ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.10.2019

2ra-1952/19 — încasarea despăgubirii de asigurare și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
23.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea despăgubirii de asigurare şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-1952/19 — încasarea despăgubirii de asigurare și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosar nr. 2ra-1952/2019

prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, judecător: (I. Dutca)

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: (M. Anton, I. Țurcan, V. Cotorobai)

23 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Valentin Galagan,

reprezentat de avocatul Iuliana Pascal,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Compania de

Asigurări „Donaris Vienna Insurance Group” împotriva lui Valentin Galagan cu

privire la încasarea despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 04 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins apelul declarat de Valentin Galagan, reprezentat de avocatul Iuliana

Pascal și s-a menținut hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Ciocana,

c o n s t a t ă :

La 07 iulie 2017, CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, a depus cerere

de chemare în judecată împotriva lui Valentin Galagan cu privire la încasarea

despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA

a indicat că la data de 17 octombrie 2016 între CA „Donaris Vienna Insurance

Group” SA. în calitate de asigurător și Eduard Russu, în calitate de asigurat a fost

încheiat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nr. 002633823 cu

un număr limitat de persoane, prin care a fost asigurat automobilul de model

„Mercedes Benz”, cu numărul de înregistrare EOS 373. La data de 12 noiembrie

2016, în mun. Chișinău, s-a produs accidentul rutier în rezultatul căruia mijlocul

de transport de model „Mercedes Benz” cu număr de înregistrare EOS 373

condus de către Valentin Galagan, a accidentat panoul publicitar ce aparține

întreprinderii SC ”Supraten” SA, specificând că, în corespundere cu procesul-

verbal cu privire la contravenție din 22 niembrie 2016 și a deciziei cu privire la

aplicarea sancțiunii administrative, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost

recunoscut Valentin Galagan, or acesta a încălcat prevederile Regulamentului

circulației rutiere stabilite la pct. 45, faptă fiind calificată conform art. 242 alin.

(2) Cod Contravențional.

1

Reclamanta CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, a menționat că

contravenientul Valentin Galagan a fost sancționat cu o pedeapsă sub formă de

amendă în mărime de 1000 lei, specificând că, părțile implicate în accidentul de

circulație au declarat cazul accidentului la companiile de asigurări cu care aveau

întocmite contracte de asigurare, iar în consecință, de către CA „Donaris Vienna

Insurance Group” SA a fost pornit dosarul de daună nr. 02552017 din

27 februarie 2017.

Reclamanta a relatat că conform dispoziției nr. RCAI 0255/2017, emisă de

CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA la data de 24 martie 2017, s-a

recunoscut evenimentul produs drept caz asigurat, cu achitarea despăgubirii

obligatorii de asigurare în mărime 19 830 lei păgubitului, specificând că, potrivit

înscrisurilor prezentate și administrate la dosarul de daune, s-a constatat că la

momentul producerii accidentului în trafic, Valentin Galagan nu era inclus în

contractul de asigurare RCO nr. 002633823.

Reclamanta CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA a precizat că dispune

de dreptul de a înainta acțiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea

pagubei în rezultatul accidentului de circulație, specificând că, repararea

prejudiciului material este prescris și de normele generale care guvernează

răspunderea delictuală stabilită de legislator, or circumstanțele accidentului de

autovehicul și anume faptul că utilizatorul Valentin Galagan nu poseda un

contract de asigurare obligatorie RCO pe numele său, iar polița RCO prezintă

limita numărul persoanelor asigurate, constituie temei de a solicita încasarea de la

vinovat a sumei despăgubirii de asigurare achitate păgubitului.

Reclamanta CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA a invocat

prevederile art. art. 3 și 29 al Legii nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire

la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule, art. 1398 Cod civil, specificând, că la data de 20 aprilie 2017, CA

„Donaris Vienna Insurance Group” SA a înaintat reclamația nr. 1218/17 către

Valentin Galagan, solicitând achitarea despăgubirii de asigurare în mod benevol,

la care a recepționat un răspuns neîntemeiat, fapt ce a generat înaintarea prezentei

cereri de chemare în judecată privind restituirii despăgubirii de asigurare.

Reclamanta CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA a solicitat admiterea

acțiunii, încasarea despăgubirii de asigurare în sumă de 19830 lei, cheltuielile de

judecată ce rezultă din plata taxei de stat în sumă de 594,90 lei și cheltuielile de

asistență juridică în sumă de 3950 lei.

Prin hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Ciocana s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de CA „Donaris Vienna

Insurance Group” SA împotriva lui Valentin Galagan cu privire la încasarea

despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată, s-a încasat de

la Valentin Galagan în beneficiul CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA

suma de 19830 lei, cu titlu de despăgubire de asigurare, cheltuielile de judecată ce

rezultă din plata taxei de stat în sumă de 594, 90 lei și cheltuielile de asistență

juridică în sumă de 3950 lei, iar în total suma de 24374, 90 lei, s-a încasat de la

Valetin Galagan cheltuielile supotate de instanța de judecată în sumă de 147, 55

lei.

Prin decizia din 04 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Valentin Galagan, reprezentat de avocatul Iuliana Pascal și s-a

menținut hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

2

Ciocana, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de CA „Donaris

Vienna Insurance Group” SA împotriva lui Valentin Galagan cu privire la

încasarea despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că la data de

12 noiembrie 2016 s-a produs accidentul rutier, în rezultatul căruia mijlocul de

transport de model „Mercedes Benz” cu numărul de înregistrare EOS 373, condus

de către Valentin Galagan a accidentat panoul publicitar, ce aparține persoanei

juridice SC „Supraten” SA. Potrivit procesului-verbal cu privire la contravenție din

22 noiembrie 2016 și a deciziei cu privire la aplicarea sancțiunii administrative,

vinovat de producerea accidentului a fost recunoscut Valentin Galagan, pentru

încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere stabilite la pct. 45, fapta

fiind calificată conform art. 242 alin. (2) din Cod contravențional. Conform

contractului de asigurare obligatorie a răspunderii civile pentru pagubele produse

de autovehiculele nr. 002633823 din 17 octombrie 2016 și a poliței de asigurare

obligatorie a răspunderii civile pentru pagubele produse de autovehicule, eliberată

la data de 17 octombrie 2016 de CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, se

atestă faptul că, automobilului de model „Mercedes Benz” cu numărul de

înregistrare EOS 373, a fost asigurat pentru perioada 17 octombrie 2016 - 16

noiembrie 2016, în calitate de asigurat fiind indicat Eduard Russu. Potrivit

procesului verbal de constatare a pagubelor din data de 02 martie 2017 și a

devizului costului reparației a utilajelor și bunurilor avariate din 27 februarie 2017

la examinarea acestora de către compania de asigurări cu participarea părților

implicate în accident, au fost stabilite deteriorări în valoare de 19830 lei. La fel,

prin dispoziția nr. RCAI 0255/2017 din data de 24 martie 2017 CA „Donaris

Vienna Insurance Group” SA recunoscut evenimentul produs și descris în

declarația de daune drept caz asigurat, stabilind suma despăgubirii obligatori în

mărime de 19830 lei. În consecință, prin acordul cu privire la stabilirea

cuantumului despăgubirii de asigurare din 24 martie 2017 și ordinul de plată nr.

1933 din 03 aprilie 2017, a fost stabilită și achitată despăgubirea de asigurare

SC „Supraten” SA, în mărime de 19830 lei.

Instanța de apel a reținut că probele administrate la materialele dosarului

denotă faptul că CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA în temeiul art. 29 lit.

d) al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, executând-și obligațiile

conform contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă nr. 002633823

din 17 octombrie 2016 încheiat cu Eduard Russu, despăgubind astfel partea

păgubită SC „Supraten” SA, achitând-i despăgubirea de asigurare în sumă de

19830 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 1933 din 03 aprilie 2017, are

dreptul de a înainta acțiune de regres față de Valentin Galagan.

Cât privește argumentele reprezentantului apelantului, avocatul Iuliana

Pascal, referitor la aceia, că suma calculată și achitată de partea

reclamantă/intimate CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA persoanei

despăgubite este exagerată, cât și faptul că apelantul a semnat actele privind

costurile de reparație a panoului practic forțat și în pripă, fără a i se oferi

explicațiile de rigoare privind lucrările efectuate și costurile acestora, instanța de

apel le consideră pur declarative, or acesta, conform prevederilor legale urma să

refuze în general semnarea actelor respective cu contestarea ulterioară a acestora.

Or, din materialele pricinii și potrivit probelor și înscrisurilor prezentate de părți,

3

pârâtul/apelant, care se face vinovat de producerea accidentului și cauzarea

prejudiciilor, a fost familiarizat cu volumul defecțiunilor ce le-a cauzat și costul

lucrărilor necesar a fi efectuate, inclusiv manopera ce urmează a fi utilizată, pentru

a repara și remedia prejudiciul și paguba.

Instanța de apel consideră că hotărârea primei instanțe este legală și

întemeiată, adoptată cu respectarea normelor de drept material și normelor de drept

procedural, cu verificarea și aprecierea probelor administrate în conformitate cu

cerințele art. 130 Codul de procedură civilă, iar motivele indicate de apelant în

cererea de apel sunt declarative, instanța de apel ajungând la concluzia că apelul

este neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea în vigoare a hotărârii

primei instanțe.

La 19 iulie 2019, Valentin Galagan, reprezentat de avocatul Iuliana Pascal, a

declarat prin intermediul oficiului poștal recurs împotriva deciziei din 04 aprilie

2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel în alt

complet de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul Valentin Galagan a indicat că nu

este de acord cu decizia instanței de apel o consideră vădit ilegală și neîntemeiată,

deoarece instanța de apel la pronunțarea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să

fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod

eronat legea.

Recurentul Valentin Galagan a indicat că în rezultatul accidentului din data

de 12 noiembrie 2016 a fost deteriorat panoul publicitar al companiei SC

„Supraten” SA aflat pe strada Meșterul Manole, iar CA „Donaris Vienna Insurance

Group” SA pretinde că reparația panoului publicitar a costat 19830 lei, sumă

justificată prin actele anexate la dosar.

Recurentul Valentin Galagan a susținut că conform actelor anexate la dosar,

s-a constatat că panoul publicitar în cauză este compus din 2 părți, partea de sus

care constituie aproximativ 2/3 din suprafața totală a panoului și partea de jos care

constituie aproximativ 1/3 din suprafața totală a panoului, iar în rezultatul

accidentului a fost deteriorată numai partea de jos a panoului.

Recurentul Valentin Galagan a indicat că în actele care justifică suma

reparației panoului sunt indicate careva lucrări/servicii la general, și nu sunt

indicate concret și clar care parte a panoului a fost reparată și ce fel de materiale au

fost folosite sau înlocuite, astfel, în devizul costului reparației utilajelor și bunurilor

avariate la capitolul I - manopera sunt indicate, la general servicii de reparație

inclusiv materiale în sumă totală de 19830 lei, la capitolul II - costul pieselor,

accesoriilor și a materialelor nu este indicat nimic si în facturile fiscale

EU11000475878 din 15 decembrie 2016 si nr. 451 din 17 noiembrie 2016, de

asemenea sunt indicate la general servicii de reparație în sumă de 19830 lei.

Recurentul Valentin Galagan a menționat că panoul publicitar în cauză a fost

monitorizat în perioada 07-10 februarie 2019, între orele 19:00-22:00, când lipsește

total lumina zilei, și s-a atestat că acesta nu este iluminat, concluzionând că panoul

nu are sistem de iluminare sau acesta este deteriorat, la fel un astfel de panou

publicitar identic, care de asemenea aparține SC „Supraten” SA, se află în partea

de vis - a - vis a străzii Meșterul Manole, acesta de asemenea nu este iluminat.

Recurentul Valentin Galagan a declarat că prin cererea din 25 octombrie

2018, a solicitat instanței audierea inginerului expert Andrei Poclitaru, care a

4

întocmit procesul - verbal de constatare a pagubelor din 02 martie 2017, pentru a

oferi explicațiile de rigoare, deoarece procesul - verbal indicat conține o

multitudine de omisiuni, însă instanța de judecată, neîntemeiat, a respins cererea,

astfel, lipsindu-i de dreptul stipulat de art. 118 Cod de procedură civilă.

Recurentul Valentin Galagan a menționat că a semnat actele privind

costurile de reparație a panoului practic forțat și în pripă, fără a i se oferi

explicațiile de rigoare privind lucrările efectuate și costurile acestora, ceia ce reiese

și din cele expuse mai sus.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a

deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din

04 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată participanților la proces

prin intermediul poștei electronice la data de 22 mai 2019, prin scrisoarea de

expediere nr. 5213 (f. d. 163-164), fiind recepționată de recurentul Valentin

Galagan la data de 22 mai 2019, fapt indicat expres în cererea de recurs (f.d. 170).

În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul, a fost depus

de Valentin Galagan, reprezentat de avocatul Iuliana Pascal, la data de

19 iulie 2019, cu respectarea termenului prevăzut la art. 434 Cod de procedură

civilă.

La 06 septembrie 2019, în adresa intimatei CA „Donaris Vienna Insurance

Group” a fost expediată copia recursului declarat de Valentin Galagan, reprezentat

de avocatul Iuliana Pascal, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Intimata, CA „Donaris Vienna Insurance Group”, nu și-a valorificat dreptul

procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit.

Examinând temeiurile recursului declarat de Valentin Galagan, reprezentat

de avocatul Iuliana Pascal, în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Valentin Galagan,

reprezentat de avocatul Iuliana Pascal, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

5

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Valentin Galagan,

reprezentat de avocatul Iuliana Pascal, se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială, sau

aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul, exercitat conform

secțiunii a II-a, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în

fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute la art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii, sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii, doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor, stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă. Din recursul declarat de Valentin Galagan, reprezentat de avocatul Iuliana

Pascal nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,

25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Valentin Galagan, reprezentat de

avocatul Iuliana Pascal.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 alin. 1 Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Valentin Galagan, reprezentat

de avocatul Iuliana Pascal, împotriva deciziei din 04 aprilie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Compania de

Asigurări „Donaris Vienna Insurance Group” împotriva lui Valentin Galagan cu

6

privire la încasarea despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-09-23
0,96
2ra-1139/20 — incasarea in ordine de regres a despagubirii de asigurare
dosarul nr. 2ra-1139/20 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (V. Holban) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, V. Clima, Gr. Dașchevici) ÎNCHEIERE 23 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2022-06-08
0,96
2ra-409/22 — Încasarea despăgubirilor de asigurare
Dosarul nr. 2ra–409/22 2-19100894-01-2ra-06042022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. N. Mămăligă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) Î N C H E I E R E 08 iunie 2022 m
CSJ 2019-04-03
0,96
2ra-490/19 — incasarea despagubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-490/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (judecător V. Martînenco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători L. Bulgac, S. Gîrbu și G. Dașchevici) Î N C H E I E R E 03 aprilie 2019 mun. Chişină
CSJ 2022-10-05
0,96
2ra-1021/22 — încasarea despăgubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-1021/22 2-19100182-01-2ra-26072022 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud. N. Mămăligă Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud. I. Cotruță, V. Buhnaci, I. Țurcan D E C I Z I E 5 octombrie 2022 mu
CSJ 2017-01-18
0,95
2ra-13/17 — încasarea despăgibirii de asigurare și a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: I. Barbacaru dosarul nr. 2ra-13/17 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu D E C I Z I E 18 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţ
Sursă