Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.06.2019
respins

2rc-103/19 — cu privire la anularea ordinului de plată, încasarea sumei, a dobânzii, a penalității și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
12.06.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea ordinului de plată, încasarea sumei, a dobânzii, a penalităţii şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
termenele de judecare a cauzelor civile
Citează această cauză
2rc-103/19 — cu privire la anularea ordinului de plată, încasarea sumei, a dobânzii, a penalității și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosar nr. 2rc-103/19 Î N C H E I E R E 12 iunie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Dumitru Mardari Nina Vascan examinând cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” cu privire la accelerarea procedurii de examinare a recursului în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Băncii Comerciale „EuroCreditBank” Societate pe Acțiuni cu privire la anularea ordinului de plată și la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „EuroCreditBank” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Montevideia” cu privire la încasarea sumei, a dobânzii, a penalității și a cheltuielilor de judecată c o n s t a t ă : La 31 martie 2014, SRL „Montevideia” a depus cerere de chemare în judecată împotriva BC „EuroCreditBank” SA, intervenient accesoriu ÎCS „Lemi Invest” SA cu privire la anularea ordinului de plată.

Ulterior, la 6 martie 2015, BC „EuroCreditBank” SA a înaintat cerere de chemare în judecată reconvențională împotriva SRL „Montevideia” cu privire la încasarea sumei, a dobânzii, a penalității și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 4 decembrie 2015 a Judecătoriei Centru, a fost respinsă acțiunea înaintată de SRL „Montevideia” și admisă acțiunea reconvențională depusă de BC „EuroCreditBank” SA. A fost încasat din contul SRL „Montevideia” în beneficiul BC „EuroCreditBank” SA, soldul de credit în sumă de 30841,83 de euro, dobânda în sumă de 2284,96 de euro și penalitatea în sumă de 6175,24 de euro. A fost încasată din contul SRL „Montevideia” în beneficiul BC „EuroCreditBank” SA, taxa de stat achitată la depunerea acțiunii reconvenționale în sumă de 21642,29 de lei.

La 2 decembrie 2015, SRL „Montevideia” a declarat apel împotriva hotărârii din 1 decembrie 2015 a primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a cererii de 1 chemare în judecată depusă de SRL „Montevideia” și respingerea cererii reconvenționale înaintată de BC „EuroCreditBank” SA. Prin încheierea din 07 decembrie 2015 a Judecătoriei Centru, a fost corectată eroarea materială din textul hotărârii, prin modificarea datei, din 4 decembrie 2015 în 1 decembrie 2015. Prin decizia din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de SRL „Montevideia” și menținută hotărârea din 1 decembrie 2015 a Judecătoriei Centru.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de SRL „Montevideia”. La 08 februarie 2019, Igor Ghecev și Nadejda Ghecev au depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea cererii, casarea deciziei din 16 iunie 2016 a instanței de apel și a hotărârii din 1 decembrie 2015 a primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță, în alt complet de judecată și citarea participanților la proces. Prin încheierea din 21 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de SRL „Montevideia” cu privire la examinarea cererii de revizuire cu citarea participanților la proces.

Ulterior, la 14 martie 2019, SRL „Montevideia” a depus cerere de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Natalia Simciuc și Iurie Cotruță, în temeiul art. 50 alin. (1), lit. c) și d) din Codul de procedură civilă. Prin încheierea din 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare înaintată de SRL „Montevideia”, judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Natalia Simciuc și Iurie Cotruță. Prin încheierea din 1 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Igor Ghecev și Nadejda Ghecev împotriva deciziei din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 1 decembrie 2015 a Judecătoriei Centru mun.

Chișinău. Prin încheierea din 7 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost restituit recursul declarat de către Igor Ghecev și Nadejda Ghecev împotriva încheierii din 21 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Prin decizia din 7 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de către Igor Ghecev și Nadejda Ghecev și menținute încheierile din 21 martie 2019 și 1 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău. La 23 aprilie 2019, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, SRL „Montevideia” a declarat recurs împotriva încheierilor din 1 aprilie 2019, 21 martie 2019 și 21 februarie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierilor recurate, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de revizuire, în alt complet de judecată.

La 10 iunie 2019, SRL „Montevideia” a depus o cerere cu privire la accelerarea procedurii de examinare a recursului depus la data de 23 aprilie 2019 în cancelaria Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii și 2 obligarea judecătorilor cărora li s-a repartizat recursul să adopte un act procesual cu stabilirea unui termen pentru accelerarea procedurii. Examinând cererea cu privire la accelerarea procedurii de examinare recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 192 alin. (1) CPC, cauzele civile se judecă în primă instanță în termen rezonabil.

Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea cauzei, comportamentul participanților la proces, conduita instanței judecătorești și a autorităților relevante, importanța procesului pentru cel interesat. Respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei se asigură de către instanță. Alin. (11) al normei enunțate prevede că în situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.

Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează cauza, iar alin. (12) stipulează că instanța decide asupra cererii de la alin.(11) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanța care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

La caz, prin prisma normei de drept enunțate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul declarat de către SRL „Montevideia” împotriva încheierilor din 1 aprilie 2019, 21 martie 2019 și 21 februarie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, înregistrat în cancelaria Curții de Apel Chișinău la data de 23 aprilie 2019, a fost expediat în adresa Curții Supreme de Justiție la data de 10 iunie 2019 și recepționat de către Curtea Supremă de Justiție la data de 11 iunie 2019, fapt confirmat prin ștampila cu nr. de înregistrare 2384 aplicată pe recurs (f. d. 233-257 vol. VIII).

În context, Colegiul reține că în acceeși zi, la 11 iunie 2019, copia recursului declarat de către SRL „Montevideia” împotriva încheierilor din 1 aprilie 2019, 21 martie 2019 și 21 februarie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, a fost expediat în adresa intimaților și a intervenientului accersoriu pentru cunoștință, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la dosar (f. d. 257 vol. VIII).

Este cert și faptul că la 11 iunie 2019, cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „Montevideia” împotriva BC „EuroCreditBank” SA, intervenient accesoriu ÎCS „Lemi Invest” SA cu privire la anularea ordinului de plată și cererea de chemare în judecată a BC „EuroCreditBank” SA împotriva SRL „Montevideia” cu privire la încasarea sumei, a dobânzii, a penalității și a cheltuielilor de judecată, a fost repartizată în mod aleatoriu prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor judecătorului raportor XXXXX XXXXX, pentru examinarea cererii de recurs depusă de către SRL „Montevideia”, fapt ce se confirmă prin fișa de repartizare a dosarului (f. d. 258 vol. VIII).

3 Iar potrivit informației afișate pe pagina web a Curții Supreme de Justiție www.csj.md, compartimentul agenda ședințelor de judecată, recursul declarat de SRL „Montevideia”, a fost fixat spre examinare pentru data de 26 iunie 2019, ora 10:00 de către completul nr. 3 în cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție.

În acest aspect, având în vedere că recursul declarat de către SRL „Montevideia” împotriva încheierilor din 1 aprilie 2019, 21 martie 2019 și 21 februarie 2019 ale Curții de Apel Chișinău, a fost recepționat de către Curtea Supremă de Justiție la data de 11 iunie 2019 și tot la data de 11 iunie 2019 a fost expediată copia recursului declarat de către SRL „Montevideia” în adresa intimaților și a intervenientului accesoriu pentru cunoștință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, întru evitarea încălcării principiului contradictorialității prevăzut de art. 26 CPC, care presupune, în fond, posibilitatea pentru părțile în proces de a li se aduce la cunoștință toate cererile depuse și observațiile formulate și de a face comentarii în legătură cu ele, consideră că data examinării recursului stabilită de către instanța de recurs pentru 26 iunie 2019, ora 10:00, este una rezonabilă.

Față de toate aceste considerente, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către SRL „Montevideia” cu privire la accelerarea procedurii de examinare a recursului.

În conformitate cu art. 192, art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” cu privire la accelerarea procedurii de examinare a recursului, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Băncii Comerciale „EuroCreditBank” Societate pe Acțiuni cu privire la anularea ordinului de plată și la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „EuroCreditBank” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Montevideia” cu privire la încasarea sumei, a dobânzii, a penalității și a cheltuielilor de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Maria Ghervas judecătorul Judecătorii Dumitru Mardari Nina Vascan 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-06-26
0,98
2rc-103/19 — cu privire la anularea ordinului de plată și încasarea sumei
Dosarul nr. 2rc-103/19 ÎNCHEIERE 26 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filinco
CSJ 2019-06-07
0,97
2rc-85/19 — anularea ordinului de plata, incasarea sumei
re: Curtea de Apel Chişinău (N. Simciuc, L. Bulgac, I. Cotruță) Î N C H E I E R E 07 iunie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, jude
CSJ 2017-09-20
0,97
2rc-655/17 — anularea ordinului de plată
prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chişinău – Al. Gafton dosarul nr.2rc-655/17 instanța de apel: CA Chişinău – Iu. Cimpoi, N. Simciuc, Vl. Braşoveanu Instanţa de recurs: CSJ – S. Filincova, I. Bejenaru, M. Ghervas D E C I Z I E 20 sept
CSJ 2017-03-01
0,97
2rhc-10/17 — privind încasarea sumei
Dosarul nr. 2rhc-10/17 Instanţa de fond: Judecătoria Centru mun. Chişinău – Al. Gafton Instanţa de apel: CA Chişinău – Iu. Cimpoi, N. Simciuc, Vl. Braşoveanu Instanţa de recurs: CSJ – T. Chişca – Doneva, G. Stratulat, I. Druţă Î N C H E I E
CSJ 2017-06-28
0,96
2dsc-20/17 — anularea ordinului de plată
Dosarul nr. 2dsc-20/17 Instanţa de fond: Judecătoria Centru mun. Chişinău – Al. Gafton Instanţa de apel: CA Chişinău – Iu. Cimpoi, N. Simciuc, Vl. Braşoveanu Instanţa de recurs: CSJ – T. Chişca – Doneva, G. Stratulat, I. Druţă Instanța de r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă