3r-164/19 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- persoanele atrase în proces de instanta de judecată
3r-164/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
dosarul nr. 3r-164/19 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Badan-Melnic) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) DECIZIE 31 iulie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Nicolae Craiu Victor Burduh examinând recursul depus de către Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Asociația obștească „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, municipiul Chișinău” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de către Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu, constată: La data de 02 noiembrie 2017 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu AO „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, municipiul Chișinău” cu privire la anularea deciziei nr. 8/12 din 12 septembrie 2017 cu privire la darea în arendă a unor încăperi din incinta fostei grădinițe de copii nr.90 din str. Gării,1,
mun. Chișinău, lit. A, B (subsol, etajul 1, etajul 2) Asociației obștești Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, mun. Chișinău. Prin hotărârea din 20 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru acțiunea depusă de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a fost admisă și a fost declarată nulă decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 8/12 din 12 septembrie 2017 cu privire la darea în arendă a unor încăperi din incinta fostei grădinițe de copii nr. 90 din str. Gării,1, mun. Chișinău, lit. A, B (subsol, etajul 1, etajul 2) Asociației obștești Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, mun. Chișinău.
La data de 20 mai 2019 Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” a depus o cerere, prin care a 1 solicitat atragerea sa în proces în calitate de intervenient accesoriu, invocând că, prin deciziile Consiliului municipal Chișinău nr. 8/11 și 8/12 din 12 septembrie 2017 Comunității religioase Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și AO „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, mun.Chișinău” le-au fost transmise în locațiune imobilul fostei grădinițe de copii nr.90 și terenul aferent pentru înălțarea Biserii Eroilor și amplasarea Consiliului de administrație al Centrului de Educație Patriotică, Muzeului Eroilor și sediului Asociației.
Prin încheierea din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de către Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu ca neîntemeiată. La data de 28 iunie 2019 Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” a depus recurs împotriva încheierii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanțe și emiterea unei noi încheieri cu privire la admiterea cererii cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu. În motivarea recursului a indicat că, încheierea instanței de apel este neîntemeiată și ilegală.
A menționat că, instanța de apel eronat a înțeles și a interpretat situația creată în baza deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 8/12 din 12 septembrie 2017, atunci când a concluzionat că, Comunității religioase Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” i-a fost atribuit doar lotul de pământ de pe aceeași adresă, printr-un alt act administrativ, care nu are careva legătură cu actul administrativ contestat și prin aceasta a conchis netemeinicia cererii de atragere în proces, adăugând că, printr-o eventuală hotărâre judecătorească emisă în prezentul litigiu nu se aduc atingeri drepturilor și obligațiunilor sale, iar atragerea sa în proces ar avea ca consecință tergiversarea examinării cauzei.
A susținut că, nu numai Comunității religioase Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” i se va aduce atingere directă drepturilor și obligațiunilor, dar și Mitropoliei Basarabiei, Centrului Național de Educație Patriotică și altor ctitori. A afirmat că, prima instanță, în momentul pregătirii cauzei spre judecare, nu a atras în proces toate părțile cointeresate. Despre acest litigiu a aflat târziu, abia după ce a fost pronunțată hotărârea primei instanțe și după ce a fost declarat apel împotriva acestei hotărâri de către Consiliul municipal Chișinău.
A afirmat că, Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” își are sediul pe adresa - str. Gării,1, mun.Chișinău și din anul 2011 are amenajat în incinta imobilului în litigiu situat pe aceeași adresă și Paraclisul Eroilor, unica biserică, care duminica și în toate sărbătorile creștin- ortodoxe îi pomenește în timpul oficierii Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii pe toți Eroii neamului căzuți la datorie în primăvara-vara anului 1992, pe malurile rîului Nistru. A relevat că, anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 8/12 din 12 septembrie 2017 îi va afecta grav situația cu Paraclisul Eroilor și sediul Parohiei și i-ar periclita petrecerea slujbelor religioase.
2 A invocat că, deciziile Consiliului municipal Chișinău nr. 8/11 și nr. 8/12 din 12 septembrie 2017, fiind adoptate conform legislației în vigoare, au un singur scop și, anume, edificarea ansamblului arhitectonic al Muzeului Eroilor și Bisericii Eroilor. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Materialele cauzei atestă că, copia încheierii din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost adusă la cunoștință recurentei la data de 17 iunie 2019 (f. d. 186). Astfel, recursul depus la data de 28 iunie 2019 de către Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” se consideră depus în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.
Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. În conformitate cu art. 205 din Codul administrativ, la examinarea acțiunii în contencios administrativ, instanța de judecată poate atrage în proces, din oficiu sau la cerere, persoane ale căror drepturi sunt afectate de litigiul în cauză.
Dacă un terț participă la raportul juridic litigios în așa fel încât hotărârea instanței de judecată ar interveni direct în drepturile lui, atunci această persoană terță trebuie atrasă în proces. Această prevedere se aplică, în special, cînd: a) o persoană contestă actul administrativ individual favorabil eliberat unui terț sau cere constatarea nulității acestuia; b) o persoană contestă un act administrativ individual defavorabil emis la cererea unui terț sau cere constatarea nulității acestuia; c) o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual defavorabil pentru un terț; d) o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual favorabil pentru ea și 3 favorizarea poate fi acordată numai o singură dată sau doar pentru un număr limitat de persoane.
Dacă o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual și emiterea acestuia necesită încuviințarea unei alte autorități publice, atunci ultima este atrasă în proces. Încheierea judecătorească prin care este atras în proces un terț se notifică tuturor participanților la proces. Instanța de judecată indică motivul atragerii în proces și expediază terțului atras în proces o copie a înscrisurilor depuse pînă la acel moment în instanța de judecată. Încheierea judecătorească cu privire la atragerea unui terț în proces nu este susceptibilă de recurs. Încheierea judecătorească prin care se refuză atragerea în proces a unui terț poate fi contestată separat cu recurs.
Orice terț atras în proces poate înainta atît cereri procesuale, cît și cereri de alăturare la cererea reclamantului sau pârâtului cu privire la fondul cauzei. Terțul atras în proces poate depune o cerere proprie cu privire la fondul cauzei doar în cazurile prevăzute la alin.(2). Din prevederile enunțate rezultă că, pot fi atrase în proces doar persoanele ale căror drepturi sunt afectate de litigiul dedus judecății. La caz, se reține că, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a contestat decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 8/12 din 12 septembrie 2017 „Cu privire la darea în arendă a unor încăperi din incinta fostei grădinițe de copii nr.90 din str. Gării,1, mun. Chișinău, lit. A, B (subsol, etajul 1, etajul 2) Asociației obștești Asociația Veterinarilor Războiului din Moldova – 1992, mun.
Chișinău”. Totodată, se mai reține că, în cererea cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu, Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” a invocat că, ar avea tangență cu litigiul în cauză prin faptul că, Comunității religioase Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și Asociației obștești „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, mun. Chișinău”, prin deciziile Consiliului municipal Chișinău nr. 8/11 și nr. 8/12 din 12 septembrie 2017, li s-au acordat imobilul fostei grădinițe de copii nr. 90 și terenul aferent pentru înălțarea Bisericii Eroilor și amplasarea Consiliului de administrație al Centrului de educație patriotică, Muzeului Eroilor și sediului Asociației.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că, prin decizia contestată în prezenta cauză doar au fost date în locațiune anumite încăperi din incinta fostei grădinițe de copii nr. 90 din str. Gării,1, mun. Chișinău, lit. A, B (subsol, etajul 1, etajul 2) Asociației obștești „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, mun. Chișinău”, iar prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 8/11 din 12 septembrie 2017, care nu este obiect al prezentului litigiu, a fost permisă Mitropoliei Basarabiei, Comunității religioase Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, Asociației obștești „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova– 1992, mun.
Chișinău”, Centrului Național de Educație Patriotică și altor ctitori proiectarea și construirea Bisericii Eroilor pe locul unui lăcaș sfânt de cult creștin- ortodox demolat în perioada anterioară, din str. Gării,1. 4 Astfel, instanța de apel corect a concluzionat că, actele administrative enunțate reprezintă două acte distincte, care produc efecte juridice individuale în privința persoanelor vizate în conținutul acestora. În speță, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a contestat numai decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 8/12 din 12 septembrie 2017, prin care au fost date în locațiune încăperile din incinta fostei grădinițe de copii nr. 90 din str.Gării,1, mun. Chișinău, lit. A, B (subsol, etajul 1, etajul 2) doar Asociației obștești „Asociația Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, mun.
Chișinău”. În contextul celor expuse, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel corect a concluzionat că, printr-o eventuală hotărâre judecătorească emisă în prezenta cauză nu se vor aduce atingeri drepturilor și obligațiilor Comunității religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și prin urmare, temeinic și legal a respins cererea depusă de către Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu ca neîntemeiată.
iar recurenta nu a invocat în cererea de recurs nici un argument, care ar răsturna concluzia instanței de apel. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea primei instanțe este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b), art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul depus de către Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Nicolae Craiu Victor Burduh 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.