2r-507/19 — repararea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material
- Temei legal
- restituirea apelului. neindeplinirea in termen a indicatiilor instantei de apel
2r-507/19 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-507/19 Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) M. Țurcan Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) Gr. Dașchevici, A. Panov, L. Bulgac D E C I Z I E 11 septembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ciorici Radu și Tarlapan Ana împotriva Victoriei Ciobu cu privire la repararea prejudiciului material și moral, împotriva încheierii din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor din motivul neînlăturării în termenul acordat a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel, constată: La 08 iunie 2016, Ciorici Radu și Tarlapan Ana au depus cerere de chemare în judecată împotriva Victoriei Ciobu cu privire la încasarea sumei de 14 200 lei cu titlu de prejudiciu material, încasarea sumei de 250 de euro cu titlu de prejudiciu material pentru viciul bunului închiriat, încasarea sumei de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, încasarea sumei de 1 969 de lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru energia electrică și încasarea sumei de 822 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin hotărârea din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Ciorici Radu și Tarlapan Ana. S-a încasat de la Ciobu Victoria în beneficiul lui Ciorici Radu și Tarlapan Ana, în mod solidar, suma de 3 064,91 de lei cu titlu de prejudiciu (cheltuieli), suma de 238,04 lei cu titlu de taxă de stat și suma de 1 500 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă. La 12 martie 2019, Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe și fără plata taxei de stat (f.d. 187). 1 Prin încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Ciobu Victoria și s-a acordat termen până la data de 27 mai 2019 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea cererii de apel motivate (f.d.
204-206). Prin încheierea din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor din motivul neînlăturării în termenul acordat a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel. La 25 iunie 2019, prin intermediul oficiului poștal, Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor, a declarat recurs împotriva încheierii din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel. Avocatul Gheorghiță Igor, în motivarea recursului a menționat că în încheierea recurată este indicat că încheierea instanței de apel, prin care nu s-a dat curs cererii de apel a fost expediată pe adresa de e-mail indicată în mandatul avocațial, însă nu a recepționat o astfel de încheiere.
Astfel a specificat că nu a fost informat sub nici o formă despre încheierea instanței de apel din 16 mai 2019, iar prin restituirea apelului, recurentei i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 30 mai 2019, iar date ce ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă, la materialele cauzei lipsesc. Astfel recursul declarat la data de 25 iunie 2019, este în termen.
În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinând recursul declarat, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
În conformitate cu art. 364 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit. d), e) și h) pot fi incluse într-o cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărârii integrale. Din materialele cauzei urmează că la 12 martie 2019, Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe și fără plata taxei de stat (f.d.
187). 2 În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Ciobu Victoria și s-a acordat termen până la data de 27 mai 2019 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 112,50 de lei și prezentarea cererii de apel motivate (f.d. 204-206). La data de 20 mai 2019, încheierea în cauză a fost expediată avocatului Gheorghiță Igor pe adresa de e-mail indicată în mandatul avocațial și anume igorgheorghita@yahoo.com (f.d.
208). Articolul 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevede că cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară. Deci, argumentul avocatului Gheorghiță Igor precum că nu a cunoscut despre conținutul încheierii din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, este neîntemeiat.
Or, comunicarea actelor de procedură prin intermediul adresei electronice, este o modalitate de citare legală, prevăzută de legea procesual civilă și pe care instanța a aplicat-o în vederea respectării tuturor modalităților de citare legală a participanților la proces. Articolul 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stipulează că părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
La caz, Colegiul reține că Ciobu Victoria, prin intermediul avocatului Gheorghiță Igor, depunând cerere de apel, fără a respecta prevederile art.364 și art.365 din Codul de procedură civilă, și fiind partea cea mai cointeresată în examinarea lui, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță (Cauza Van Harn vs Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Prin urmare, prin restituirea cererii de apel prin prisma prevederilor art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de apel a procedat în strictă conformitate cu legea procesuală. Sub acest aspect justificat, prin prisma art.10 Codul de procedură civilă, apelantul este ținut să suporte consecințele nefavorabile, rezultate din necunoașterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii.
Astfel neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel în termenul stabilit de instanță, are ca efect pierderea unui drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul legal imperativ, fără a aduce atingere dreptului subiectiv civil. În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța 3 (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Conform art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. În speță, termenul legal până la care apelanta Ciobu Victoria putea înlătura neajunsurile a fost data de 27 mai 2019 termen limită, dat fiind faptul că încheierea instanței de apel din 16 mai 2019, a fost comunicată avocatului prin intermediul poștei electronice, așa cum rezultă din dovada de comunicare (f.d. 208). Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, comportamentul părților în procesul de judecată este foarte important, întrucât comportamentul acestora constituie un element obiectiv și de care trebuie să se țină cont pentru a se determina dacă a fost sau nu depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenție.
Prin urmare, Colegiul consideră că prin restituirea cererii de apel, Victoriei Ciobu nu i s-a îngrădit accesul liber la justiție, protejat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, or, apelanta a avut suficient termen pentru înlăturarea neajunsurilor, însă a făcut uz de obligațiile sale procesuale și nu a îndeplinit indicațiile instanței în termenul acordat. Din considerentele menționate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor și de a menține încheierea din 30 mai 2019 a Curții d Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Ciobu Victoria, reprezentată de avocatul Gheorghiță Igor. Se menține încheierea din 30 mai 2019 a Curții d Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ciorici Radu și Tarlapan Ana împotriva Victoriei Ciobu cu privire la repararea prejudiciului material și moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Dumitru Mardari 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.