2ra-1130/19 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-1130/19

Prima instanță - (Judecătoria Edineț, sediul central) L. Grădinaru

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

12 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Ghenadie Odobescu

în interesele Societății Comerciale „Spicușor” Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Societății

Comerciale „Spicușor” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Octavian

Balaicuța cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 25 mai 2018, avocatul Ghenadie Odobescu, în interesele SC „Spicușor”

SRL, a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Octavian Balaicuța,

solicitând încasarea datoriei în sumă de 89 700 de lei și a cheltuielilor de judecată

suportate sub forma taxei de stat achitată la depunerea cererii de chemare în

judecată în mărime de 2 691 de lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de

3 000 de lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că în perioada 5 august

2010 - 5 august 2013, conform contractului de prestări servicii nr. 14 din 5 august

2010, Octavian Balaicuța a prestat pentru SC „Spicușor” SRL în calitate de

beneficiar, servicii de realizare a pâini.

După încetarea contractului individual de muncă, Octavian Balaicuța a

continuat de a mai presta servicii de realizare a pâinii pentru beneficiarul SC

„Spicușor” SRL, pîna la data de 23 mai 2014.

La expirarea termenului de prestare a serviciilor, pârâtul Octavian Balaicuța

nu și-a onorat obligația de predare către beneficiar a costului pâinii realizate,

primite de la magazine, acumulând o datorie bănească față de SC „Spicușor” SRL

în cuantum de 89 700 de lei, dintre care: 86 000 de lei ce constituie costul pâinii

realizate și neachitate și 3 700 de lei costul lăzilor.

A menționat că datoria acumulată de pârât față de reclamant este justificată și

confirmată prin chitanțele întocmite de pârât și actul de verificare eliberat de

reclamant.

1

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza art. 512 alin. (1), 513 alin. (1), 514,

602, 610 alin. (1), 666 alin. (1) și (2), 668 alin. (1) și (2) și 871 alin. (1) din Codul

civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie 2002).

Prin hotărârea din 15 noiembrie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul central,

cererea de chemare în judecată depusă de SC „Spicușor” SRL împotriva lui

Octavian Balaicuța cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

judecată s-a respins ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a conchis că acțiunea este neîntemeiată

deoarece reclamantul nu a prezentat probe pertinente, concludente și utile care ar

justifica pretențiile înaintate față de pârâtul Octavian Balaicuța.

A reținut că înscrisurile olografe prezentate sub forma unor copii nu pot fi

admise în calitate de probă din considerentul că acestea au fost depuse cu

încălcarea art. 138 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Astfel, a menționat că înscrisurile prezentate de reclamant nu probează în nici

un mod pretențiile invocate de reclamant.

La 7 noiembrie 2018, avocatul Odobescu Ghenadie, în interesele SC

„Spicușor” SRL, a declarat apel, solicitând casarea hotărârii din 15 noiembrie 2018

a Judecătoriei Edineț, sediul central și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

Prin decizia din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul

declarat de avocatul Odobescu Ghenadie, în interesele SC „Spicușor” SRL și s-a

menținut hotărârea din 15 noiembrie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul central.

La 18 aprilie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 104), avocatul

Odobescu Ghenadie, în interesele SC „Spicușor” SRL, a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a

deciziei din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți și a hotărârii din 15 noiembrie

2018 a Judecătoriei Edineț, sediul central, cu emiterea unei noi hotărâri prin care

cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

În motivarea recursului, a invocat că soluția instanțelor de judecată ierarhic

inferioare este pripită și adoptată fără a fi elucidate pe deplin circumstanțele cauzei

și fără a fi determinată exact natura juridică a litigiului.

Consideră că instanța de apel a trecut în mod superficial asupra

circumstanțelor cauzei, precum și materialului anexat la dosar.

Astfel, a relatat că în înscrisurile anexate la materialele cauzei, este indicată

persoana care primește producția pentru a fi transportată la magazine, data când a

primit producția, tipul și cantitatea producției, precum și semnătura intimatului

Octavian Balaicuța, ce confirmă faptul că a preluat producția.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a

fost recepționată de avocatul Ghenadie Odobescu la 1 aprilie 2019, respectiv,

recursul declarat la 18 aprilie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

2

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

3

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Odobescu Ghenadie, în interesele SC „Spicușor” SRL, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Ghenadie Odobescu în

interesele Societății Comerciale „Spicușor” Societate cu Răspundere Limitată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

4