2r-562/19 — recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărîrii arbitrale străine
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărîrii arbitrale străine
- Temei legal
- recunoaşterea şi executarea hotărîrii arbitrale străine
2r-562/19 — recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărîrii arbitrale străine (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-562/2019
prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Simciuc)
D E C I Z I E
09 octombrie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție,
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală
judecătorii Victor Burduh
Galina Stratulat
examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Orvento-
Metall Trading Company”,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de OOO „Интерпайп
Украина” împotriva Societatea cu Răspundere Limitată „Orvento-Metall Trading
Company” cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii
arbitrale străine de încasare a datoriei și cheltuielilor de judecată,
împotriva încheierea din 19 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă :
La 29 ianuarie 2019, OOO „Интерпайп Украина” a depus cerere privind
recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale străine în dosarul
nr. AC 614m/2015 din 25 februarie 2016 cu privire la încasarea de la SRL „Orvento-
Metall Trading Company” în beneficiul ООО „Интерпайп Украина” a datoriei în
mărime de 4 422,73 de dolari SUA și a costurilor de arbitraj în mărime de 1 440 de
dolari SUA.
În motivarea cererii s-a indicat că în conformitate cu Contractul de vânzare-
cumpărare nr. 93/14 din 15 aprilie 2014, în perioada 03 iunie 2014 - 27 mai 2015,
OOO „Интерпайп Украина” a expediat către SRL „Orvento-Metall Trading
Company”, marfă în sumă de 278 508,93 dolari SUA, însă ultima nu și-a îndeplinit
pe deplin obligațiile sale de a plăti pentru marfa livrată, achitând parțial costul
mărfurilor livrate, în valoare de 274 086,20 de dolari SUA.
Astfel, datoria înregistrată de SRL „Orvento-Metall Trading Company” pentru
mărfurile livrate de OOO „Интерпайп Украина” constituie 4422,73 de dolari SUA.
Ca urmare a neonorării obligațiunilor contractuale, OOO „Интерпайп
Украина” a depus la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera
de Comerț și Industrie a Ucrainei cerere de chemare în judecată împotriva SRL
„Orvento-Metall Trading Company” cu privire la încasarea datoriei în sumă de 4
422,73 de dolari SUA și compensarea costurilor de arbitraj.
Prin hotărârea din 25 februarie 2016 a Curții de Arbitraj Comercial
Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, devenită
definitivă și executorie, s-a admis cererea ООО „Интерпайп Украина”; s-a încasat
1
de la SRL „Orvento-Metall Trading Company” în beneficiul ООО „Интерпайп
Украина” datoria în sumă de 4 422,73 de dolari SUA și costurile de arbitraj în sumă
de 1 440 de dolari SUA.
Prin încheierea din 19 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea
ООО „Интерпайп Украина” privind recunoașterea și încuviințarea executării silite
a hotărârii arbitrale străine; a fost recunoscută și încuviințată executarea pe teritoriul
Republicii Moldova a hotărârii din 25 februarie 2016 a Curții de Arbitraj Comercial
Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie, prin care s-a încasat de la
SRL „Orvento-Metall Trading Company” în beneficiul ООО „Интерпайп
Украина” datoria în sumă de 4 422,73 de dolari SUA și costurile de arbitraj în
mărime de 1440 de dolari SUA.
La 08 august 2019, SRL „Orvento-Metall Trading Company” a declarat recurs
împotriva încheierii din 19 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a solicitat casarea
acesteia cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.
În motivarea recursului a invocat că consideră încheierea instanței de apel
pasibilă casării, afirmând că SRL „Orvento-Metall Trading Company” nu a fost
citată în mod legal de prima instanță pentru ședința de judecată din 19 iulie 2019,
deoarece acesta nu a recepționat citație prin poștă, necătînd la faptul că instanța a
cunoscut adresa aflării recurentului.
De asemenea, recurenta a menționat că nu a fost înștiințat despre această
amânare nici prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor,
deoarece asemenea informație lipsește în acest Program, or, prima instanța a fost
obligată să se convingă de citarea și înștiințarea recurentei în ordinea stabilită de art.
105 al. (1) și (11) Cod procedură civilă;
Recurenta a susținut că în perioada 08 iulie 2019 – 19 iulie 2019, reprezentantul
companiei nu a avut posibilitate să participe la ședințele de judecată, să depună
referință sau cerere privind amânarea examinării cauzei din motive întemeiate și
anume din cauza unei boli a unicului jurist al companiei, fapt confirmat prin
certificat de concediu medical.
Totodată, SRL „Orvento-Metall Trading Company” a învederat că ООО
„Интерпайп Украина” nu a anexat la cererea de recunoaștere și executare a
hotărârii arbitrare străine documentele apostilate, în corespundere cu prevederile art.
4751 alin. (4) din Codul de procedură civilă și Convenția cu privire la suprimarea
cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, încheiată la Haga la 5 octombrie
1961, sau în formă supralegalizată, dacă emană din celelalte state,
În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a
recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 19 iulie 2019.
Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei
motivate prin scrisoarea de însoțire din 22 iulie 2019 (f.d. 134), dar la materialele
cauzei lipsește dovada de recepționare a acesteia de către recurent.
Astfel, recursul declarat la 08 august 2019, este în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva
încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza
dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără
participarea părților.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi admis,
2
cu casarea încheierii din 19 iulie 2019 și remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea
de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,
după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și
să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema
soluționată prin încheierea casată.
Așadar, actele cauzei denotă că la 29 ianuarie 2019, OOO „Интерпайп
Украина” a depus cerere privind recunoașterea și încuviințarea executării silite a
hotărârii arbitrale străine în dosarul nr. AC 614m/2015 din 25 februarie 2016 cu
privire la încasarea de la SRL „Orvento-Metall Trading Company” în beneficiul
ООО „Интерпайп Украина” a datoriei în mărime de 4 422,73 de dolari SUA și a
costurilor de arbitraj în mărime de 1 440 de dolari SUA.
Fiind investită cu examinarea prezentei acțiuni instanța de apel prin încheierea
din 19 iulie 2019 a admis cererea ООО „Интерпайп Украина” privind
recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale străine; a
recunoscut și încuviințat executarea pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii din
25 februarie 2016 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera
de Comerț și Industrie a Ucrainei, prin care a încasat de la SRL „Orvento-Metall
Trading Company” în beneficiul ООО „Интерпайп Украина” datoria în sumă de 4
422,73 de dolari SUA și costurile de arbitraj în mărime de 1440 de dolari SUA.
Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut spre examinare prevederile
art. 470, 4751-4753, 476 din Codul de procedură civilă, precum și prevederile
Convenției cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă,
familială și penală nr. 1993 din 22 ianuarie 1993, în vigoare pentru Republica
Moldova din 26 martie 1996.
Or, instanța de recurs consideră concluzia instanței de apel ca fiind
neîntemeiată și contradictorie, urmare a aplicării normelor care nu urmau a fi
aplicate.
În speță, Colegiul menționează că litigiului dedus judecății nu sunt aplicabile
prevederile art. 470 din Codul de procedură civilă, prevederi care sunt aplicabile
procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, precum și prevederile
Convenției cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă,
familială și penală nr. 1993 din 22 ianuarie 1993, în vigoare pentru Republica
Moldova din 26 martie 1996, care sunt aplicabile exclusiv raporturilor juridice în
materie civilă, familială și penală, și nicidecum procedurii de recunoaștere și
executare a hotărârilor arbitrale.
Reieșind din cele relatate, instanța de recurs învederează că în conformitate cu
prevederile art. 475, alin. (2) din Codul de procedură civilă, poate fi recunoscută și
executată în Republica Moldova o hotărâre arbitrală străină emisă, în conformitate
cu o convenție arbitrală, pe teritoriul unui stat străin care este parte la Convenția
privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New
York la 10 iunie 1958, precum și o hotărâre arbitrală străină ale cărei recunoaștere
și executare sunt reglementate fie prin tratatul internațional la care Republica
Moldova este parte, fie în baza principiului reciprocității în ceea ce privește efectele
hotărârii arbitrale străine.
În conformitate cu prevederile art. 4751 alin. (1) – (2) din Codul de procedură
civilă, cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă
curții de apel în a cărei circumscripție se află domiciliul/ reședința sau sediul părții
3
împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină, iar în cazul în care aceasta
nu are domiciliul/ reședința sau sediul în Republica Moldova ori domiciliul/
reședința sau sediul acesteia nu sunt cunoscute – curții de apel în a cărei
circumscripție sunt situate bunurile acesteia. În cererea de recunoaștere și executare
a hotărârii arbitrale străine se indică: a) numele sau denumirea solicitantului ori a
reprezentantului său, dacă cererea este depusă de către acesta, domiciliul/ reședința
sau sediul, după caz; b) numele sau denumirea părții împotriva căreia este invocată
hotărârea arbitrală străină, domiciliul/ reședința sau sediul, după caz; c) data la care
hotărârea arbitrală străină a devenit executorie pentru părți, dacă aceasta nu rezultă
din textul hotărârii. Cererea poate conține și alte informații, inclusiv numerele de
telefon și fax, adrese ale poștei electronice, dacă acestea sunt necesare pentru
examinarea corectă și la timp a cauzei.
Totodată, în baza art. 4751 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la cererea de
recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se anexează: a) originalul
hotărârii arbitrale sau o copie de pe aceasta legalizată în modul stabilit; b) originalul
convenției arbitrale sau o copie de pe aceasta legalizată în modul stabilit; c) adițional,
în caz de necesitate, se va prezenta o declarație pe propria răspundere privind faptul
dacă și în ce măsură hotărârea arbitrală a fost executată.
Art. 4751 alin. (4) din Codul de procedură civilă, statuează că actele prevăzute
la alin. (3) lit. a) și b) se prezintă în formă apostilată, dacă emană din statele care au
semnat sau aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării
actelor oficiale străine, încheiată la Haga la 5 octombrie 1961, sau în formă
supralegalizată, dacă emană din celelalte state. Actele respective sunt scutite de
supralegalizare sau apostilare dacă emană dintr-un stat cu care Republica Moldova
are încheiat un tratat care nu prevede supralegalizarea sau apostilarea.
În acest sens, Colegiul menționează că prin Hotărârea nr. 57-XIV din 10 iulie
1998, Republica Moldova a aderat la Convenția pentru recunoașterea și executarea
sentințelor arbitrale străine din 10 iunie 1958.
Conform art. 1 alin. (1) al Convenției sus menționate, prezenta Convenție se
aplică recunoașterii și executării sentințelor arbitrale date pe teritoriul unui alt Stat,
decât acela unde se cere recunoașterea și executarea sentințelor și rezultate din
diferende între persoane fizice sau juridice. Ea se aplică, de asemenea, sentințelor
arbitrale care nu sunt considerate ca sentințe naționale în Statul unde este cerută
recunoașterea și executarea lor.
În corespundere cu prevederile art. 4 al aceliași Convenții, pentru a obține
recunoașterea și executarea arătată în articolul precedent, partea care cere
recunoașterea și executarea trebuie să prezinte odată cu cererea: a) originalul
sentinței autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestui original întrunind
condițiile cerute pentru autenticitatea sa; b) originalul convenției arătate în articolul
II sau o copie întrunind condițiile cerute pentru autenticitatea sa. Dacă menționata
sentință sau menționata convenție nu este redactată într-o limbă originală a țării în
care sentința este invocată, partea care cere recunoașterea și executarea sentinței va
trebui să producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va trebui
să fie certificată de un traducător oficial, sau de un traducător cu jurământ, ori de un
agent diplomatic sau consular.
Prin prisma normelor precitate, Colegiul constată că anume aceste norme
materiale și procedurale urmau a fi aplicate la examinarea cererii OOO „Интерпайп
Украина” împotriva SRL „Orvento-Metall Trading Company” cu privire la
4
recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale străine de încasare
a datoriei și cheltuielilor de judecată.
În această ordine de idei, faptele relatate generează casarea încheierii din 19
iulie 2019, or, menținerea acesteia în condițiile enunțate ar constitui o încălcare a
dreptului recurentei de a dispune de drepturile sale în condițiile normelor în vigoare,
care sunt garantate și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
Distinct de cele enunțate, Colegiul civil, comercial și contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa
încheierea din 19 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a restitui cauza spre
rejudecare în instanța de apel.
La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul
temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma
argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, precum și să
rețină spre examinare normele materiale și procedurale aplicabile speței.
În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e :
Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Orvento-
Metall Trading Company”.
Se casează integral încheierea din 19 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de OOO „Интерпайп
Украина” împotriva Societatea cu Răspundere Limitată „Orvento-Metall Trading
Company” cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii
arbitrale străine de încasare a datoriei și cheltuielilor de judecată, cu restituirea
cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Oleg Sternioală
judecătorii Victor Burduh
Galina Stratulat
5