Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.10.2019
inadmisibil

3ra-1098/19 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
16.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3ra-1098/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.3ra-1098/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: P.Harmaniuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Minciuna, V.Sîrbu, V.Mihaila) ÎNCHEIERE 16 octombrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Mariana Pitic examinând admisibilitatea recursului declarat de Valeriu Mitrofan, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de Valeriu Mitrofan împotriva directorului Centrului de Excelență în Construcții, Valeriu Pelivan, cu privire la obligarea eliberării copiei demersurilor și compensarea prejudiciului moral, împotriva deciziei din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Valeriu Mitrofan și a fost menținută hotărârea din 14 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, c o n s t a t ă: La 26 octombrie 2017 Valeriu Mitrofan a depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva directorului Centrului de Excelență în Construcții, Valeriu Pelivan și a Centrului de Excelență în Construcții, cu privire la obligarea eliberării copiei demersurilor și compensarea prejudiciului moral.

Pe parcursul examinării cauzei în fond, Valeriu Mitrofan a depus în adresa instanței o cerere, prin care în conformitate cu art. 27 și 56 Cod de procedură civilă și-a concretizat cercul participanților la proces, în calitate de pârât indicându-l doar pe directorul Centrului de Excelență în Construcții, Valeriu Pelivan. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 14 septembrie 2017 a expediat în adresa pârâtului o cerere în baza Legii privind accesul la informație, solicitând eliberarea copiei demersurilor proprietarului blocului (cu privire la eliberarea ordinului de repartiție pentru domiciliere permanent), prin care s-a solicitat eliberarea celor 22 ordine, în anul 2015, unor persoane care locuiesc în căminul nr. 4, amplasat în mun.

Chișinău, str. Gh. Asachi, 71/4. 1 A afirmat că la 29 septembrie 2017, prin intermediul poștei electronice a recepționat o mostră a unui demers solicitat, în care însă nu se regăsea informația deplină solicitată prin cererea din 14 septembrie 2017. Din considerentul că prin acțiunile/inacțiunile lui Valeriu Pelivan în calitate de director i-a fost încălcat dreptul la accesul la informație, a fost depusă prezenta acțiune. Valeriu Mitrofan a solicitat obligarea lui Valeriu Pelivan în calitate de director al Centrului de Excelență în Construcții din municipiul Chișinău să-i elibereze copia demersurilor proprietarului blocului (cu privire la eliberarea ordinului de repartiție pentru domiciliere permanent), prin care s-a solicitat eliberarea celor 22 ordine în anul 2015 unor persoane care locuiesc în căminul nr. 4, amplasat în mun.

Chișinău, str. Gh. Asachi, 71/4; aplicarea unei sancțiuni directorului Centrului de Excelență în Construcții din municipiul Chișinău – Valeriu Pelivan în conformitate cu legislația în vigoare; încasarea din contul directorului Valeriu Pelivan în beneficiul său a prejudiciului în sumă de 2000 lei, prin refuzul nelegitim de a furniza informația sau prin alte acțiuni ce prejudiciază dreptul de acces la informație și satisfacerea neîntârziată a cererii solicitantului. Prin hotărârea din 14 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Mitrofan a fost respinsă ca fiind nefondată. Prin decizia din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Valeriu Mitrofan și a fost menținută hotărârea din 14 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a decide astfel, instanțele de judecată au constatat că pretențiile din prezenta acțiune sunt înaintate împotriva lui Valeriu Pelivan, în calitate de director al Centrului de Excelență în Construcții din municipiul Chișinău, fapt ce expres rezultă din cererea depusă de Mitrofan Valeriu în adresa instanței la data de 27 martie 2018. Totodată, instanțele de judecată au considerat că în speță Valeriu Pelivan este pârât necorespunzător, or, acesta nu este subiect al raportului material litigios, deși se pretinde că deține calitatea de director al Centrului de Excelență în Construcții din municipiul Chișinău, adică solicitările din cererea privind accesul la informație urmau a fi adresate către Centrul de Excelență în Construcții din municipiul Chișinău, care se prezintă a fi subiect al raportului material litigios, având calitatea de furnizorul de informație, față de care urmau a fi adresate pretențiile ce țin de încălcarea dreptului de acces la informație.

Astfel, în conformitate cu normele de drept enunțate, instanța de apel a constat ca legală soluția instanței de fond care a conchis asupra necesității respingerii cererii de chemare în judecată depusă de Valeriu Mitrofan. Totodată, în circumstanțele în care a fost respinsă pretenția cu privire la obligarea eliberării copiei demersurilor, subsecvent, instanțele au ajuns la concluzia de a respinge pretenția cu privire la încasarea prejudiciului moral ca subsecventă primei solicitări care a fost respinsă ca neîntemeiată. 2 Invocând netemeinicia și ilegalitatea hotărârii și a deciziei enunțate, la 3 iulie 2019, Valeriu Mitrofan le-a contestat cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea actelor judecătorești contestate ce constituie obiectul prezentului recurs cu pronunțarea unei hotărâri noi, de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate în cererile de chemare în judecată și în cererea de apel anexate la dosar, suplimentar invocându-se că acțiunea urma a fi admisă, deoarece dânsul a fost lezat într-un drept de acces la informație de către furnizorul de informație. Ca urmare, instanțele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând hotărâri neîntemeiate de respingere a acțiunii (f.d.173-182).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod, Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 a fost abrogată. În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.

Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărîrile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Iar conform art. 245 din același cod, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Decizia instanței de apel a fost adoptată la 10 aprilie 2019 (f.d.145), dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc. Respectiv, recursul depus la 3 iulie 2019 (f.d.173) este în termen. 3 Având în vedere că prezenta procedură de contencios administrativ a fost inițiată până la intrarea în vigoare a Codului administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului conform reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

Examinând temeiurile recursului depus de Valeriu Mitrofan în raport cu materialele cauzei civile, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ consideră că recursul depus de Valeriu Mitrofan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul enunțat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. 4 În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Valeriu Mitrofan.

În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) ale Codului administrativ și art. 270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) ale Codului de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul depus de Valeriu Mitrofan, se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Mariana Pitic 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-09-11
0,97
3ra-980/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-980/19 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (N. Pasecinic) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) ÎNCHEIERE 11 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2020-02-12
0,96
3ra-184/20 — obligarea prezentarii informatiei si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-184/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: I. Secrieru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru ) ÎNCHEIERE 12 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2020-02-05
0,96
3ra-177/20 — accesul la informatie si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-177/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud: N. Patrașcu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău ( jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) ÎNCHEIERE 05 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2019-11-20
0,96
3ra-1300/19 — obligarea prezentarii informatiei si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.3ra-1300/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V.Lastavețchi) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Bostan, V.Negru, A.Pahopol) ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2020-06-17
0,96
3ra-617/20 — cu privire la constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-617/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîșcani – V. Ciumac Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru ÎNCHEIERE 17 iunie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă