ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 09.10.2019

2rhc-32/19 — perceperea remuneratiei de autor, penalitatilor de intirziere

HOTĂRÂRE
09.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
perceperea remuneratiei de autor, penalitatilor de intirziere
Temei legal
temeiurile declararii revizuirii
Citează această cauză
2rhc-32/19 — perceperea remuneratiei de autor, penalitatilor de intirziere (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rhc-32/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. L. Holevițcaia)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)

Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: O. Sternioală, D. Mardari, N. Vascan, V.

Burduh, A. Cobăneanu)

9 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

Victor Burduh

Ala Cobăneanu

examinând cererile de revizuire depusă de Asociația Obștească „Asociația

Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” și Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” din Republica Moldova

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Asociației „Drepturi de Autor

și Conexe” din Republica Moldova împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Metro

Cash & Carry Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea

remunerației de autor și penalității

și cererea de chemare în judecată a Asociației Obștești „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Metro

Cash & Carry Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la constatarea

încălcării drepturilor de autor și drepturi conexe, încasarea despăgubirii pentru

încălcarea dreptului de autor și conexe și cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 2 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost

admis recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Metro Cash & Carry

Moldova” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentat de avocatul Vladislav C.

Roșca, casată integral decizia din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și

menținută hotărârea din 11 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, prin care

au fost respinse acțiunile

constată:

La 20 iunie 2014, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM a depus cerere

de chemare în judecată împotriva ÎCS Metro Cash & Carry Moldova” SRL cu privire la

încasarea remunerației de autor și penalității.

În motivarea acțiunii a invocat că, pentru valorificarea creațiilor publicate prin

interpretare publică - folosirea muzicii în baruri, restaurante, magazine, chioșcuri, alte

1

încăperi, la discoteci, nunți, concerte, pe viu („live”) sau prin intermediul anumitor

dispozitive, precum casetofon, radio, aparate TV, etc. - beneficiarul, persoană juridică

sau fizică, trebuie să obțină licența organizației care administrează pe principii colective

drepturile patrimoniale ale titularilor de drepturi și să achite remunerația de autor

corespunzătoare, după cum este prevăzut în art.11 alin.(1) lit. f) și alin. (2), art.31 și art.

33 din Legea nr.139 din 2 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe,

respectiv, conform anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.641 din 12 iulie 2001 despre

tarifele minime ale remunerației de autor.

A indicat că prin obținerea acordurilor generale (Licențelor) de tip IP: nr. 1390

din 16 noiembrie 2006, nr. 1109 din 16 martie 2005, nr. 1563 din 14 mai 2007 de la

Asociația „Drepturi de Autor și Conexe”, ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL,

conform pct.4 și pct.5 din acord, s-a obligat să achite trimestrial, pentru dreptul de

interpretare publică a obiectelor de drepturi de autor și conexe prin intermediul oricărui

dispozitiv (aparate Radio, TV, DVD, casetofon etc.), remunerația de autor și interpret

în cuantum total de 11904 lei până la data de 15 a lunii ce urmează după trimestrul

raportat și concomitent să prezinte dările de seamă privind creațiile valorificate în

rețeaua de magazine „Metro” din mun. Chișinău și mun. Bălți.

A susținut că ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL nu și-a onorat obligațiile

contractuale asumate, neachitând remunerația de autor după cum urmează: Licența IP-

1563 din 14 mai 2007, tr. III 2013 - II 2014 - 14640,00 de lei; Licența IP-1390 din 16

noiembrie 2006, tr. I 2013 - II 2014 - 27864,00 de lei; Licența IP-1109 din 16 martie

2005, tr .III 2013- II 2014 - 14400,00 de lei: în total 56 904,00 de lei.

În conformitate cu pct.4 și pct.5 din acordurile generale (Licență), în cazul

neonorării la timp a obligației de plată, ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL este

obligată să achite o penalitate de 2% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere,

cât și o penalitate în mărimea unui salariu minim (18 lei) pentru fiecare zi de întârziere

de prezentare a dărilor de seamă privind creațiile valorificate.

Astfel, pârâtului i-au fost calculate de către Asociația „Drepturi de Autor și

Conexe” următoarele penalități:

penalitatea de întârziere de 2% din suma datorată pentru 218 de zile de întârziere

– Licența IP - 1563 din 14 mai 2007, tr. IV anul 2013 - tr. I anul 2014 în sumă de

15957,60 de lei; Licența IP - 1390 din 16 noiembrie 2006, tr. IV anul 2013 - tr. I anul

2014 în sumă de 20247,84 de lei; Licența IP - 1109 din 16 martie 2005, tr. IV anul 2013

- tr. I anul 2014 în sumă de 15696,00 de lei, în total 51901,44 de lei;

penalitatea contractuală în mărimea unui salariu minim (18 lei) pentru 218 zile de

întârziere de prezentare a dărilor de seamă privind creațiile valorificate – Licența IP -

1563 din 14 mai 2007, tr. IV anul 2013 - tr. I anul 2014 în sumă de 3924,00 de lei;

Licența IP - 1390 din 16 noiembrie 2006, tr. IV anul 2013 - tr. I anul 2014 în sumă de

3924,00 de lei; Licența IP - 1109 din 16 martie 2005, tr. IV anul 2013 - tr. I anul 2014

în sumă de 3924,00 de lei, în total 11772,00 de lei.

În scopul soluționării litigiului dat pe cale amiabilă și extrajudiciară, la data de 19

februarie 2014 în adresa pârâtului au fost expediate pretenții, prin care a fost solicitat ca

în termen de 10 zile să fie achitată datoria acumulată, însă această solicitare a fost lăsată

fără răspuns.

Și-a întemeiat pretențiile în baza prevederilor art. 11 alin. (1) lit. f) și alin. (2), art.

30-31, 47-49, 54 alin. (1), 55, 63 alin. (2) lit. d) din Legea privind dreptul de autor și

drepturile conexe, art. 8 alin. (2) lit. a), 9, 10, 11 lit. e) și h), 512-514, 572, 602, 624,

2

667 alin. (2), 668 Cod civil, art. 5, 7, 28, 33 alin. (1) lit. a), 55 alin. (1), 75 alin. (2), 166

și 167 CPC.

Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM a solicitat încasarea de la ÎCS

Metro Cash & Carry Moldova” SRL a datoriei totale în mărime de 120577,44 de lei (56

904,00 de lei - remunerația de autor și 63673,44 de lei - penalități de întârziere).

La 26 mai 2014, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Metro Cash

& Carry Moldova” SRL cu privire la încasarea despăgubirii pentru încălcarea dreptului

de autor și conexe.

În motivarea acțiunii, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a invocat că, la 21 octombrie 2011, Agenția de Stat pentru

Proprietatea Intelectuală, în conformitate cu prevederile art. 48 al Legii privind dreptul

de autor și drepturile conexe, a avizat Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” cu drept de a activa în calitate de organizație de gestiune

colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe ale autorilor, interpreților,

producătorilor de fonograme și organizațiilor de difuziune.

La data de 12 ianuarie 2012 Agenția de Stat Pentru Proprietatea Intelectuală a

emis decizia nr. 1/57 privind avizarea Asociației Obștești „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale”, în calitate de organizație de gestiune colectivă pentru

toate categoriile de drepturi de autor și conexe și pentru următoarele categorii de titulari:

autori, interpreți, producători, organizații de difuziune. Decizia menționată a fost

publicată în Monitorul Oficial al RM din 20 ianuarie 2012 (nr.16-18).

A indicat că Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a avizat Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” în calitate de

organizație de gestiune colectivă pentru toate categoriile de drepturi de autor și conexe

existente și pentru toate genurile de activitate care presupun utilizarea lor. Legalitatea

avizării Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”

a fost confirmată prin decizia Curții Supreme de Justiție la data de 12 septembrie 2012.

A menționat că, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea privind dreptul de autor și

drepturile conexe, organizația de gestiune colectivă își desfășoară legal activitatea doar

dacă este înregistrată ca organizație în conformitate cu prevederile legislației în vigoare

și este avizată în calitate de organizație de gestiune colectivă de către Agenția de Stat

pentru Proprietatea Intelectuală.

Ținând cont de faptul că, activitatea în calitate de organizație de gestiune colectivă

presupune eliberarea de licențe din numele titularilor de drepturi de autor și conexe și

încasarea remunerației de autor, ÎCS Metro Cash & Carry Moldova” SRL a fost notificat

despre necesitatea primirii licenței din numele titularilor de drepturi. Toate propunerile,

însă, au fost ignorate. Ultima somație expediată în adresa ÎCS Metro Cash & Carry

Moldova” SRL a rămas fără răspuns.

A mai indicat că ÎCS Metro Cash & Carry Moldova” SRL gestionează centrele

comerciale Metro, valorifică obiecte ale drepturilor de autor și a drepturilor conexe prin

interpretarea publică a operelor, fiind obligat să obțină licența de la Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, care este unica organizație

de gestiune colectivă avizată legal de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a

Republicii Moldova.

Având în vedere că pârâtul refuză obținerea licenței de la Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”, drepturile și interesele

3

legale ale titularilor de drepturi sunt prejudiciate, se încalcă legislația în vigoare și se

aduc și prejudicii statului.

Și-a întemeiat pretențiile în baza art. 8, 10, 11, 14, 15, 301 Cod civil, art. 11, 30,

49, 54 alin. (1) și (4), 55, 63 din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, art.

7, 9, 12, 16, 19, 33, 56, 60, 85-87, 94, 96, 97 alin. (1), 166, 167, 174-177, 239-241, 243

CPC.

A solicitat încasarea de la ÎCS Metro Cash & Carry Moldova” SRL în beneficiul

Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” a sumei

de 200 000 de lei cu titlu de compensație pentru valorificarea ilegală a drepturilor de

autor și conexe în perioada 1 ianuarie 2012 – 1 mai 2014 și încasarea sumei de 200 000

de lei cu titlu de reparare materială a prejudiciului moral, conform art. 63 alin. (2) lit. d)

din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2016 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, au fost

conexate într-un proces judiciar unic cauza civilă la cererea de chemare în judecată a

Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”

împotriva ÎCS Metro Cash & Carry Moldova” SRL cu privire la încasarea remunerației

de autor și conexe, cu cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Asociației

„Drepturi de Autor și Conexe” din RM împotriva ÎCS Metro Cash & Carry Moldova”

SRL cu privire la încasarea remunerației de autor și penalității.

Ulterior Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale” și-a concretizat cerințele acțiunii, solicitând constatarea încălcării

drepturilor de autor și drepturi conexe, prin interpretarea publică și comercializarea

echipamentelor și a suporturilor, specificate de Legea privind dreptul de autor și drepturi

conexe, în perioada 1 ianuarie 2012 – 31 martie 2016; încasarea de la ÎCS „Metro Cash

& Carry Moldova” SRL în beneficiul Asociației Obștești „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” a sumei de 200 000 de lei sub formă de compensație

pentru valorificarea ilegală a drepturilor de autor și drepturi conexe, pentru perioada 01

ianuarie 2012 – 31 martie 2016, conform art. 63 alin. (2) lit. d) din Legea privind dreptul

de autor și drepturile conexe; încasarea sumei de 500 000 de lei în temeiul art. 63 alin.

(2) din Legea privind dreptul de autor și drepturi conexe pentru încălcările art. 26 și 27

din aceeași lege, pentru perioada 1 ianuarie 2012 – 31 martie 2016; încasarea sumei de

200 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 11 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, au fost

respinse ca fiind neîntemeiate acțiunea la cererea de chemare în judecată a Asociației

„Drepturi de Autor și Conexe” din RM împotriva ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova”

SRL cu privire la încasarea remunerației de autor și penalității și acțiunea la cererea de

chemare în judecată a Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale” împotriva ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL cu privire la

constatarea încălcării drepturilor de autor și drepturi conexe, încasarea despăgubirii

pentru încălcarea dreptului de autor și conexe și cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, au fost admise

apelurile declarate de către Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” și Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM, casată

hotărârea din 11 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani și emisă o nouă

hotărâre prin care a fost admisă acțiunea la cererea de chemare în judecată a Asociației

„Drepturi de Autor și Conexe” din RM împotriva ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova”

SRL cu privire la încasarea remunerației de autor și penalității.

4

A fost încasată din contul ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL în beneficiul

Asociației „Drepturi de Autor și Conexe” din RM remunerația de autor în mărime de 56

904 de lei și suma de 63 673, 44 de lei cu titlu de penalitate de întârziere.

A fost admisă cererea de chemare în judecată a Asociației Obștești „Asociația

Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” împotriva ÎCS „Metro Cash & Carry

Moldova” SRL.

A fost constatată încălcarea drepturilor de autor și încasată din contul ÎCS „Metro

Cash & Carry Moldova” SRL în beneficiul Asociației Obștești „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” suma de 200 000 de lei sub formă de compensație

pentru valorificarea drepturilor de autor și drepturi conexe.

A fost încasată din contul ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL în beneficiul

Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” suma de

500 000 de lei în temeiul art. 63 alin. (2) din Legea privind dreptul de autor și drepturi

conexe pentru încălcarea art. 26 și 27 din aceeași lege.

A fost încasată din contul ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL în beneficiul

Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” suma de

200 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, conform art. 63 alin. (4) din Legea privind

dreptul de autor și drepturi conexe.

Prin decizia din 2 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul

declarat de ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL, casată decizia din 3 octombrie

2018 a Curții Supreme de Justiție și menținută hotărârea din 11 aprilie 2017 a

Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani.

La 21 mai 2019, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 2 mai 2019 a

Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea

integrală a deciziei instanței de recurs, cu menținerea deciziei instanței de apel.

În motivarea cererii de revizuire, cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC, a

invocat că instanța de recurs a ignorat probatoriul prezentat atât de recurent, câț și de

Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” în

raport cu prevederile art. 118 CPC.

A indicat că în decizia din 2 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție lipsește

aprecierea legală a instanței asupra temeiului de refuz a cerințelor Asociației Obștești

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” înaintate împotriva ÎCS

„Metro Cash & Carry Moldova” SRL.

A invocat faptul lipsei examinării în fond de către instanța de recurs a materialelor

dosarului.

A susținut că instanța de fond a desconsiderat faptul că la actele cauzei au fost

prezentate informații, contractele și acordurile bilaterale asupra a 224 de piese care sunt

proprietatea Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale” gestionată pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, solicitările Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” au fost formulate în temeiul contractelor încheiate cu titularii de

drepturi membri ai Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației

Intelectuale” și acordurilor, contractelor internaționale semnate de Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” cu 29 de organizații de peste

hotare.

5

Instanța de fond nu a supus unei analize minuțioase și nu a verificat aceste

circumstanțe care, însă necesitau a fi examinate, prin prisma cadrului legal aplicabil la

caz, întru clarificarea tuturor aspectelor importante pentru soluționarea justă a

pretențiilor înaintate în cauza respectivă.

A evidențiat că instanța examinând pricina nu s-a expus asupra tuturor aspectelor

juridice, nu a stabilit cu certitudine circumstanțele importante întru soluționarea justă a

cerințelor înaintate.

A mai indicat că ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL, de facto, a recunoscut

încălcarea dreptului de autor, declarând că suma despăgubirilor solicitate de Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” sunt imense.

A relatat despre existența unui caz similar, finalizat cu o hotărâre judecătorească,

devenită irevocabilă, emisă în cauza Asociația Obștească „Asociația Națională pentru

Protecția Creației Intelectuale” împotriva ÎCS „Vistarcom” SRL, prin care ultima a fost

obligată să achite compensația pentru valorificarea ilegală a drepturilor de autor și

conexe.

A conchis că decizia din 2 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție contravine

normelor materiale a dreptului internațional ce reglementează protecția juridică operelor

titularilor de drepturi.

La 23 iulie 2019, Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a depus cerere suplimentară la cererea de revizuire, susținând cele

invocate anterior.

Suplimentar a menționat că instanța de recurs constatând că între Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” și ÎCS „Metro

Cash & Carry Moldova” SRL nu au existat careva contracte încheiate, a desconsiderat

faptul că ultima a refuzat de a obține licența oficială pentru valorificarea operelor.

La 13 august 2019, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM a depus

cerere de revizuire împotriva deciziei din 2 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin

care a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea integrală a deciziei instanței de

recurs, cu menținerea deciziei instanței de apel.

În motivarea cererii de revizuire, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din

RM cu referire că i-au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale

pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, a considerat greșită

concluzia instanței de recurs.

A susținut că, ulterior examinării cauzei de către Curtea Supremă de Justiție, când

a recepționat și făcut cunoștință cu decizia acesteia, și anume la data de 14 mai 2019 a

descoperit circumstanțe esențiale ale pricinii care au dus la soluționarea eronată a cauzei,

precum că a fost neîntemeiată acțiunea Asociației „Drepturi de Autor și Conexe” de a

încasa remunerația pentru perioada tr. I 2013 – tr. II 2014, pentru dreptul de interpretare

publică valorificat în localurile ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL.

A menționat că instanța în mod neînțeles a reținut dreptul valorificat de către ÎCS

„Metro Cash & Carry Moldova” SRL că ar fi fost cel de comunicare publică, precum și

faptul că Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” nu a fost avizată începând cu anul

2013 și faptul că raporturile contractuale între Asociația „Drepturi de Autor și Conexe”

și ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL nu au continuat după data de 31 decembrie

2012.

6

La 10 iulie 2019, și ulterior, la 19 septembrie 2019, ÎCS „Metro Cash & Carry

Moldova” SRL a depus referințe la cererile de revizuire, prin care a solicitat respingerea

acestora ca inadmisibile.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de

revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind

inadmisibilă.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de

persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile

consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.

La caz se constată că revizuenții drept temei de revizuire au făcut referire la

dispozițiile art. 449 lit. b) CPC.

Astfel, revizuentul Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” a invocat în susținerea cererii de revizuire, faptul că instanța de

recurs a ignorat probatoriul prezentat atât de recurent, câț și de Asociația Obștească

„Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” în raport cu prevederile

art. 118 CPC, totodată indicând că în decizia din 2 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție

lipsește aprecierea legală a instanței asupra temeiului de refuz a cerințelor Asociației

Obștești „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” înaintate împotriva

ÎCS „Metro Cash & Carry Moldova” SRL.

La fel, a invocat faptul lipsei examinării în fond de către instanța de recurs a

materialelor dosarului, și anume a informațiilor, contractelor și acordurilor bilaterale

asupra a 224 de piese care sunt proprietatea Asociației Obștești „Asociația Națională

pentru Protecția Creației Intelectuale” gestionată pe teritoriul Republicii Moldova.

Prin cererea de revizuire depusă împotriva deciziei din 2 mai 2019 a Curții

Supreme de Justiție, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM a menționat că

instanța în mod neînțeles a reținut dreptul valorificat de către ÎCS „Metro Cash & Carry

Moldova” SRL că ar fi fost cel de comunicare publică, precum și faptul că Asociația

„Drepturi de Autor și Conexe” nu a fost avizată începând cu anul 2013 și faptul că

raporturile contractuale între Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” și ÎCS „Metro

Cash & Carry Moldova” SRL nu au continuat după data de 31 decembrie 2012.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au

devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu

au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile

pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.

În interpretarea corectă a normei enunțate este de înțeles că circumstanțele sau

faptele menționate, trebuiau să fie existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii,

să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente. Esențial este ca revizuentul

să nu fi știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste

circumstanțe (sau fapte) și nici să nu fi avut posibilitatea de a le cunoaște. De asemenea,

este absolut necesar ca circumstanțele și faptele respective să fie fundamentale și

obligatorii pentru a justifica retractarea unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile.

Cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție remarcă că argumentele invocate de

7

către Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale”

și Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM în susținerea cererilor de revizuire

se referă la dezacordul acestora cu soluția pronunțată de către prima instanță și instanța

de recurs pe parcursul examinării cauzei pe cale ordinară și nu relevă prin prisma

art. 449 CPC careva temeiuri legale ce ar justifica retractarea unei hotărâri judecătorești

rămase irevocabile.

Astfel, pretinsele omisiuni ce ar fi fost admise de către instanțele judecătorești,

invocate de către revizuent, nu constituie temei de revizuire în sensul art. 449 CPC,

neputând deci, fi considerate ca temeiuri acceptabile și concludente în vederea admiterii

cererii de revizuire.

Or, revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul

căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea

judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii

contestate poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice. De

aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în

mod limitativ în art. 449 CPC.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție invocă și jurisprudența CtEDO potrivit

căreia, dreptul la o instanță, garantat de articolul 6 §1 din Convenție, presupune

respectarea principiului preeminenței dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale

preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere ca,

atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor

să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu v. România, [GC], nr.28342/95, §61,

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului resjudicata,

adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere

ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și

obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei.

Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii

diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de

la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor

circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, § 25, Popov nr. 2 vs.

Moldova).

Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererile de revizuire

ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se resping ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de Asociația

Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” și Asociația

„Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova împotriva deciziei din 2 mai

2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a

Asociației „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova împotriva

Întreprinderii cu Capital Străin „Metro Cash & Carry Moldova” Societate cu

8

Răspundere Limitată cu privire la încasarea remunerației de autor și penalității și cererea

de chemare în judecată a Asociației Obștești „Asociația Națională pentru Protecția

Creației Intelectuale” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Metro Cash & Carry

Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la constatarea încălcării

drepturilor de autor și drepturi conexe, încasarea despăgubirii pentru încălcarea

dreptului de autor și conexe și cheltuielilor de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, Oleg Sternioală

judecătorul

Judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

Victor Burduh

Ala Cobăneanu

9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

4 cauze
Sursă