2ra-1695/19 — repararea prejudiciului material și moral

2ra-1695/19 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1695/19

Prima instanță - (Judecătoria Bălți, sediul central) A. Donos

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă

ÎNCHEIERE

18 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Albert Doljicov,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Albert

Doljicov împotriva Institutului de Cercetări Științifice „Rif-Acvaaparat” Societate

pe Acțiuni cu privire la repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 23 martie 2018 Albert Doljicov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Institutului de Cercetări Științifice „Rif-Acvaaparat” SA, solicitând

încasarea sumei de 147 448 de lei, inclusiv a sumei de 71 307 lei cu titlu de

prejudiciu material, 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și a despăgubirii pentru

reținerea salariului în sumă de 56 141 de lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că angajatorul, în perioada

ianuarie-octombrie 2017, fără înaintarea cărorva pretenții față de îndeplinirea de

către dânsul a obligațiunilor de serviciu și propuneri de modificare a condițiilor de

achitare a salariului, fără temei legal și unilateral, a început să achite doar 25% din

salariul stabilit prin obligațiunile contractuale, încâlcind în așa mod art. 10, 68, 140

din Codul muncii.

Obligațiunile asumate, în vigoare pentru perioada ianuarie-octombrie 2017,

pentru îndeplinirea obligațiunilor de serviciu la locul de muncă, de către angajator

i-a fost stabilit salariu lunar în mărime de 6 050 de lei. Totodată, i-a fost stabilit

supliment la salariu în mărime de 1 000 lei pentru conducerea cercetărilor

științifice, care la sfârșitul anului 2016 a fost anulată de către angajator fără careva

înștiințări și explicații.

Ulterior s-a adresat către angajator cu solicitarea de a perfecta contractul

individual de muncă în formă scrisă, însă i s-a refuzat. Șeful resurselor umane -

Demian V.M. a propus încheierea unui nou contract individual de muncă, totodată

refuzând să-i dea proiectul contractului individual de muncă propus de angajator

1

până a fi semnat, ceea ce nu 1-a satisfăcut și astfel a refuzat încheierea

contractului.

În baza ordinului angajatorului nr. 7 din 24 ianuarie 2017, de către directorul

întreprinderii au fost aprobate regulile de ordine internă care stabilesc începând cu

2 ianuarie 2017 regimul de lucru de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, cu două zile

de odihnă și o pauză de masă de la 12.00 până la 13.00.

După luarea la cunoștință a acestor prevederi de către angajați, această normă

a căpătat forță juridică, devenind parte integrantă a obligațiunilor contractuale

reciproce ale angajatorului și salariatului. Din acest moment, în conformitate cu

normele juridice existente, alte semnificații ale normelor analogice incluse în

ordinile emise anterior (spre exemplu ordinul nr. 205 din 15 noiembrie 2016,

ordinul nr. 236/1 din 27 decembrie 2016, pct.2 etc.) și alte documente și-au pierdut

forța juridică și referirea la acestea din punct de vedere juridic este nulă.

A indicat că potrivit punctului 39 din Regulamentul intern, angajatorul s-a

obligat să ducă evidența la serviciu și plecarea de la serviciu, de asemenea evidența

de facto a timpului lucrat de către fiecare angajat și să asigure controlul asupra

corectitudinii acestei evidențe. Răspunderea pentru efectuarea și corectitudinea

tabelului de pontaj, în conformitate cu punctul 39 din regulament, a fost pusă în

sarcina șefului resurselor umane Demian V.M..

A menționat că la pârât tabelul de pontaj întotdeauna s-a întocmit de către

reprezentantul serviciului resurse umane. Controlul zilnic privind prezența

angajaților la locul de muncă se efectua de către specialistul pe cadre sau de către

șefii secției. În ultima perioadă controlul zilnic privind timpul de muncă lucrat de

către angajați de regulă îl efectua șeful unității, rezultatele căruia se comunicau în

secția resurse umane și serveau ca bază informațională pentru completarea

tabelului timpului de muncă.

Secția resurse umane nu ducea desinestătător evidența privind sosirea

angajaților la locurile de muncă și plecarea acestora de la serviciu. La sfârșitul lunii

angajatul din secția resurse umane, în baza datelor primite privind controlul

timpului executării obligațiunilor de muncă a salariaților, întocmea tabelul timpului

de muncă pentru luna respectivă, îl contrasemna la șeful unității și îl transmitea la

contabilitate pentru calcularea salariului.

Acest mod de calculare a salariului a avut loc și în perioada ianuarie-

octombrie 2017. Încâlcind punctul 39 din regulament și art. 95 alin.(l) și art. 106

din Codul muncii, ignorând datele privind controlul timpului de muncă efectuat de

către angajații secției, Demian V.M. indica în tabel câte 2 ore de lucru pe zi în loc

de 8 ore pe zi lucrate de el la locul de muncă. De aceea, cînd Demian V.M. i-a

propus să contrasemneze un astfel de tabel pentru luna ianuarie 2017, el a refuzat.

La solicitarea explicării acțiunilor respective, Demian V.M. a indicat că directorul

financiar Doscoci O., în baza ordinului nr. 236/1 din 27 decembrie 16, a obligat să

includă în tabelul laboratorului KHHJI, 55 timpul zilnic lucrat de 2 ore în locul

timpului real de muncă efectuat de către salariați. Tabelul a fost transmis în

contabilitate fără semnătura lui și la indicațiile directorului financiar Doscoci O. i-a

fost calculat salariu de 4 ori mai mic decât salariul prevăzut de obligațiile în

vigoare ale angajatorului.

2

Reclamantul consideră că directorul financiar Doscoci O., încâlcind art. 80

alin. (4) din Codul muncii și condițiile de achitare a timpului de funcționare

tehnică prevăzute în ordinul nr. 236 din 27 decembrie 2016, a achitat

colaboratorilor laboratorului doar 25% din indemnizațiile cuvenite.

Depistând o fraudă la achitarea salariului, la rugămintea angajaților

laboratorului, el s-a adresat directorului Institutului de Cercetări Științifice „Rif-

Acvaaparat” SA, Alexandru Tureac, solicitând încetarea micșorării ilegale a

salariului, cu prezentarea lui și angajaților a posibilității de a face cunoștință cu

tabelul orelor de muncă în baza cărora mărimea salariului a scăzut de 4 ori.

Cerințele indicate au fost lăsate fără atenție.

Pentru a se opune eliberării în contabilitate de către Demian V.M. a datelor

neveridice referitor la timpul îndeplinirii obligațiunilor de serviciu la locul de

muncă, de către angajații laboratorului a fost luată o decizie colectivă de a

documenta timpul de fapt al sosirii la serviciu și plecarea de la serviciu contra

semnătură pentru prezentarea oficială către director pentru verificarea

corectitudinii includerii datelor de către Demian V.M. în tabelul de pontaj, în

conformitate cu pct. 39 din regulament.

La începutul lunii următoare, informația de fapt privind sosirea angajaților la

serviciu și plecarea acestora de la serviciu, oficial, se transmitea directorului prin

intermediul cancelariei Institutului. Directorul financiar Doscoci O., bazându-se pe

ordinul directorului, extrăgea oficial aceste date din cancelarie, iar apoi la

calcularea salariului angajaților, intenționat, le înlocuia cu tabele neveridice a

timpului de muncă lucrat, întocmite de șeful serviciului resurse umane a

Institutului - Demian V.M.

Pentru tăinuirea faptului referitor la nesemnarea de către el a informației

neveridice privind timpul de muncă a angajaților laboratorului întocmit de Demian

V.M., dânsul a fost exclus din lista semnatarilor obligatorii să semneze tabelul

privind evidența timpului de muncă, din care motiv tabelele au fost neperfectate.

În așa mod, angajatorul, stabilind în baza Regulamentului intern din 2

ianuarie 2018, regimul de 8 ore de muncă, efectua achitările doar 2 ore pe zi,

obligând ca celelalte 6 ore pe zi să-și execute în mod gratuit obligațiunile de

serviciu.

Mai mult ca atât, angajatorul a realizat în mod deschis în privința dânsului

acțiuni discriminatorii în ce privește achitarea salariului, în condițiile în care dânsul

a întreprins în cadrul unității acțiunii de apărare a salariaților.

Totodată, urmărind scopul de a provoca nemulțumiri în laborator, în decursul

perioadei de timp ianuarie-noiembrie 2017 au fost pedepsiți analogic toți angajații

secției.

Astfel că impunerea de către administrație a muncii gratuite era determinată

de amenințarea cu concedierea pentru încălcarea regimului de muncă care era

stabilit conform regulamentului intern.

La 30 octombrie 2017 el a solicitat să-i fie achitat salariul integral pentru

timpul îndeplinirii de către el a obligațiunilor de serviciu în funcția de director a

laboratorului de cercetări științifice pentru perioada ianuarie-octombrie 2017, în

corespundere cu obligațiunile contractuale ale angajatorului. El a comunicat

angajatorului despre intențiile sale de a înceta executarea obligațiunilor

3

contractuale până la achitarea salariului integral și la 30 octombrie 2017 a fost

concediat în temeiul statutului său de pensionar pentru limita de vârstă.

La 13 ianuarie 2018 a expediat în adresa angajatorului cerere prealabilă prin

care a solicitat achitarea restanței la salariu formată în rezultatul refuzului ilegal de

a-i achita integral salariul pentru timpul executării de către el a obligațiunilor de

serviciu.

Prin răspunsul nr.235-07 din 24 ianuarie 2018 angajatorul a refuzat să

recunoască încălcarea punctului 39 din regulament, astfel, angajatorul a afirmat că

salariul i-a fost calculat conform timpului executării de către el a obligațiunilor de

serviciu în calitate de conducător al laboratorului.

A invocat că în rezultatul acțiunilor ilegale a angajatorul, i-a fost micșorată

mărimea salariului lunar, acesta fiind mai mic decât salariul minim stabilit.

Neachitarea salariului integral i-a cauzat dificultăți financiare la achitarea

procedurilor de tratament, serviciilor de gospodărie comunală, i-a limitat

procurarea medicamentelor necesare pentru viață, prin ce i-a fost cauzat prejudiciu

sănătății sale și a soției, creându-i situații de stres.

Prin hotărârea din 9 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central, s-a

respins cererea de chemare în judecată a lui Doljicov Albert, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut că de către directorul

Institutului de Cercetări Științifice „Rif-Acvaaparat” SA au fost emise ordinele nr.

185 din 11 octombrie 2016 „Cu privire la schimbarea regimului de lucru în luna

octombrie”, nr. 205 din 15 noiembrie 2016 „Cu privire la modificarea pct. 1 a

ordinului nr. 185 din 11 octombrie 2016”, nr. 236/1 din 27 decembrie 2016 „Cu

privire la aprobarea statelor de personal pe anul 2017”, prin care a fost stabilit alt

regim de lucru la întreprindere: săptămîna de lucru 3 zile (luni, marți, miercuri) de

la 8.00 pînă la 17.00, întrerupere la masă de la 12.00 la 13.00, joi, vineri, sîmbătă,

duminică zile de odihnă, iar ulterior a fost restabilită săptămâna de lucru luni,

marți, miercuri, joi, vineri, cu regimul de muncă de la ora 8.00 până la ora 10.00.

Astfel, a fost stabilit regimul de muncă pentru întreaga întreprindere, dar nu

numai pentru reclamantul Albert Doljicov. Ordinele menționate au fost aduse la

cunoștința salariaților, nu au fost contestate și sunt în vigoare.

Totodată, prima instanță a reținut că, prin decizia din 6 octombrie 2017

Judecătoriei Bălți, s-a constatat că administrația Institutului de Cercetări Științifice

„Rif-Acvaaparat” SA, în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, nu a

încălcat legislația muncii, inclusiv prevederile art. 68 alin. (1) din Codul muncii,

iar ca consecință a anulat procesul-verbal întocmit de către agentul constatator din

cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bălți, din lipsa faptului contravenției.

În concluzie, instanța a menționat că salariul pentru munca care nu a fost

prestată nu poate fi încasat, iar prin ordinele menționate, care nu au fost anulate, nu

se confirmă cauzarea prejudiciului.

La 5 decembrie 2018, Albert Doljicov a contestat cu apel hotărârea din 9

noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central.

Prin din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul declarat

de Albert Doljicov și s-a menținut hotărârea din 9 noiembrie 2018 a Judecătoriei

Bălți, sediul central.

4

La 10 iunie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 204), Albert Doljicov

a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii din 9 noiembrie

2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central și a deciziei din 28 februarie 2019 a Curții

de Apel Bălți, cu restituirea cauzei spre rejudecare în prima instanță.

În motivarea recursului, recurentul a exprimat dezacordul cu hotărârea primei

instanțe și decizia instanței de apel, invocând că sunt neîntemeiate și pasibile de a

fi casate.

A invocat că atât instanța de fond cât și instanța de apel au încălcat

prevederile art. 130 și 239 din Codul de procedură civilă, fapt ce a dus la

soluționarea greșită a cauzei.

Totodată, a menționat că instanțele de judecată, în motivarea actelor

judecătorești emise, în esență, au respins acțiunea fără a aduce vreun argument

legitim în favoarea unei astfel de soluții.

Prin referința din 5 septembrie 2019, intimatul Institutul de Cercetări

Științifice „Rif-Acvaaparat” SA, a solicitat respingerea recursului declarat de

Albert Doljicov ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată în adresa participanților la proces la 9 aprilie 2019, fiind recepționată de

recurent la 11 aprilie 2019 (f.d. 200).

Din aceste considerente, Colegiul consideră că recursul a fost declarat în

termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

5

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Albert Doljicov, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

6

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Albert Doljicov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

7