ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.06.2019

2ra-674/19 — repararea prejudiciului material si moral

HOTĂRÂRE
05.06.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material si moral
Temei legal
cuprinsul deciziei
Citează această cauză
2ra-674/19 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-674/19

prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Călărași (judecătorul: V. Criucicova)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecătorii: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

5 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de către Valeriu Oaserele,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina

Bunu împotriva lui Valeriu Oaserele cu privire la repararea prejudiciului material

și moral,

împotriva deciziei din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău prin

care a fost admis apelul declarat de către Ecaterina Bunu, a fost casată parțial

hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași și

pronunțată o nouă hotărâre,

constată:

La 12 aprilie 2017, Ecaterina Bunu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Valeriu Oaserele cu privire la repararea prejudiciului material și

moral.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că prin decizia din 1 februarie 2016

a Curții de Apel Chișinău, Valeriu Oaserele a fost recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 183 alin. (2) Cod penal.

În cadrul cercetării judecătorești a fost stabilit că, Valeriu Oaserele în calitate

de primar al Primăriei sat. Hirova, r-nul Călărași, la 9 iulie 2009 a dat indicații lui

Vasile Popa care deținea funcția de paznic să curețe de frunze uscate jgheabul de

scurgere la acoperișul clădirii, fără respectarea tehnicii securității muncii pentru

executarea lucrărilor la înalțime. În timpul îndeplinirii lucrărilor, Vasile Popa a

căzut de la înălțimea clădirii și în rezultatul traumelor primite a decedat.

Reclamanta a specificat că Valeriu Oaserele vina nu o recunoaște și nu a

contribuit la repararea cheltuielilor de înmormântare a tatălui ei, Vasile Popa,

dânsa fiind nevoită să împtumute de la Raisa Postolache suma de 30 000,00 de lei,

pentru înmormântare.

1

La fel, a susținut că decesul, tatălui și comportamentul iresponsabil și

indeferent al lui Valeriu Oaserele i-a cauzat prejudiciul moral în mărime de

300 000,00 de lei.

Reclamanta Ecaterina Bunu a solicitat, admiterea acțiunii, încasarea de la

Valeriu Oaserele a prejudiciului material în mărime de 30 000,00 de lei, repararea

prejudiciului moral în mărime de 300 000,00 de lei și compensarea cheltuielilor

de judecată.

Prin hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași

a fost admisă acțiunea parțial. A fost încasat din contul lui Valeriu Oaserele în

beneficiul Ecaterinei Bunu prejudiciul moral cauzat în mărime de 8 000,00 de lei.

A fost încasată din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul statului taxa de stat

în sumă de 100,00 de lei.

În rest, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

La 6 martie 2018 Ecaterina Bunu a depus apel solicitând, admiterea acestuia,

casarea parțială a hotărârii din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de către Ecaterina Bunu. A fost casată hotărârea din

19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași în partea respingerii

pretenției privind încasarea prejudiciului material și în această parte emisă o nouă

hotărâre. Au fost încasate din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul Ecaterinei

Bunu cheltuielile pentru înmormântare în sumă de 15 000,00 de lei. A fost

încasată din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul statului taxa de stat în sumă

de 100,00 de lei.

În rest, hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași a fost menținută.

La 26 decembrie 2018, Valeriu Oaserele a declarat recurs împotriva deciziei

din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei contestate cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată,

considerând-o neîntemeiată și posibilă casării, deoarece instanțele ierarhic

inferioare au interpretat eronat legea, au aplicat eronat normele de drept material

și au apreciat arbitrar probele.

De asemenea, a menționat că decizia din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău este contradictorie deoarece în motivarea deciziei a fost indicat că,

urmează a fi încasat cuantumul prejudiciului moral în mărime de 15 000,00 de lei

și prin urmare se casează integral hotărârea instanței de fond cu pronunțarea unei

noi hotărâri. Iar în dispozitivul deciziei este indicat că se casează hotărârea din

19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași în partea respingerii

pretenției privind încasarea prejudiciului material și în această parte a fost emisă

o nouă hotărâre. Se încasează din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul

Ecaterinei Bunu cheltuielile pentru înmormântare în sumă de 15 000,00 de lei.

Totodată a indicat, că reclamanta Ecaterina Bunu nu a prezentat probe care

să ateste mărimea prejudiciului material.

Astfel, consideră recurentul că decizia contestată este una neîntemeiată,

având la bază art. 432 alin. (1), lit. a), c) și alin. (4) Cod de procedură civilă.

2

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a

deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel a fost pronunțată la

25 septembrie 2018 (f.d.80-84), expediată părților la 22 octombrie 2018 ce se

atestă prin scrisoare de însoțire a Curții de Apel Chișinău nr.10641 (f.d.86) însă,

confirmarea privind recepționarea acesteia de către recurent la materialele

dosarului lipsește.

În circumstanțele relevate, recursul declarat de Valeriu Oaserele la

26 decembrie 2018 (prin intermediul oficiului poștal) se consideră depus în

termenul prevăzut de lege. (f.d.92-94, 99)

La 11 martie 2019 în adresa intimatei Ecaterinei Bunu a fost expediată copia

recursului depus de către Valeriu Oaserele cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii a referinței. (f.d.97)

Prin referința din 29 mai 2019, Ecaterina Bunu a solicitat declararea

recursului depus de către Valeriu Oaserele inadmisibil, fiind depus cu omiterea

termenului de declarare. (f.d.101)

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 mai 2019, recursul declarat

de către Valeriu Oaserele a fost considerat admisibil. (f.d.10)

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură

dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Judecând recursul declarat de către Valeriu Oaserele împotriva deciziei din

25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în limitele invocate în recurs și

argumentelor din referința prezentată de către Ecaterina Bunu, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge

la concluzia că recursul urmează a fi admis, casată decizia instanței de apel și

remisă cauza la rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente.

În fapt, din materialele cauzei rezultă că la 12 aprilie 2017, Ecaterina Bunu

s-a adresat în instanța de judecată cu cerere privind încasarea de la Valeriu

Oaserele a prejudiciului material în mărime de 30 000,00 de lei, repararea

prejudiciului moral în mărime de 300 000,00 de lei și compensarea cheltuielilor

de judecată.

Fiind investită cu judecarea cauzei, prin hotărârea din 19 februarie 2018

Judecătoria Strășeni, sediul Călărași a admis acțiunea parțial. A încasat din contul

lui Valeriu Oaserele în beneficiul Ecaterinei Bunu prejudiciul moral cauzat în

3

mărime de 8 000,00 de lei. A încasat din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul

statului taxa de stat în sumă de 100,00 de lei.

În rest, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată. (f.d.49, 52-53)

Prin decizia din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de către Ecaterina Bunu. A fost casată hotărârea din

19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași în partea respingerii

pretenției privind încasarea prejudiciului material și în această parte emisă o nouă

hotărâre. Au fost încasate din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul Ecaterinei

Bunu cheltuielile pentru înmormântare în sumă de 15 000,00 de lei. A fost

încasată din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul statului taxa de stat în sumă

de 100,00 de lei.

În rest, hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași a fost menținută. (f.d.79, 80-85)

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție, verificând legalitatea și temeinicia deciziei instanței de apel,

în raport cu criticele formulate în recurs de către Valeriu Oaserele remarcă că

legalitatea deciziei este viciată.

Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție constată că instanța de apel a adoptat actul de dispoziție susmenționat cu

încălcarea normelor art. 390 alin. (1) Cod de procedură civilă, potivit căruia

decizia instanței de apel trebuie să conțină: denumirea instanței care a emis

decizia, completul de judecată; locul și data pronunțării deciziei; numele sau

denumirea apelantului și calitatea lui procedurală;expunerea succintă a hotărîrii

primei instanțe, a motivelor cererii de apel, a noilor probe, lămuririle

participanților la procesul în apel; motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă; concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Așadar, raportând speța dată la normele de drept enunțate, Colegiul civil și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decelează că,

hotărârea instanței de judecată trebuie să fie certă, completă, corectă, clară,

consecutivă, convingătoare și concretă. Circumstanțele și probele constatate în

cauză urmează să fie expuse într-o strictă consecutivitate logică. De asemenea,

concluziile instanței expuse în partea motivată a hotărârii trebuie să coincidă cu

concluziile dispozitivului hotărârii judecătorești. În cazul discrepanțelor din

hotărâre, aceasta se echivalează cu o nemotivare, iar hotărârea este lipsită de forță

de convingere.

În contextul dat, instanța de recurs conchide că, o astfel de soluție în

condițiile legii este inadmisibilă, deoarece reieșind din prevederile Recomandării

nr. R (84) privind principiile de procedură civilă proprii pentru ameliorarea

funcționării justiției, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la

28 februarie 1984, hotărârea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă

tuturor normelor de drept, să fie clară, înțeleasă de părțile implicate în litigiu și să

răspundă într-un mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de

părți.

Astfel, formulările din conținutul deciziei trebuie să corespundă exigențelor

de corectitudine, certitudine, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică,

elocvență, lipsă de rezerve (necondiționalitate), oficialitate și pertinență.

4

Din conținutul deciziei contestate cu recurs de către Valeriu Oaserele se

denotă că instanța de apel făcând referire la prevederile art.1419 al (4) (prejudiciul

material) Cod civil a conchis asupra temeiniciei concluziei instanței de fond

privind existența premiselor de despăgubire a reclamantei, considerănd că

urmează a fi încasat cuantumul prejudiciului moral în sumă de 15 000,00 de lei.

În același timp, instanța de apel, în partea motivată a deciziei a concluzionat

că urmează a fi admisă pretenția reclamantei-apelantei privind încasarea din contul

lui Valeriu Oaserele a prejudiciului material, în cuantum rezonabil de

15 000,00 de lei.

De asemenea, în partea motivată a deciziei, în opinia instanței de apel apelul

declarat de către Ecaterina Bunu urmează a fi admis, casată integral hotărârea

instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă parțial

cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina Bunu.

Deși, în dispozitivul deciziei instanța de apel a decis să caseze hotărârea

Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 19 februarie 2018, în partea respingerii

pretenției privind încasarea prejudiciului material și în această parte a emis o nouă

hotărâre prin care, a încasat din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul

Ecaterinei Bunu cheltuielile pentru înmormântare în sumă de 15 000,00 de lei, a

încasat din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul statului taxa de stat în sumă

de 100,00 de lei. În rest, hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni,

sediul Călărași a fost menținută.

Instanța de recurs constată că concluziile expuse în partea de motivare a

deciziei este contradictorie cu concluziile din partea dispozitivă, deoarece în

partea motivată a fost indicat că se casează integral hotărârea instanței de fond, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă parțial cererea de chemare în

judecată a Ecaterinei Bunu. Însă, prin dispozitivul deciziei a fost casată hotărârea

Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 19 februarie 2018, în partea respingerii

pretenției privind încasarea prejudiciului material și în această parte a emis o nouă

hotărâre prin care, a încasat din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul

Ecaterinei Bunu cheltuielile pentru înmormântare în sumă de 15 000,00 de lei, a

încasat din contul lui Valeriu Oaserele în beneficiul statului taxa de stat în sumă

de 100,00 de lei. În rest, hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Strășeni,

sediul Călărași a fost menținută.

În circumstanțele descrise, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că decizia din

25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău este emisă cu încălcarea normelor

de drept procedural, ori, partea motivată a deciziei este contradictorie cu partea

dispozitivă, astfel, instanța de recurs este în imposibilitate să exercite controlul

judiciar asupra unui asemenea act de dispoziție și să verifice temeinicia și

legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege,

fapt ce impune admiterea cererii de recurs.

Analizând circumstanțele menționate și având în vedere faptul că eroarea

judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul lărgit

ajunge la concluzia de a admite recursul depus de către Valeriu Oaserele, de a

casa integral decizia instanței de apel și de a trimite cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel Chișinău.

5

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele

menționate și reexaminând cauza, să emită o hotărârea legală și întemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de către Valeriu Oaserele.

Se casează integral decizia din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina Bunu

împotriva lui Valeriu Oaserele cu privire la repararea prejudiciului material și

moral cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecători.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-07-17
0,92
2ra-1365/19 — cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral cauzat prin contravenție
Dosarul nr. 2ra-1365/19 Prima instanţă: Judecătoria Căuşeni sediul Ştefan Vodă (jud. M. Ţurcan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Guzun, L. Pruteanu, V. Buhnaci) ÎNCHEIERE 17 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2019-06-26
0,92
2ra-874/19 — repararea prejudiciului material, obligarea de efectuare a lucrarilor de remediere a scurgerii apei din apartament; repararea prejudiciului material
contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admit recursurile declarate de Valeria Bega și de ÎMGFL „Nr. 13“ în proces de insolvabilitate. Se casează decizia din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,
CSJ 2019-02-06
0,92
2ra-193/19 — repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-2679/2018 nr. 2ra-193/2019 prima instanţă, Judecătoria Bălţi, sediul Central (D. Gherasim) instanţa de apel, Curtea de Apel Bălţi (A.Corcenco, D. Stănilă, D. Corolevschi) DECIZIE 06 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civi
CSJ 2019-01-23
0,92
2rac-19/19 — încasarea sumei și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosar nr. 2rac-484/18 nr. 2rac-19/19 prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (O. Cernei) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) D E C I Z I E 23 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2019-03-13
0,92
2ra-394/19 — cu privire la repararea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată, repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-394/19 Prima instanţă: Judecătoria Străşeni sediul Călăraşi (jud. S. Ţurcan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi) ÎNCHEIERE 13 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
Sursă