite.

Concomitent, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a menționat că toate

verificările și recepționarea lucrărilor executate, inclusiv cele ascunse, urmează a fi

consemnate în cartea tehnică a construcției, care este un act obligatoriu pentru darea

în exploatare a blocului locativ, însă „MN Speranța” SRL nu a prezentat aceste acte,

documente și confirmări, iar în lipsa lor nu poate fi considerată ca executată obligația

antreprenorului „MN Speranța” SRL de executare și transmitere a lucrărilor de

construcție, după cum nici nu persistă obligația de plată a beneficiarului.

Pe parcursul examinării cauzei, pârâta „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a depus cerere reconvențională împotriva „Crăiasa” SRL cu privire la

declararea nulității facturilor fiscale seria SW nr. 1421634 din 30 iulie 2008, seria

SW nr. 1421633 din 30 iulie 2008, seria SW nr. 1545048 din 14 august 2008, seria

SW nr. 1545061 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545056 din 18 august 2008, seria

SW nr. 1545058 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545119 din 13 septembrie 2008,

seria SW nr. 1545120 din 13 septembrie 2008, seria SW nr. 1545124 din

9

24 septembrie 2008, seria SW nr. 1777847 din 01 noiembrie 2008 și seria SW nr.

1777851 din 12 noiembrie 2008, eliberate de „Crăiasa” SRL către „Plugarul” SRL,

declararea nulității actelor de verificare încheiate între „Crăiasa” SRL și „Plugarul”

SRL la 30 noiembrie 2010, 30 septembrie 2011 și 24 ianuarie 2012, precum și

declararea nulității scrisorii de garanție din 20 septembrie 2010 (f.d. 1-4, vol. III).

În motivarea cererii reconvenționale, „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate a susținut că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 05/126

din 18 iunie 2008, „Crăiasa” SRL s-a obligat să-i vândă „Plugarul” SRL marfa

stipulată în anexa nr. 1 la contractul enunțat.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a specificat că potrivit pct. 5.1.1

și 5.2.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 05/126 din 18 iunie 2008, „Crăiasa”

SRL s-a obligat să livreze marfa doar după achitarea în avans a acesteia și a

serviciilor de transport, iar conform pct. 7.1 și 7.2 din același contract, „Crăiasa”

SRL s-a obligat să elibereze concomitent cu marfa livrată și certificatele de calitate

și analizele de laborator a fiecărei partidă de marfă livrată.

În context, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a evidențiat că,

„Crăiasa” SRL nu a prezentat nicio confirmare a transmiterii către „Plugarul” SRL,

concomitent cu marfa pretinsă ca livrată, a certificatelor de calitate a acestor mărfuri,

după cum nu au fost transmise nici analizele de laborator și alte acte obligatorii.

De asemenea, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a reiterat că,

„Crăiasa” SRL, în baza pct. 5.1.1 și 5.2.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr.

05/126 din 18 iunie 2008, s-a obligat să livreze marfa doar după achitarea în avans

a acesteia și a serviciilor de transport, ceea ce înseamnă că, „Crăiasa” SRL deja și-a

obținut remunerația cuvenită.

În continuare, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a punctat că

facturile fiscale seria SW nr. 1421634 din 30 iulie 2008, seria SW nr. 1421633 din

30 iulie 2008, seria SW nr. 1545048 din 14 august 2008, seria SW nr. 1545061 din

18 august 2008, seria SW nr. 1545056 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545058

din 18 august 2008, seria SW nr. 1545119 din 13 septembrie 2008, seria SW nr.

1545120 din 13 septembrie 2008, seria SW nr. 1545124 din 24 septembrie 2008,

seria SW nr. 1777847 din 01 noiembrie 2008 și seria SW nr. 1777851 din

12 noiembrie 2008 sunt fictive, deoarece reflectă livrarea unei cantități exagerate de

beton și pietriș într-un termen foarte restrâns.

În particular, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a arătat că în baza

facturilor fiscale seria SW nr. 1421634 din 30 iulie 2008 și seria SW nr. 1421633

din 30 iulie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL o cantitate

de 950 de tone de pietriș, însă în aceste facturi fiscale nu se specifică cine este

transportatorul, și nici cu ce mijloc de transport a avut loc livrarea mărfii.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a notat că o asemenea cantitate de

pietriș putea fi transportată cu cel puțin 48 de autocamioane, având în vedere că,

capacitatea maximă admisibilă pentru transportare este de 20 de tone într-o unitate

de transport, ceea ce înseamnă că transportarea unei astfel de cantități de pietriș

într-o singură zi este imposibilă, după cum este imposibilă și utilizarea acesteia,

10

având în vedere rigorile procesului tehnologic de construcție.

Mai mult, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a invocat că, „Crăiasa”

SRL a mai pretins că la data de 14 august 2008, conform facturii fiscale seria SW

nr. 1545048 din 14 august 2008, a mai livrat o cantitate de încă 235 de tone, ceea ce

ar reprezenta cel puțin 12 de autocamioane de câte 20 de tone fiecare, specificându-

se că anume „Crăiasa” SRL a fost transportator, însă fără a se indica cu ce mijloc de

transport a fost transportată această cantitate de pietriș într-o singură zi.

La fel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat că, „Crăiasa”

SRL a pretins că la data de 18 august 2008, conform facturii fiscale seria SW nr.

1545056 din 18 august 2008, a livrat o cantitate de încă 326 de tone, ceea ce ar

reprezenta cel puțin 22 de autocamioane de câte 20 de tone fiecare, specificându-se

că anume „Crăiasa” SRL a fost transportator, însă din nou fără a se indica cu ce

mijloc de transport a fost transportată această cantitate de pietriș într-o singură zi.

Aici, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a mai relevat că o asemenea

cantitate de pietriș este exagerată pentru obiectul ce se află în construcție pe

XXXXX, iar conform facturii fiscale seria SW nr. 1545058 din 18 august 2008,

concomitent cu livrarea a 436 de tone de pietriș, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat

către „Plugarul” SRL 94 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel puțin 14 unități de

transport specializate, unde capacitatea maximă este de 7 m3 de beton, în calitate de

transportator fiind indicată „Crăiasa” SRL.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a subliniat că potrivit facturilor

fiscale seria SW nr. 1545119 și 1545120 din 13 septembrie 2008, „Crăiasa” SRL

pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL 908 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel

puțin 130 de unități de transport specializate, unde capacitatea maximă este de 7 m3

de beton, în calitate de transportator fiind iarăși indicată „Crăiasa” SRL.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a notat că în baza facturilor fiscale

nominalizate, „Crăiasa” SRL pretinde că a efectuat 112 rute de transportare a

betonului într-o singură zi.

La fel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat că în baza

facturii fiscale seria SW nr. 1545124 din 24 septembrie 2008, „Crăiasa” SRL

pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL 202 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel

puțin 29 de unități de transport specializate, în calitate de transportator fiind indicată

„Crăiasa” SRL, însă din nou fără specificarea datelor în foile de parcurs.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a menționat că bazându-se pe

aceeași factură fiscală, „Crăiasa” SRL a invocat și prestarea serviciilor de transport

fără identificarea cantității.

Totodată, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a accentuat că după cum

rezultă din informația prezentată de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău,

„Crăiasa” SRL nu a declarat la organul fiscal facturile fiscale seria SW nr. 1545119

și 1545120 din 13 septembrie 2008, cât și factura fiscală seria SW nr. 1545124 din

24 septembrie 2008, fapt ce confirmă ipoteza că aceste facturi fiscale sunt fictive și

au fost eliberate în scopul comiterii de către „Plugarul” SRL a evaziunii fiscale și a

spălării banilor investiți în construcție.

11

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a susținut că în baza facturii

fiscale seria SW nr. 1777847 din 01 noiembrie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a

livrat către „Plugarul” SRL 65 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel puțin 10 de unități

de transport specializate, în calitate de transportator fiind indicată o întreprindere

terță, iarăși fără specificarea datelor în foile de parcurs, precum și fără specificarea

codului fiscal al transportatorului.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a indicat că potrivit facturii fiscale

seria SW nr. 1777851 din 12 noiembrie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat

către „Plugarul” SRL 84 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel puțin 12 de unități de

transport specializate, însă în calitate de transportator nu a fost indicată nicio

întreprindere.

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a precizat că după cum rezultă din

informația prezentată de ÎS „CRIS „Registru” la situația din 09 ianuarie 2017, după

„Crăiasa” SRL nu sunt și nu au fost niciodată înregistrate mijloace de transport, ceea

ce confirmă ipoteza că aceste facturi fiscale sunt fictive și au fost eliberate în scopul

comiterii de către „Plugarul” SRL a evaziunii fiscale și a spălării banilor investiți în

construcție prin formarea unor datorii artificiale, care depășesc substanțial

necesitățile tehnologice pentru executarea fundației blocului locativ de pe XXXXX.

Astfel, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a considerat că și actele de

verificare încheiate între „Crăiasa” SRL și „Plugarul” SRL la 30 noiembrie 2010,

30 septembrie 2011 și 24 ianuarie 2012, precum și scrisoarea de garanție din

20 septembrie 2010, ca acte subsecvente facturilor fiscale lovite de nulitate absolută,

sunt de asemenea lovite de nulitate absolută.

Totodată, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a afirmat că la data de

12 noiembrie 2008, a început curgerea termenului de prescripție, care a fost omis de

către „Crăiasa” SRL la depunerea acțiunii.

Prin hotărârea din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Ion Uncu

împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate. A fost admisă parțial cererea

reconvențională înaintată de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate împotriva

lui Ion Uncu cu privire la declararea nulității actelor. S-a anulat acordul din

01 iulie 2012, încheiat între „Plugarul” SRL și Ion Uncu. A fost admisă parțial

cererea de chemare în judecată înaintată de Tatiana Popescu împotriva „Plugarul”

SRL în proces de insolvabilitate cu privire la rezilierea contractelor și încasarea

datoriei. S-a reziliat contractul de investiții nr. 45 din 01 ianuarie 2008 privind

construcția spațiului locativ și contractul de investiții nr. 46 din 14 iulie 2008 privind

construcția spațiului locativ, încheiate între „Plugarul” SRL și Tatiana Popescu. S-a

încasat în beneficiul Tatianei Popescu, din contul „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate, suma de 1 230 433 lei. S-a încasat în beneficiul Tatianei Popescu,

din contul „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate, taxa de stat în sumă de 150

lei, cu amânarea încasării pe un termen de până la 6 luni din data adoptării hotărârii.

În rest, a fost respinsă ca neîntemeiată pretenția privind încasarea cheltuielilor de

asistență juridică. A fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de

12

„Crăiasa” SRL împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la

încasarea datoriei. S-a încasat în beneficiul „Crăiasa” SRL, din contul „Plugarul”

SRL în proces de insolvabilitate, datoria în sumă de 306 790 lei. În rest, au fost

respinse ca neîntemeiate pretențiile privind încasarea penalității și a cheltuielilor de

asistență juridică. S-a încasat în beneficiul „Crăiasa” SRL, din contul „Plugarul”

SRL în proces de insolvabilitate, taxa de stat în sumă de 270 lei, cu amânarea

încasării pe un termen de până la 6 luni din data adoptării hotărârii. A fost admisă

parțial cererea de chemare în judecată înaintată de „MN Speranța” SRL împotriva

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei. S-a

încasat în beneficiul „MN Speranța” SRL, din contul „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate, datoria în sumă de 1 135 855, 99 lei. S-a încasat în beneficiul „MN

Speranța” SRL, din contul „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate, taxa de stat

în sumă de 270 lei, cu amânarea încasării pe un termen de până la 6 luni din data

adoptării hotărârii. A fost respinsă ca neîntemeiată pretenția privind încasarea

penalității. Au fost respinse ca neîntemeiate cererile reconvenționale înaintate de

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate împotriva Tatianei Popescu, „Crăiasa”

SRL și „MN Speranța” SRL cu privire la declararea nulității actelor. S-a încasat în

beneficiul statului, din contul „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate, taxa de

stat în sumă de 49 310 lei, cu amânarea încasării pe un termen de până la 6 luni din

data adoptării hotărârii (f.d. 156-167, vol. III).

La 13 iunie 2017, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat apel

împotriva hotărârii din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 178,

vol. III).

La 22 iunie 2017, Ion Uncu, reprezentat de avocatul Tudor Barbă, a declarat

apel împotriva hotărârii din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.

171, vol. III).

Prin încheierea din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, devenită

irevocabilă, a fost restituită cererea de apel depusă de Ion Uncu, reprezentat de

avocatul Tudor Barbă, împotriva hotărârii din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Râșcani (f.d. 249-253, vol. III; f.d. 61-67, vol. IV).

Prin decizia din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea

de apel depusă de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate. A fost casată

hotărârea din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în partea

cerințelor formulate de Tatiana Popescu, „Crăiasa” SRL și „MN Speranța” SRL cu

privire la declararea nulității actelor și în partea respingerii cererii reconvenționale,

cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri, prin care a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Popescu, „Crăiasa”

SRL și „MN Speranța” SRL cu privire la încasarea datoriei și a penalităților, precum

și a fost admisă cererea reconvențională depusă de „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate împotriva Tatianei Popescu, „Crăiasa” SRL și „MN Speranța” SRL

cu privire la declararea nulității actelor. S-a declarat nulitatea facturilor fiscale seria

SW nr. 1421634 din 30 iulie 2008, seria SW nr. 1421633 din 30 iulie 2008, seria

SW nr. 1545048 din 14 august 2008, seria SW nr. 1545061 din 18 august 2008, seria

13

SW nr. 1545056 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545058 din 18 august 2008, seria

SW nr. 1545119 din 13 septembrie 2008, seria SW nr. 1545120 din

13 septembrie 2008, seria SW nr. 1545124 din 24 septembrie 2008, seria SW nr.

1777847 din 01 noiembrie 2008 și seria SW nr. 1777851 din 12 noiembrie 2008,

eliberate de „Crăiasa” SRL către „Plugarul” SRL. S-a declarat nulitatea actelor de

verificare încheiate de „Crăiasa” SRL cu „Plugarul” SRL la 30 noiembrie 2010,

30 septembrie 2011 și 24 ianuarie 2012, cât și a scrisorii de garanție din

20 septembrie 2010. S-a declarat nulitatea contractelor de investiții nr. 45 din

01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008 privind construcția spațiului locativ,

încheiate între „Plugarul” SRL și Tatiana Popescu. S-a declarat nulitatea chitanțelor

nr. 45/24-07 din 24 iunie 2008, nr. 45/01-07 din 01 iulie 2008, nr. 45/03-04 din

23 aprilie 2008, nr. 46/16-7 din 16 iunie 2008, nr. 46/18-09 din 18 septembrie 2008,

nr. 46/20-11 din 20 noiembrie 2008 și nr. 46/23-04 din 23 aprilie 2008, eliberate din

numele „Plugarul” SRL către Tatiana Popescu. S-a declarat nulitatea facturilor

fiscale seria SU nr. 3779261 din 01 decembrie 2010 și seria SU nr. 3779262 din

03 decembrie 2010 în sumă de 376 158 lei. S-au declarat nule actele lucrărilor

executate pentru luna decembrie 2010, acordul de recunoaștere a datoriei din

03 septembrie 2009, actul de verificare din 24 august 2009 și actul de verificare din

31 decembrie 2011. S-a încasat în beneficiul statului, din contul „Crăiasa” SRL,

suma de 9 759 lei. S-a încasat în beneficiul statului, din contul Tatianei Popescu,

suma de 24 850 lei. S-a încasat în beneficiul statului, din contul „MN Speranța”

SRL, suma de 49 730 lei. În rest, a fost menținută hotărârea din 23 mai 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 3-37, vol. IV).

La 05 septembrie 2018, „MN Speranța” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 70-73).

La 01 octombrie 2018, Tatiana Popescu a declarat recurs împotriva deciziei

din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 82-85).

La 05 octombrie 2018, „Crăiasa” SRL a declarat recurs împotriva deciziei din

07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 102-104).

Prin decizia din 13 martie 2019 a Curții Supreme de Justiție, au fost admise

recursurile declarate de „MN Speranța” SRL, de Tatiana Popescu și de „Crăiasa”

SRL, a fost casată integral decizia din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată (f.d. 231-255, vol. IV).

La 29 martie 2019, Ion Uncu a declarat apel împotriva hotărârii din

23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Totodată, a solicitat repunerea

în termenul de declarare a apelului (f.d. 20-21, vol. V).

Prin încheierea din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, devenită

irevocabilă, a fost respinsă cererea depusă de apelantul Ion Uncu cu privire la

repunerea în termenul legal a apelului declarat împotriva hotărârii din 23 mai 2017

a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. A fost restituită, ca fiind depusă în afara

termenului legal, cererea de apel depusă de Ion Uncu împotriva hotărârii din

23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 46-55; 103-110, vol.

14

V).

Prin decizia din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate și menținută fără modificări

hotărârea din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 58-92, vol.

V).

În motivarea soluțiilor emise, cu referire la cererea de chemare în judecată

depusă de Tatiana Popescu împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate și

la cererea reconvențională depusă de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate

împotriva Tatianei Popescu, instanțele ierarhic inferioare au reținut că Tatiana

Popescu, în calitate de investitor, a încheiat cu „Plugarul” SRL, în calitate de

beneficiar, contractele de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008

privind construcția apartamentelor nr. XXXXX din blocul locativ situat pe XXXXX,

mun. Chișinău.

Instanțele ierarhic inferioare au constatat că în baza contractului de investiții

nr. 45 din 01 iulie 2008, Tatiana Popescu a achitat în beneficiul „Plugarul” SRL

următoarele sume bănești: la 24 iunie 2008 suma de 107 597 lei (dispoziția de

încasare nr. 45/24-07 din 24 iunie 2008), la 01 iulie 2008 suma de 469 490 lei

(dispoziția de încasare nr. 45/01-07 din 01 iulie 2008) și la 23 aprilie 2009 suma de

59 030 lei (dispoziția de încasare nr. 45/24-04 din 23 aprilie 2008).

La fel, instanțele ierarhic inferioare au stabilit că Tatiana Popescu, în baza

contractului de investiții nr. 46 din 14 iulie 2008, a achitat în beneficiul „Plugarul”

SRL următoarele sume bănești: la 16 iulie 2008 suma de 235 746 lei (dispoziția de

încasare nr. 46/16-7 din 16 iunie 2008), la 18 septembrie 2008 suma de 84 000 lei

(dispoziția de încasare nr. 46/18-09 din 18 septembrie 2008), la 20 noiembrie 2008

suma de 156 950 lei (dispoziția de încasare nr. 46/20-11 din 20 noiembrie 2008) și

la 23 aprilie 2008 suma de 117 620 lei (dispoziția de încasare nr. 46/23-04 din 23

aprilie 2008).

Astfel, instanțele ierarhic inferioare au decelat că în total, Tatiana Popescu a

achitat în beneficiul „Plugarul” SRL suma de 1 230 433 lei, fapt confirmat prin

copiile chitanțelor nominalizate, anexate la materialele cauzei, ale căror originale

sunt anexate în calitate de probe la materialele cauzei penale de învinuire a lui Anatol

Plugaru și Ion Plugaru și care corespund cerințelor stabilite de art. 19 din Legea

contabilității nr. 113 din 27 aprilie 2007, pe acestea fiind aplicată ștampila

„Plugarul” SRL.

Instanțele ierarhic inferioare au relevat că potrivit pct. 2.1 lit. g) din contractele

de investiții nr. 45 din 01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, „Plugarul” SRL s-a

obligat să organizeze împreună cu Tatiana Popescu primirea-darea în exploatare de

către Comisia de Stat de recepție finală a blocului de locuințe, unde este amplasat

obiectul imobiliar, nu mai târziu de trimestrul IV al anului 2009, însă nu a îndeplinit

condițiile contractelor respective, și anume nu a construit apartamentele nr. XXXXX

din blocul locativ de pe XXXXX, mun. Chișinău, cauzându-i astfel Tatianei Popescu

un prejudiciu material în sumă de 1 230 433 lei.

Instanțele ierarhic inferioare au precizat că, contractele de investiții nr. 45 din

15

01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008 sunt cu executare succesivă, ceea ce

înseamnă că Tatiana Popescu nu a avut posibilitatea obiectivă să cunoască într-un

termen exact despre neexecutarea esențială de către „Plugarul” SRL a obligațiilor

asumate, astfel încât, ca urmare a constatării insolvabilității „Plugarul” SRL la data

de 08 aprilie 2013, Tatiana Popescu s-a adresat în instanța de judecată cu cerința

privind încasarea sumei de 1 230 433 lei, adică în termenul prevăzut la art. 267 alin.

(1) din Codul civil în redacția în vigoare la data relevantă speței.

Cu referire la cererea de chemare în judecată depusă de „Crăiasa” SRL

împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate și la cererea reconvențională

depusă de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate împotriva „Crăiasa” SRL,

instanțele ierarhic inferioare au reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr. 05/126 din 18 iunie 2008, „Crăiasa” SRL s-a obligat să livreze către „Plugarul”

SRL materiale de construcții.

Instanțele ierarhic inferioare au notat că facturile fiscale seria SW nr. 1421634

din 30 iulie 2008, seria SW nr. 1421633 din 30 iulie 2008, seria SW nr. 1545048 din

14 august 2008, seria SW nr. 1545061 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545056

din 18 august 2008, seria SW nr. 1545058 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545119

din 13 septembrie 2008, seria SW nr. 1545120 din 13 septembrie 2008, seria SW nr.

1545124 din 24 septembrie 2008, seria SW nr. 1777847 din 01 noiembrie 2008 și

seria SW nr. 1777851 din 12 noiembrie 2008, anexate la materialele cauzei în

original, confirmă că, „Crăiasa” SRL a livrat către „Plugarul” SRL materiale de

construcții în sumă totală de 2 189 790, 05 lei.

Instanțele ierarhic inferioare au concluzionat că facturile fiscale nominalizate

au fost eliberate în condițiile legii, fiind semnate și ștampilate de reprezentanții

ambelor părți contractante, precum și aprobate prin actele de verificare din

30 noiembrie 2010, 30 septembrie 2011 și 24 ianuarie 2012, cât și prin scrisoarea de

garanție din 20 septembrie 2010.

Instanțele ierarhic inferioare au mai indicat că sunt pur declarative și

neprobate argumentele „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate precum că,

„Crăiasa” SRL nu ar fi putut în mod obiectiv în termen atât de reduși să livreze o

astfel de cantitate de materiale de construcții.

De asemenea, instanțele ierarhic inferioare au conchis, în temeiul art. 277 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Codul civil în redacția în vigoare la data relevantă speței, că

prin recunoașterea de către „Plugarul” SRL a datoriei în sumă de 306 790 lei, prin

actele de verificare din 30 noiembrie 2010, 30 septembrie 2011 și 24 ianuarie 2012,

semnate de ambele părți contractante, cursul prescripției extinctive a fost întrerupt,

cererea de chemare în judecată a „Crăiasa” SRL fiind depusă în termen.

Cu referire la cererea de chemare în judecată depusă de „MN Speranța” SRL

împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate și la cererea reconvențională

depusă de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate împotriva „MN Speranța”

SRL, instanțele ierarhic inferioare au reținut că potrivit contractului de antrepriză nr.

02/07 din 30 iulie 2008, „MN Speranța” SRL s-a obligat să construiască și să-i

transmită „Plugarul” SRL, în calitate de beneficiar, obiectul ce constituie „Ciclul

16

zero” al blocului locativ de pe XXXXX, în conformitate cu documentația de proiect

și de deviz aprobată.

Instanțele ierarhic inferioare au constatat că datoria de bază a „Plugarul” SRL

în proces de insolvabilitate față de „MN Speranța” SRL în sumă de 1 135 855 lei

este confirmată în mod obiectiv prin facturile fiscale, actele lucrărilor executate

semnate de ambele părți contractante și actul de recunoaștere a datoriei din data de

31 decembrie 2011, anexate la materialele cauzei.

Instanțele ierarhic inferioare au indicat că autorizația de contruire nr. 359 din

08 aprilie 2008, i-a fost eliberată „Plugarul” SRL de către Primăria mun. Chișinău

în scopul permisiunii de a executa „Ciclul zero” al blocului locativ de pe XXXXX,

iar expirarea acesteia la data de 08 aprilie 2009 nu este opozabilă față de „MN

Speranța” SRL, cu care „Plugarul” SRL se afla doar în relații contractuale.

Instanțele ierarhic inferioare au mai reținut că interdicțiile dispuse prin

încheierea din 22 martie 2010 a Curții de Apel Economice, sub formă de instituire a

administrării provizorii în cadrul „Plugarul” SRL, au fost anulate prin încheierea din

24 mai 2010, ceea ce înseamnă că sunt declarative argumentele „Plugarul” SRL în

proces de insolvabilitate precum că administratorul Ion Plugaru era în drept să

semneze facturile fiscale seria SU nr. nr. 3779261 din 01 decembrie 2010 și seria

SU nr. 3779262 din 03 decembrie 2010.

La 06 iunie 2019, „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate a declarat recurs

împotriva deciziei din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și a hotărârii din 23 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în

partea admiterii cerințelor reclamanților-intimați și respingerii cerințelor „Plugarul”

SRL în proces de insolvabilitate din cererile reconvenționale, precum și pronunțarea

unei noi hotărâri, de încetare a procesului în partea cererilor de chemare în judecată

depuse de „MN Speranța” SRL, de Tatiana Popescu, de „Crăiasa” SRL și de Ion

Uncu împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate, ori de respingere a

cerințelor înaintate de MN Speranța” SRL, de Tatiana Popescu, de „Crăiasa” SRL și

de Ion Uncu, precum și de admitere integrală a cererilor reconvenționale depuse de

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate (f.d. 113-122, vol. II).

În motivarea recursului, recurenta „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate

a susținut că potrivit practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului,

instanța de judecată are obligația de a da un răspuns cert referitor la pertinența unui

sau altui înscris, or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele

concluziilor sale privind admiterea unora și respingerea altor probe, precum și

argumentarea preferinței unor probe față de altele, iar în cazul în care instanța de

judecată se abține de a da un răspuns special și explicit la cele mai importante

întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă acest mijloc

de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Recurenta a invocat că instanțele ierarhic inferioare nu s-au expus asupra

circumstanțelor concrete ale cauzei și probelor administrate în cadrul judecării

cauzei, pe care și-au întemeiat concluziile privitoare la aceste circumstanțe.

17

În particular, reiterând circumstanțele de fapt și temeiurile de drept invocate

pe parcursul examinării cauzei, recurenta a indicat că instanțele ierarhic inferioare

nu au ținut cont de faptul că potrivit pct.1.1 din contractul de antrepriză nr. 02/07 din

30 iulie 2008, „MN Speranța” SRL s-a obligat să construiască și să-i transmită

„Plugarul” SRL, în calitate de beneficiar, obiectul ce constituie „Ciclul zero” al

blocului locativ de pe XXXXX, în conformitate cu documentația de proiect și de

deviz aprobată, însă în contradicție cu pct.1.1 din contractul de antrepriză nr. 02/07

din 30 iulie 2008, „MN Speranța” SRL nu a prezentat niciun act permisiv în temeiul

căruia a executat lucrările de construcție ce reprezintă „Ciclul zero” al blocului

locativ de pe XXXXX.

Recurenta a declarat că instanțele ierarhic inferioare nu au ținut cont de faptul

că valabilitatea autorizației de contruire nr. 359 din 08 aprilie 2008, eliberată de

Primăria mun. Chișinău în scopul permisiunii de a executa „Ciclul zero” al blocului

locativ de pe XXXXX, a expirat la data de 08 aprilie 2009, din care dată, „MN

Speranța” SRL și subantreprenorii săi nu mai erau în drept să îndeplinească

respectivele lucrări de construcție, astfel încât facturarea anumitor lucrări de

construcție la obiectul nominalizat după data expirării autorizației de construire este

ilegală, fiind contrară atât condițiilor contractuale stipulate la 1.1 din contractul de

antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008, precum și prevederilor art. 6 alin. (3) din

Legea nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului și amenajării

teritoriului.

De asemenea, recurenta a afirmat că instanțele ierarhic inferioare au ignorat

faptul că că facturile fiscale seria SU nr. nr. 3779261 din 01 decembrie 2010 și seria

SU nr. 3779262 din 03 decembrie 2010, au fost semnate din partea „Plugarul” SRL

de către persoane neîmputernicite, cât și contrar interdicțiilor dispuse prin încheierea

din 22 martie 2010 a Curții de Apel Chișinău, or potrivit informației prezentate de

Camera Înregistrării de Stat, la data de 09 aprilie 2010, au fost efectuate modificări

în Registrul persoanelor juridice, cu înscrierea în Registru a datelor administratorului

provizoriu Vladimir Balan, în temeiul încheierii din 22 martie 2010 a Curții de Apel

Chișinău.

Astfel, recurenta a notat că radierea din Registrul persoanelor juridice a

datelor administratorului provizoriu a avut loc doar la data de 15 aprilie 2011, iar

conform prevederilor Legii nr. 220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de

stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, efectul juridic al

modificărilor în privința datelor înscrise în Registrul persoanelor juridice apare din

momentul efectuării modificărilor corespunzătoare în acest Registru, astfel încât la

01 decembrie 2010 și, respectiv, la 03 decembrie 2010, „MN Speranța” SRL nu

putea să factureze lucrări de construcții sau să transmită aceste lucrări către

„Plugarul” SRL fără acordul administratorului provizoriu Vladimir Balan.

Recurenta a mai evidențiat că nu există niciun deviz de cheltuieli care ar

confirma valoarea serviciilor de construcții contractate de „Plugarul” SRL, după

cum nu există nicio concretizare a etapelor de executare a lucrărilor de construcții,

graficul de executare a lucrărilor, acte de recepție a lucrărilor, precum și etapa la

18

care se află deja construcția menționată la momentul încheierii contractului de

antrepriză nr. 02/07 din 30 iulie 2008 și transmiterii obiectului pentru finisare, iar

„MN Speranța” SRL nu a prezentat nici procesele-verbale privind constatarea

lucrărilor ascunse executate de antreprenorul „MN Speranța” SRL, ceea ce

constituie un act obligatoriu la fiecare etapă de executare a lucrărilor, or aceste

verificări urmează a fi efectuate în prezența proiectantului și inginerilor responsabili

de calitatea construcției îndeplinite.

Astfel, recurenta consideră că au fost încălcate prevederile pct. 1 din

Regulamentul de recepție a construcțiilor și instalațiilor aferente, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 285 din 23 mai 1996.

Recurenta a punctat că pornind de la obiectul contractului de antrepriză nr.

02/07 din 30 iulie 2008, executarea „Ciclului zero” a construcției de pe XXXXX

urma a fi îndeplinită într-un interval de cel mult 2-3 luni, dar nu pe o perioadă de

mai mult de 2 ani, deoarece începutul lucrărilor de construcție urma a fi inițiat la 30

iulie 2008, pe când ultimile facturi întocmite de „MN Speranța” SRL sunt datate cu

01 și 03 decembrie 2010.

Astfel, recurenta a reliefat că este evident că „MN Speranța” SRL nu și-a

executat corespunzător obligațiile contractuale și nu poate pretinde la achitarea unor

lucrări nerecepționate de către „Plugarul” SRL, executate fără confirmarea calității

lor și după expirarea autorizației de construire.

Concomitent, recurenta a indicat că instanțele ierarhic inferioare eronat au

reținut cu titlu de probă recipisa din 20 aprilie 2011, din care ar rezulta că directorul

„Plugarul” a fi primit de la „MN Speranța” SRL Cartea tehnică completată, cu

lucrările îndeplinite, or în privința acestei probe false a fost sesizat organul de

urmărire penală, iar lipsa Cărții tehnice a fost investigată de către Procuratura mun.

Chișinău în cadrul dosarului penal intentat în privința lui Anatol Plugaru și Ion

Plugaru pentru delapidarea mijloacelor bănești destinate construcției blocului de pe

XXXXX, cu atât mai mult că pe această recipisă nu este aplicată nicio ștampilă.

Recurenta a susținut că instanțele ierarhic inferioare au ignorat faptul că în

baza cererii lichidatorului „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate, s-a solicitat

stabilirea costului lucrărilor de construcție, inclusiv a materialelor pentru executarea

„Ciclului zero” al blocului locativ de pe XXXXX, conform proiectului de execuție

și prețurilor valabile pentru perioada anului 2008, precum și stabilirea costului

lucrărilor de construcție ce depășesc „Ciclul zero”, executate de facto.

Astfel, recurenta a invocat că potrivit raportului de constatare

tehnico-economic din 19 ianuarie 2017, executat de către „Marisan Procon” SRL,

prin intermediul specialistului atestat Iurie Vatamanu, s-a constatat că valoarea totală

a lucrărilor de construcție a „Ciclului zero” al blocului locativ de pe XXXXX,

inclusiv a materialelor utilizate, conform normativelor în construcție și proiectului

de execuție, constituie suma de 6 326 749, 52 lei, iar costul lucrărilor executate,

inclusiv a materialelor ce depășesc „Ciclul zero”, constituie suma de 724 026, 46 lei.

Astfel, recurenta a indicat că „MN Speranța” SRL pretinde încasarea unei

sume exagerate comparativ cu costul real al lucrărilor ce au fost executate pentru

19

construcția blocului locativ de pe XXXXX.

În continuare, recurenta a menționat că potrivit pct. 5.1.1 și 5.2.1 din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 05/126 din 18 iunie 2008, „Crăiasa” SRL s-a

obligat să livreze marfa doar după achitarea în avans a acesteia și a serviciilor de

transport, iar conform pct. 7.1 și 7.2 din același contract, „Crăiasa” SRL s-a obligat

să elibereze concomitent cu marfa livrată și certificatele de calitate și analizele de

laborator a fiecărei partidă de marfă livrată, însă „Crăiasa” SRL nu a prezentat nicio

confirmare a transmiterii către „Plugarul” SRL, concomitent cu marfa pretinsă ca

livrată, a certificatelor de calitate a acestor mărfuri, după cum nu au fost transmise

nici analizele de laborator și alte acte obligatorii.

Recurenta a notat că facturile fiscale seria SW nr. 1421634 din 30 iulie 2008,

seria SW nr. 1421633 din 30 iulie 2008, seria SW nr. 1545048 din 14 august 2008,

seria SW nr. 1545061 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545056 din 18 august 2008,

seria SW nr. 1545058 din 18 august 2008, seria SW nr. 1545119 din 13 septembrie

2008, seria SW nr. 1545120 din 13 septembrie 2008, seria SW nr. 1545124 din

24 septembrie 2008, seria SW nr. 1777847 din 01 noiembrie 2008 și seria SW nr.

1777851 din 12 noiembrie 2008 sunt fictive, deoarece reflectă livrarea unei cantități

exagerate de beton și pietriș într-un termen foarte restrâns.

În particular, recurenta a arătat că în baza facturilor fiscale seria SW nr.

1421634 din 30 iulie 2008 și seria SW nr. 1421633 din 30 iulie 2008, „Crăiasa” SRL

pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL o cantitate de 950 de tone de pietriș, însă

în aceste facturi fiscale nu se specifică cine este transportatorul, și nici cu ce mijloc

de transport a avut loc livrarea mărfii.

Recurenta a notat că o asemenea cantitate de pietriș putea fi transportată cu

cel puțin 48 de autocamioane, având în vedere că, capacitatea maximă admisibilă

pentru transportare este de 20 de tone într-o unitate de transport, ceea ce înseamnă

că transportarea unei astfel de cantități de pietriș într-o singură zi este imposibilă,

după cum este imposibilă și utilizarea acesteia, având în vedere rigorile procesului

tehnologic de construcție.

Mai mult, recurenta a invocat că, „Crăiasa” SRL a mai pretins că la data de

14 august 2008, conform facturii fiscale seria SW nr. 1545048 din 14 august 2008,

a mai livrat o cantitate de încă 235 de tone, ceea ce ar reprezenta cel puțin 12 de

autocamioane de câte 20 de tone fiecare, specificându-se că anume „Crăiasa” SRL

a fost transportator, însă fără a se indica cu ce mijloc de transport a fost transportată

această cantitate de pietriș într-o singură zi.

La fel, recurenta a declarat că, „Crăiasa” SRL a pretins că la data de

18 august 2008, conform facturii fiscale seria SW nr. 1545056 din 18 august 2008,

a livrat o cantitate de încă 326 de tone, ceea ce ar reprezenta cel puțin 22 de

autocamioane de câte 20 de tone fiecare, specificându-se că anume „Crăiasa” SRL

a fost transportator, însă din nou fără a se indica cu ce mijloc de transport a fost

transportată această cantitate de pietriș într-o singură zi.

Aici, recurenta a mai relevat că o asemenea cantitate de pietriș este exagerată

pentru obiectul ce se află în construcție pe XXXXX, iar conform facturii fiscale seria

20

SW nr. 1545058 din 18 august 2008, concomitent cu livrarea a 436 de tone de pietriș,

„Crăiasa” SRL pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL 94 m3 de beton, ceea ce

reprezintă cel puțin 14 unități de transport specializate, unde capacitatea maximă

este de 7 m3 de beton, în calitate de transportator fiind indicată „Crăiasa” SRL.

Recurenta a subliniat că potrivit facturilor fiscale seria SW nr. 1545119 și

1545120 din 13 septembrie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat către „Plugarul”

SRL 908 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel puțin 130 de unități de transport

specializate, unde capacitatea maximă este de 7 m3 de beton, în calitate de

transportator fiind iarăși indicată „Crăiasa” SRL.

Recurenta a notat că în baza facturilor fiscale nominalizate, „Crăiasa” SRL

pretinde că a efectuat 112 rute de transportare a betonului într-o singură zi.

La fel, recurenta a declarat că în baza facturii fiscale seria SW nr. 1545124

din 24 septembrie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL

202 m3 de beton, ceea ce reprezintă cel puțin 29 de unități de transport specializate,

în calitate de transportator fiind indicată „Crăiasa” SRL, însă din nou fără

specificarea datelor în foile de parcurs.

Recurenta a menționat că bazându-se pe aceeași factură fiscală, „Crăiasa”

SRL a invocat și prestarea serviciilor de transport fără identificarea cantității.

Totodată, recurenta a accentuat că după cum rezultă din informația prezentată

de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, „Crăiasa” SRL nu a declarat la

organul fiscal facturile fiscale seria SW nr. 1545119 și 1545120 din

13 septembrie 2008, cât și factura fiscală seria SW nr. 1545124 din 24 septembrie

2008, fapt ce confirmă ipoteza că aceste facturi fiscale sunt fictive și au fost eliberate

în scopul comiterii de către „Plugarul” SRL a evaziunii fiscale și a spălării banilor

investiți în construcție.

Recurenta a susținut că în baza facturii fiscale seria SW nr. 1777847 din

01 noiembrie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL 65 m3

de beton, ceea ce reprezintă cel puțin 10 de unități de transport specializate, în

calitate de transportator fiind indicată o întreprindere terță, iarăși fără specificarea

datelor în foile de parcurs, precum și fără specificarea codului fiscal al

transportatorului.

Recurenta a indicat că potrivit facturii fiscale seria SW nr. 1777851 din 12

noiembrie 2008, „Crăiasa” SRL pretinde că a livrat către „Plugarul” SRL 84 m3 de

beton, ceea ce reprezintă cel puțin 12 de unități de transport specializate, însă în

calitate de transportator nu a fost indicată nicio întreprindere.

Recurenta a precizat că după cum rezultă din informația prezentată de ÎS

„CRIS „Registru” la situația din 09 ianuarie 2017, după „Crăiasa” SRL nu sunt și nu

au fost niciodată înregistrate mijloace de transport, ceea ce confirmă ipoteza că

aceste facturi fiscale sunt fictive și au fost eliberate în scopul comiterii de către

„Plugarul” SRL a evaziunii fiscale și a spălării banilor investiți în construcție prin

formarea unor datorii artificiale, care depășesc substanțial necesitățile tehnologice

pentru executarea fundației blocului locativ de pe XXXXX.

Astfel, recurenta consideră că și actele de verificare încheiate între „Crăiasa”

21

SRL și „Plugarul” SRL la 30 noiembrie 2010, 30 septembrie 2011 și

24 ianuarie 2012, precum și scrisoarea de garanție din 20 septembrie 2010, ca acte

subsecvente facturilor fiscale lovite de nulitate absolută, sunt de asemenea lovite de

nulitate absolută, circumstanță căreia instanțele ierarhic inferioare nu i-au dat

aprecierea corespunzătoare.

În continuare, recurenta a evidențiat că, contractele de investiții nr. 45 din

01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, cât și chitanțele nr. 45/24-07 din

24 iunie 2008, nr. 45/01-07 din 01 iulie 2008, nr. 45/24-04 din 23 aprilie 2008, nr.

46/16-7 din 16 iunie 2008, nr. 46/18-09 din 18 septembrie 2008, nr. 46/20-11 din

20 noiembrie 2008 și nr. 46/23-04 din 23 aprilie 2008 sunt fictive și contrare legii,

fiind respectiv lovite de nulitate absolută.

Recurenta a invocat că validitatea contractelor de investiții nr. 45 din

01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, cât și achitarea mijloacelor bănești în baza

acestora nu se confirmă nici prin rulajul bancar, nici prin actul de revizie economico-

finaciară, întocmit de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției

la data de 23 septembrie 2011, circumstanță omisă de către instanțele ierarhic

inferioare.

Recurenta a indicat că prin actul de revizie întocmit de Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice și Corupției, au fost constatate investițiile și

respectiv investitorii în construcția din str. Ciuflea, însă printre aceștia nu figurează

și Tatiana Popescu, iar conform datelor și constatărilor din dosarul penal intentat față

de Anatol Plugaru, fondatorul „Plugarul” SRL, și față de Ion Plugaru, directorul

„Plugarul” SRL, privind însușirea prin înșelăciune și abuz de încredere a mijloacelor

investite în construcția blocului locativ de pe str. Ciuflea nr 1, Tatiana Popescu de

asemenea nu figurează în calitate de investitor.

Recurenta a declarat că Tatiana Popescu nu figurează în calitate de investitor

cu suma de 1 230 433 lei în construcția de pe XXXXX nici în lista investitorilor

prezentată în cadrul dosarului penal de către contabilul-șef al „Plugarul” SRL, Livia

Bria, cu atât mai mult că Tatiana Popescu în general nu a demonstrat că a dispus de

asemenea mijloace bănești.

De altfel, recurenta a menționat că din materialele cauzei, rezultă cu

certitudine că Tatiana Popescu nu a obținut venituri considerabile în perioada de

referință.

Recurenta a afirmat că, confirmarea fictivității contractelor de investiții nr. 45

din 01 iulie 2008 și nr. 46 din 14 iulie 2008, precum și a chitanțelor anexate în copie

la dosar, se dovedește și prin faptul că soțul Tatianei Popescu este vărul lui Anatol

Plugaru.

La fel, recurenta a notat că după cum rezultă din chitanța nr. 45/24-07, aceasta

i-a fost eliberată Tatianei Popescu la data de 24 iunie 2008, adică până la încheierea

contractului de investiții din 01 iulie 2008, în lipsa vreunui temei legal, iar toate

chitanțele la care Tatiana Popescu face trimitere ca dovadă a achitării plăților nu

constituie documente justificative în sens contabil, or acestea nu constituie temei de

introducere în contabilitate a operațiunilor economice și nu acordă deținătorului

22

niciun drept, fiind în esență nule.

Suplimentar, recurenta a subliniat și faptul că cererea de chemare în judecată

depusă de Tatiana Popescu este și tardivă, fiind depusă cu omiterea termenului de

prescripție, or rezultând din condițiile contractuale, termenul-limită pentru

transmiterea apartamentului prin act de primire-predare pentru efectuarea

reparațiilor la cheie a fost stabilit pentru data de 31 octombrie 2009, iar

termenul-limită de dare în exploatare și de transmitere a dreptului de proprietate fiind

până la data de 31 decembrie 2009.

Recurenta a specificat că pentru investitor, dreptul la acțiune privind rezilierea

contractului de investiții a apărut cu mult înainte de sfârșitul trimestrului IV al anului

2009, or începând cu luna aprilie 2009, „Plugarul” SRL nu a mai dispus de

autorizație de construire a blocului locativ, iar începând cu luna ianuarie 2009, nu a

executat anumite lucrări de construcție a imobilului de pe XXXXX, circumstanțe ce

evident indicau la imposibilitatea executării de către „Plugarul” SRL a contractelor

de investiții.

Recurenta a evidențiat că în speță, Tatiana Popescu a cunoscut și era obligată

să cunoască despre neexecutarea de către „Plugarul” SRL a condițiilor contractuale,

luând în considerare că până la data de 01 octombrie 2009, nu au fost transmise

cheile de la apartament pentru executarea finală a lucrărilor interioare necesare

pentru darea în exploatare a blocului locativ, precum și rezultând din faptul că

începând cu luna ianuarie 2009 și până în prezent, blocul locativ se află la nivelul

ciclului „0” de execuție, fiind executată doar fundația, având un grad de finisare de

10% din totalul lucrărilor preconizate, conform avizului tehnic din

07 noiembrie 2013.

Mai mult ca atât, recurenta a invocat că autorizația de construire nr. 359 din

07 aprilie 2008 i-a fost eliberată „Plugarul” SRL de către Primăria mun. Chișinău

doar pentru construcția ciclului „0”, fapt pe care Tatiana Popescu era obligată să-l

cunoască la data încheierii contractelor din 01 iulie 2008 și din 14 iulie 2008.

Astfel, recurenta a reliefat că având în vedere că la data de 07 aprilie 2009, a

expirat valabilitatea autorizației de construire a „Plugarul” SRL, iar Tatiana Popescu

era obligată să cunoască despre stoparea lucrărilor și imposibilitatea continuării lor,

iar având în vedere că din luna ianuarie 2009, deja nu se mai executau lucrări de

construire, termenul rezonabil de declarare a rezilierii contractului a fost de cel târziu

până la data de 07 iulie 2009, însă Tatiana Popescu s-a adresat în instanța de

insolvabilitate cu cerere de validare a creanței abia la data de 17 mai 2013, iar cu

cerere de chemare în judecată privind încasarea datoriei de la „Plugarul” SRL – abia

la data de 02 decembrie 2016.

Recurenta a susținut că din prevederile care guvernează insolvabilitatea, în

particular din prevederile art. 1 alin. (1), 140 alin. (1), 143 alin. (6), 144 alin. (1)-(2)

și 144 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, rezultă că

pretinsul creditor care nu a fost acceptat și, respectiv, nu a fost trecut în tabelul

creanțelor de către administratorul insolvabilității pentru a fi validat de către instanța

de insolvabilitate urma să depună cu cel puțin 3 zile înainte de ședința de validare a

23

creanțelor, contestație la tabelul creanțelor, care urma să fie examinată de către

instanța de insolvabilitate, iar în cazul respingerii acestei contestații, creditorul

obține dreptul de înainta o acțiune separată de încasare a datoriei pretinse.

Astfel, recurenta consideră că în condițiile în care prin hotărârea din

08 aprilie 2013 a Curții de Apel Chișinău, a fost intentat procesul de insolvabilitate

față de „Plugarul” SRL și a fost stabilit termenul de înaintare a creanțelor până la

data de 17 mai 2013, termenul de depunere în instanța de insolvabilitate a tabelului

definitiv până la data de 31 mai 2013 și ședința de validare pentru data de

10 iunie 2014, hotărârea respectivă fiind publicată în Monitorul Oficial și adusă la

cunoștința „Crăiasa” SRL, Tatianei Popescu și „MN Speranța” SRL, acțiunile

depuse de aceștia nu urmau a fi soluționate în procedură civilă, deoarece nu au depus

contestații la tabelul definitiv al creanțelor.

Astfel, recurenta a invocat că în temeiul art. 265 lit. a) din Codul de procedură

civilă, instanța de judecată urma să înceteze procesul civil intentat la cererile de

chemare în judecată depuse de „Crăiasa” SRL, Tatiana Popescu și „MN Speranța”

SRL, or conform art. 143 alin. (8) din Legea insolvabilității nr. 149 din

29 iunie 2012, tabelul definitiv consolidat are statut de hotărâre definitivă și

irevocabilă.

La 12 august 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

Ion Uncu, „MN Speranța” SRL, Tatiana Popescu și „Crăiasa” SRL copia cererii de

recurs depuse de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate împotriva deciziei din

11 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 128, vol. V).

Intimații Ion Uncu, „MN Speranța” SRL, Tatiana Popescu și „Crăiasa” SRL

nu și-au valorificat dreptul de a depune referință la recursul declarat de „Plugarul”

SRL în proces de insolvabilitate.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Luând în considerare că recurenta „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate

a declarat recurs la data de 06 iunie 2019, adică în termen de mai puțin de 2 luni de

la data pronunțării dispozitivului deciziei recurate, completul conchide că recurenta

„Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate s-a conformat prevederilor legale,

încadrându-se în termenul de declarare a recursului prevăzut la art. 434 alin. (1) din

Codul de procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului declarat de „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil, din următoarele

raționamente.

Conform art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alin. (2) și (3) ale art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevăd

24

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau procedural

au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Respectiv, completul relevă că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de „Plugarul” SRL în proces

de insolvabilitate se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către

instanța de judecată, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, și respectiv, acesta

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Subsidiar, se menționează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a,

Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Totodată, completul accentuează că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică

modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită

unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile

făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume dacă se invocă

aprecierea arbitrară a probelor de către instanța judecătorească sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Însă, din recursul declarat de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate nu

rezultă că instanța de judecată a apreciat arbitrar probele.

Completul evidențiază că în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie

civilă trebuie să corespundă garanțiilor unui proces echitabil, consfințite la art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special cu referire la dreptul de acces

liber la justiție și la dreptul de a fi audiat de o instanță judecătorească (hotărârile

Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra Greciei din

27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei

25

cereri introduse pe calea recursului pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru

o cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare

unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind

în deplină concordanță cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

(hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Totodată, completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate

varia în funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din

02 octombrie 2014), iar în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se

impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”

(hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul notează că argumentele invocate în recurs nu au vocația de a duce

la modificarea soluției în prezenta cauză, or acestea nu atestă examinarea raportului

juridic litigios de către instanța de judecată cu încălcarea normelor de drept material

și procedural sau a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de „Plugarul” SRL în proces de

insolvabilitate împotriva deciziei din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „MN Speranța” SRL

împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei

de bază, a dobânzii de întârziere și a penalității, la cererea de chemare în judecată

depusă de Tatiana Popescu împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu

privire la rezilierea contractelor de investiții și încasarea datoriei de bază și a

cheltuielilor de judecată, la cererea de chemare în judecată depusă de „Crăiasa” SRL

împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei

de bază, a penalității și a cheltuielilor de judecată, la cererea de chemare în judecată

depusă de Ion Uncu împotriva „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate cu privire

la încasarea datoriei de bază, a penalității și a cheltuielilor de judecată, și la cererile

26

reconvenționale depuse de „Plugarul” SRL în proces de insolvabilitate împotriva lui

Ion Uncu, „MN Speranța” SRL, Tatianei Popescu și „Crăiasa” SRL cu privire la

declararea nulității actelor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Maria Ghervas

judecătorul

judecătorii Galina Stratulat

Nina Vascan

27