2r-633/19 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei şi compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- taxa de stat, cuprinsul cererii de apel, cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, restituirea cererii de apel
2r-633/19 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-633/19 Prima instanță - (Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni) V. Botnaraș Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, A. Panov, G. Dașchevici D E C I Z I E 30 octombrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Victor Burduh Dumitru Mardari examinând recursul declarat de avocatul Iurie Mihalache în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni împotriva Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău și încheierii din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 12 decembrie 2017 BC „Moldindconbank” SA s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 26 aprilie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, s-a admis cererea de chemarea în judecată înaintată de BC „Moldindconbank” SA. S-a încasat în mod solidar de la Elena Coval și Svetlana Dombrovan în beneficiul BC „Moldindconbank” SA suma de 76 709,29 de lei cu titlu de datorie în baza contractului de credit, suma de 2 495,38 de lei cu titlu de dobândă de întârziere, suma de 260,71 de lei cu titlu de comision, suma de 88,44 de lei cu titlu de penalitate și suma de 1 097,40 de lei cu titlu de dobândă suplimentară, iar în total suma de 80 651,22 de lei. S-a încasat în mod solidar de la Elena Coval și Svetlana Dombrovan în beneficiul BC „Moldindconbank” SA suma de 2 419 lei cu titlu de taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată și suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
La 26 mai 2019 avocatul Mihalache Iurie, în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 26 1 aprilie 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, solicitând casarea hotărârii, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii. Prin încheierea din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de avocatul Iurie Mihalache, în interesele apelanților Elena Coval și Svetlana Dombrovan. S-a acordat apelanților Elena Coval și Svetlana Dombrovan un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor și anume pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 1 815 lei și cererii de apel motivate în limba de stat, dactilografiate și într-un număr egal cu participanții la proces și o copie pentru instanță, acordându-le pentru aceasta un termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării încheierii.
S-a comunicat apelanților Elena Coval și Svetlana Dombrovan și reprezentantului acestora, avocatul Iurie Mihalache, că în cazul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel, cererea de apel va fi restituită. S-a menționat că chestiunea restituirii cererii de apel se va decide fără citarea participanților la proces. Prin încheierea din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel declarată de avocatul Iurie Mihalache în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan împotriva hotărârii din 26 aprilie 2019 a Judecătoriei Hâncești sediul Ialoveni, din motiv că apelanții nu au îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, conform încheierii din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău.
La 4 octombrie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 118), avocatul Iurie Mihalache în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan a declarat recurs împotriva încheierii din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău și încheierii din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor și repunerea recurenților în dreptul de a înainta cerere de apel motivată, cu scutirea acestora de la plata taxei de stat. În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu încheierile contestate, invocând că sunt neîntemeiate, nefondate și contrare prevederilor legale. A indicat că instanța de apel a încălcat esențial și a aplicat eronat normele de drept material și procedural și anume, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.
Totodată, consideră că de către instanța de apel au fost săvârșite un șir de încălcări care constituie temei de declarare a recursului, deoarece acestea au dus la soluționarea greșită a cauzei. Mai mult, aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, iar erorile comise au dus la încălcarea dreptului la un proces echitabil. A menționat că prezenta cauză civilă face parte din categoria litigiilor cu privire la protecția consumatorilor, BC „Moldindconbank” SA deține calitate de agent economic, iar Elena Coval și Svetlana Dombrovan dețin calitatea de consumator în temeiul art. 1 din Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor.
Iar, întrucât litigiul dat se atribuie la categoria cauzelor cu privire la protecția drepturilor consumatorului, raporturile juridice civile și cad sub incidența dispozițiilor Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor și apelanții urmau să fie scutiți de la plata taxei de stat, în conformitate cu art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. 2 Conform art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă că copia încheierii din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa părților la 19 septembrie 2019, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire cu nr. de ieșire 97525 (f.d.
114), însă dovada legală de recepționare a acesteia de către recurenți, la materialele dosarului lipsesc. Din aceste motive, Colegiul consideră că recursul declarat la 4 octombrie 2019 este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate, din următoarele motive. Art. 365 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, prevede că în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În context, art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, stipulează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Art. 110 din Codul de procedură civilă, statuează că, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Conform art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.
Din interpretarea prevederilor legale enunțate, este de înțeles că apelanților li se acordă un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, iar în cazul neîndeplinirii în termen a indicațiilor menționate în încheiere, survine sancțiunea pentru neîndeplinirea în termen a actului de procedură, la caz, restituirea cererii de apel. 3 Raportând la speță normele sus-citate, Colegiul consideră concluzia instanței de apel privind restituirea apelului declarat de către Iurie Mihalache în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan, ca fiind întemeiată. Or, după cum denotă actele cauzei, la 26 aprilie 2019 Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni a pronunțat dispozitivul hotărârii judecătorești. La 26 mai 2019, avocatul Mihalache Iurie, în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe, prin care a solicitat casarea ei, cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.
Ca urmare, fiind examinată chestiunea privind punerea pe rol a apelului, prin încheierea din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de avocatul Mihalache Iurie în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan și s-a acordat apelanților un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor și anume pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 1 815 lei și cererii de apel motivate, acordându-le pentru aceasta un termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării încheierii. Totodată, s-a comunicat apelanților și reprezentantului acestora că în cazul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel, cererea de apel va fi restituită.
Colegiul reține că, copia încheierii din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată prin intermediul oficiului poștal apelanților, fiind recepționată de Svetlana Dombrovanla și avocatul Mihalache Iurie la 29 august 2019 (f.d. 107-108). Astfel, termenul de 10 zile, instituit de instanța de apel pentru prezentarea apelului motivat și achitarea taxei de stat a expirat la 9 septembrie 2019. Neajunsurile indicate în încheierea din 8 august 2019 nu au fost înlăturate de către apelanți în termenul stabilit de instanță și, respectiv, prin încheierea din 17 septembrie 2019 Curtea de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, a restituit cererea de apel.
Așadar, în circumstanțele stabilite, Colegiul reține că instanța de apel întemeiat a restituit cerere de apel declarată de avocatul Mihalache Iurie în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan, pe motiv că nu a înlăturat neajunsurile în termenul limită stabilit prin încheierea din 8 august 2019 a Curții de Apel Chișinău. În sensul dat, Colegiul menționează că apelanții aveau obligația și au dispus de suficient timp pentru a întreprinde toate măsurile în vederea executării indicațiilor stabilite în încheierea instanței de apel din 8 august 2019 prin care nu s- a dat curs cererii de apel. Respectiv, aveau obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Cauza Van Harn vs Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale, fapt ignorat de acesta.
Or, în conformitate cu art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării 4 obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să se intereseze despre dosarul care se află pe rolul instanței și să respecte termenele prevăzute de lege.
În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluția instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel, deoarece în termenul stabilit apelantul nu a prezentat cererea de apel motivată, fapt ce atrage consecințele dispozițiilor art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. Astfel fiind, în lipsa probelor confirmative ce ar demonstra temeinicia recursului declarat, argumentele aduse în susținerea acestuia se vor aprecia ca fiind declarative. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de avocatul Mihalache Iurie în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan și de a menține încheierea din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a) și art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Mihalache Iurie în interesele Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan. Se menține încheierea din 17 septembrie a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni împotriva Elenei Coval și Svetlanei Dombrovan cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Victor Burduh Dumitru Mardari 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.