Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.10.2019
inadmisibil

2ra-2034/19 — stabilirea domiciliului copilului minor

HOTĂRÂRE
30.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
stabilirea domiciliului copilului minor
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-2034/19 — stabilirea domiciliului copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-2034/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud. I. Dutca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, Gr. Dașchevici, V. Buhnaci) ÎNCHEIERE 30 octombrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Dumitru Mardari Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de Munteanu Oleg, reprezentat de avocatul Roibu Elena, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Stela împotriva lui Munteanu Oleg cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilului minor în sumă fixă și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 28 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 18 ianuarie 2018 Munteanu Stela s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Munteanu Oleg cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilului minor în sumă fixă de 3000 de lei lunar și compensarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 5000 de lei și a interzice pârâtului de a pleca peste hotarele țării cu fiul minor.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că a înregistrat căsătoria cu pârâtul la data de 15 mai 2015, la Primăria Onești, jud. Bacău, România. Fiind în concubinaj cu Munteanu Oleg și având intenția de a se căsători, la data de xxxxx s-a născut fiul xxxxx. A susținut reclamanta că familia cu pârâtul a eșuat din motivul incompatibilității de interese și de caractere, mai mult ultimul având un comportament agresiv cu fiul xxxxx, deseori aplica violenta fizică asupra acestuia, din care considerente familia s- a destrămat și a o păstra pe viitor era imposibil. Reclamanta a menționat că pârâtul nu acordă ajutor material pentru întreținerea copilului minor, necătând la faptul că cu această întrebare s-a adresat către pârât de nenumărate ori și la faptul că pârâtul activează în România ca medic.

A solicitat reclamanta desfacerea căsătoriei înregistrată între Munteanu Stela și Munteanu Oleg, determinarea domiciliului copilului minor xxxxx, născut la xxxxx cu dânsa și încasarea de la Munteanu Oleg în beneficiul Stelei Munteanu pensia de întreținere a fiului minor xxxxx, născut la xxxxx, în sumă fixă de 3000 de lei lunar. Prin hotărârea din 07 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Stela împotriva lui Munteanu Oleg: a fost desfăcută căsătoria între Munteanu Stela și 1 Munteanu Oleg, înregistrată la 06 decembrie 2017, la Serviciul de Stare Civilă Ciocana, mun.

Chișinău, xxxxx, căsătoria încheiată la 18 mai 2015, Onești, jud. Băcău; s-a încasat taxa de stat pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei de la Munteanu Stela și Munteanu Oleg în beneficiul statului în mărime de câte 500 % din unități convenționale, de la fiecare; s-a determinat domiciliul copilului minor xxxxx, cu Munteanu Stela; s-a încasat de la Munteanu Oleg, în beneficiul Stelei Munteanu pensia pentru întreținerea fiului xxxxx în mărime de 1/4 din toate veniturile lunare ale pârâtului, începând cu data de 18 ianuarie 2018 până la atingerea majoratului de către copil; s-a încasat de la Munteanu Oleg în beneficiul Stelei Munteanu cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3000 de lei; s-a încasat de la Munteanu Oleg taxa de stat în sumă de 150 de lei și cheltuielile suportate de instanța de judecată în sumă de 57,80 lei, iar în total 207,80 lei; s-a respins solicitarea cu privire la încasarea pensiei de întreținere a copilului minor în sumă fixă de 3000 de lei lunar și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 de lei, ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia din 28 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de apel depusă de Munteanu Oleg, reprezentat de avocatul Roibu Elena și a fost menținută hotărârea din 07 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana. Pentru a concluziona astfel instanța de apel a conchis că argumentele invocate în cererea de apel nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a hotărârii și urmează a fi respinse. A mai invocat Curtea de Apel că ambii părinți, în egală măsură, sau persoanele subrogatorii legale poartă răspunderea principală pentru dezvoltarea fizică, intelectuală, spirituală și socială a copilului, ținând cont în primul rând de interesele acestuia.

La 26 iulie 2019, Munteanu Oleg, reprezentat de avocatul Roibu Elena, a declarat recurs împotriva deciziei din 28 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei contestate cu pronunțarea unei noi hotărâri. În motivarea recursului, s-a indicat că instanțele inferioare au încălcat și aplicat eronat normele dreptului material și procedural, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată și aprecierea probelor a fost arbitrară. În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 28 mai 2019. Materialele cauzei atestă faptul că decizia contestată a fost expediată părților la data de 10 iulie 2019 (f.d. 112) însă, date despre recepționarea acesteia lipsesc. Astfel, recursul declarat la data de 26 iulie 2019, este în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de Munteanu Oleg, reprezentat de avocatul Roibu Elena, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 75 alin. (1) Codul de procedură civilă, în proces civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.

Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. 2 În conformitate cu art. 80 alin. (7) Codul de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat. Conform art. 60 alin. (1), (2) al Legii cu privire la avocatură, nr. 1260 din 19 iulie 2002, avocatul acordă asistență juridică clientului în baza contractului de asistență juridică, încheiat în formă scrisă. Împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern.

Conform pct. 6 subpct (2) al Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, nr. 158 din 28 februarie 2013, formularul mandatului avocatului conține următoarele elemente obligatorii: pe verso se inserează: a) împuternicirile avocatului; a1) numele și prenumele clientului; b) semnătura clientului sau, după caz, a avocatului. Conform pct. 8 al aceleași Hotărâri de Guvern, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar în procesul civil, stabilite conform art. 81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului sau, după caz, în procura întocmită la cererea clientului, în modul stabilit de lege.

Dacă se întocmește o procură, avocatul sau avocatul stagiar va nota pe versoul mandatului textul “Conform procurii anexate” și va semna versoul mandatului în locul clientului. Împuternicirile avocatului sau ale avocatului stagiar stabilite în procură sunt valabile doar dacă aceasta se prezintă împreună cu mandatul. Prin mandatul nr. 1128170 din 18 februarie 2018 pe numele avocatului Roibu Elena se atestă că aceasta acordă asistență juridică lui Munteanu Oleg în cadrul instanțelor de judecată, însă pe verso-ul acestuia nu sunt inserate împuternicirile reprezentantului, rezultând din prevederile art. 81 Cod de procedură civilă, de a contesta hotărârea judecătorească. (f.d.

16) În conformitate cu art. 81 alin. (1) Cod de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului..

Mai mult, lipsește un mandat care ar atesta dreptul avocatului Elena Roibu de a depune recurs împotriva deciziei instanței de apel în interesele lui Munteanu Oleg. Prin urmare, recursul declarat de către avocatul Roibu Elena, în interesele lui Munteanu Oleg, este depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare și urmează a fi declarat inadmisibil. Or, în conformitate cu art. 433 lit. c) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare. 3 Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că recursul declarat de avocatul Roibu Elena, în interesele lui Munteanu Oleg, este depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. c), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Munteanu Oleg, reprezentat de avocatul Roibu Elena împotriva deciziei din 28 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Dumitru Mardari Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-03-04
0,95
2ra-307/20 — xxxxxxxxx
Dosarul nr. 2ra-307/20 Prima instanță: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud: N. Costaş) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) ÎNCHEIERE 04 martie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2020-10-28
0,94
2ra-1388/20 — stabilirea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere
Dosarul nr. 2ra-1388/2020 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: Gh. Stratulat) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) D E C I Z I E 28 octombrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civi
CSJ 2019-01-23
0,94
2ra-202/19 — constatarea paternității și încasarea pensiei alimentare pentru întreținerea copilului minor
Dosarul nr.2ra-202/19 prima instanţă: Judecătoria Bălți sediul Central, (Jud: C. Prisacari) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (Jud: A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă) ÎNCHEIERE 23 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2020-03-04
0,94
2ra-302/20 — xxxxxxxxx
Dosarul nr. 2ra-302/20 Prima instanță: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud: S. Ghercavii) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă) ÎNCHEIERE 04 martie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2019-12-20
0,94
2ra-1898/19 — desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilului minor
Dosarul nr. 2ra-1898/2019 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: C. Roşca) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) D E C I Z I E 20 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă