ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.09.2019

2r-470/19 — inlaturarea obstacolelor in folosirea bunurilor imobile si mobile

HOTĂRÂRE
04.09.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
inlaturarea obstacolelor in folosirea bunurilor imobile si mobile
Temei legal
Restituirea cererii de apel. Termenul de indeplinire a indicatiilor instantei de apel
Citează această cauză
2r-470/19 — inlaturarea obstacolelor in folosirea bunurilor imobile si mobile (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2r-470/19

Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Călărași (judecător E. Bolocan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători M. Guzun, L. Pruteanu și V. Buhnaci)

04 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

examinând recursul declarat de Florinel Marin,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Florinel Marin

împotriva lui Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion Revenco,

intervenienți accesorii Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, și Mitropolia

Moldovei, cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea bunurilor imobile și

mobile, precum și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de apelantul Florinel Marin cu privire

la repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituită cererea de apel

depusă de Florinel Marin împotriva hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei

Strășeni, sediul Călărași,

c o n s t a t ă:

La 02 iulie 2018, Florinel Marin a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion Revenco,

intervenient accesoriu Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, cu privire la

înlăturarea obstacolelor în folosirea bunurilor imobile cu nr. cadastrale XXXXX și

XXXXX.01, precum și a bunurilor mobile amplasate pe acestea, prin obligarea de a

părăsi edificiul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din com. Dereneu, r-nul

Călărași, și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 2-5).

Prin încheierea protocolară din 06 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni,

sediul Călărași, a fost introdusă în proces în calitate de intervenient accesoriu

Mitropolia Moldovei (f.d. 126-128).

Prin hotărârea din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași,

a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Florinel

Marin împotriva lui Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion

1

Revenco, intervenienți accesorii Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, Mitropolia

Moldovei și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu privire la înlăturarea

obstacolelor în folosirea bunurilor imobile cu nr. cadastrale XXXXX și XXXXX.01,

precum și a bunurilor mobile amplasate pe acestea, prin obligarea pârâților și altor

persoane de a părăsi edificiul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din com.

Dereneu, r-nul Călărași, pretins a fi ocupat abuziv și ilegal, cât și exploatat în scopuri

personale, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 133-136).

La 12 martie 2019, Florinel Marin a declarat apel împotriva hotărârii din

07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași. Totodată, apelantul

Florinel Marin a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d. 138).

În motivarea cererii privind repunerea în termenul de declarare a apelului,

apelantul Florinel Marin a relatat că la 14 februarie 2019, a recepționat, prin

intermediul oficiului poștal, copia dispozitivului hotărârii din 07 februarie 2019 a

Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași.

Apelantul a specificat că nu a fost prezent în ședința de judecată din

07 februarie 2019 și nici nu a cunoscut că hotărârea judecătorească urma a fi adoptată

în ziua respectivă, având în vedere că încă nu începuseră dezbaterile judiciare.

Apelantul a indicat că în perioada 16 februarie – 08 martie 2019, a suferit de

bronhopneumonie bilaterală comunitară, primind tratament ambulatoriu.

Prin încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea depusă de apelantul Florinel Marin cu privire la repunerea în

termenul de declarare a apelului și a fost restituită cererea de apel depusă de Florinel

Marin împotriva hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași, din motiv că apelul a fost declarat în afara termenului legal, iar instanța de

apel a refuzat să efectueze repunerea în termen (f.d. 160-164).

La 31 mai 2019, Florinel Marin a declarat recurs împotriva încheierii din

14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și emiterea unei

decizii prin care apelantul Florinel Marin să fie repus în termenul de declarare a

apelului împotriva hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași (f.d. 171-172).

În motivarea recursului, recurentul Florinel Marin a invocat că instanța de apel

eronat nu a reținut starea lui precară de sănătate drept motiv întemeiat pentru

omiterea termenului de declarare a apelului împotriva hotărârii primei instanțe.

Recurentul a precizat că în contradicție cu concluzia instanței de apel, faptul

prezentării sale în ședința de judecată din 18 februarie 2019, desfășurată în cadrul

unui proces penal, nu confirmă că a dispus de posibilitatea obiectivă de a declara în

termen apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Recurentul a punctat că fiind un justițiabil responsabil, în pofida bolii de care

suferea, s-a prezentat în ședința de judecată din 18 februarie 2019, după care starea

sa de sănătate s-a agravat și nu a avut capacitatea de a declara în termen apel

împotriva hotărârii primei instanțe.

În această ordine de idei, recurentul a notat că la 11 martie 2019, l-a angajat

pe avocatul stagiar Constantin Turuta, iar deja la data de 12 martie 2019, a fost

depusă cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe.

2

Recurentul consideră că încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău

îi îngrădește dreptul de acces la justiție.

La 17 iulie 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion Revenco, cât și în adresa

intervenienților accesorii Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, și Mitropolia

Moldovei, copia cererii de recurs depuse de Florinel Marin împotriva încheierii din

14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 174).

Intimații Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion Revenco,

cât și intervenienții accesorii Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, și Mitropolia

Moldovei nu și-a valorificat dreptul de a depune referințe la recursul declarat de

Florinel Marin.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

După cum rezultă din materialele cauzei, în fișa de însoțire nr. 5339 este

indicat că la data de 20 mai 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa

recurentului Marin Florinel copia încheierii din 14 mai 2019 a Curții de Apel

Chișinău (f.d. 165).

Însă, Colegiul reține că la materialele cauzei nu este anexată dovada

recepționării de către recurentul Marin Florinel a copiei încheierii din 14 mai 2019

a Curții de Apel Chișinău.

Astfel, Colegiul ajunge la concluzia că recurentul Marin Florinel, care a

declarat recursul la data de 31 mai 2019, s-a conformat prevederilor legale,

încadrându-se în termenul de declarare a recursului prevăzut la art. 425 din Codul

de procedură civilă.

Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul

declarat de Florinel Marin și de a menține încheierea din 14 mai 2019 a Curții de

Apel Chișinău, din următoarele raționamente.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului

și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Conform art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după

ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să

mențină încheierea.

Colegiul constată că la 02 iulie 2018, Florinel Marin a depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu

și Ion Revenco, intervenient accesoriu Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, cu

privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea bunurilor imobile cu nr. cadastrale

XXXXX și XXXXX.01, precum și a bunurilor mobile amplasate pe acestea, prin

obligarea de a părăsi edificiul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din com.

Dereneu, r-nul Călărași, și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 2-5).

Prin încheierea protocolară din 06 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni,

3

sediul Călărași, a fost introdusă în proces în calitate de intervenient accesoriu

Mitropolia Moldovei (f.d. 126-128).

Prin hotărârea din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași,

a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Florinel

Marin împotriva lui Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion

Revenco, intervenienți accesorii Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, Mitropolia

Moldovei și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu privire la înlăturarea

obstacolelor în folosirea bunurilor imobile cu nr. cadastrale XXXXX și XXXXX.01,

precum și a bunurilor mobile amplasate pe acestea, prin obligarea pârâților și altor

persoane de a părăsi edificiul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din com.

Dereneu, r-nul Călărași, pretins a fi ocupat abuziv și ilegal, cât și exploatat în scopuri

personale, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 133-136).

La 12 martie 2019, Florinel Marin a depus cerere de apel nemotivată împotriva

hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași. Totodată,

apelantul Florinel Marin a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului

(f.d. 138).

Colegiul relevă că în motivarea solicitării privind repunerea în termenul de

declarare a apelului împotriva hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni,

sediul Călărași, apelantul Florinel Marin a invocat starea sa precară de sănătate,

prezentând un înscris medical.

Astfel, după cum rezultă din extrasul eliberat de IMSP „Centrul de Sănătate

Onișcani“, în perioada 16 februarie – 08 martie 2019, Florinel Marin a suferit de

XXXXX, primind tratament ambulatoriu (f.d. 139).

Aici, Colegiul observă că această afecțiune, cu toate că l-a limitat într-o

oarecare măsură pe Florinel Marin în exercitarea activităților sale cotidiene, nu a

avut vocația de a-l incapacita într-un mod care nu i-ar fi permis să depună în termen

cererea de apel nemotivată împotriva hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei

Strășeni, sediul Călărași, adică în perioada 07 februarie – 11 martie 2019, or

depunerea cererii de apel nemotivate implică în sine un efort procesual minim.

După cum corect a concluzionat instanța de apel, acest fapt este evidențiat și

prin aceea că Florinel Marin a fost prezent într-o ședință de judecată din

18 februarie 2019, desfășurată în cadrul unui proces penal.

De altfel, Florinel Marin putea să depună cererea de apel nemotivată chiar și

în perioada 09 martie – 11 martie 2019, imediat după sistarea tratamentului

ambulatoriu pentru afecțiunea de care a suferit.

Mai mult, Colegiul consideră că nu este relevantă invocarea de către Florinel

Marin a faptului că nu a fost prezent în ședința de judecată din 07 februarie 2019, că

nu a cunoscut că hotărârea judecătorească urma a fi adoptată în ziua respectivă și că

abia la data de 14 februarie 2019, a recepționat, prin intermediul oficiului poștal,

copia dispozitivului hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași.

Or, art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă statuează că termenul de

declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.

În această conjunctură, Colegiul notează că spre deosebire de termenul de

4

declarare a recursului, care curge din data comunicării, după caz, a încheierii,

hotărârii sau deciziei integrale, termenul de declarare a apelului curge din data

pronunțării dispozitivului hotărârii.

În sensul stabilirii limitelor temporale de declarare a apelului, legiuitorul nu a

prevăzut excepții pentru participanții la proces legal înștiințați care au decis să nu

participe la examinarea cauzei în primă instanță, cu atât mai mult – excepții pentru

participanții la proces legal înștiințați care au participat la examinarea cauzei, dar nu

s-au înfățișat în instanță la data pronunțării dispozitivului hotărârii.

De asemenea, legea procesuală civilă în vigoare nu prevede deplasarea

momentului în care a început să curgă termenul de declarare a apelului, și nici

întreruperea acestuia.

Astfel, reclamantul Florinel Marin avea obligația de a întreprinde toate

măsurile necesare pentru a face uz de propriile drepturi procesuale în acțiunea civilă

pe care a declanșat-o, în speță – de a se interesa în timp util la Judecătoria Strășeni,

sediul Călărași, despre examinarea cauzei sale, obligație pe care Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a reiterat-o în jurisprudența sa constantă (hotărârea în cauza

Maass contra Germaniei din 15 septembrie 2005).

Respectiv, prin încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de apelantul Florinel Marin cu privire la

repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituită cererea de apel

depusă de Florinel Marin împotriva hotărârii din 07 februarie 2019 a Judecătoriei

Strășeni, sediul Călărași, din motiv că apelul a fost declarat în afara termenului legal,

iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen (f.d. 160-164).

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara

termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a

refuzat să efectueze repunerea în termen.

Astfel, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel corect a considerat a

fi incidente prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă și

întemeiat a restituit cererea de apel depusă de Florinel Marin împotriva hotărârii din

07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași.

Or, în condițiile în care instanța de apel întemeiat a refuzat să efectueze

repunerea în termen, aceasta urma să aplice prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) din

Codul de procedură civilă.

În speță, menținerea încheierii din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău nu

îngrădește accesul la justiție al apelantului Florinel Marin, deoarece acesta a

beneficiat de o posibilitate clară și concretă de a contesta cu apel hotărârea din

07 februarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, însă, din motive

neîntemeiate, a omis termenul de declarare a apelului.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul

declarat de Florinel Marin și de a menține încheierea din 14 mai 2019 a Curții de

Apel Chișinău.

În conformitate cu art. 427 lit. a) și 428 din Codul de procedură civilă,

5

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Florinel Marin.

Se menține încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Florinel Marin împotriva lui

Constantin Stratan, Vasile Revenco, Nicolai Spînu și Ion Revenco, intervenienți

accesorii Primăria com. Dereneu, r-nul Călărași, și Mitropolia Moldovei, cu privire

la înlăturarea obstacolelor în folosirea bunurilor imobile și mobile, precum și

încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, Tatiana Vieru

judecătorul

judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-17
0,93
3ra-1272/18 — contestarea actului administrativ, înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil
Dosarul nr. 3ra-1272/18 Prima instanţă: Judecătoria Străşeni, sediul Călăraşi (jud: D. Croitor) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: N. Budăi, I. Muruianu, V. Sîrbu) ÎNCHEIERE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2020-06-17
0,93
2ra-436/20 — inlaturarea obstacolelor in exercitarea dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2ra-436/20 Prima instanţă: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: I. Chiroșca) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: N. Budăi, I. Muruianu, V. Negru) D E C I Z I E 17 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2019-03-20
0,93
2ra-456/19 — obligarea inalaturarii obstacolelor in folosirea dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2ra-456/19 Prima instanţă: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: S. Osoianu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) D E C I Z I E 20 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2020-06-17
0,93
2ra-819/20 — apărarea dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2ra-819/20 Prima instanţă: (Judecătoria Strășeni, sediul Călărași) V. Negurița Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, L. Pruteanu, V. Buhnaci Î N C H E I E R E 17 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial
CSJ 2019-05-15
0,93
3ra-437/19 — recunoasterea dreptului de proprietate, anularea inregistrarii si titlului de autentificare a dreptului detinatorului de teren
Dosarul nr.3ra-437/2019 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (S. Stratan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna) Î N C H E I E R E 15 mai 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
Sursă