2ra-1338/19 — declararea nulitatii contractului de vinzare-cumparare, anularea titlului de autentificare a dreptului detinatorului de teren

2ra-1338/19 — declararea nulitatii contractului de vinzare-cumparare, anularea titlului de autentificare a dreptului detinatorului de teren (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1338/19

Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: D. Croitor)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: I. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru)

Î N C H E I E R E

17 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Lidia Marcova,

reprezentată de avocatul Ludmila Bîrcă,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Lidia

Marcova împotriva Primăriei comunei Pănășești și Ecaterinei Dranga, intervenient

accesoriu Întovărășirea Pomicolă „Timeos”, cu privire la declararea nulității

contractului de vînzare-cumpărare din 17 noiembrie 1995, anularea titlului de

autentificare a dreptului deținătorului de teren, recunoașterea reclamantei ca

cumpărător de bună credință, recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea

Serviciului Cadastral Teritorial de a efectua modificările corespunzătoare,

împotriva deciziei din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Lidia Marcova și s-a menținut hotărârea din 15 octombrie

2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 08 septembrie 2017, Lidia Marcova a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Primăriei comunei Pănășești și Ecaterinei Dranga, intervenient accesoriu

Întovărășirea Pomicolă „Timeos”, cu privire la declararea nulității contractului de

vînzare-cumpărare din 17 noiembrie 1995, anularea titlului de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, recunoașterea reclamantei ca cumpărător de bună credință,

recunoașterea dreptului de proprietate și obligarea Serviciului Cadastral Teritorial de a

efectua modificările corespunzătoare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că prin ordonanța din 20 ianuarie 2017,

cu privire la inițierea investigațiilor în vederea căutării cet. Veronica Lupașcu, s-a

constatat că aceasta a fost învinuită în baza art. 361 alin. (1) din Codul Penal

(confecționarea, deținerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care

acordă drepturi sau eliberează de obligații, confecționarea sau vînzarea imprimatelor,

ștampilelor sau a sigiliilor false), deoarece activând în calitate de dactilograf în cadrul

Primăriei comunei Pănășești, r-nul. Strășeni, a întocmit contractul de

1

vînzare-cumpărare a lotului de teren, încheiat între Primăria comunei Pănășești și

Ecaterina Melega, aplicând în rubrica vânzător semnătura sa, în locul primarului.

Lidia Marcova a menționat că contractul de vînzare-cumpărare din 17 noiembrie

1995, încheiat între Primăria comunei Pănășești și Ecaterina Melega, prin care a fost

vândut lotul de pământ nr. 60 din Întovărășirea Pomilegumicolă „Narcis”, cu suprafața

de 578 m2, a fost semnat de o persoană neîmputernicită.

Mai mult, reclamanta a invocat că are un interes născut și actual, ca contractul de

vînzare-cumpărare din 17 noiembrie 1995 să fie declarat nul, deoarece prin contractul

nr. 1037 din 12 septembrie 2006, înregistrat în registrul bunurilor imobile la 12

septembrie 2006, a cumpărat lotul de teren nr. 60 din Întovărășirea Pomilegumicolă

„Narcis”, cu suprafața de 578 m2.

Lidia Marcova și-a întemeiat pretențiile în baza articolelor 216, 220, 226, 227 din

Codul civil.

Reclamanta a solicitat declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare din

17 noiembrie 1995, încheiat între Primăria Pănășești și Ecaterina Dranga, prin care a

fost vândut lotul de teren nr. 60 din Întovărășirea Pomilegumicolă „Narcis”, cu

suprafața de 578 m2, deoarece a fost semnat de o persoană neîmputernicită.

Pe parcursul examinări cauzei, Lidia Marcova a înaintat o cerere de concretizare,

prin care a solicitat suplimentar anularea titlului de autentificare a dreptului

deținătorului de teren din 11 octombrie 2001, recunoașterea reclamantei ca cumpărător

de bună credință, recunoașterea dreptului de proprietate a reclamantei asupra lotului de

teren cu numărul cadastral 8028112060 și obligarea Serviciului Cadastral Teritorial

Strășeni să radieze înscrierea privind dreptul de proprietate a pârâtei și înregistrarea

dreptului de proprietate a Lidiei Marcova.

În motivarea cererii, reclamanta a indicat că în conformitate cu art. 49 din Codul

civil (redacția anului 1964), autentificarea notarială a convențiilor este obligatorie

numai în cazurile prevăzute de lege. Nerespectarea în aceste cazuri a formei notariale

atrage nulitatea convenției, cu efectele prevăzute de partea a doua a articolului 50. Acest

articol prevede că este nulă convenția care nu corespunde prevederilor legii, inclusiv

care lezează drepturile personale sau patrimoniale ale minorilor.

Totodată, Lidia Marcova a menționat că potrivit Regulamentului provizoriu a

terenurilor, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 377 din 06 iunie 1994, punctul. 8,

vînzarea-cumpărarea terenurilor din fondul de stat se efectuează în baza deciziei

administrației publice locale. Contractul de vînzare-cumpărare se autentifică de către

organele notariale de stat în toate cazurile, exceptând cazul când organele administrației

publice locale vând terenul în cauză unei persoane juridice.

Mai mult, reclamanta a relatat că atât contractul de vînzare-cumpărare din 17

noiembrie 1995, cât și titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren, sunt

lovite de nulitate absolută, deoarece contrar legislației citate supra, organul

administrației publice locale, Primăria comunei Pănășești a eliberat titlul de

autentificare a dreptului deținătorului de teren în lipsa unei decizii privind legalizarea

dreptului de proprietate.

2

Astfel, Lidia Marcova a specificat că are calitate de cumpărător de bună credință,

din motiv că până la procurarea lotului de teren, a verificat actele de proprietate și

careva interdicții nu erau stabilite, fiind parcurse toate etapele de privatizare.

Prin hotărârea din 15 octombrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central,

acțiunea formulată de Lidia Marcova s-a respins, ca neîntemeiată (vol. I, f.d. 241, vol.

II, f.d.1-6).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că contractul de vînzare-

cumpărare încheiat între Ecaterina Dranga și Primăria comunei Pănășești, a fost

obiectul examinării în instanțele de judecată, iar prin decizia din 13 septembrie 2012 a

Curții de Apel Chișinău a fost declarat nul contractul nr. 1037 din 12 septembrie 2006,

încheiat între Primăria comunei Pănășești și Lidia Marcova, precum și s-a respins

cererea reconvențională depusă de Lidia Marcova împotriva Ecaterinei Dranga cu

privire la declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare din 17 noiembrie 1995.

Acțiunea înaintată a de Lidia Marcova a fost depusă în temeiul art. 50 din Codul civil,

(redacția anului 1964), care stipula că sunt nule contractele care nu corespund cerințelor

legii.

Totodată, prima instanță a menționat că cererea de chemare în judecată din 08

septembrie 2017, a fost depusă în baza art. 226 din Codul civil și având în vedere că

litigiul este între aceleași părți, cu privire la același obiect, sunt invocate alte temeiuri

de drept ce urmează a fi examinate în instanța judecătorească.

Mai mult, instanța de fond a relatat că reclamanta a prezentat o copie a ordonanței

din 08 septembrie 2017 cu privire la încetarea urmăririi penale în privința Veronicăi

Lupașcu, din motivul expirării termenului atragerii la răspundere penală. Din conținutul

ordonanței s-a constat că urmărirea penală a fost pornită, la 24 decembrie 2014, în baza

elementelor infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (1) din Codul Penal, deoarece

Veronica Lupașcu, în anul 1995, activând în calitate de secretor-dactilograf în cadrul

Primăriei comunei Pănășești, a avut scopul realizării unor drepturi față de Ecaterina

Melega, prin falsificarea de documente.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că ordonanța de

încetare a urmăririi penale, nu stabilește participarea Veronicăi Lupașcu la comiterea

infracțiunii, iar alte probe ce ar confirma faptul că Ecaterina Dranga a știut despre

existența limitării împuternicirilor secretarului primăriei de a semna contractul de

vînzare-cumpărare, reclamanta nu a prezentat. Astfel, Primăria comunei Pănășești, prin

eliberarea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren din 11 octombrie

2001, a confirmat valabilitatea contractului de vînzare-cumpărare din 17 noiembrie

1995, ceea ce denotă respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea de anulare a titlului de autentificare a dreptului

deținătorului de teren din 11 octombrie 2001, instanța de fond a menționat că pretenția

urmează a fi respinsă, deoarece aceasta derivă din solicitarea inițială.

Referitor la pretenția reclamantei cu privire la recunoașterea acesteia ca

cumpărător de bună-credință, instanța a concluzionat că nu urmează a fi admisă

solicitarea dată, având în vedere că Ecaterina Dranga a dobândit în condițiile legii

dreptul de proprietate asupra terenului litigios.

3

Împotriva acestui act judecătoresc, la 22 octombrie 2018, Lidia Marcova,

reprezentată de avocatul Mariana Ivasiutic a declarat apel, solicitând admiterea

apelului, casarea hotărârii din 15 octombrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central,

cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Lidia Marcova, fiind menținută hotărârea din 15 octombrie 2018 a

Judecătoriei Strășeni, sediul Central (vol. II, f.d.105-119).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat că

argumentele invocate de apelantă, nu pot fi reținute de instanța de apel, deoarece se

axează asupra circumstanțelor care au fost constatate și elucidate pe deplin de instanța

de fond, având al bază cumulul de probe, care au fost administrate și apreciate cu

respectarea normelor de drept procedural și susținute de normele de drept material.

La 28 martie 2019, Lidia Marcova a declarat recurs împotriva deciziei din 19

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat că instanța de apel a examinat

cauza fără prezența apelantei și a avocatului acesteia.

Ulterior, la 11 mai 2019, Lidia Marcova, reprezentată de avocatul Ludmila Bîrcă,

prin intermediul oficiului poștal, a depus o altă cerere de recurs, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău și

a hotărârii din 15 octombrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, cu pronunțarea

unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurenta a afirmat că nu este de acord

atât cu hotărârea primei instanței, cât și cu decizia instanței de apel, le consideră

neîntemeiate, ilegale și pasibile casării.

Lidia Marcova a menționat că are un interes vădit și actual, deoarece contractul de

vînzare-cumpărare din 1995 încheiat între Primăria comunei Pănășești și Melega

Ecaterina este nul, iar dreptul de proprietate îl deține ia, conform contractului de vînzare

cumpărare din 12 septembrie 2006.

Recurenta a relatat că este cumpărător de bună credință, din motiv că pînă la

procurarea lotului de teren, a verificat actele de proprietate și interdicții nu erau stabilite,

fiind parcurse toate etapele de privatizare.

Mai mult, Lidia Marcova a invocat că titlul de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, eliberat de Primăria comunei Pănășești, r-nul Strășeni, nu este

înregistrat conform legii, dar este scris de secretara Burlacu E, în loc de OCT Strășeni.

La 10 iunie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs Primăriei comunei Pănășești,

ÎP „Timeos” și Ecaterinei Dranga informând că referința se depune în termen de o lună

de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în

termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (vol. II, f.d. 168).

La 16 iulie 2019, Ecaterina Dranga, reprezentată de avocatul Olga Bogaci a depus

referință asupra cererii de recurs, solicitând respingerea recursului și menținerea

hotărârii primei instanței și a deciziei instanței de apel (vol. II, f.d. 171-172).

4

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că cererea de recurs formulată de Lidia Marcova este inadmisibilă, pentru

motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată și

analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul de

acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat,

inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac,

pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură

în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile pentru

autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât

condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer

vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016,

parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea

Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat

cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă

aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 19 martie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429 alin.

(1) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi restabilit. Această

limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a justiției și, în

special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Tence

vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

5

La 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților la proces

copia deciziei integrale din 19 martie 2019 (vol. II, f.d. 120), însă date despre

recepționarea decizie contestate, la materialele cauzei nu sunt.

Prin urmare, completul de judecată consideră că cererea de recurs a fost depusă în

cadrul termenului prevăzut supra.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentei referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul

în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material

sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Mai

mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost explicitat în

punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a Plenului Curții

Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16 decembrie 2016, parag.

22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare la

rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentei de a obține, după caz, casarea

sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de Justiție de a

se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în articolul 1 alin.

(2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac, ibidem, parag. 83,

105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se

vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă de

Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz, instanța

6

de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor determinate

de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

Instanța de judecată observă că recurenta a contestat decizia din 19 martie 2019 a

Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 din Codul de procedură civilă, fără a

specifica expres unul din temeiurile prevăzute la alineatele (2), (3), (4) din articolul

citat. Totuși, în virtutea principiului jura novit curia, instanța de recurs are competența

de a decide asupra caracterului juridic al argumentelor inserate în cererea de recurs,

prin examinarea lor, în lumina temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul

de procedură civilă.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată, reiese în mod cert că recurenta nu a criticat textele de lege aplicate de

instanța de apel. Mai mult, nu a dat detalii cu privire încălcările comise de instanța de

apel pe care le-ar fi considerat esențiale.

Instanța de recurs relevă că Lidia Marcova a pretins, într-un mod abstract, că

decizia instanței de apel este neîntemeiată, fără a invoca argumente referitoare la

ilegalitatea deciziei atacate. În acest context, dacă instanța ar purcede la examinarea

cererii de recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui autorului

acesteia în formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce ar echivala

cu un control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea

completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în condițiile în care, prin

prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum și argumentul ilegalității

deciziei atacate.

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că recurenta nu a adus

suficiente argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care le-ar fi

considerat esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia

spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. Prin urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu cerințele prevăzute

la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în consecință,

recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi efectiv (a se vedea, inter alia,

Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată de

a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței supreme

de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul aplicării legilor,

în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței, normele de drept nu

au format un obstacol care să afecteze esența dreptului recurentei de acces la un

tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de articolul

6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile speciale

7

ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs Franța, 10

decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). În

concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis mutandis,

Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs Grecia, 2

iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46; Guelfucci vs

Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun direct în cazul de

față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății, inclusiv și

argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate sau a

procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în mod

unanim că recursul declarat de către Lidia Marcova, reprezentată de avocatul Ludmila

Bîrcă nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând

a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Lidia Marcova, reprezentată de

avocatul Ludmila Bîrcă.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

8