Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.10.2019
respins

2r-577/19 — decaderea din drepturile parintesti

HOTĂRÂRE
16.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
decaderea din drepturile parintesti
Temei legal
motivele restituirii cererii de apel pentru neinlaturarea neajunsurilor
Citează această cauză
2r-577/19 — decaderea din drepturile parintesti (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2r-577/2019 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei (Iu.

Malcoci) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, A. Toderaș, E. Bejenaru) D E C I Z I E 16 octombrie 2019 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând recursul declarat de către Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Eugenia Matei împotriva lui Ivan Russu, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Sîngerei privind decăderea din drepturile părintești și operarea modificărilor în actul de stare civilă, împotriva încheierii din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți prin care s-a restituit cererea de apel depusă de avocatul Grigore Pralea, în interesele Eugeniei Matei, c o n s t a t ă : La 06 decembrie 2018 Eugenia Matei a depus cerere de chemare în judecată a lui Ivan Russu, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Sîngerei privind decăderea din drepturile părintești și operarea modificărilor în actul de stare civilă.

Prin hotărîrea din 14 ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Eugenia Matei împotriva lui Ivan Russu cu privire la decăderea din drepturile părintești. Prin hotărîrea suplimentară din 25 ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, s-a respins ca fiind neîntemeiată cerința despre excluderea din certificatul de naștere a copilului minor xxxxxxx, înscrierea din rubrica „părinți”, subrubrica „tata” datele ce țin de identitatea lui Russu Ivan. Manifestând dezacord cu hotărârea primei instanțe, la 12 februarie 2019 Eugenia Matei a declarat apel, solicitând casarea hotărârii din 14 ianuarie 2019, cît și hotărârea suplimentară din 25 ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, cu adoptarea unei hotărâri noi de admitere integrală a cererii de chemare în judecată.

1 Prin încheierea din 15 martie 2019 a Curții de Apel Bălți nu s-a dat curs cererii de apel depuse de avocatul Grigore Pralea în interesele Eugeniei Matei împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 14 ianuarie 2019 și hotărârii suplimentare din 25 ianuarie 2019. S-a acordat apelantei Matei Eugenia termen pînă la 29 martie 2019, ora 17.00, pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii taxei de stat în mărime de 75 de lei, în original, cu înregistrarea acesteia pînă la data limită în Direcția evidență și documentare procesuală (cancelaria) instanței de apel – bir.107. S-a explicat apelantei că, în cazul în care nu vor lichida neajunsurile menționate în termenul indicat, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.

Prin încheierea din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți s-a restituit cererea de apel depusă de avocatul Grigore Pralea în interesele Eugeniei Matei împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din14 ianuarie 2019 și hotărîrii suplimentare din 25 ianuarie 2019 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Eugenia Matei. La 26 aprilie 2019, Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea a declarat recurs împotriva încheierii din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea încheierii și restituirea cauzei în instanța de apel pentru examinarea apelului depus. În susținerea recursului a indicat că a recepționat încheierea de a nu da curs cererii de apel la 19 martie 2019, iar la 20 martie 2019, ora 12.15 la sucursala Sîngerei a BC „Moldova-Agroindbank” a achitat taxa de stat în mărime de 75 de lei.

Bonul de plată a taxei de stat în original l-a depus în aceeași zi la cancelaria instanței de apel, bir.107, însă în urma unei erori bonul de plată nu a ajuns la dosar, pierzându-se, ca rezultat apelul i-a fost restituit fără a fi examinat. A menționat că la 12 aprilie 2019 a recepționat încheierea din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți privind restituirea apelului, și făcând cunoștință cu ea a mers la bancă și a solicitat duplicatul bonului de plată a taxei de stat, ce confirmă faptul că taxa de stat în sumă de 75 de lei a fost achitată la 20 martie 2019, ora 12.15. Consideră că cererea de apel urmează a fi examinată deoarece privește interesele unui copil minor. În conformitate cu art.425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Din materialele cauzei rezultă că încheierea Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la 05 aprilie 2019, expediată în adresa participanților la proces la data de 11 aprilie 2019 și recepționată de către părțile la proces la 16 aprilie 2019 (f.d. 70-72). Astfel, instanța de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen la 26 aprilie 2019. Potrivit prevederilor art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea, neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente. 2 În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele cauzei civile rezultă că la 12 februarie 2019, Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea au depus apel împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2019, cît și a hotărârii suplimentare din 25 ianuarie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei (f.d.

57). În conformitate cu art. 365 alin. (4) Cod de procedură civilă, la cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. În conformitate cu art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Prin încheierea din 15 martie 2019 a Curții de Apel Bălți nu s-a dat curs cererii de apel depuse de avocatul Grigore Pralea în interesele Eugeniei Matei împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 14 ianuarie 2019 și hotărârii suplimentare din 25 ianuarie 2019. S-a acordat apelantei Matei Eugenia termen pînă la 29 martie 2019, ora 17.00, pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea dovezii taxei de stat în mărime de 75 de lei, în original, cu înregistrarea acesteia pînă la data limită în Direcția evidență și documentare procesuală (cancelaria) instanței de apel – bir. 107. S-a explicat apelantei că, în cazul în care nu vor lichida neajunsurile menționate în termenul indicat, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f.d.

61). Încheierea instanței de apel din 15 martie 2019 prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a fost expediată în adresa avocatului Grigore Pralea prin intermediul poștei electronice la 18 martie 2019 (f.d. 63), iar apelanta Eugenia Matei a recepționat încheierea menționată la 21 martie 2019, conform mențiunii de pe avizul de recepție (f.d. 65). Deoarece de către partea apelantă nu au fost înlăturate neajunsurile indicate în încheierea de a nu da curs, Curtea de Apel Bălți prin încheierea din 05 aprilie 2019 a restituit cererea de apel depusă de avocatul Grigore Pralea în interesele Eugeniei Matei împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 14 ianuarie 2019 și hotărârii suplimentare din 25 ianuarie 2019 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Eugenia Matei (f.d.

66-68). Verificând legalitatea încheierii contestate, în limitele indicate în recurs, prin prisma respectării de către instanța de apel a normelor de drept procedural, Colegiul consideră că instanța de apel corect a restituit prin încheierea din 05 aprilie 2019 cererea de apel depusă de către Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea or, apelanții nu s-au conformat în termenul stabilit dispozițiilor instanței de apel, și nu au prezentat dovada achitării taxei de stat.

În acest context, instanța de recurs consideră necesar de menționat și faptul că Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea, cunoscând că au depus încă la 12 februarie 2019 cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, fără a achita taxa de stat la depunerea acesteia, aveau obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 3 din 11 septembrie 2007) de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale, fapt ignorat de aceștia.

Colegiul reține că, termenul acordat de instanța de apel pentru înlăturarea neajunsurilor, care au servit temei pentru a nu da curs cererii de apel, este unul imperativ or, în conformitate cu art.110 din Cod de procedură civilă, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Conform art. 113 Cod de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

După cum denotă actele cauzei, încheierea de a nu da curs din 15 martie 2019 a Curții de Apel Bălți a fost adusă la cunoștință atît apelantei Eugenia Matei, cît și avocatului acesteia Grigore Pralea. Necătînd la faptul că apelanta cunoștea din care motiv nu a fost dat curs cererii de apel și indicațiile instanței de apel, apelanta nu a înlăturat în termenul stabilit neajunsul indicat în încheierea instanței de apel. Astfel aceasta nu a prezentat și înregistrat în original dovada achitării taxei de stat în mărime de 75 de lei în Direcția evidență și documentare procesuală (cancelaria) instanței de apel – bir. 107, în termenul acordat de instanță pînă la 29 martie 2019, ora 17.00, termen apreciat ca fiind unul suficient și real.

Astfel, argumentul recurentei precum că dânsa la 20 martie 2019 a depus în cancelaria instanței de apel, bir.107, bonul de plată a taxei de stat în mărime de 75 de lei, care nu a fost anexat la dosar, prezentând în acest sens duplicatul ordinului de încasare a numerarului nr.B5KP-3100 din 20 martie 2019 eliberat de BC „Moldova- Agroindbank”, sucursala Sîngerei, Colegiul îl apreciază ca neîntemeiat or, dovadă pertinentă a prezentării bonului de plată a taxei de stat în cancelaria instanței recurentul nu a prezentat, iar prin ordinul de încasare a numerarului menționat se confirmă doar achitarea taxei de stat în mărime de 75 de lei, însă acesta prin sine nu confirmă faptul prezentării și înregistrării acestuia în Direcția evidență și documentare procesuală (cancelaria) instanței de apel, bir.107 pînă la 29 martie 2019, ora 17.00, în vederea executării încheierii de a nu da curs din 15 martie 2019 a Curții de Apel Bălți.

Astfel, duplicatul ordinului de încasare a numerarului nr.B5KP-3100 din 20 martie 2019 eliberat de BC „Moldova-Agroindbank”, sucursala Sîngerei, nu combate concluzia expusă prin încheierea din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, așa cum lipsește însuși confirmarea prezentării acestuia instanței de apel. Colegiul reține că, recurenta nu a dat dovadă de diligență și bună credință în realizarea drepturilor sale, ca ulterior să pretindă încălcarea dreptului de acces la justiție, în condițiile când personal nu și-a realizat drepturile garantate de legislația în vigoare. În conformitate cu art. 56 alin. (3) Cod de procedură civilă, participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Așa fiind, instanța de recurs reține că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea contestată privind restituirea cererii de apel în rezultatul nelichidării 4 neajunsurilor este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 § 1 CEDO, având în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen. În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge recursul declarat Eugenia Matei, reprezentată de avocatul Grigore Pralea.

Se menține încheierea din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Eugenia Matei împotriva lui Ivan Russu, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Sîngerei privind decăderea din drepturile părintești și operarea modificărilor în actul de stare civilă. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-07-06
0,93
2ra-809/22 — decăderea din drepturile părintesti
Dosarul nr.2ra-809/22 2-20157440-01-2ra-08062022 Prima instanţă - Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei ( jud.: M. Scripliuc ) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Bălți (jud.: I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) Î N C H E I E R E 06 iulie 2022 mun.
CSJ 2019-07-03
0,93
2r-404/19 — cu privire la decăderea din drepturile părintești
Dosarul nr. 2r-404/19 Prima instanţă: Judecătoria Soroca sediul central (jud. G. Tocaiuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) ÎNCHEIERE 3 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2020-02-26
0,93
2r-92/20 — decadere din drepturi parintesti
Dosarul nr. 2r-92/2020 prima instanţă: Judecătoria Sîngerei (jud: Iu. Malcoci) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: S.Procopciuc, E.Grumeza, N.Chircu) D E C I Z I E 26 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2019-08-07
0,93
2ra-1401/19 — decaderea din drepturile parintesti
dosar nr. 2ra-1401/2019 prima instanță, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător: (A. Roşca) instanța de apel, Curtea de Apel Bălţi judecători: (Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) Î N C H E I E R E 07 august 2019 mun. Chișinău Colegiul
CSJ 2019-12-18
0,92
2ra-2167/19 — decăderea din drepturile părintești
Dosarul nr. 2ra-2167/2019 prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud: A. Roşca) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: A. Gheorghieş, A. Toderaş, E. Bejenaru) Î N C H E I E R E 18 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă