2ra-1707/19 — constatarea faptului

2ra-1707/19 — constatarea faptului (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1707/19

Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud.: V. Severin)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov

Î N C H E I E R E

04 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ivan Țugui,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Țugui

împotriva Societății pe Acțiuni „Orhagroservice” în proces de insolvabilitate,

intervenient accesoriu Victor Andrițchi, cu privire la constatarea faptului încheierii

contractului de împrumut între Societatea pe Acțiuni „Orhagroservice” și Victor

Andrițchi, constatarea faptului că datoria în baza recipisei urmează a fi restituită de

Societatea pe Acțiuni „Orhagroservice”, dar nu de către Ivan Țugui și încasarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul depus de Ivan Țugui și s-a casat hotărârea din 22 mai 2018 a

Judecătoriei Orhei, sediul Central, fiind pronunțată o nouă hotărâre sub formă de

încheiere, prin care s-a scos de pe rol acțiunea înaintată de Ivan Țugui,

c o n s t a t ă :

La 30 septembrie 2016, Ivan Țugui a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SA „Orhagroservice” în proces de insolvabilitate, intervenient accesoriu

Victor Andrițchi, cu privire la constatarea faptului încheierii contractului de

împrumut între SA „Orhagroservice” și Victor Andrițchi, constatarea faptului că

datoria în baza recipisei urmează a fi restituită de SA „Orhagroservice”, dar nu de

către Ivan Țugui.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 18 aprilie 2006, în calitate de

administrator al SA „Orhagroservice”, a încheiat din numele societății un contract

de împrumut cu Victor Andrițchi, prin care a împrumutat suma de 4000 euro. Banii

au fost împrumutați pentru companie, în temeiul funcției de administrator, acest fapt

fiind confirmat prin dispoziția de încasare și prin aplicarea ștampilei pe recipisă.

Ivan Țugui a menționat că din cauza unei greșeli mecanice, în recipisă nu este

indicat ca împrumutător SA „Orhagroservice” în persoana lui Ivan Țugui, însă este

indicat doar Ivan Țugui. Acest fapt îi permite lui Victor Andrițchi să pretindă

restituirea banilor personal de el.

1

Mai mult, reclamantul a relatat că pentru obligațiile sale trebuie să răspundă SA

„Orhagroservice”, dar nu el, iar suma împrumutată urmează a fi restituită de

companie, nu de el, deoarece contractual a fost încheiat în perioada când societatea

avea nevoie de bani, pentru redresarea situației sale economice, în special pentru

achitarea datoriilor față de bancă.

Ivan Țugui a menționat că cauza dată nu urmează a fi examinată în procedură

specială, deoarece persistă un litigiu de drept și urmează a fi examinată în procedură

contencioasă în ordinea procedurii civile.

Reclamantul a solicitat constatarea faptului că la 18 aprilie 2006, a fost încheiat

un contract de împrumut între SA „Orhagroservice” și Victor Andrițchi, dar nu între

Ivan Țugui și Victor Andrițchi, constatarea faptului că datoria în baza recipisei,

urmează a fi restituită de SA „Orhagroservice”, dar nu de Ivan Țugui și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 22 mai 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, acțiunea

formulată de Ivan Țugui s-a respins ca neîntemeiată (f.d. 83, 87-89).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că există o hotărâre

judecătorească prin care s-a dispus încasarea sumei împrumutate de la Ivan Țugui în

beneficiul lui Victor Andrițchi, iar în conformitate cu art. 123 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, s-au demonstrat că obligațiile contractuale au apărut între părțile

care au încheiat contractual, SA „Orhagroservice” neavând careva obligații față de

Victor Andrițchi.

Prima instanță a relatat că nu poate fi reținut argumentul reclamantului că din

conținutul hotărârii din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Orhei, pronunțată în cauza

civilă al cererea de chemare în judecată depusă de SA „Orhagroservice” împotriva

lui Ivan Țugui cu privire la încasarea sumei, rezultă că banii au fost împrumutați de

întreprindere, dar nu de Ivan Țugui, deoarece în motivarea hotărârii este indicat

expres că Ivan Țugui a primit în gestiune din casa întreprinderii suma de 5,362,359

de lei, pentru care nu a prezentat în contabilitatea întreprinderii, documente care ar

justifica cheltuielile în beneficiul întreprinderii. Mai mult, în conținutul hotărârii nu

este indicat că o parte din bani au fost împrumutați de la Victor Andrițchi, nefiind

constatat că societatea a beneficiat de careva mijloace bănești.

Împotriva acestui act judecătoresc, la 04 iunie 2018, Ivan Țugui a declarat apel,

solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii din 22 mai 2018 a judecătoriei

Orhei, sediul Central (f.d. 86, 108-110).

Prin decizia din 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Ivan Țugui, s-a casat hotărârea 22 mai 2018 a judecătoriei Orhei, sediul

Central, fiind pronunțată o nouă hotărâre sub formă de încheiere, prin care acțiunea

înaintată de Ivan Țugui a fost scoasă de pe rol (f.d. 124-130).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat că

prin încheierea din 04 octombrie 2016 a Judecătoriei Orhei, cererea de chemare în

judecată depusă de Ivan Țugui, a fost primită în procedură specială.

Curtea de Apel Chișinău a menționat că instanța de judecată constată faptul cu

valoare juridică în cazul în care constatarea faptului nu este legată de soluționarea

unui litigiu de drept, în caz contrar, părțile urmând a se judeca în procedura

contencioasă generală. La caz, Ivan Țugui insistă precum că banii au fost

împrumutați de către el nu ca persoană fizică, ci din numele întreprinderii, în calitate

2

de administrator. Astfel, Ivan Țugui ar putea să argumenteze acest lucru doar în

cadrul unui proces contradictoriu în procedura contencioasă generală.

La 15 iulie 2019, Ivan Țugui a declarat recurs împotriva deciziei din 22 ianuarie

2019 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 22 mai 2018 a Judecătoriei Orhei,

sediul Central, solicitând casarea acesteia și a deciziei instanței de apel, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că nu este de

acord atât cu decizia instanței de apel, cât și cu hotărârea primei instanței,

considerându-le ilegale, neîntemeiate și posibil de a fi casate.

Ivan Țugui a relatat că conștientizând faptul că în speța dată persistă un litigiu

de drept, din start a depus cererea de chemare în judecată în procedura generală. În

cerere participanții fiind indicați ca reclamant, pârât și intervenient accesoriu, dar nu

petiționar și persoane interesate, în cerere făcând referire la prevederile art. 166-167

din Codul de procedură civilă.

Mai mult, recurentul a menționat că instanța de apel eronat a interpretat

prevederile art. 280 alin. (3) din Codul de procedură civilă, deoarece cererea de

chemare în judecată a fost înaintată în procedura contencioasă generală.

La 30 iulie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs SA

„Orhagroservice” și lui Victor Andrițchi, informând că referința se depune în termen

de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este

prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia

(f.d. 149).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii admisibilității recursului, în

adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care SA

„Orhagroservice” și Victor Andrițchi să-și expună poziția față de temeiurile

recursurilor.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Ivan Țugui este

inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular,

dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

3

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat,

inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de

atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care

se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile

pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai

stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia,

Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16

octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs

Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana

îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în

termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 22 ianuarie 2019

a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare

a justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer,

ibidem, parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

Completul de judecată constată că, la 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel

Chișinău a expediat participanților la proces copia deciziei din 22 ianuarie 2019, (f.d.

131), fiind recepționată de recurent la 17 iunie 2019 (f.d. 133-134).

Drept consecință, instanța de recurs constată că cererea dedusă judecății a fost

declarată în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

4

ale omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost

explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013

a Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16

decembrie 2016, parag. 22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare

la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului/recurentei/recurenților de

a obține, după caz, casarea sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul

Curții Supreme de Justiție de a se ocupa numai de probleme de o importanță

semnificativă specificat în articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie

1996 (a se vedea Zubac, ibidem, parag. 83, 105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan

vs Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a

se vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Instanța de judecată observă că recurentul Ivan Țugui a criticat decizia din 22

ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 alin. (2), lit. a), b),

c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă. Totuși, în virtutea principiului jura novit

curia, instanța de recurs are competența de a decide asupra caracterului juridic al

argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor, în lumina temeiurilor

articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

În plus, Colegiul subliniază că recurentul nu a criticat textele de lege aplicate

de instanța de apel. Mai mult, nu a dat detalii cu privire încălcările comise de instanța

de apel pe care le-ar fi considerat esențiale.

Colegiul judiciar relevă că Ivan Țugui nu a invocat argumente referitoare la

ilegalitatea deciziei atacate. Astfel, dacă instanța ar purcede la examinarea cererii de

recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui autorului acesteia în

formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce ar echivala cu un

control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea

completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în condițiile în care,

prin prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum și argumentul

ilegalității deciziei atacate.

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că recurentul nu a adus

suficiente argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care le-ar

fi considerat esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea

acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea

judecătorească contestată. Prin urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu

cerințele prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură

civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi

efectiv (a se vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31

– 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

5

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului

recurentului de acces la un tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou

vs Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de către Ivan Țugui , nu ridică probleme de drept

și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ivan Țugui.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

6

7