Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.11.2019
respins

3r-205/19 — contestarea dispozitiei

HOTĂRÂRE
06.11.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea dispozitiei
Temei legal
temeiurile neatragerii în proces
Citează această cauză
3r-205/19 — contestarea dispozitiei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3r-205/19 Prima instanță: Jud. Chișinău, sediul Centru (jud. C. Roșca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) D E C I Z I E 6 noiembrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Nicolae Craiu examinând recursul depus de către Primarul General al municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „CVC Procons Plus” împotriva Primăriei municipiului Chișinău, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Globalconstruct-Grup” și Consiliul municipal Chișinău cu privire la contestarea dispoziției, împotriva încheierii din 24 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 27 noiembrie 2018 Societatea cu Răspundere Limitată „CVC Procons Plus” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Chișinău, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Globalconstruct-Grup” și Consiliul municipal Chișinău cu privire la contestarea dispoziției Primăriei municipiului Chișinău nr. 883-d din 13 noiembrie 2018 „cu privire la sistarea lucrărilor de construire executate pe terenul cu nr. cadastral xxxxx și sistarea valabilității autorizației de construire nr. 34-c/18 din 26 ianuarie 2018”.

Prin hotărârea din 5 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „CVC Procons Plus”. A fost anulată dispoziția Primăriei municipiului Chișinău nr. 883-d din 13 noiembrie 2018 „cu privire la sistarea lucrărilor de construire executate pe terenul cu nr. cadastral xxxxx și sistarea valabilității autorizației de construire nr. 34-c/18 din 26 ianuarie 2018”. La 11 martie 2019 Primarul General interimar al municipiului Chișinău a depus cerere de apel nemotivată, iar la 1 iulie 2019 apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.

1 La data de 1 iulie 2019 Primarul General al municipiului Chișinău a depus cerere, prin care a solicitat atragerea în proces a Consiliului municipal Chișinău, a lui Florin Tabîrța, a Veronicăi Gasper și a Tatianei Medelean. Prin încheierea din 24 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea Primarului General interimar al municipiului Chișinău privind atragerea în proces a persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu. A fost atras în proces Consiliul municipal Chișinău. La 24 septembrie 2019 Primarul General al municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău au depus recurs împotriva încheierii din 24 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului au invocat că consideră încheierea contestată în partea respingerii cererii de atragere în proces a persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu, ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi casată.

Au menționat că, ținând cont de cererea locatarilor din preajma terenului cu nr. cadastral xxxxx din data de 12 noiembrie 2018, inclusiv acțiunile de protest organizate de către aceștia care au fost pe larg mediatizate în acea perioadă asupra lucrărilor de construcție efectuate în zona dată, aceștia urmează a fi atrași în proces, or, persoanelor respective li s-ar atenta asupra dreptului de proprietate, vecinătate, deoarece construcția unui bloc locativ este incompatibilă cu destinația spațiilor verzi, fapt stabilit de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 591 din 23 septembrie 1999 cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale.

În opinia recurenților, este eronată concluzia instanței de apel precum că drepturile persoanelor a căror atragere se solicită sunt afectate de către actele de autorizare a lucrărilor de construire și nu de dispoziția contestată, argument ce se contrazice, or, prin dispoziția contestată a fost suspendat anume actul de autorizare a lucrărilor, legătură ce este incontestabilă, iar o eventuală hotărâre de admitere a acțiunii până la aplanarea litigiilor, ar permite intimaților să desfășoare lucrări de construire, ce ar lipsi locatarii din preajmă de dreptul la spațiul verde. Au solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii instanței de apel în partea ce ține de respingerea cererii de atragere în proces a persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu, cu emiterea unei noi încheieri de atragere în proces a persoanelor date.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile art. 257 lin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 1 aprilie 2019. Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Conform art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 2 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 24 iulie 2019, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurenți la dosar lipsesc. Prin urmare, recursul depus la 24 septembrie 2019, este în termen. Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul, din motivele ce succed.

În temeiul art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătoreștii, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Din materialele cauzei se denotă cu certitudine că prin hotărârea din 5 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „CVC Procons Plus”. A fost anulată dispoziția Primăriei municipiului Chișinău nr. 883-d din 13 noiembrie 2018 „cu privire la sistarea lucrărilor de construire executate pe terenul cu nr. cadastral xxxxx și sistarea valabilității autorizației de construire nr. 34-c/18 din 26 ianuarie 2018” (f.d.114-122, Vol. II).

La 11 martie 2019 Primarul General interimar al municipiului Chișinău a depus cerere de apel nemotivată, iar la 1 iulie 2019 apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă (f.d.113, 131-136, Vol. II). La data de 1 iulie 2019 Primarul General al municipiului Chișinău a depus cerere, prin care a solicitat atragerea în proces a Consiliului municipal Chișinău, a lui Florin Tabîtța, a Veronicăi Gasper și a Tatianei Medelean (f.d.149-151, Vol. II). Prin încheierea din 24 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea Primarului General interimar al municipiului Chișinău privind atragerea în proces a persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu.

A fost atras în proces Consiliul municipal Chișinău (f.d.165-168, Vol. II). Articolul 195 din Codul administrativ prevede că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169–171. Conform art. 205 alin. (1) – (4) din Codul administrativ, la examinarea acțiunii în contencios administrativ, instanța de judecată poate atrage în proces, din oficiu sau la cerere, persoane ale căror drepturi sunt afectate de litigiul în cauză. Dacă un terț participă la raportul juridic litigios în așa fel încât hotărârea instanței de judecată ar interveni direct în drepturile lui, atunci această persoană terță trebuie atrasă în proces.

Această prevedere se aplică, în special, când: a) o persoană contestă actul administrativ individual favorabil eliberat unui terț sau cere constatarea nulității acestuia; 3 b) o persoană contestă un act administrativ individual defavorabil emis la cererea unui terț sau cere constatarea nulității acestuia; c) o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual defavorabil pentru un terț; d) o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual favorabil pentru ea și favorizarea poate fi acordată numai o singură dată sau doar pentru un număr limitat de persoane.

Dacă o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual și emiterea acestuia necesită încuviințarea unei alte autorități publice, atunci ultima este atrasă în proces. Încheierea judecătorească prin care este atras în proces un terț se notifică tuturor participanților la proces. Instanța de judecată indică motivul atragerii în proces și expediază terțului atras în proces o copie a înscrisurilor depuse până la acel moment în instanța de judecată. Încheierea judecătorească cu privire la atragerea unui terț în proces nu este susceptibilă de recurs. Încheierea judecătorească prin care se refuză atragerea în proces a unui terț poate fi contestată separat cu recurs.

Primarul General interimar al municipiului Chișinău nu a prezentat argumente plauzibile care ar indica la lezarea drepturilor persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu în prezenta cauză de contencios administrativ. Or, obiectul prezentei acțiuni de contencios administrativ, și anume, dispoziția Primăriei municipiului Chișinău nr. 883-d din 13 noiembrie 2018 „cu privire la sistarea lucrărilor de construire executate pe terenul cu nr. cadastral xxxxx și sistarea valabilității autorizației de construire nr. 34-c/18 din 26 ianuarie 2018”, nu afectează drepturile persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu. Mai mult, la acest segment instanța de apel întemeiat a reținut că drepturile persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu sunt afectate prin actele administrative de autorizare a lucrărilor de construcție și nu de dispoziția contestată în speța dată.

Respectiv, instanța de recurs notează că obiecțiile recurenților referitoare la scopul cererii de atragere în proces, nu se încadrează în limitele prevederilor art. 205 din Codul administrativ. Or, prin prisma dispozițiilor art. 205 din Codul administrativ, se asigură participarea la proces a persoanelor fizice sau juridice ale căror drepturi ar putea fi afectate de litigiul în cauză. Instanța de recurs reține că, soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea contestată (în partea respingerii cererii de atragere în proces a persoanelor fizice – Florin Tabîrța, Veronica Gasper și Tatiana Medeleanu) este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil în sensul prevederilor art. 6§1 CEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.

Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de către Primarul General al municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău. 4 În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul depus de către Primarul General al municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Nicolae Craiu 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-06-24
0,98
3ra-588/20 — cu privire la contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-588/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – C. Roșca Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru ÎNCHEIERE 24 iunie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2023-02-01
0,97
3ra-1070/22 — anularea actului administrativ
2019 cu privire la revocarea autorizației de construire nr. 34- 8 c/18 din 26 ianuarie 2018, SRL „CVC Procons Plus” a depus o cerere prealabilă înregistrată la Primăria mun. Chișinău cu nr. 06-111/1349 (f. d. 15-16 vol. I). Iar prin răspuns
CSJ 2025-07-02
0,96
3rh-4/25 — anularea actului administrativ
dat din str.XXXXX”, nota informativă a Direcției asistență juridică nr. 143 din 5 martie 2019, ținând cont de litigiul apărut cu locatarii blocului de locuințe din str.XXXXX, în temeiul art. 29 alin. (1) și (2) din Legea privind administraț
CSJ 2020-12-16
0,95
3ra-946/20 — Contestarea actului
Primăriei mun. Chișinău, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare nr. 21/483 din 09 aprilie 2019 și obligării Primăriei mun. Chișinău, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare de a emite un act administ
CSJ 2018-01-31
0,95
3r-9/18 — anularea actului administrativ
dosarul nr. 3r-9/18 prima instanţă: Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) Judecător: O. Parfeni instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu D E C I Z I E 31 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă