2ra-1591/19 — privind evacuarea

Dosarul nr.2ra-1591/2019

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (A. Donos)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu)

Î N C H E I E R E

25 septembrie 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Nina Matveeva-

Bociog în interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni „Răut” împotriva lui Iulian Iacobeț și Elena Iacobeț cu privire la evacuare,

împotriva deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 18 septembrie 2017 SA „Răut” a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Elenei Iacobeț și Iulian Iacobeț prin care a solicitat: evacuarea pârâților

din camera nr. xxxxxx din căminul de pe str. xxxxx, fără acordarea altui spațiu și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțunii reclamanta a invocat că, la cererea combinatului de vinuri

și coniacuri din or. Bălți (SA „Barza Albă”) nr. 195 din 25 februarie 1997, SA

„Răut” în comun cu hotărârea administrației și comitetului sindical nr. 131 din 05

martie 1997 i-a repartizat Elenei Iacobeț un loc-pat în căminul de pe str. xxxxxx

care se află în gestiunea reclamantei și este destinat pentru lucrătorii SA „Răut” care

necesită spațiu locativ.

La cererea din 30 iulie 2001 a Elenei Iacobeț, în legătură cu nașterea în anul

1999 a fiului Iulian, i-a fost repartizată temporar camera nr. xxxxxxx (hotărârea

administrației și comitetului sindical nr. 150 din 13.09.2001).

Prin hotărârea administrației și comitetului sindical nr. 155 din 26 decembrie

2002 Elenei Iacobeț i-a fost repartizată camera nr.xxxxxx pentru a locui temporar,

împreună cu fiul Iulian Iacobeț, fiind încheiat contract pe termen de un an. Deoarece

Elena Iacobeț niciodată nu a fost angajată la SA „Răut”, contractul se prelungea cu

acordul părților pe anul următor.

În conformitate cu prevederile art. 59 alin. (4) al Legii nr. 75 din 30.04.2015 cu

privire la locuințe, locuitorilor din cămin, inclusiv și Elenei Iacobeț i s-a propus să

1

încheie un nou contract de locațiune, perfectat în corespundere cu prevederile

acestei legi, însă pârâta a refuzat să încheie un nou contract de locațiune.

Termenul de valabilitate a contractului nr. 26 din 13 ianuarie 2015, în baza

căruia Elena Iacobeț locuia în cămin, a expirat la 30 iunie 2017.

La 13 iunie 2017 reclamanta s-a adresat către Elena Iacobeț cu preîntâmpinare

de a elibera camera nr. xxxx de pe str. xxxxxxx până la data de 30 iunie 2017, data

expirării contractului de locațiune nr. 26 din 13 ianuarie 2015, însă pârâții nu au

eliberat spațiul locativ până în prezent.

Prin hotărârea din 24 octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central

cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Răut” a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Prin decizia din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul declarat

de Societatea pe Acțiuni „Răut”, s-a casat hotărârea din 24 octombrie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central, și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a admis

acțiunea înaintată de Societatea pe Acțiuni „Răut”.

S-a evacuat Elena Iacobeț și Iulian Iacobeț din odaia nr. xxxxxxx, fără acordarea

altui spațiu locativ.

S-a încasat de la Elena Iacobeț și Iulian Iacobeț, în mod solidar, în beneficiul SA

„Răut” cheltuielile de judecată în sumă de 195 de lei.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că restituirea bunului închiriat

după încetarea raporturilor contractuale este o obligație principală a locatarului.

Această obligație trebuie să fie respectată în cazul în care prelungirea contractului

de locațiune nu are loc. Astfel, în cazul în care contractul de locațiune nr. 26 din 13

ianuarie 2015 a expirat la data de 30 iunie 2017 (contract în baza căruia intimații

locuiau în căminul nominalizat), anterior intimații Elena Iacobeț și Iulian Iacobeț

fiind înștiințați prin scrisoare de către SA „Răut” despre intenția sa de a nu continua

relațiile contractuale după expirarea contractului, acestea urmau să elibereze odaia

nr. xxxxx din căminul de pe str. xxxxxxxx, în termenul indicat, or, conform

prevederilor art. 44 alin. (1) al Legii cu privire la locuințe, locatarul este obligat să

elibereze locuința la data încetării sau rezilierii contractului de locațiune.

Mai mult ca atât s-a indicat că SA „Răut” a propus intimaților să încheie un nou

contract de locațiune, în acest sens fiind emis contractul nr. 78 din 01 aprilie 2017,

însă aceștia au refuzat să semneze contractul în cauză.

Colegiul a notat că prima instanță în mod eronat a ajuns la concluzia precum

că, contractul de locațiune a fost prelungit pe un termen nedeterminat invocând

prevederile art. 904 Cod civil, or, în speța dată nu pot fi aplicate prevederile art. 904

alin. (1) Cod civil, termenul în cazul dat fiind expres prevăzut de o normă

imperativă urmând a fi aplicate în mod prioritar prevederile Legii cu privire la

locuințe.

La fel, Colegiul Civil a considerat eronate concluziile primei instanțe precum

intimații de alt spațiu locativ nu dispun și respectiv camera nr. xxxxx din căminul de

pe strxxxxx reprezintă „domiciliu” pentru aceștia, or, legislatorul nu a prevăzut un

astfel de temei pentru a refuza în evacuarea locatarilor din cămine în cazul expirării

termenului contractului de locațiune.

A specificat că, angajații întreprinderii au un drept prioritar la stabilirea în

cămin pentru realizarea activității de muncă în cadrul SA „Răut”.

La 26 iunie 2019 (data de pe plicul poștal) avocatul Nina Matveeva-Bociog în

interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț, a declarat recurs, solicitând casarea

2

deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, cu menținerea hotărârii din 24

octombrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central.

În motivarea recursului, reprezentantul recurentului și-a manifestat dezacordul

față de decizia din 23 aprilie a Curții de Apel Bălți și a indicat că instanța la

adoptarea deciziei, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, decizia fiind lipsită

de suport probatoriu, și se contrazice cu circumstanțele cauzei și probele anexate la

materialele dosarului.

A menționat că prin casarea hotărârii primei instanțe și dispunerea evacuării

recurenților din locuința care le-a fost atribuită legal și în care locuiesc mai bine de

20 ani, neavând o altă locuință, s-a încălcat dreptul fundamental al recurenților la

locuință, precum și dreptul la respectarea vieții private și de familie garantate de art.

8 CEDO.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 23 aprilie 2019 a Curții de

Apel Bălți a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 30 mai 2019

(f.d. 168), fiind recepționată potrivit avizelor de recepție la 04 iunie 2019 (f.d. 169-

171).

Prin urmare recursul declarat la 26 iunie 2019 (data de pe plicul poștal) de către

avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț, se

consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege.

La 15 iulie 2019 în adresa intimaților a fost expediat copia recursului declarat

de avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț, cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs.

La 08 august 2019 (data de pe plicul poștal) SA „Răut” a depus referință la

recursul declarat de către avocatul Nina Matveeva-Bociog, în interesele lui Iulian

Iacobeț, Elena Iacobeț, solicitând declararea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Nina Matveeva-

Bociog, în interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț, este inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

3

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art.433 lit.a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Nina Matveeva-

Bociog, în interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurenților cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

4

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de avocatul Nina

Matveeva-Bociog, în interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă și

respectiv este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Nina Matveeva-Bociog în

interesele lui Iulian Iacobeț, Elena Iacobeț.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

5