3ra-1354/19 — anularea hotaririi si constatarea incalcarilor.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea hotaririi si constatarea incalcarilor.
- Temei legal
- examinarea admisibilitatii cererii de recurs.
3ra-1354/19 — anularea hotaririi si constatarea incalcarilor. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 3ra-1354/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: Gr. Cazacu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Î N C H E I E R E 17 octombrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Dumitru Mardari Sveatoslav Moldovan examinând admisibilitatea recursului depus de Duca Ion, în cauza de contencios administrativ intentată la contestația depusă de Duca Ion împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr.1/4, terțe persoane Capațina Ion și Stoica Alexei cu privire la anularea Hotărârii nr. 37 din 06 octombrie 2019 și constatarea încălcării de către membrii Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or.
Sângera nr. 1/4, Capațina Ion și Stoica Alexei, a prevederilor art. 35 alin. (7) din Codul electoral, împotriva deciziei din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul depus de Duca Ion și s-a menținut hotărârea din 11 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani c o n s t a t ă: La 09 octombrie 2019 Duca Ion a depus contestație împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr.1/4 cu privire la anularea Hotărârii nr. 37 din 06 octombrie 2019 și constatarea încălcării de către membrii Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4, Capațina Ion și Stoica Alexei, a prevederilor art. 35 alin. (7) din Codul electoral.
În motivarea contestației a indicat că prin Hotărârea nr. 19 din 07 septembrie 2019 a Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale mun. Chișinău nr. 1 a fost constituit Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4. În componența Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4 au fost incluși Capațina Ion și Stoica Alexei. Conform art. 35 alin. (7) din Codul electoral, membrii consiliilor și birourilor electorale nu pot face agitație în favoarea sau în defavoarea persoanelor ce candidează la o funcție publică eligibilă; nu pot să se implice în activități politice în susținerea vreunuia din concurenții electorali; nu pot să se afilieze nici unuia din ei; nu pot sprijini financiar sau prin orice alte modalități, direct sau indirect, niciun concurent electoral.
Cu toate acestea, Capațina Ion și Stoica Alexei au făcut poze în perioada companiei electorale pe scările Primăriei or. Sângera împreună cu Poiată Valeriu, candidat la funcția de primar al or. Sângera, iar una din poze a fost plasată la 01 octombrie 2019 pe rețelele de socializare. Prin această metodă ilegală membrii Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4, Capațina Ion și Stoica Alexei s-au implicat în activitățile 1 politice cu scopul susținerii concurentului electoral Poiată Valeriu la funcția de primar al or. Sângera și s-au afiliat acestuia. La 01 octombrie 2019 a depus contestație la Comisia Electorală Centrală, care a fost remisă spre examinare Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or.
Sângera nr. 1/4. Prin Hotărârea nr. 37 din 06 octombrie 2019 a Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4, contestația a fost respinsă. Consideră Duca Ion că Hotărârea nr. 37 din 06 octombrie 2019 a Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4 a fost emisă ilegal și neîntemeiat, din următoarele motive. Pozele au fost realizate după data constituirii Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4, iar Capațina Ion și Stoica Alexei nu mai aveau dreptul să pozeze cu concurentul electoral Poiată Valeriu pentru a determina alegatorii să-l voteze pe acesta în cadrul scrutinului la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale or.
Sângera nr. 1/4 neîntemeiat a considerat că pozele au fost realizate până la data includerii lui Capațina Ion și Stoica Alexei în componența Consiliului dat, precum și eronat face trimitere la prevederile art. 36 alin. (2) din Codul electoral. Contestația a fost examinată neobiectiv, superficial, cu scopul apărării membrilor Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4 - Capațina Ion și Stoica Alexei. A cerut Duca Ion admiterea contestației, anularea ca fiind ilegală Hotărârea nr. 37 din 06 octombrie 2019 „Cu privire la contestația lui Duca Ion, candidat la funcția de primar al or. Sângera la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, din partea Partidului Politic „Partidul Nostru”, nr. CEC-10ALG/17 din 01 octombrie 2019” emisă de Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale or.
Sângera nr. 1/4; constatarea încălcării de către membrii Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4 - Capațina Ion și Stoica Alexei a prevederilor art. 35 alin. (7) din Codul electoral. Prin încheierea din 10 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, au fost atrași în proces în calitate de terțe persoane Capațina Ion și Stoica Alexei. Prin hotărârea din 11 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, contestația depusă de Duca Ion a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul depus de Duca Ion și s-a menținut hotărârea din 11 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Prima instanță și instanța de apel au motivat soluțiile că poză în care apare candidatul la funcția de primar al or. Sângera – Valeriu Poiată, alături de terțele persoane Capațina Ion și Stoica Alexei, și alte persoane neidentificate, a fost plasată pe pagina web oficială a Comunității Sângera. Respectiva poză a fost plasată personal de către candidatul la funcția de primar al or. Sângera – Valeriu Poiată, ca mesaj de mulțumire adus întregului colectiv, printre care se regăsesc Capațina Ion și Stoica Alexei, pentru rezultatele obținute pe parcursul exercitării mandatului de primar al or.
Sângera din decembrie 2017 până în septembrie 2019, fapt ce rezultă nemijlocit din conținutul textului ce o însoțește, fără a se face referire la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Duca Ion nu a prezentat dovezi că pozele la care se referă au fost făcute în aceeași zi sau imediat după adoptarea Hotărârii nr. 19 din 07 septembrie 2019 a Consiliului Electoral 2 al Circumscripției Electorale mun. Chișinău nr. 1 cu privire la constituirea Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4. Mai mult ca atît, din conținutul pozei respective nu s-au stabilit careva acțiuni din partea lui Capațina Ion și Stoica Alexei ce ar putea fi calificate ca agitație electorală.
La 16 octombrie 2019 prin intermediul poștei electronice Duca Ion a depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei decizii noi de admitere a contestației. În motivarea recursului Duca Ion a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat cauza superficial, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material. Pozele în care apar membrii Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or. Sângera nr. 1/4, Capațina Ion și Stoica Alexei alături de candidatul la funcția de primar al or.
Sângera – Valeriu Poiată, până în prezent se află pe pagina oficială web a Comunității Sângera, reprezentând o agitație electorală în scopul susținerii acestui concurent electoral. Conform art. 74 alin. (6) din Codul electoral, împotriva hotărârii instanței de judecată poate fi depus un apel în termen de o zi de la pronunțare, iar împotriva deciziei instanței de apel – un recurs în termen de o zi de la pronunțare. Decizia recurată a fost emisă de Curtea de Apel Chișinău la 15 octombrie 2019, iar cererea de recurs a fost depusă de Duca Ion la 16 octombrie 2019, adică în termenul prevăzut de legislația electorală. La 17 octombrie 2019 prin intermediul poștei electronice în adresa Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale or.
Sângera nr. 1/4, lui Ion Capațina și Stoica Alexei a fost expediată copia recursului depus de Duca Ion, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referințelor, însă intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv. Examinând temeiurile recursului depus de Duca Ion, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta este inadmisibil, din următoarele considerente. Conform art. 246 alin. (1) din Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
Iar conform alin. (2) din același articol, recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că legiuitorul prin expresia „în special” din conținutul normei art. 246 alin. (2) din Codul administrativ, a indicat că temeiurile de inadmisibilitate stipulate nu poartă un caracter exhaustiv, respectiv în alte cazuri prevăzute de lege, pot fi reglementate și alte temeiuri care necesită a fi verificate la etapa examinării admisibilității cererii de recurs. 3 În această ordine de idei, conform art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.
Așadar, cu trimitere la cele enunțate supra, completul specializat în cauze de contencios administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul depus de Duca Ion nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 246 alin. (2) coroborat cu art. 194 alin. (2) din Codul administrativ. Or, argumentele invocate în recursul depus de Duca Ion se referă la dezacordul acestuia cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă asupra existenței greșelilor procedurale și aplicării incorecte a dreptului material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate. Totodată, se reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându- se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității cererii de recurs constă în verificarea faptului dacă recursul se încadrează în cele prevăzute la art. 246 alin. (2) și art. 194 alin. (2) din Codul administrativ. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Duca Ion. În conformitate cu art. 230, art. 246 coroborat cu art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul depus de Duca Ion, se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Dumitru Mardari Sveatoslav Moldovan 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.