3ra-259/19 — contestarea actului administrativ

3ra-259/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-259/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Liudmila Holevițcaia)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Grigore Dașchevici, Silvia Gîrbu, Lidia Bulgac)

DECIZIE

05 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursurile declarate de Ion Nicolaev și Alexandrina Nicolaev,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev și Ana Suhanov împotriva

Agenției pentru Supraveghere Tehnică (succesor în drepturi a Inspecției de Stat în

Construcții), intervenienți accesorii Tatiana Scoarță și Primăria municipiului

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Ion Nicolaev și Alexandrina Nicolaev și s-a menținut

hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care s-a

respins ca fiind nefondată acțiunea depusă de Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev

și Ana Suhanov,

constată:

La 29 iunie 2016, Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev și Ana Suhanov au

depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspecției de Stat în Construcții cu

privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii au invocat că, la 30 martie 2016, șeful interimar al

Direcției CCPCD, Alexandru Untilov a efectuat verificarea legalității emiterii

Autorizației de construire nr. 222 din 03 august 2015 pentru construcția casei

particulare de locuit pentru trei familii (S+P+2E+M) din xxxxx

Astfel, invocând faptul constatării anumitor neconformități, la 31 martie 2016,

șeful interimar al Direcției CCPCD, Alexandru Untilov a emis prescripția seria ISC

nr. 002157, prin care a dispus sistarea valabilității Autorizației de construire cu

sistarea necondiționată a lucrărilor de construcție montaj până la înlăturarea

neconformităților.

Prin urmare, reclamanții consideră prescripția seria ISC nr. 002157 din 30

martie 2016 ca fiind ilegală și care urmează a fi anulată, deoarece sistarea

valabilității autorizației de construire poate fi dispusă numai în cazul de depistare a

faptelor de încălcare a legislației în vigoare și a procedurii de eliberare.

1

La caz, însă, neconformitățile indicate în prescripția nominalizată nu pot fi

puse la baza deciziei de sistare a valabilității autorizației de construire, deoarece

lucrările de construcție sunt efectuate în corespundere cu proiectul care a fost

elaborat în conformitate cu prevederile legale, fiind verificat în modul stabilit. La

fel, și autorizația de construire a fost eliberată conform procedurii stabilite, iar

reclamanții au anunțat Inspecția de Stat în Construcții despre eliberarea autorizației

de construire și inițierea lucrărilor.

Totodată, construcția nouă a fost proiectată și se execută strict în limitele

hotarelor construcției vechi, mărimea la sol a construcției noi având aceiași

dimensiune ca și construcția veche. Mai mult decât atât, construcția nouă în axa 1-

6 nu are careva construcții învecinate, iar gardul vecinului din această parte este

deplasat înăuntrul terenului pe care se efectuează construcția cu circa 60 cm. Deci,

măsurarea urmează a fi efectuată nu până la gard, dar până la hotarul real al

terenurilor. În același timp, vecinul de la axa A-E și-a construit imobilul pe hotarul

terenului, iar reclamanții au lăsat de la granița terenului de la această axă 6 metri

(fără a lua în considerație galleria).

Dealtfel, nici drumul nu are o configurație corectă, deoarece nu sunt trasate

liniile roșii pentru acesta, iar granițele terenului sunt de o formă neregulată și

repetă configurația gardului. Astfel, clădirea veche se afla la distanța de 2,10 m. de

la hotarul terenului dinspre drum, iar clădirea nouă este amplasată în granițele

clădirii vechi. Respectiv, proiectul clădirii noi s-a făcut în așa mod încât să fie

menținută construcția în granițele construcției vechi.

Sub acest aspect, reclamanții au menționat că de la marginea construcției până

la drum este o distanță de 4,0 m., fapt ce denotă că au fost respectate cerințele

legale în acest sens.

La fel, reclamanții au învederat că, din practica construcțiilor în sectorul

particular se constată că normele invocate de șeful interimar al Direcției CCPCD

sunt desuete, deci neaplicabile, iar odată ce au fost respectate granițele construcției

noi în limitele construcției vechi, dar și distanțele de la hotar, nu există temeiuri

pentru sistarea valabilității autorizației de construcție.

Astfel, la 26 aprilie 2016, reclamanții au depus pe numele Inspecției de Stat în

Construcții o cerere prealabilă, înregistrată cu nr. N-412, prin care au solicitat

anularea prescripției. Prin răspunsul nr. N-386 din 25 mai 2016, recepționat la 27

mai 2016, cererea prealabilă a fost respinsă ca neîntemeiată, drept motiv fiind

invocat faptul nerespectării cerințelor indicate în certificatul de urbanism.

În această ordine de idei, reclamanții Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev și

Ana Suhanov au solicitat anularea prescripției Inspecției de Stat în Construcții

seria ISC nr. 002157 din 31 martie 2016, întocmită de șeful interimar al Direcției

CCPCD, Alexandru Untilov „privind sistarea valabilității Autorizației de

construcție nr. 222 din 03 august 2015 pentru construcția casei particulare de locuit

din xxxxx și sistarea lucrărilor de construcție”.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău,

s-a atras în proces, în calitate de intervenient accesoriu de partea pârâtului, Tatiana

Scoarță (vol. I, f.d. 31).

Prin încheierea din 03 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

s-a atras în proces, în calitate de intervenient accesoriu de partea pârâtului,

Primăria municipiului Chișinău (vol. I, f.d. 41).

Prin încheierea protocolară din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, s-a substituit pârâtul Inspecția de Stat în Construcții cu succesorul său în

drepturi Agenția pentru Supraveghere Tehnică, din motivul reorganizării instituției

(vol. I, f.d. 152 verso).

2

Prin hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

respins ca fiind nefondată acțiunea depusă de Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev

și Ana Suhanov (vol. I, f.d. 154, 160-163 recto-verso).

Prin decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Ion Nicolaev și Alexandrina Nicolaev și s-a menținut hotărârea

din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (vol. I, f.d. 230, 231-241).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

documentația de proiect pentru construcția obiectivului din xxxxx, a fost aprobată

și verificată cu încălcarea prevederilor SNiP (СНиП) 2.07.01-89. Or, contrar

Regulamentului local de urbanism al orașului Chișinău, aprobat prin Decizia

nr. 22/40 din 25 decembrie 2008 adoptată de Consiliul municipal Chișinău, această

construcție este amplasată la o distanță mai mică de 2,4 m., în realitate fiind de

aproximativ 1,2 m., de la consola de la hotar. Astfel, acest fapt contravine

normelor antiincendiare, prevăzute la pct. 2.12 al SNiP (СНиП) 2.07.01-89,

deoarece nu este respectată distanța de 4 m. de la aliniamentul stradal și nu este

respectat procentul de ocupare a terenului de 35% maxim.

Mai mult decât atât, conform Planului Urbanistic General al municipiului

Chișinău, terenul din xxxxx este amplasat în zona cu codul de reglementare R-3

„a”, care nu permite amplasarea locuințelor pentru 3 familii.

Astfel, instanțele inferioare au conchis că, este legală prescripția Inspecției de

Stat în Construcții seria ISC nr.002157 din 31 martie 2016 „privind sistarea

valabilității Autorizației de construcție nr. 222 din 03 august 2015 pentru

construcția casei particulare de locuit din xxxxx, și sistarea lucrărilor de

construcție”, prin care s-a stabilit că documentația de proiect a fost elaborată în

contradicție cu cerințele Certificatului de Urbanism nr. 625i/14 din 22 decembrie

2014.

La 15 ianuarie 2019, Ion Nicolaev a declarat recurs împotriva deciziei din 15

noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 2-13).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, și anume prevederile Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 privind

controlul de stat la asupra activității de întreprinzător (în redacția în vigoare la 28

martie 2016). Or, la inițierea și efectuarea controlului, Inspecția de Stat în

Construcții nu a ținut cont de prevederile articolului 1 alin. (3) și (4) din această

lege, care instituie situațiile de inaplicabilitate a acesteia.

La fel, recurentul a opinat că, instanța de apel a interpretat în mod eronat

prevederile articolelor 12-15 din Legea nr. 163 din 09 iulie 2010 privind

autorizarea lucrărilor de construcție, deoarece acestea nu instituie condițiile de

valabilitate a autorizației de construire.

De asemenea, în speță, au fost interpretate în mod eronat și prevederile Legii

nr. 721-XII din 02 februarie 1996 privind calitatea în construcții, deoarece

inspectorul care a întocmit prescripția de facto nu avea competențe de a efectua un

asemenea control și de a emite prescripții.

Prin urmare, soluția pronunțată de instanțele inferioare nu este bazată pe

suport probant admisibil, deoarece concluziile privind legalitatea actului

administrativ contestat în speță sunt bazate prin însăși prescripția din 30 martie

2016.

În această ordine de idei, recurentul Ion Nicolaev a solicitat casarea deciziei

din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 24 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care

să fie admisă acțiunea depusă de Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev și Ana

Suhanov.

3

La 21 ianuarie 2019, Alexandrina Nicolaev a declarat recurs împotriva

deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 19-28, 29).

În motivarea recursului, Alexandrina Nicolaev a invocat temeiuri similare

celor cuprinse în cererea de recurs depusă de Ion Nicolaev, menționând

suplimentar că instanța de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, și

anume articolele 41 și 42 din Legea nr. 335 din 17 mai 1996 privind principiile

urbanismului și amenajării teritoriului. Or, la momentul efectuării controlului, la

30 martie 2016, dispozițiile acestor norme nu erau în vigoare, deoarece au fost

abrogate prin Legea nr. 153 din 30 iulie 2016.

Totodată, recurenta Alexandrina Nicolaev a considerat că instanța de apel a

interpretat în mod eronat prevederile Regulamentului privind modul de exercitare a

controlului de stat al calității în construcții, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 360 din 35 iunie 1996. Or, Inspecția de Stat în Construcții nu a informat

autoritatea administrației publice locale și beneficiarii autorizației de construcție,

cu cel puțin 5 zile înainte de controlul efectuat. Respectiv, la momentul efectuării

controlului, nu au fost prezenți nici reprezentantul/reprezentanții Primăriei

municipiului Chișinău și nici beneficiarii autorizației de construcție.

Mai mult decât atât, a fost încălcată procedura de inițiere și efectuare a

controlului, deoarece Inspecția de Stat în Construcții a efectuat controale la fazele

de concepere, proiectare și autorizarea acestei construcții și au acceptat proiectul și

eliberarea autorizației de construcție.

În această ordine de idei, recurenta Alexandrina Nicolaev a solicitat casarea

deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 24 mai

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu pronunțarea unei hotărâri noi,

prin care să fie admisă acțiunea depusă de Ion Nicolaev, Alexandrina Nicolaev și

Ana Suhanov.

Prin încheierea din 13 martie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-au

considerat admisibile recursurile declarate Ion Nicolaev și Alexandrina Nicolaev

împotriva deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și s-au

transmis Colegiului lărgit pentru examinare în fond.

Examinând recursurile declarate, completul specializat pentru examinarea

cauzelor de contencios administrativ din cadrul Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție le consideră întemeiate

și care urmează a fi admise, cu casarea integrală a deciziei din 15 noiembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei în Curtea de Apel Chișinău, din

considerentele ce succed.

În debut, Colegiul consideră oportun de a învedera că, în data de 01 aprilie

2019 a intrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin

Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, fapt ce rezultă din articolul 257 alin. (1) al

acesteia.

În această consecvență este notabil că potrivit articolului 258 alin. (3) din

Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la

intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în

vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare,

admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face

conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de

apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Astfel, procedura de contencios administrativ dedusă judecății în prezenta

speță urmează a fi judecată prin prisma dispozițiilor Codului administrativ al

4

Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018. Or, din înțelesul

logico-juridic al articolului 258 alin. (3) din Codul administrativ rezultă cert că,

procedurile de contencios administrativ care au fost inițiate până la intrarea în

vigoare a Codului administrativ, însă nu au fost finalizate, se vor examina în

continuare, după intrarea în vigoare a Codului administrativ, conform prevederilor

Legii nr. 116 din 19 iulie 2018.

Articolul 248 din Codul administrativ stipulează la alin. (1) lit. d) că,

examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează

integral decizia instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza

limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală

în acest caz.

În debutul analizei sale, Colegiul consideră imperioase dezideratele Curții

Europene a Drepturilor Omului reținute în cauza Zubac vs. Croația (hotărârea din

05 aprilie 2018) potrivit cărora, din moment ce preeminența dreptului constituie un

principiu fundamental al democrației și al Convenției, nu putea exista nicio

așteptare, în baza Convenției sau de altă natură, potrivit căreia Curtea Supremă

trebuia să ignore sau să nu aibă în vedere nereguli procedurale evidente.

Astfel, efectuând controlul judiciar al deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău, completul specializat pentru examinarea cauzelor de contencios

administrativ din cadrul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție vădește că, instanța de apel nu a elucidat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei și s-a abținut de a da un

răspuns special și explicit în cele mai importante întrebări formulate de către

apelant în fața instanței, circumstanță care în esență a succedat adoptarea unei

soluții nemotivate, rezultate din încălcarea și aplicarea în mod eronat a normelor de

drept material pertinente speței.

În acest sens legislația procedurală consacră principiul general după care orice

hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte premisa pentru

soluția din dispozitiv. Această dispoziție este edictată atât în interesul unei bune

administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și pentru

a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele

constatate și dovezile care au determinat-o. Astfel, legiuitorul a învestit apelul cu

efect devolutiv, care presupune două limite raționale: tantum devolutum quantum

apellatum, adică instanța de apel rejudecă în fapt și în drept, ceea ce apelantul a

înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, fiind o consecință a principiului

disponibilității care guvernează procesul civil și tantum devolutum quantum

iudicatum, unde instanța de apel, efectuează o nouă examinare în fond, dar și

exercită controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât

prima instanță și din acest motiv instanța de apel, nu poate fi pusă în situația de a

soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe, adică cereri

absolut noi prin care să se invoce pretenții noi.

Reieșind din această premisă, instanța de apel are obligația de a examina în tot

apelul și de a răspunde la toate întrebările ridicate de apelant în fața acestei

instanțe. Or, aceasta este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate

în apel. Este inadmisibil ca un motiv de apel să fie refuzat pentru discuție pentru

motive formale sau să fie omis de către instanța de apel. Astfel, instanța de apel

5

trebuie să cerceteze și să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate, iar în caz

de nerespectare a acestor reguli, decizia instanței de apel se consideră neîntemeiată

și pasibilă casării de către instanța de recurs.

Prin urmare, reieșind din efectul devolutiv al apelului, Curții de Apel

Chișinău îi revenea o deosebită obligație de a exercita controlul judiciar complet,

în fapt și în drept, manifestat prin verificarea corectitudinii soluției pronunțate de

prima instanță în sensul determinării obiectul material al acțiunii civile, temeiului

apariției acesteia, stabilirii obiectului probațiunii, care presupune în sine conturarea

faptelor juridice prin care se justifică pretențiile și obiecțiile părților și fără de care

este imposibilă soluționarea justă a litigiului, precum și să încadreze juridic

raporturile litigioase, prin identificarea cadrului legal pertinent și aplicabil speței.

Or, apelul este mijlocul procesual prin care persoana nemulțumită de

hotărârea primei instanțe solicită instanței de apel, în condițiile prevăzute de lege,

modificarea sau casarea (totală ori parțială) a acesteia.

Sub acest aspect, Colegiul constată că, în speță, unul din argumentele de bază

pe care s-a întemeiat dezacordul apelanților cu soluția primei instanțe este faptul că

aceasta nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume prevederile Legii

nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de

întreprinzător (în redacția în vigoare la 28 martie 2016). Or, în opinia

reclamanților-apelanți, această Lege stabilește situațiile exceptate de la efectuarea

controlului de stat. Așa, prin prisma articolului 1 alin. (3) și (4), controalele

efectuate de către Inspecția de Stat în Construcții (succedată de Agenției pentru

Supraveghere Tehnică) nu cad sub incidența acestor excepții, deci prevederile

acestei legi se extind asupra procedurii de inițiere și efectuare a controalelor de

către Inspecția de Stat în Construcții.

Distinct acestor circumstanțe, memoriul deciziei din 15 noiembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău atestă că instanța de apel s-a abținut să dea un răspuns cert

și bine motivat în privința aplicabilității sau inaplicabilității în speță a prevederilor

Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de

întreprinzător.

În atare circumstanțe instanța de recurs ajunge la concluzia că instanța de apel

a judecat formal cauza, fapt ce constituie o violare a articolului 6 §1 CEDO și a

dreptului apelanților la un proces echitabil. Or, articolul 373 alin. (5) din Codul de

procedură civilă prescrie în mod imperativ că, instanța de apel este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

La fel, Colegiul vădește că instanțele de fond nu au elucidat toate

circumstanțele cauzei, circumstanță care împiedică instanța de recurs de a soluția

fondul cauzei, deoarece în baza materialelor cauzei nu poate adopta o soluție finală

pe caz.

Sub acest aspect urmează a fi reiterat faptul că, în speță, obiectul material al

acțiunii dedusă judecății îl formează prescripția seria ISC nr. 002157 întocmită la

30 martie 2016 de către șeful interimar al Direcției CCPCD, Alexandru Untilov,

prin care s-a dispus sistarea valabilității Autorizației de construire, începând cu 30

martie 2016, cu sistarea necondiționată a lucrărilor de construcție montaj până la

înlăturarea neconformităților (vol. I, f.d. 8 recto-verso).

Prescripția seria ISC nr. 002157 din 30 martie 2016 a fost întocmită în urma

verificării legalității emiterii Autorizației de construire nr. 222 din 03 august 2015

pentru construcția casei particulare de locuit pentru trei familii (S+P+2E+M) din

xxxxx.

6

Respectiv, în urma controlului efectuat, inspectorul în construcții a constatat

că:

- „documentația de proiect a fost elaborată în contradicție cu cerințele

certificatului de urbanism nr. 624I/14 din 22 decembrie 2014, și anume: nu este

respectată distanța dintre hotarele laterale de 2,4 m., în realitate fiind aproximativ

1,2 m. de la consola de la hotar, prin ce se încalcă normele antiincendiare conform

pct. 2.12 al SNiP 2.07.01-89;

- nu se respectă distanța de 4,0 m. de la aliniamentul stradal;

- nu se respectă POT maxim 35%;

- conform Planului Urbanistic General al mun. Chișinău, terenul dat este

amplasat în zona cu codul de reglementare R-3 „a”, care nu permite amplasarea

locuințelor pentru 3 familii;

- nu se respectă CUT care trebuie să fie pentru zona dată 0,6%.

Astfel, deși instanța de contencios administrativ nu se poate expune asupra

oportunității actului administrativ, totuși trebuia să efectueze un control amplu al

legalității actului administrativ, sub aspectul verificării dacă autoritatea

administrativă emitentă dispunea de competențe suficiente pentru a emite un astfel

act administrativ, dacă a respectat procedura stabilită de lege la emiterea acestuia și

dacă actul administrativ contestat este legal în fond și/sau emis în concordanță cu

prevederile legii.

În acest sens Colegiul notează că, potrivit articolului 21 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 721 din 02 februarie 1996 privind calitatea în construcții (în redacția în

vigoare la 30 martie 2016), controlul de stat al calității în construcții cuprinde

inspecții la factorii implicați în proiectarea, execuția, exploatarea și postutilizarea

construcțiilor producerea materialelor și articolelor pentru construcții, privind

existenta și respectarea sistemului calității. Controlul de stat al calității în

construcții se exercită de către Inspecția de Stat în Construcții (Agenția pentru

Supraveghere Tehnică).

Din norma legală precitată rezultă înafara oricărui dubiu că, în procesul de

construire, Inspecția de Stat în Construcții efectuează controale la diferite faze de

executare și utilizare a construcțiilor – concepere, proiectare, autorizare, executare,

exploatare, postutilizare, la fazele determinante și la producerea materialelor și

articolelor pentru construcții.

Această regulă este dedusă și din norma pct. 10 din Hotărârea Guvernului

nr. 360 din 25 iunie 1996 cu privire la controlul de stat al calității în construcții (în

redacția în vigoare la 30 martie 2016), conform căreia controlul de stat al calității

în construcții se efectuează diferențiat la toate fazele de executare și utilizare a

construcțiilor – concepere, proiectare, autorizare, executare, exploatare,

postutilizare, la fazele determinante și la producerea materialelor și articolelor

pentru construcții.

În conformitate cu pct. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996

(în redacția în vigoare la 30 martie 2016), controlul de stat al calității în construcții

prevede:

a) în urbanism și amenajarea teritoriului – respectarea planurilor urbanistice la

amplasarea construcțiilor și amenajărilor; respectarea planurilor generale ale

întreprinderilor și cartierelor; a zonelor verzi și protejate; respectarea legislației de

către autoritățile administrației publice locale la eliberarea certificatelor de

urbanism și autorizațiilor de construire / demolare;

7

b) la conceperea și proiectarea construcțiilor – respectarea condițiilor stipulate

în certificatul de urbanism; a modului de avizare și coordonare a documentației de

proiect; de verificare și corectare a documentației de proiect; completivitatea

documentației de proiect;

c) la executarea construcțiilor – respectarea planurilor de amplasare (reperare)

orizontală și verticală a construcțiilor și instalațiilor aferente; verificarea calității

materialelor utilizate și a lucrărilor de construcții executate; a completării

documentației de execuție a lucrărilor; a funcționării sistemului intern de dirijare și

asigurare a calității lucrărilor de construcții;

d) la producerea materialelor și articolelor pentru construcții – respectarea

regimului tehnologic la producerea materialelor și articolelor; asigurarea calității

materiei prime și a producției finite; a funcționării sistemului intern de dirijare și

asigurare a calității; certificarea producției;

e) la exploatarea fondului construit – respectarea prescripțiilor tehnice privind

exploatarea construcțiilor și instalațiilor aferente; verificarea stării tehnice a

construcțiilor aflate în exploatare.

Respectiv, judecând cauza, instanțele de fond trebuiau să verifice și să

elucideze dacă controlul efectuat de către Inspecția de Stat în Construcții, în

rezultatul căreia a fost emisă prescripția seria ISC nr. 002157 din 30 martie 2016, a

fost efectuat la faza (etapa) corespunzătoare și dacă presupusele iregularități

constatate corespund fazei (etapei) procesului de construcție.

La aspectul dat este relevant că, în cadrul inspecției soldată cu emiterea

prescripției seria ISC nr. 002157 din 30 martie 2016, a fost supusă verificării

legalitatea emiterii Autorizației de construire nr. 222 din 03 august 2015 pentru

construcția casei particulare de locuit pentru trei familii (S+P+2E+M) din xxxxx.

Astfel, verificând legalitatea prescripției seria ISC nr. 002157 din 30 martie

2016 instanțele de fond nu au elucidat la care fază a procesului de construcție poate

fi efectuată de către Inspecția de Stat în Construcții verificarea legalității emiterii

Autorizației de construire, precum și dacă organul supravegherii de stat în

domeniul construcțiilor nu a depășit limitele inspecției pentru această fază.

În acest sens se desprinde faptul că instanța de apel trebuia să verifice la care

fază a procesului de construcție putea fi efectuată inspecția în privința faptului:

1) dacă documentația de proiect a fost elaborată în contradicție cu cerințele

certificatului de urbanism nr. 624I/14 din 22 decembrie 2014 și dacă este

respectată distanța dintre hotarele laterale de 2,4 m.;

2) dacă se respectă distanța de 4,0 m. de la aliniamentul stradal;

3) dacă se respectă POT (procentul de ocupare al terenului) maxim 35%;

4) dacă se respectă CUT (coeficientul de utilizare al terenului) care trebuie să

fie pentru zona dată 0,6%.

5) dacă conform Planului Urbanistic General al mun. Chișinău, terenul pe

care se execută lucariile de construcție a locuinței pentru 3 familii corespunde

zonei cu codul de reglementare R-3 „a”.

Totodată, instanța de apel a omis să verifice dacă iregularitățile în baza cărora

a fost emisă prescripția seria ISC nr. 002157 din 30 martie 2016 pot constitui

obiectul unei singure inspecții sau dacă trebuiau a fi supuse verificării la faze

diferite a procesului de construcție a locuinței.

Or, reieșind din înțelesul pct. 20 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 360 din

25 iunie 1996 (în redacția în vigoare la 30 martie 2016) respectarea condițiilor

8

stipulate în certificatul de urbanism poate fi efectuată la faza conceperii și

proiectării construcțiilor.

La capitolul este imperios faptul că, prin prisma articolului 11 alin. (1) din

Legea nr. 163din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de

construcție (în redacția în vigoare la 30 martie 2016), documentația de proiect

elaborată în baza certificatului de urbanism pentru proiectare se supune în mod

obligatoriu verificării de către verificatorii de proiecte atestați din cadrul

instituțiilor autorizate în verificarea proiectelor.

Prin urmare, Colegiul atestă că instanța de apel nu a supus unei verificări

faptul dacă, în speță, documentația de proiect elaborată în baza certificatului de

urbanism pentru proiectare a fost supusă verificării de către verificatorii de proiecte

atestați din cadrul instituțiilor autorizate în verificarea proiectelor. În caz contrat,

documentația de proiect elaborată nu necesită avizare suplimentară în organele

supravegherii de stat.

Or, conform articolului 11 alin. (2) din Legea nr. 163 din 09 iulie 2010

privind autorizarea executării lucrărilor de construcție (în redacția în vigoare la 30

martie 2016), documentația de proiect elaborată în corespundere cu normativele și

standardele naționale, verificată în modul stabilit la alin. (1), nu necesită avizare

suplimentară în organele supravegherii de stat.

Aderent, Curtea de Apel Chișinău nu a elucidat faptul dacă organul

supravegherii de stat în domeniul construcțiilor a efectuat anterior, la alte faze,

inspecții la acest obiect în construire. Or, în situația în care Inspecția de Stat în

Construcții a efectuat anterior alte inspecții la obiectul din xxxxx, instanța de apel

trebuia să verifice constatările acelei inspecții.

În această ipoteză, ar fi absurd și contradictoriu dacă anterior organul

supravegherii de stat în domeniul construcțiilor ar fi cunoscut și acceptat, chiar și

în mod tăcit, faptul că în speță documentația de proiect a fost elaborată în

contradicție cu cerințele certificatului de urbanism și că de fapt nu este respect

procentul de ocupare al terenului, coeficientul de utilizare al terenului și distanța de

la aliniamentul stradal. Or, în această situație, omiterea sau ignorarea intenționată a

acestor încălcări, la fazele de concepere și proiectare a construcției, nu permite

aplicarea sancțiunilor pentru aceste încălcări la etapa de construcție-montaj, care

presupune în sine deja montarea produselor (materiale, elemente, echipamente

etc.).

Mai mult decât atât, iregularitatea imputată precum că „potrivit Planului

Urbanistic General al mun. Chișinău, terenul dat este amplasat în zona cu codul de

reglementare R-3 „a”, care nu permite amplasarea locuințelor pentru 3 familii”,

ține de inspecțiile efectuate „în urbanism și amenajarea teritoriului”. Or, prin

prisma pct. 20 lit. a) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25 iunie

1996, aceasta ține de respectarea planurilor urbanistice la amplasarea construcțiilor

și amenajărilor; respectarea legislației de către autoritățile administrației publice

locale la eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire.

Astfel, este indubitabil că inspecția în partea respectării Planului Urbanistic

General al mun. Chișinău” urma a fi efectuată anterior începerii executării

lucrărilor de construcție a casei din xxxxx, și avea posibilitatea de a efectua acest

control la momentul când i-a fost comunicată Autorizația de construire nr. 222 din

03 august 2015.

Sub aspectul dat, Colegiul atestă că instanța de apel nu a verificat motivul de

9

ce Inspecția de Stat în Construcții a efectuat inspecția legalității emiterii

Autorizației de construire nr. 222 din 03 august 2015 abia peste 8 luni de la

momentul emiterii acesteia. Or, conform art. 12 alin. (10) din Legea nr. 163 din 09

iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, emitentul este

obligat, în cel mult 3 zile lucrătoare, să transmită o copie a autorizației de

construire la Inspecția de Stat în Construcții pentru informare.

Respectiv, în condițiile din speță, se prezumă că Autorizației de construire

nr. 222 din 03 august 2015 a fost comunicată Inspecției de Stat în Construcții încă

în luna august 2015, iar, prin inacțiunile sale, organul supravegherii de stat în

domeniul construcțiilor a permis executarea lucrărilor de construcție a casei din

xxxxx, ca fiind începute cu respectarea normelor legale.

Succesiv, Colegiul decelează că instanța de apel a omis faptul că „prescripția”

în sine constituie un act de sancționare ca măsură de lichidare a neconformităților

depistate în urma unui control în care au fost depistate încălcări ale legislației în

construcții, executarea lucrărilor cu abateri de la documentația de proiect sau

cerințele normativelor în vigoare.

La rândul său, pct. 1 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25

iunie 1996 (în redacția în vigoare la 30 martie 2016) definește controlul ca

totalitatea acțiunilor realizate de un controlor sau grup de controlori de stat în

vederea verificării îndeplinirii de către autoritățile administrației publice locale,

agentul economic sau persoana fizică a prevederilor legislației și actelor normative

în vigoare;

Prin urmare, reieșind din scopul controlului, este logic ca orișice control

efectuat să fie finalizat prin întocmirea unui „act de control” (raport de control,

notă de control, proces-verbal de control).

Or, conform pct. 23 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25

iunie 1996 (în redacția în vigoare la 30 martie 2016), controlul calității în

construcții se finalizează cu întocmirea raportului de control (notei de control), a

procesului-verbal de control, în care se oglindesc rezultatele controlului. La raport

(notă), la procesul-verbal de control se anexează lista neconformităților,

prescripțiile înmânate, procesele-verbale de constatare a contravențiilor

administrative, explicațiile persoanelor cu funcții de răspundere etc.

În condițiile din speță, însă, organul supravegherii de stat în domeniul

construcțiilor nu a făcut dovada întocmirii unui act de control al „verificării

legalității emiterii Autorizației de construire nr. 222 din 03 august 2015 pentru

construcție casei particulare de locuit pentru trei familii din xxxxx care să conțină

inter alia rezultatele controlului, lista neconformităților, referințe la prevederile

legislative și normative pe care le-a încălcat persoana supusă controlului, a

prescripțiilor înmânate, proceselor-verbale de constatare a contravențiilor

administrative care au fost întocmite, precum și explicațiile persoanelor cu funcții

de răspundere audiate în cadrul efectuării controlului.

În caz contrar, s-ar trage concluzia că prescripția seria ISC nr. 002157 emisă

la 30 martie 2016 de către șeful interimar al Direcției CCPCD, Alexandru Untilov,

este bazată pe însăși constatările neconformităților enumerate în aceasta, dar nu pe

un act de control, fapt ce ar contravine pct. 23 din Anexa nr. 1 la Hotărârea

Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996.

Mai mult decât atât, instanța de apel a eludat să dea un răspuns bine motivat

în privința criticilor reclamanților precum că „prin răspunsul nr. N-386 din 25 mai

2016 al Inspecției de Stat în Construcții s-a respins în satisfacerea cererii prealabile

împotriva prescripției seria ISC nr. 002157 din 30 martie 2016, din motiv că prin

10

Dispoziția nr. 406-d din 19 aprilie 2016 emisă de Primăria municipiului Chișinău

s-a anulat certificatul de urbanism pentru proiectare nr. 625i/14 din 22 decembrie

2014 și Autorizația de construire nr. 222 din 03 august 2015”.

La capitolul dat, Colegiul notează că prin Dispoziția nr. 406-d din 19 aprilie

2016 emisă de Primăria municipiului Chișinău s-a anulat certificatul de urbanism

pentru proiectare nr. 625i/14 din 22 decembrie 2014 și Autorizația de construire nr.

222 din 03 august 2015 privind proiectarea și construirea unei case de locuit

particulare, pentru trei familii din xxxxx, beneficiari ai cărora sunt Ion Nicolaev,

Ana Suhanov și Alexandrina Nicolaev.

Ulterior, însă, prin hotărârea din 11 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

centru, s-a anulat Dispoziția nr. 406-d din 19 aprilie 2016 emisă de Primăria

municipiului Chișinău (vol. I, f.d. 29, 194). Potrivit inscripției și amprentei

sigiliului cu stemă aplicată pe hotărârea din 11 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul centru, aceasta hotărâre a devenit irevocabilă în data de 13 august 2018.

Prin urmare, Colegiul atestă că la judecarea prezentei cauze de contencios

administrativ, instanța de apel nu a aplicat principiul res judicata (articolul 123

alin. (2) din Codul de procedură civilă). Or, hotărârea din 11 iulie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul centru, devenită irevocabilă, se bucură de autoritatea

lucrului judecat, astfel încât faptele și concluziile instanței referitor la raporturile

juridico-civile între părțile litigante, drepturile și obligațiile acestora precum și

faptele constate prin această decizie nu necesită probarea lor ulterioară și sunt

obligatorii pentru instanța care judecă o altă cauză.

La capitolul dat Colegiul constată că, instanța de apel nu a dat o apreciere

obiectivă la întreg suportul probator și a omis faptul că, prin prisma articolului 24

alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, neconformitățile pentru care a fost

emisă prescripția seria ISC nr. 002157 din 30 martie 2016 urmau a fi demonstrate

de către Inspecția de Stat în Construcții, prin probe pertinente și concludente.

Astfel, din materialele cauzei este incert cum și prin ce mijloace a fost constatat

faptul că, la edificarea construcției din xxxxx: nu a fost respectată distanța dintre

hotarele laterale de 2,4 m., în realitate fiind aproximativ 1,2 m. de la consola de la

hotar; nu a fost respectă distanța de 4,0 m. de la aliniamentul stradal; nu a fost

respectat POT maxim 35%; nu a fost respectat CUT care pentru zona dată trebuie

să fie de 0,6%.

Or, la aspectul dat instanța de apel nu a dat apreciere Actului pentru

determinarea distanței dintre case, întocmit la 25 noiembrie 2016 de inginerul-

geodez Gheorghii Dicov, coform căruia distanța dintre casa locativă în construcție

din str. xxxxx, până la fațada casei din xxxxx, este de 20,6 m.; până la casa situată

pe xxxxx este de 22 m.; până la gardul de la terenul de pe xxxxx, este de 3,6 m. și

4,07 m. (vol. I, f.d. 66-67).

Prin urmare, Inspecția de Stat în Construcții, succedată în drepturi de Agenția

pentru Supraveghere Tehnică, nu a prezentat probe pertinente și concludente în

susținerea legalității actului administrativ supus în speță examenului de legalitate.

Or, conform articolului 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, la

examinarea în instanța de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina

probațiunii este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina

probațiunii revine ambelor părți.

În acest sens, organul supravegherii de stat în domeniul construcțiilor trebuia

să combată prin probe verosimile alegațiile reclamanților precum că „obiectul nou

ce se află în construcție a fost proiectat și se execut strict în limitele hotarelor

construcției vechi, mărimea la sol a construcției noi având aceiași dimensiune ca și

construcția veche.”.

11

Astfel, în lipsa actului de control, din care să rezulte metoda și mijloacele de

efectuare măsurărilor dimensiunilor construcție până la hotar, este imposibilă

verificarea legalității sancțiunilor aplicate prin prescripția seria ISC nr. 002157 din

30 martie 2016. Or, după cum invocă reclamanții „gardul vecinului în axa 1-6 este

deplasat cu circa 60 cm înăuntrul terenului pe care se efectuează construcția nouă”.

Respectiv, urmează a fi verificat faptul dacă lucrările de măsurare au fost efectuate

de facto până la gard sau până la hotarul real al terenurilor.

Deopotrivă, în lipsa actului de control nu poate fi supuse verificării alegațiile

reclamanților precum că „vecinul de la axa A-E și-a construit imobilul pe hotarul

terenului, iar reclamanții au lăsat de la granița terenului de la această axă 6 metri

(fără a lua în considerație galleria)”.

În conjunctura relevată supra Colegiul conchide că, în prezența suportului

probator prezent la materialele cauzei nu poate fi verificat faptul dacă edificarea

construcției noi din xxxxx, este efectuată în limitele construcției vechi, precum și

nu poate fi verificat faptul dacă organul supravegherii de stat în domeniul

construcțiilor a măsurat corect distanțele dintre casă și hotarul terenului.

Cu titlu subsecvent, Colegiul notează că nici prima instanță, nici instanța de

apel nu au dat o apreciere viabilă și un răspuns argumentului reclamanților precum

că „drumul nu are o configurație corectă, deoarece nu sunt trasate liniile roșii

pentru acesta, iar granițele terenului sunt de o formă neregulată și repetă

configurația gardului. Astfel, clădirea veche se afla la distanța de 2,10 m. de la

hotarul terenului dinspre drum, iar clădirea nouă este amplasată în granițele clădirii

vechi. De facto, însă, de la marginea construcției până la drum este o distanță de

4,0 m., fapt ce denotă că au fost respectate cerințele legale”.

Or, în circumstanțele din cazul dedus judecății, pentru a verifica legalitatea

actului administrativ contestat urmează a fi verificat dacă într-adevăr sunt trasate

liniile roșii și care este distanța reală dintre construcție și hotarul terenului dinspre

drum.

Succesiv, Colegiul constată că, la caz, instanțele de fond nu au verificat faptul

dacă reprezentantul Inspecției de Stat în Construcții, responsabil de control, a adus

la cunoștința subiectului controlat rezultatele controlului, în conformitate cu pct. 24

din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996.

Or, prin prisma pct. 25 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 360 din

25 iunie 1996, persoanele supuse controlului au dreptul de a lua cunoștință de

rezultatele controlului și documentele aferente controlului, precum și pentru a-și

prezenta obiecțiile în termen de 5 zile pentru.

În privința prescripției Colegiul evocă faptul că, în litera, spiritul și sensul

legii, prescripția emisă de organul de control trebuie să corespundă condițiilor de

formă, iar „sancțiunile” să fie aplicate în strictă corespundere cu atribuțiile cu care

a fost învestit acest organ. Așadar, în prescripție, primordial, trebuie să fie stabilite

în mod expres și clar încălcările comise de persoana supusă controlului cu referințe

directe la prevederile legale încălcate, recomandările/indicațiile privind înlăturarea

încălcărilor și natura recomandărilor, prevederile normative în al căror temei au

fost emise recomandările și termenul în care urmează a fi înlăturate aceste

încălcări.

Sintetizând ipotezele relevate supra, instanța de recurs ajunge la concluzia că

argumentele formulate de către participanții la proces în fața instanței de judecată

în scopul apărării drepturilor sale nu au fost clarificate de instanța de apel, deși

ultima avea obligația de a se pronunța asupra fiecărui argument, astfel ca acestea să

fie răsturnate de instanță, pentru a da posibilitate instanței de recurs să exercite

controlul judiciar a soluției pronunțate. Cu atât mai mult că, acest aspect cerea o

12

motivare specifică și explicită, însă instanța de apel a omis să dea o asemenea

explicație și să stabilească dacă sunt sau nu aplicabile normele legale citate supra.

Conjunctura descrisă supra profilează faptul că, instanța de apel nu a exercitat

un control judiciar complet, în fapt și în drept, cu respectarea efectului devolutiv al

apelului, asupra ceea ce a hotărât prima instanță. Or, în condițiile din speță, Curtea

de Apel Chișinău a menținut în vigoare o hotărâre judecătorească nemotivată.

La caz, Colegiul învederează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, care statuează că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor

pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de

obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și

redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state (Boldea împotriva României

din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva Olandei din 19

aprilie 1994, paragraful 61).

Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să

evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Helle

împotriva Finlandei din 19 februarie 1997, paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO

în repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a

fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de

asemenea o obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa,

motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a

menționat că, este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să

facă uz efectiv de dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlandei).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a articolului 6 §1 din CEDO (Hiro Balani vs.

Spania).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de

drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și

expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță

lipsește.

În speță, este evident că constatările instanței de apel nu conțin o argumentare

clară, bazată pe suportul probator existent la materialele cauzei, din care să rezulte

procesul deliberării și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs fiind

în dificultate de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să

verifice temeinicia și legalitatea soluției adoptate.

Coroborând circumstanțele ce preced, instanța de recurs conchide temeinicia

recursurilor declarate de Ion Nicolaev și Alexandrina Nicolaev împotriva deciziei

din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, deoarece soluția instanței de apel

este bazată pe neelucidarea circumstanțelor speței și este adoptată cu încălcarea

normelor de drept material.

Dat fiind faptul că instanța de apel a emis o decizie neîntemeiată, dictată de

concluzii nemotivate și nu a elucidat toate circumstanțele pertinente speței, iar

lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este

posibilă, completul specializat pentru examinarea cauzelor de contencios

13

administrativ din cadrul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității admiterii

recursurilor declarate de Ion Nicolaev și Alexandrina Nicolaev, cu casarea

integrală a deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, restituirea

cauzei instanței de apel, pentru o nouă judecare în ordine de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de circumstanțele

constatate și concluziile deduse de instanța de recurs și, reexaminând cauza, să

emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor de drept material și

procedural pertinente speței, precum și cercetarea multiaspectuală a suportului

probator.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) și art. 248 alin. (1) lit. d) din Codul

administrativ, completul specializat pentru examinarea cauzelor de contencios

administrativ din cadrul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se casează integral decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău

și se restituie cauza la Curtea de Apel Chișinău.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Tamara Chișca-Doneva

14