2ra-1842/19 — desfacerea căsătoriei si incasarea pensiei pentru intretinerea copilului minor

Dosarul nr. 2ra-1842/19

Prima instanță: (Judecătoria Cahul, sediul Taraclia) A. Mironov

Instanța de apel: (Curtea de Apel Cahul) R. Petrov, S. Pilipenco, N. Bondarenco

Î N C H E I E R E

18 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Pricochi Gheorghe,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Pricochi Liliana

împotriva lui Pricochi Gheorghe cu privire la desfacerea căsătoriei și încasarea

pensiei pentru întreținerea copiilor minori,

împotriva deciziei din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care s-a respins

apelul declarat de Pricochi Gheorghe și s-a menținut hotărârea din 14 februarie 2019

a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia,

c o n s t a t ă :

La 03 decembrie 2018, Pricochi Liliana a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Pricochi Gheorghe cu privire la desfacerea căsătoriei și încasarea

pensiei pentru întreținerea copiilor minori.

În motivarea acțiunii, Pricochi Liliana a menționat că la 06 mai 2007 a încheiat

căsătoria cu Pricochi Gheorghe.

Din căsătorie au 3 copii minori și anume: XXXXX, XXXXX și XXXXX.

Reclamanta a invocat că viața în comun nu mai este posibilă, deoarece pârâtul a

devenit violent, nu manifestă interes față de copii și nu acordă ajutor material pentru

întreținerea acestora.

A solicitat Pricochi Liliana desfacerea căsătoriei încheiată cu Pricochi Gheorghe

la 06 mai 2007 și încasarea de la Pricochi Gheorghe a pensiei pentru întreținerea

copiilor minori XXXXX, XXXXX și XXXXX, în mărime de ½ din salariu și alte

venituri.

Prin hotărârea din 14 februarie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Pricochi Liliana.

1

S-a desfăcut căsătoria între Pricochi Gheorghe și Pricochi Liliana, înregistrată la

06 mai 2007 de către Primăria satului Tartaul, raionul Cantemir, trecută în Registrul

de stare civilă cu nr. 08.

S-a încasat de la Pricochi Gheorghe în beneficiul Lilianei Pricochi pensia pentru

întreținerea copiilor minori și anume: XXXXX, XXXXX și XXXXX, în mărime de

1000 lei lunar pentru fiecare copil începând cu data de 03 decembrie 2018 până la

atingerea majoratului.

S-a încasat de la Pricochi Gheorghe în beneficiul statului suma de 1 080 de lei

cu titlu de taxă de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că soții Pricochi locuiesc separat, iar viața în comun a acestora și păstrarea

familiei sunt imposibile, motiv pentru care căsătoria urmează a fi desfăcută.

De asemenea, prima instanță a concluzionat că pârâtul nu contribuie la

întreținerea copiilor minori, iar instanței nu au fost prezentate probe referitor la

veniturile pârâtului, astfel în opinia instanței pensia pentru întreținerea copiilor minori

urmează a fi încasată într-o sumă bănească fixă, în mărime de 1 000 lei pentru fiecare

copil.

Prin decizia din 12 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, s-a respins apelul declarat

de Pricochi Gheorghe și s-a menținut hotărârea din 14 februarie 2019 a Judecătoriei

Cahul, sediul Taraclia.

La 18 iulie 2019, Pricochi Gheorghe, prin intermediul oficiului poștal, a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care cuantumul

pensiei pentru întreținerea copiilor minori să fie stabilit în mărime de 500 lei pentru

fiecare.

Recurentul Pricochi Gheorghe, în motivarea recursului a menționat că instanța

de apel nu a luat în considerație starea sa materială și faptul că nu este angajat în

câmpul muncii și prin urmare nu are posibilitatea de a achita lunar suma stabilită de

instanța de judecată.

Astfel recurentul a invocat că mărimea pensiei pentru întreținerea copiilor

minori, stabilită prin hotărârea instanței de judecată, constituie o sumă considerabilă.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Cahul a emis dispozitivul deciziei la 12 iunie 2019,

însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele

cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 18 iulie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

2

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

3

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Pricochi Gheorghe, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Pricochi Gheorghe.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

4