3r-206/19 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- restiuirea cererii privind executarea silita a hotararii judecatoresti; emiterea actului administrativ
3r-206/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 3r-206/19 prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (V. Negru) DECIZIE 23 octombrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Sveatoslav Moldovan examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Tiramisa” și Pavel Rusu, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea Societății cu Răspundere Limitată „Tiramisa” și Pavel Rusu împotriva Consiliului local Orhei și Primăria municipiului Orhei cu privire la executarea silită a hotărârii judecătorești, împotriva încheierii din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Tiramisa” și Pavel Rusu împotriva Consiliului local Orhei și Primăria municipiului Orhei cu privire la executarea silită a hotărârii judecătorești, constată: La 15 mai 2019 SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu au depus cerere împotriva Consiliului local Orhei și Primăria municipiului Orhei, solicitând în temeiul art. 249, 253-256 din Codul administrativ, impunerea executării silite a deciziei din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău,
prin care s-a obligat Consiliul orășenesc Orhei să examineze cererea lui Pavel Rusu din 07 septembrie 2016 privind modificarea deciziei Consiliului orășenesc Orhei nr. 5.3.1 din 07 iunie 2016 „Cu privire la darea terenului în administrare” și anume de înlocuit suprafața terenului de Xxxxxx ha cu suprafața de Xxxxxx ha, formarea prin separarea bunului imobil cu nr. cadastral Xxxxxx, cu suprafața de Xxxxxx ha, de pe str. Xxxxxx 9/2, în două bunuri imobile și anume, bunul imobil nr. 2, nr. cadastral Xxxxxx cu suprafața de Xxxxxx ha, de pe str. Xxxxxx 9/2 și bunul imobil nr. 1 cu suprafața de Xxxxxx ha, de pe str. Xxxxxx 9/2a, cu darea în locațiune lui Pavel Rusu a terenului aferent de pe str. Xxxxxx 9/2a cu suprafața totală de Xxxxxx ha și să adopte o decizie în conformitate cu legislația în vigoare.
Prin încheierea din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea înaintată de SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu împotriva Consiliului local Orhei și Primăria municipiului Orhei cu privire la executarea silită a hotărârii judecătorești. La 18 septembrie 2019 SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu au depus recurs 1 împotriva încheierii din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii recurate și restituirea cauzei Curții de Apel Chișinău pentru realizarea procedurii de executare, conform art. 249 – 256 Cod administrativ. În motivarea recursului au invocat că instanța de apel incorect a aplicat norma art. 195 Cod administrativ, care exclude aplicarea art. 170 din Codul de procedură civilă.
În speță urma să fie aplicate prevederile art. 258 alin. (3) și nu cele stipulate la art. 258 alin. (1) din Codul administrativ, întrucât procedura de executare este o continuare a procedurii judiciare. Articolul 242 din Codul administrativ statuează că, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Iar art. 223 din același Cod, stipulează că hotărârile și alte acte de dispoziție prin care se stabilesc termene, precum și numirea ședințelor și citațiile se notifică participanților la proces conform art.96–114.
În temeiul art. 96 alin. (1) din Codul administrativ, notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură. Potrivit art. 97 alin. (1), alin. (3) din Codul administrativ notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: a) notificare prin act de recunoaștere a recepționării; b) notificare prin poștă cu act de notificare; c) notificare prin poștă cu scrisoare recomandată.
Conform art. 98 alin. (2) din Codul administrativ, dacă în cadrul procedurii administrative un participant este reprezentat conform art.46, notificările se adresează reprezentantului împuternicit imediat ce acesta sau persoana reprezentată prezintă o procură în acest sens. Din materialele dosarului se reține că la cererea reprezentantului SRL „Tiramisa”, Valeriu Duca, împuternicit în baza procurii nr. 00028 din 01 martie 2018 (f.d. 50), cerere expediată la 11 septembrie 2019 prin intermediul poștei electronice (f.d. 55), la data de 16 septembrie 2019 la aceeași adresă electronică, și anume, agrocon60@gmail. com, a fost expediată încheierea contestată (f.d.
54). Astfel, se constată că încheierea din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost comunicată reprezentantului SRL „Tiramisa”, prin intermediul poștei electronice, modalitate de comunicare acceptată de către acesta, însă dovada notificării, în forma cerută de prevederile Codului administrativ, nominalizate supra, la materialele dosarului lipsește. În aceeași ordine de idei, instanța de recurs mai reține că dovada notificării încheierii contestate celui de al doilea recurent, Pavel Rusu, la fel lipsește. În aceste circumstanțe, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Chișinău la 18 septembrie 2019 (f.d.
60). 2 Conform articolului 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Examinând recursul declarat, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea încheierii din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, din următoarele considerente. Conform articolului 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere.
Materialele cauzei atestă că, prin decizia din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a obligat Consiliul orășenesc Orhei să examineze cererea lui Pavel Rusu din 07 septembrie 2016 privind modificarea deciziei Consiliului orășenesc Orhei nr. 5.3.1 din 07 iunie 2016 „Cu privire la darea terenului în administrare” și anume de înlocuit suprafața terenului de Xxxxxx ha cu suprafața de Xxxxxx ha, formarea prin separarea bunului imobil cu nr. cadastral Xxxxxx, cu suprafața de Xxxxxx ha, de pe str. Xxxxxx 9/2, în două bunuri imobile și anume, bunul imobil nr. 2, nr. cadastral Xxxxxx cu suprafața de Xxxxxx ha, de pe str. Xxxxxx 9/2 și bunul imobil nr. 1 cu suprafața de Xxxxxx ha, de pe str. Xxxxxx 9/2a, cu darea în locațiune lui Pavel Rusu a terenului aferent de pe str. Xxxxxx 9/2a cu suprafața totală de Xxxxxx ha și să adopte o decizie în conformitate cu legislația în vigoare.
La 15 mai 2019 SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu au depus cerere împotriva Consiliului local Orhei și Primăria municipiului Orhei, solicitând în temeiul art. 249, 253-256 Cod administrativ, impunerea executării silite a prezentei decizii. Prin încheierea din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea înaintată de SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu împotriva Consiliului local Orhei și Primăria municipiului Orhei cu privire la executarea silită a hotărârii judecătorești, pe motiv că instanța nu este competentă să soluționeze cererea (f.d. 52-53). Verificând legalitatea încheierii din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin prisma argumentelor invocate în recurs, se constată că aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural pertinente speței.
Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Din sensul normei de drept enunțate rezultă că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Potrivit art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169– 171. Contrar normei evidențiate supra, instanța de apel, prin prisma art. 170 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, a restituit cererea înaintată de către SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu, cu privire la executarea silită a hotărârii judecătorești.
Or, reclamanții au întemeiat prezenta cerere pe prevederile art. 249, 253-256 din Codul administrativ și au depus-o la Curtea de Apel Chișinău la 15 mai 2019, adică 3 după intrarea în vigoare a noului Cod administrativ, în acest sens, fiind aplicabile prevederile noi. Potrivit art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța verifică din oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs. Așadar, condițiile pentru admisibilitatea cererii înaintate de către SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu urmează a fi apreciate prin prisma prevederilor Codului administrativ, care a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019, anterior sesizării Curții de Apel Chișinău cu prezenta cerere.
Respectiv, concluzia instanței de apel precum că, „obiectul prezentei cereri nu constă într-o acțiune de contencios administrativ, ci reprezintă o cerere de executare, care reprezintă parte a procesului civil”, este una impertinentă pentru speța dedusă judecății, din moment ce instanța își întemeiază poziția pe prevederile art. 195 din Codul administrativ, care interzice aplicarea prevederilor art. 170 din Codul de procedură civilă. În afară de aceasta, art. 193 alin. (2) din Codul Administrativ prevede că, curțile de apel, atât ca instanță de fond, cât și ca instanță de apel sau recurs, soluționează acțiunile în contencios administrativ în complete formate din 3 judecători. Contrar prevederilor legii citate, încheierea din 02 septembrie 2019 nu este emisă de un complet format din 3 judecători, dar numai de către un singur judecător.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău este emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar a casa încheierea din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a restitui cauza la Curtea de Apel Chișinău, la faza primirii cererii depuse de SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu. Conform articolului 230 și 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se casează încheierea din 02 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și se remite cauza la Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii depuse de SRL „Tiramisa” și Pavel Rusu.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Sveatoslav Moldovan 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.