2ra-1278/19 — constatarea faptelor cu valoare juridică

2ra-1278/19 — constatarea faptelor cu valoare juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1278/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (Jud: R. Țurcan)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov)

ÎNCHEIERE

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Andrei Cornițel,

reprezentat de către avocatul Petru Bălănel

în cauza civilă, la cererea depusă de Andrei Cornițel, persoană interesată

Inspectoratul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului cu valoare juridică

împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul depus de Andrei Cornițel, reprezentat de către avocatul Petru Bălănel

și s-a menținut hotărârea din 14 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Central,

constată:

La 28 septembrie 2018, Andrei Cornițel a depus cerere persoană interesată

Inspectoratul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului cu valoare juridică.

În motivarea cererii, Andrei Cornițel a indicat că este născut la 16 octombrie

1939 în timpul căsătoriei încheiate între Vasile Cornițel și Elizaveta Cornițel.

Astfel în perioada războiului 1941-1945, tatăl său Vasile Cornițel a dispărut

fără urmă. La XXXXX, mama sa, Elizaveta Cornițel s-a căsătorit cu Gheorghe

Morari-Melnic care au dus gospodărie comună, l-au crescut și educat.

Petiționarul a menționat că la încheierea căsătoriei, mama sa a luat numele de

familie al soțului și anume Morari - Melnic, însă în toate actele figurează cu numele

de familia Melnic.

În acest context, Andrei Cornițel a indicat că în anul 1955, în perioada

căsătoriei, mama sa, împreună cu tatăl său vitreg, dar și împreună cu el, au construit

un imobil cu suprafața totală de 110,4 m2 pe terenul cu nr. cadastral XXXXX din str.

XXXXX, mun. Chișinău. Andrei Cornițel a notat că, din mai multe motive obiective

casa de locuit menționată supra și construcția accesorie, nu au fost înregistrate. La

1

XXXXX, tatăl său vitreg Vasile Cornițel a decedat, iar moștenitor legal a devenit

mama sa, Elizaveta Cornițel, care de fapt și de drept a acceptat succesiunea rămasă

după moartea soțului ei, întrucât a continuat să locuiască în această casă, a avut grijă

de imobil, a achitat facturile de întreținere etc.

Andrei Cornițel a specificat că mama sa nu a depus cerere de deschidere a

procedurii succesorale rămase după decesul soțului său, deoarece a suportat foarte

greu decesul acestuia, fiind afectată psihologic, totodată fiind o perioadă îndelungată

bolnavă și avînd nevoie de îngrijiri, a eliberat pe numele său procură pentru a

perfecta actele necesare în numele ei.

Totodată Andrei Cornițel a afirmat că a avut grijă de ambii părinți, suportând

cheltuielile de îngrijire și de înmormântare. În acest sens, petiționarul a indicat că

nu a avut posibilitate să depună în termen cerere de deschidere a dosarului de

succesiune, deoarece în ultima perioada se află într-o stare precara de sănătate

(XXXXX), iar începând cu anul 2013 a avut nevoie de tratament medical costisitor.

Suplimentar, Andrei Cornițel a invocat că potrivit certificatului nr. 525 din 19

octombrie 2009,, eliberat de Ministerul Justiției se confirmă faptul că, după decesul

lui Gheorghe Morari-Melnic și Elizaveta Melnic nu au fost deschise proceduri

succesorale.

Andrei Cornițel a solicitat constatarea faptului cu valoare juridică privind

acceptarea de către Elizaveta Melnic Anton a succesiunii asupra 1/2 din materialele

de construcție incorporate imobilului, casa de locuit nr. cadastral XXXXX cu

suprafața totală de 110,4 m2 și imobilului, construcția accesorie nr. cadastral

XXXXX cu suprafața de 9,2 m2, amplasate pe teren nr. cadastral XXXXX din str.

XXXXX, mun. Chișinău, rămase după decesul soțului său, Gheorghe Morari-

Melnic, constatarea faptului care are valoare juridică privind acceptarea de către

Andrei Cornițel a succesiunii asupra 100% din materialele de construcție incorporate

imobilului, casa de locuit nr. cadastral XXXXX cu suprafața totală de 110,4 m2 și

imobilului, construcția accesorie nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 9,2 m2

amplasate pe teren nr. cadastral XXXXX din str. XXXXX, mun. Chișinău, rămase

după decesul mamei sale Elizaveta Melnic (Cornițel).

Prin hotărârea din 14 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

cererea depusă de Andrei Cornițel a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.158-162).

Prin decizia din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

depus de Andrei Cornițel, reprezentat de către avocatul Petru Bălănel, fiind

menținută hotărârea din 14 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

(f.d. 193-199).

Pentru a hotărî astfel, instanțele de judecată au reținut că actualmente proprietar

al terenului din str. XXXXX, mun. Chișinău este mun. Chișinău. Potrivit planului

geometric al bunului imobil perfectat în cadrul lucrării cadastrale la nivel de clădiri,

din 19 septembrie 2018, casa de locuit A-01 cu anexele A1-01, A2-01. A3-01, al-

01, a2-01, a3-0l și veranda a-01 au fost construite fără autorizație de construcție.

2

În acest context, instanțele au stabilit că la caz nu pot fi aplicate prevederile art.

1516 și 1517 Cod civil, deoarece nu a fost respectată procedura stabilită de lege

pentru a dobândi calitatea de moștenitor după decesul mamei sale, prin depunerea în

termen de 6 luni la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declarații de

acceptare a succesiunii.

La 22 martie 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei adoptate (f.d. 200).

La 14 mai 2019, Andrei Cornițel, reprezentat de către avocatul Petru Bălănel,

a depus recurs împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea cererii.

Recurentul Andrei Cornițel, reprezentat de către avocatul Petru Bălănel în

motivarea recursului, a indicat că instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor

contestate, au aplicat și interpretat eronat normele dreptului material aplicabile

raportului juridic litigios.

Astfel recurentul a menționat că instanțele de judecată au trecut în mod

superficial asupra circumstanțelor cauzei, iar construcțiile sunt construite unilateral

pe deducții lipsite de probe concludente.

La 4 iunie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Inspectoratului Fiscal de

Stat, informându-1 că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul

stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Inspectoratul Fiscal de Stat nu a

înaintat referință la cererea de recurs depusă de Andrei Cornițel, prin care să-și

exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Andrei

Cornițel, reprezentat de către avocatul Petru Bălănel, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a

instanței de apel din 12 martie 2019 a fost expediată în adresa părților la 22 martie

2019 (f.d. 200), însă la materialele cauzei nu sunt date care ar confirma data

recepționării deciziei instanței de apel.

3

Astfel, având în vedere data expedierii deciziei instanței de apel (22 martie

2019), instanța de judecată a considerat că recursul declarat de Andrei Cornițel,

reprezentat de către avocatul Petru Bălănel, la 14 mai 2019, este depus în termenul

prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu

a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia

judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul

de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

4

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă

argumentele recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil

cererea acestuia, inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său

de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie

subliniat că din succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a

pronunțat. Completul remarcă că recurentul nu a prezentat probe concludente, care

ar confirma că natura diferendului impunea prezența personală a sa în ședința de

judecată.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

5

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Andrei Cornițel, reprezentat de către

avocatul Petru Bălănel a formulat prezenta cerere după ce a avut posibilitatea de a fi

audiat de o instanță de fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a

examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis

mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A.

Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Andrei Cornițel, reprezentat de către

avocatul Petru Bălănel nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

6

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Andrei Cornițel, reprezentat de către avocatul Petru

Bălănel se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

7